UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

Facultatea: Științe Aplicate și Inginerie

Specializarea: Master I.S.S.E.R.

REFERAT
Metoda Elementului Finit

Tema: Utilizarea convertoarelor electrice în

instalatiile eoliene

Titularul disciplinei: Lect. dr. Radoiu Viorel Bogdan

Student: Mocanu Vlad
An universitar

An universitar
2018 - 2019
1
 Utilizarea convertoarelor electrice în
instalatiile eoliene
1. Evoluția turbinelor eoliene

Morile de vânt au fost utilizate timp de cel puțin 3000 de ani, în principal pentru
măcinarea cerealelor sau pomparea apei, în timp ce pentru vasele de navigație, vântul a fost o sursă
esențială de energie chiar mai mult timp. De la începutul secolului al XIII-lea, morile de vânt cu
ax orizontal au fost o parte integrantă a economiei rurale, pierzând teren abia după apariția unor
motoare ieftine pe bază de combustibili fosili și apoi, datorită răspândirii electrificării rurale.
Începutul utilizării morilor de vânt (sau a turbinelor eoliene) pentru a genera energie
electrică poate fi identificat la sfârșitul secolului al XIX-lea, utilizându-se generatoare eoliene de
12 kW c.c. construite de Brush în SUA, cercetarea realizându-se de LaCour în Danemarca.
Cu toate acestea, pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea nu a existat un interes
prea mare pentru utilizarea energiei eoliene, decât pentru încărcarea bateriilor pentru locuințele
îndepărtate, iar aceste sisteme cu consum redus de energie au fost rapid înlocuite odată ce accesul
la rețeaua electrică a devenit disponibil. O excepție notabilă a fost turbina eoliană Smith-Putnam
de 1250 kW construită în SUA în 1941, fig. 1. Această turbină eoliană avea un rotor din oțel cu
diametrul de 53 m și un control total al unghiului palei, rămânând cea mai mare turbină eoliană
construită timp de 40 de ani. [1]

Fig. 1. Turbina eoliană Smith-Putnam de 1250 kW construită în SUA în 1941 [2]

2
 Golding (1955), Shepherd și Divone în Spera (1994) oferă o istorie fascinantă a dezvoltării
timpurii a turbinelor eoliene. Aceștia înregistrează turbina eoliană Balaclava de 100 kW cu
diametrul de 30 m în URSS-ul de atunci în 1931, și modelul pneumatic Andrea Enfold 100 kW cu
diametrul de 24 m construit în Marea Britanie la începutul anilor 1950.
În Danemarca, mașina Gedser de 200 kW cu diametrul de 24 m a fost construită în 1956,
în timp ce Electricite 'de France a testat o turbină de 1,1 MW cu diametrul 35 m în 1963. În
Germania, profesorul Hutter a construit în anii 1950 și 1960 o serie de turbine inovatoare, ușoare.
În pofida acestor progrese tehnice și al entuziasmului, a existat un interes redus în generarea de
energie eoliană până când, prețul petrolului a crescut dramatic în 1973.
Creșterea bruscă a prețului petrolului a stimulat o serie de programe substanțiale de
cercetare, dezvoltare și demonstrație, finanțate de Guvern. În SUA, acest lucru a condus la
construirea unei serii de turbine prototip începând cu modelul Mod-0 cu diametrul de 38 m în 1975
și culminând cu modelul Mod-5B cu diametrul de 97,5 m în anul 1987. Programe similare au fost
desfășurate în Marea Britanie, Germania și Suedia.
În 1997, Comisia Uniunii Europene a publicat Cartea Albă (CEU, 1997), prin care se
solicită ca 12% din cererea de energie brută a Uniunii Europene să fie acoperită din surse
regenerabile până în 2010.[1]
Astfel, energia din surse regenerabile în UE a crescut puternic în ultimii ani. Mai concret,
ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie a ajuns la o valoare
aproape dublă în ultimii ani, de la aproximativ 8,5 % în 2004 până la 17,0 % în 2016.
Această evoluție pozitivă a fost determinată de obiectivele obligatorii din punct de vedere
juridic, de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile prevăzute de Directiva 2009/28/CE
privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile. Deși UE în ansamblul său este pe
cale să își îndeplinească obiectivele pentru 2020, unele state membre vor trebui să depună eforturi
suplimentare pentru a-și îndeplini obligațiile. [3]

3
 Fig. 2. Ponderea energiei din surse regenerabile, 2004 și 2016
(în % din consumul final brut de energie) Sursă: Eurostat

Fig. 3. Ponderea surselor regenerabile de energie în transporturi,

2016 (în % din consumul final brut de energie) Sursă: Eurostat
Tendința actuală și la nivel mondial în ceea ce privește energia eoliană prezintă o evoluție
clară a puterii instalate, astfel în 2017 s-a ajuns la 539 GW putere instalată, fig. x, iar la sfârșitul
anului 2018 la 600 GW; toate turbinele eoliene instalate până la sfârșitul anului 2018 putând
acoperi aproape 6% din cererea globală de energie electrică. [4]
4
 Fig. 4. Evoluția puterii instalate provenite din energie eoliană între anii 2013-2017 [5]

În prezent cea mai mare turbină eoliană, model V164 are o putere instalată de 8,8 MW
fiind produsă de Vestas, însă aceasta ar putea fi devansată de modelul Haliade-X produs de GE
Renewable Energy.

5
 2. Studiu comparativ al turbinelor eoliene

Tipul axului. Un criteriu de bază al clasificării turbinelor eolene îl constituie orientarea

axului rotorului, astfel se disting două mari categorii și anume, turbine cu ax orizontal (HAWT -
Horizontal Axis Wind Turbine) și turbine cu ax vertical (VAWT - Vertical Axis Wind Turbine),
astfel:
- VAWT, la acest tip axul rotorului este perpendicular pe direcția vântului, adică perpendicular pe
sol fiind denumite și turbine cu ax transversal. Acestea sunt la rândul lor clasificate în turbine de
tip: Darrius, Savonius, Helical, etc; cu diferite modele hibride, configurații ale numărului de pale
și ale unghiurilor de incidență. [6]

Fig. 5. Tipuri de VAWT: 1- Helical (gorlov), 2,4-Darrius (diferite configurații), 3-Mix

Savonius și Darrius, 5,6,7,8,10,12-Tip H (diferite configurații), 9-Savonius,
11-Tip Savonius răsucit. [7]
- HAWT, sunt tubinele cele mai răspândite, la acest tip, axul rotorului este paralel cu direcția
vântului sau cu alte cuvinte, paralel cu solul. În funcție de numărul de pale, acestea se împart în
turbine cu: o pală, două, trei, sau multi-pale. [6]

Turbinele eoliene multipale, fig. 6 a), produc un cuplu ridicat la viteze reduse ale rotoarelor
fiind utilizate din secolul al XIX-lea pentru pomparea apei în ferme.

Turbinele eoliene moderne, fig. 6 b), au de obicei două sau trei pale și lucrează la viteze de
rotație mult mai mari, făcându-le atractive pentru generarea de energie electrică. Rotoarele lor
seamănă cu elicele aeronavelor, proiectarea lor având la bază considerente aerodinamice. [8]

6
 Fig. 6 a) Turbină eoliană multipală antrenând o pompă de apă.
b) HAWT cu trei pale (turbină Vestas V52 850 kW) [8]
Structura turnului – HAWT sunt montate pe un turn, așadar atât partea inferioară cât și
superioară sunt supuse acțiunii vântului, deci proiectarea lui reprezintă un aspect esențial al
întregului sistem. În schimb, VAWT este montată la nivelul solului eliminând astfel structura
turnului și suspendarea greutății ansamblului mașinii, prin urmare poate fi exploatată aproape de
nivelul solului. [9]
În comparație cu toate tipurile de VAWT, HAWT necesită o structură masivă (turn), care
este foarte costisitoare, însă avantajul turnului constă în posibilitatea exploatării unor viteze ale
vântului superoare nivelului solului.
Mecanismul de girație (Yaw mechanism) - Principala diferență dintre toate tipurile de VAWT și
HAWT este că VAWT sunt omni-direcționale, adică pot utiliza vântul din orice direcție, pe când
HAWT necesitând orientarea în direcția vântului (frontal), deci necesită un mecanism de girație
ce include costuri suplimentare pentru partea de control și cea mecanică, costuri de instalare și
costuri de mentenanță. Așadar, la o turbină omnidirecțională (VAWT) nu există pierderi de putere
pe timpul necesar girației rotorului sau în timpul rafalelor de vânt scurte cu schimbări temporare
ale direcției vântului.
Cost - Costul turbinelor eoliene include costul de producție pentru configurația totală, costul
pentru pregătirea șantierului, costul de instalare a turbinei eoliene și alte componente, cum ar fi
cutia de viteze, generatorul, conductorii etc., precum și costul de întreținere. Costul turbinei eoliene
este exprimat în cost pe energie generată, adică cost/kWh. Costul energiei electrice produse
depinde în mare măsură de regimul eolian local. Puterea de ieșire a oricărei turbine eoliene este
proporțională cu cubul vitezei vântului. Deci, o ușoară creștere a vitezei vântului va însemna o
creștere semnificativă a producției de energie și o scădere ulterioară a costului.

7
Construcție – Palele unui sistem HAWT sunt autoportante, deoarece baza lor este atașată direct
pe axul de rotație, în schimb la majoritatea VAWT, palele rotorului sunt susținute de brațe de
sprijin ce adaugă o structură și o masă suplimentară turbinei, realizând totodată rotorului și o
rezistență la înaintare suplimentară (turbionări).
Fabricația palelor este mai ușoară pentru VAWT de tip H-rotor față de alte modele, precum
turbinele Darrieus, Helical (Gorlov) și Savonius ce sunt mult mai complexe deoarece palele sunt
curbate, fiind foarte dificil de construit și transportat. Palele turbinelor moderne HAWT, au și ele
o construcție complexă datorită înconvoierii și modificării lungimii de coardă de-a lungul palei.[6]
Performanță - Coeficientul de putere 𝐶𝑝 este folosit pentru a măsura performanța turbinelor
eoliene, acesta stabilește, cât de eficient turbina eolienă transformă energia vântului în energie
electrică. Potrivit fizicianului Albert Betz din Germania, nicio turbină eoliană nu poate converti
mai mult de 16/27, adică 0,593 sau 59,3% din energia cinetică a vântului, în energie mecanică.
Pentru HAWT, valoarea 𝐶𝑝 este de obicei cuprinsă între 0,40 și 0,50. Este greu de afirmat valoarea
exactă a 𝐶𝑝 pentru VAWT, deoarece există puține turbine care funcționează, așadar, valorile 𝐶𝑝
sunt bazate pe studii teoretice și pe rezultate experimentale având o valoare de aproximativ 0,40.
[10]
Controlul puterii – Majoritatea HAWT folosesc controlul pasului palelor sau controlul
activ, acestea necesită un sistem de control complicat, precum și un sistem mecanic. Pentru
turbinele Darrieus, nu este posibil controlul puterii folosind modificarea pasului palelor.
Unul dintre pionierii tehnologiei VAWT, Peter Musgrove, a inventat VAWT cu geometrie
variabilă fig. 7, în care palele pot fi pliate la viteze puternice ale vântului, evitând depășirea vitezei
turbinei. Pentru a simplifica structura, este preferat controlul pasiv.

Fig. 7. Rotorul lui Musgrove. [11]. [12].

Frânarea mecanică este o metodă complementară frânării electrice sau aerodinamice, este
de droit în majoritatea cazurilor (ca măsură de siguranță). Pentru VAWT se utilizează frânarea
mecanică ce este plasată în partea de jos a turnului.

8
 3. Configurații de turbine eoliene

Principiul funcționării turbinelor eoliene se bazează pe două procese bine cunoscute.

Primul presupune conversia energiei cinetice a aerului în energie mecanică. Aceasta se realizează
prin utilizarea palelor aerodinamice ale rotorului și a unei varietăți de metodologii pentru controlul
puterii mecanice. Al doilea proces este conversia mecano-electrică a energiei prin intermediul unui
generator și transmiterea acesteia la parametrii doriți, rețelei electrice. [13]
Cel mai frecvent aplicate configurații de turbine eoliene pot fi clasificate în cinci concepte,
după cum urmează în fig. x-q. Principala deosebire dintre aceste concepte se referă la sistemul de
generare și la modul în care eficiența aerodinamică a rotorului este limitată în intervalele de
depășire a valorii nominale, pentru a preveni suprasarcina.
Aceste concepte sunt evidențiate astfel [14]:
Tipul 1, (fig. 8) este o construcție robustă si simplă. Această configurație reprezintă turbina
eoliană cu turație fixă, cu un generator de inducție cu rotor în scurtcircuit conectat direct la rețea
prin intermediul unui transformator. Din moment ce generatorul de inducție cu rotor în scurtcircuit
absoarbe energie reactivă din rețea, în această configurație este montat un banc de condensatori
pentru compensarea puterii reactive.
Conexiunea la rețea mai lină are loc prin încorporarea unui soft-starter. Indiferent de
principiul de control al puterii într-o turbină eoliană cu viteză fixă, fluctuațiile vântului sunt
transformate în fluctuații mecanice și apoi în fluctuații de energie electrică.
Acestea pot produce fluctuații de tensiune la punctul de conectare în cazul unei rețele slabe.
Din cauza acestor fluctuații de tensiune, turbina eoliană cu viteză fixă absoarbe cantități variate de
energie reactivă din rețeaua (în cazul absenței unui banc de condensatori), ce ar crește atât
fluctuațiile de tensiune cât și pierderile de rețea. Astfel, principalele dezavantaje ale acestui
concept sunt: nu se susține niciun control al vitezei, necesită o rețea puternică, construcția
mecanică trebuie să facă față stresului mecanic ridicat datorat rafalelor de vânt. [14]

9
 Fig. 8 Model reprezentativ pentru Tipul 1, de turbine eoliene [13]
Tipul 8, (fig. 9) această configurație corespunde turbinei eoliene de turație controlată
variabil limitat având rezistența rotorului generatorului variabilă. Utilizează generatoare de
inducție cu rotorul bobinat (WRIG) conceptul fiind utilizat de producătorul danez Vestas Wind
Systems de la mijlocul anilor ’90. Generatorul este conectat direct la rețea prin intermediul unui
transformator.
Înfășurarea rotorică a generatorului este conectată în serie cu o rezistență controlată, a cărei
valoare definește intervalul de viteză variabilă (de obicei 0-10% peste viteza sincronă). Un banc
de condensatori efectuează compensarea puterii reactive, conectarea lină la rețea se realizează cu
ajutorul unui soft starter.
Caracteristica unică a acestui concept este aceea că are o rezistență variabilă suplimentară
la rotor, ce este modificată de un convertor controlat optic montat pe arborele rotorului. Astfel,
rezistența totală a rotorului este controlabilă. Acest cuplaj optic elimină necesitatea inelelor
alunecătoare costisitoare ce necesită întreținere.
Prin modificarea rezistenței rotorului, alunecarea și astfel puterea de ieșire a sistemului
sunt controlate. Plaja de control dinamic al vitezei depinde de valoarea rezistenței variabile a
rotorului. În mod obișnuit, intervalul de viteză este de la 0-10% peste viteza sincronă. Energia
provenită din conversia externă suplimentară a energiei este eliminată sub formă de pierderi de
căldură.

10
 Fig. 9 Model reprezentativ pentru Tipul 2, de turbine eoliene [13]
Tipul 3, (fig. 10) cunoscut în mod obișnuit ca generatorul asincron cu dublă alimentare
(DFIG- Doubly Fed Induction Generator) sau (DFAG- Doubly Fed Asynchronous Generator),
duce modelul tipului 2 de turbină eoliană la nivelul următor, adăugând circuitului rotorului o
excitație de frecvență variabilă (în locul unei rezistențe simple). Excitația rotorului este alimentată
prin intermediul inelelor alunecătoare printr-un convertor sursă de tensiune (evaluat la aproximativ
30% din valoarea nominală a generatorului de energie), care poate regla amplitudinea și faza
curentului rotorului aproape instantaneu. Convertorul rotorului este conectat spate-în-spate cu
convertorul de rețea, care face schimbul de putere direct cu rețeaua.
O cantitate mică de energie injectată în circuitul rotorului poate avea ca efect un bun control
al puterii în circuitul statorului. Pe lângă puterea reală livrată în rețea din circuitul statorului
generatorului, energia este furnizată rețelei prin invertorul conectat la rețea atunci când generatorul
depășește viteza sincronă. Când generatorul se rotește mai lent decât viteza sincronă, puterea reală
circulă din rețea, prin convertor, și de la rotor la stator. Aceste două moduri, realizate de natura
celor patru cadrane ale celor două convertoare, permit o gamă mult mai largă de viteze, atât viteza
sincronă superioară cât și cea inferioară, deși intervalele mai restrânse sunt mai frecvente.
Mai mult de atât, acest convertor efectuează compensarea puterii reactive și o conectare
lină la rețea. Intervalul de reglare a vitezei rotorului este mare comparativ cu cel al tipului 2. În
plus, captează energia, care în tipul 2 era eliminată prin căldură cu ajutorul rezistențelor variabile
ale rotorului. Acest convertor, face ca acest concept să fie atractiv din punct de vedere economic.
Principalele sale dezavantaje sunt: utilizarea inelelor alunecătoare și schemele de protecție
în cazul scurticiruitelor pe rețea. [13]

11
 Fig. 10 Model reprezentativ pentru Tipul 3, de turbine eoliene [13]
Tipul 4, (fig. 11) corespunde turbinei eoliene cu control maxim al turației, oferind o mare
flexibilitate în proiectare și funcționare, deoarece puterea electrică a mașinii rotative este transmisă
la rețea printr-un convertor de frecvență de tip spate-în-spate, ce efectuează și o conexiune lină la
rețea pentru întreaga gamă de viteze. Turbinei i se permite să se rotească la o viteză aerodinamică
optimă, rezultând o un curent alternativ de ieșire, "sălbatic". În plus, cutia de viteze poate fi
eliminată, astfel încât mașina se poate roti la o viteză redusă (a turbinei) generând o frecvență
electrică cu mult sub cea a rețelei; aceasta nu reprezintă o problemă pentru o turbină de tip 4,
deoarece convertoarele reglează puterea și oferă posibilitatea alimentării cu energie reactivă a
rețelei, la fel ca un STATCOM (Compensator Static).
Mașinile rotative de acest tip au fost construite ca mașini sincrone cu rotor bobinat,
asemănătoare cu generatoarele convenționale găsite în instalațiile hidroelectrice, având un control
al cutenrului de câmp și un număr mare de poli, ca și mașinile sincrone cu magneți permanenți sau
ca și mașinile de inducție cu rotorul în scurtcircuit. Cu toate acestea, pe baza capacității invertorului
de pe partea mașinii, de a controla curgerea de putere activă și reactivă, ar putea fi utilizat orice tip
de mașină electrică. Evoluția dispozitivelor electronice de putere și control din ultimul deceniu a
determinat eficiența crescută a convertoarelor. Cu toate acestea, trebuie mentionat faptul ca,
convertoarele electronice de putere trebuie sa fie dimensionate corect pentru a face față plajei
maxime de putere a mașinilor rotative.

12
 Fig. 11 Model reprezentativ pentru Tipul 4, de turbine eoliene [13]

Tipul 5, (fig. 12) constă într-un angrenaj de acționare cu viteză variabilă WTG (Wind
turbine generator) cuplat la un convertor cuplu/turație, la rândul său fiind cuplat la un generator
sincron.
Convertorul cuplu/turație modifică viteza variabilă a arborelui rotorului la o viteză
constantă a arborelui de ieșire. Generatorul sincron cuplat, funcționează la o viteză fixă
(corespunzătoare frecvenței rețelei), poate fi apoi conectat direct la rețea printr-un întrerupător de
sincronizare a circuitului. Generatorul sincron poate fi proiectat corespunzător pentru orice viteză
dorită (de obicei cu 6 sau 4 poli) și tensiune (de obicei, de tensiune medie pentru capacități mai
mari). Această abordare necesită controlul vitezei și al cuplului convertorului cuplu/turație
împreună cu regulatorul automat de tensiune (AVR), un sistem de sincronizare și sistemul de
protecție inerent generatorului.

Fig. 12 Model reprezentativ pentru Tipul 5, de turbine eoliene [13]

13
 4. Controlul aerodinamic al puterii turbinelor eoliene cu ax orizontal

Turbinele eoliene sunt concepute pentru a produce energie electrică cât mai ieftin posibil.
Turbinele eoliene sunt proiectate astfel încât să producă o putere maximă la viteze ale vântului de
aproximativ 15 metri pe secundă. Nu rentează proiectarea unei turbine care să maximizeze
producția de energie la vânturi puternice, deoarece astfel de vânturi sunt rare.
În cazul vânturilor prea puternice, este necesar să se piardă o parte din excesul de energie
al vântului pentru a evita deteriorarea turbinei eoliene. Toate turbinele eoliene sunt proiectate cu
un tip de control al puterii. [15]
Aerodinamica palelor turbinelor eoliene este similară cu cea a avioanelor. Pala se rotește
în vânt, deoarece aerul care curge de-a lungul suprafeței extradosului, datorită formei
aerodinamice, crează o depresiune odată cu creșterea vitezei fileurilor de aer pe extrados; diferența
de presiune dintre extrados și intrados, face ca pala să capete un efect de portanță (lifting), fig. 13.

Fig. 13. Aerodinamica palelor turbinelor eoliene [16]

Unghiul de atac al palei joacă un rol esențial în determinarea cantității de forță și a cuplului
generate de turbină. Prin urmare, este un mijloc eficient de a controla cantitatea de energie captată.
Există trei metode aerodinamice pentru controlul, captarea energiei pentru turbine eoliene
de dimensiuni mari: controlul pasiv (passive stall), controlul activ (active stall), controlul pasului
–unghiului de atac (pitch control). [17]

14
Controlul pasiv (passive stall):
În cadrul turbinelor eoliene controlate pasiv, pala este fixată pe butucul rotorului la un
unghi de atac optim. Atunci când viteza vântului este sub sau, la valoarea nominală, palele turbinei
având unghiul de atac optim pot capta puterea maximă din vânt. Când viteza vântului depășește
valoarea nominală, se formează turbulențe pe suprafața palei, ce nu este orientată în vânt. Ca
urmare, forța de portanță va fi redusă și eventual va dispărea odată cu creșterea vitezei vântului,
încetinind viteza de rotație a turbinei, fig. 14. Acest fenomen este numit (stall-pierdere de viteză),
nefiind de dorit în domeniul aviației, dar este un mijloc eficient de a limita captarea energiei pentru
a preveni deteriorarea turbinelor eoliene.
Turbinele eoliene controlate pasiv nu au nevoie de mecanisme complexe de reglare a
unghiului de incidență, în schimb palele necesită un design aerodinamic complex. Controlul pasiv
poate să nu mențină puterea captată la o valoare constantă, depășind puterea nominală la unele
viteze ale vântului, ceea ce nu este o caracteristică de dorit. [17]

Fig. 14. Controlul pasiv [17]

Controlul activ:
În cadrul turbinelor ce au control activ, fenomenul de control poate fi indus atât de vitezele
mari ale vântului, cât și prin creșterea unghiului de atac al palei. Prin urmare, turbinele eoliene ce
au control activ, au palele reglabile cu un mecanism de control al unghiului de atac. Când viteza
vântului depășește valoarea nominală, palele sunt controlate prin rotirea (orientarea) acestora mai
mult în vânt, ducând la reducerea puterii captate. Prin urmare, puterea captată poate fi menținută
la valoarea nominală prin reglarea unghiului de atac al palei.
Când pala este rotită complet în vânt, așa cum se arată în fig. 15, aceasta își pierde toată
interacțiunea cu vântul și face ca rotorul să se oprească. Această condiție de funcționare poate fi

15
utilizată la viteze al vântului prea mari, pentru a opri turbina și a o proteja de eventualele
deteriorări.

Fig. 15. Controlul active [17]

Controlul pasului (unghiului de incidență):
Similar cu controlul activ al puterii, turbinele eoliene cu pas controlat au palele reglabile
pe butucul rotorului. Atunci când viteza vântului depășește valoarea nominală, controlerul de pas
va reduce unghiul de atac, rotind palele (pitching) treptat în afara vântului. Diferența de presiune
pe pală este redusă, ceea ce duce la o reducere a forței portante a palei. Principiul de funcționare
al comenzii pasului este ilustrat în fig. 16. Atunci când vântul este sub, sau la viteza nominală,
unghiul de atac al palei este menținut la valoarea sa optimă 𝛼𝑅 . Cu un vânt mai puternic față de
cel nominal, unghiul de atac al palei este redus, determinând o reducere a forței portante.
Când pala este rotită complet, unghiul de atac al palei este aliniat cu direcția vântul, așa
cum se arată în pala punctată din fig. 16, b), și nu se va produce forța portantă. Turbina se va opri
și apoi va fi blocată de frâna mecanică, pentru protecție.

Fig. 16. Controlul pasului [17]

Controlul activ versus controlul pasului:
Atât controlul pasului cât și controlul activ se bazează pe acțiunile de rotire a palei, dar
controlul pasului face ca pala să iasă din vânt, ceea ce duce la o reducere a forței portante, în timp
ce controlul activ rotește palele în vânt, producând turbulențe ce reduc forța portantă. [17]

16
 Avantajul utilizării controlului pasului în detrimentul controlului activ este acela că forța
de împingere (presiunea pe discul turbinei) este mai mică, astfel toate solicitările mecanice asuprea
întregului ansamblu al eolienei este redus.
Alte metode de control al puterii:
Unele turbine eoliene mai vechi folosesc eleroanele (flapsuri) pentru a controla puterea
rotorului, la fel ca avioanele care utilizează flasurile pentru a modifica geometria aripii, crescând
sau scăzând portanța.
O altă posibilitate teoretică este de a gira rotorul parțial din vânt pentru a scădea puterea,
această tehnică fiind utilizată practic doar pentru turbinele eoliene mici (1 kW sau mai puțin),
deoarece supune rotorul la variații ciclice care pot deteriora întreaga structură. [18]

5. Convertoare utilizate în instalațiile eoliene

Rolul convetrorului este de a modifica tensiunea și frecvența de ieșire în funcție de
cerințele rețelei. În domeniul instalațiilor eoliene cel mai utilizat tip de convertor electric este cel
prezentat în fig. 17.
Invertorul sursă de tensiune (VSI - Voltage Source Inverter), se definește prin utilizarea de
comutatoare controlate în locul tiristoarelor, fapt datorat evoluției tehnice a semiconductoarelor de
putere. Comutatorul se remarcă prin posibilitatea de pornire și oprire, tensiunea de ieșire fiind
astfel controlată prin modulație lățime puls (PWM - Pulse Width Modulation). Acest tip de
convertor apare adesea sub numele de VSI-PWM. Firma ABB folosește IGCT (Tiristorul comutat
cu o poartă integrată) în timp ce RR utilizează IGBT (Tranzistor bipolar cu poartă izolată). [19]
VSI cu circuit intermediar de tensiune continuă este caracterizat de faptul că sursa de
alimentare de c.c. funcţionează în regim de generator de tensiune (sursă de tensiune) ca urmare a
prezenţei unui condensator C în paralel cu sursa.

Fig. 17 Imagine simplificată a VSI [19]

17
 6. STUDIU EXPERIMENTAL AL FUNCȚIONĂRII UNUI CONVERTOR
TRIFAZAT

6.1 Descriere experiment

Pentru realizarea montajului am utilizat următoarele componente: laptop pentru crearea
softului/simulării dar și cu rol de sursă de energie pentru proiect, placă de dezvoltare Arduino
Mega 2560, Lcd QAPASS 1602A pentru afișarea datelor, LED-uri pentru indicarea frecvenței și
pentru simularea sarcinii, potențiometru pentru reglarea frecvenței convertorului, conductori
flexibili, mufe, breadboard pentru realizarea montajului, instrumente pentru lipit (pistol de lipit,
cositor, pastă decapantă).
Placa de dezvoltare Arduino Mega 2560, utilizată pentru realizarea montajului practic, este
o placă bazată pe procesorul ATmega2560. Dispune de 54 de intrări/ieșiri digitale, dintre care 14
pot fi utilizate ca ieșiri PWM, 16 intrări analogice, 4 UART-uri (porturi seriale hardware), un
oscilator de cristal de 16 MHz, o conexiune USB, o mufă de alimentare, un antet ICSP și un buton
de resetare. [20]
Conform schemei de lucru din fig. 18, sarcina rezistivă simulează alimentarea unui motor
sincron trifazat a cărei turație este reglată prin modificarea frecvenței de ieșire a convertorului
(Placa de dezvoltare Arduino Mega 2560) cu ajutorul unui potențiometru de reglaj al frecvenței.
LED-urile au fost montate pentru a se putea vedea real variația frecvenței.

Fig 18. Schema electrică a cicloconvertorului trifazat în programul Proteus 8 Professional.

18
6.2 Realizarea proiectului
Relizarea proiectului curpinde 2 etape:
A. Crearea softului/schemei electrice și simularea acestora:
1. a fost creat softul în programul Arduino Mega 2560 (salvat sub denumirea:
“Arduino_3_1.ino.mega.hex”) pentru alimentarea unui motor sincron trifazat cu 12 perechi de
poli;
2. din fereastra softului scris anterior (în programul Arduino Mega 2560) a fost realizată
comanda: ,,schetch→export compiled Binary”;
3. a fost creată schema electrică a convertorului de frecvență în programul Proteus 8 Professional,
afișat în fig. 18;
4. pe procesorul ATmega2560 al plăcii de dezvoltare Arduino Mega 2560 din interiorul schemei
de la punctul (3.) a fost upload-at softul exportat de la punctele (1.-2.);
5. în programul Proteus 8 Professional s-a rulat noul soft upload-at pe procesor (punctul 4.) și
prin intermediul potențiometrului de reglaj al frecvenței am reglat frecvența de ieșire a
convertorului la 41 Hz fig. 20 și 51 Hz fig. 21.
B. Realizarea practică a montajului.
După realizarea montajului paractic, respectând în mare parte simularea din Proteus 8
Professional, softul creat în programul Arduino Mega 2560 (salvat sub denumirea:
“Arduino_3_1.ino.mega.hex” de la punctul A.1.) a fost uploadat de pe laptop pe placa de
dezvoltare prin intermediul cablului USB. Cu ajutorul potențiometrului de reglaj al frecvenței am
stabilit mai multe frecvențe de lucru.
Această variație a frevenței se poate observa odată prin aprinderea succesivă a LED-urilor
indicatoare de frecvență, cât si prin intermediul display-ul de lucru ce afișează frecvența de lucru
dar și conversia acesteia în turația motorului sincron trifazat fictiv, așa cum se poate observa în
fig. 19.
Conform formulei:
n∙p
f= (1) [21]
60

unde: f – frecvența (Hz)

n – viteza rotorului (rpm)
p – număr perechi de poli
s-au realizat două calcule ale turției motorului sincron trifazat cu 12 perechi de poli:

19
 51∙60
- Pentru frecvența: 51Hz → n = → 𝑛 = 255, Turația: 255 rpm, fig. 19 (a)
12
41∙60
- Pentru frecvența: 41Hz → n = → 𝑛 = 205, Turația: 205 rpm, fig. 19 (b).
12

Atât în simularea realizată în programul Proteus 8 Professional cât și în montajul practic,

se respectă dependența turației motorului sincron trifazat față de frecvență.

a)

b)
Fig 19 a) Frecvența: 51Hz, Turația: 255 rpm, b) Frecvența: 41Hz, Turația: 205 rpm

20
Fig. 20. Simulare în Proteus 8 Professional: Frecvența: 41Hz, Turația: 205 rpm

21
Fig. 21. Simulare în Proteus 8 Professional: Frecvența: 51Hz, Turația: 255 rpm

22
 7. Concluzii
Prin acest studiu experimental s-a încercat scoaterea în evidență a avantajelor utilizării unui
convertor, pentru reglarea frecvenței de alimentare la rețea, în detrimenul altor metode de reglare.
Aceste avantaje sunt:
- ușurință în exloatare,
- reglarea puterii reactive,
- eliminarea cutiilor de viteze ce au dimensiuni si greutăți semnificative, reducând astfel
costurile întregii stucturi ale eolienei,
- compatibilitatea sistemului (prin reglaje) cu diferite rețele ce au frecvențe sau tensiuni diferite.

8. Bibliografie
[1] [Tony Burton , David Sharpe, Nick Jenkins, Ervin Bossanyi, WIND ENERGY, JOHN WILEY
& SONS, LTD]
[2] https://www.dvidshub.net/image/861453/smith-putnam-wind-turbine-display
[3] https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/pdfscache/64880.pdf
[4]https://wwindea.org/blog/2019/02/25/wind-power-capacity-worldwide-reaches-600-gw-
539-gw-added-in-2018/
[5] https://wwindea.org/blog/2018/02/12/2017-statistics/
[6] Sagar P. Patil, Abhijit R. Deshpande, Kirankumar R. Jagtap , Comparative Study of Different
Types of Wind Turbine and an Overview of Some Issues Related with Wind Energy, IOSR Journal
of Mechanical and Civil Engineering (IOSR-JMCE), PP 47-51
[7] https://www.windpowerengineering.com/business-news-projects/vertical-axis-wind-
turbine-technology-continues-improve/

[8] https://www.open.edu/openlearn/ocw/mod/oucontent/view.php?id=73763&section=4
[9] https://ro.wikipedia.org/wiki/Energia_eolian%C4%83_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
[10] S. Erikson, H. Berhoff, M. Leijon. Evaluation of Different Turbine Concepts for Wind Power.
Renewable and Sustainable Energy Reviews, 2008, vol. 12, pg. 1419-1434.
[11] https://www.researchgate.net/figure/Major-components-of-Musgrove-rotor-
49_fig16_266799978
[12] https://www.slideshare.net/maneesh001/wind-energy-46020740

23
[13] E.H. Camm, M. R. Behnke, O. Bolado, M. Bollen, M. Bradt, C. Brooks, W. Dilling, M. Edds,
W. J. Hejdak, D. Houseman, S. Klein, F. Li, J. Li, P. Maibach, T. Nicolai, J. Patiño, S. V.
Pasupulati, N. Samaan, S. Saylors, T. Siebert, T. Smith, M. Starke, R. Walling, Characteristics of
Wind Turbine Generators for Wind Power Plants, IEEE PES Wind Plant Collector System Design
Working Group
[14] Anca D. Hansen, Florin Iov, Frede Blaabjerg, Lars H. Hansen, Review of Contemporary
Wind Turbine Concepts and Their Market Penetration, Wind engineering volume 28, No. 3, 2004,
pp 247-263.
[15] http://xn--drmstrre-64ad.dk/wp
content/wind/miller/windpower%20web/en/tour/wtrb/powerreg.htm
[16] https://es.wikipedia.org/wiki/Archivo:Wind_Turbine_Vortex_Generator.jpg
[17] https://slideplayer.com/slide/10266678/
[18]http://xn--drmstrre-64ad.dk/wp-
content/wind/miller/windpower%20web/en/tour/wtrb/powerreg.htm
[19] Lena Bergh, Ulrika Helldén, Electrical systems in pod propulsion, Sisteme electrice în
propulsia pod, Göteborg, Sweden, 2007
[20] http://www.mantech.co.za/ - Arduino Mega 2560 Datasheets
[21] Dobref Vasile Prof. Univ. Dr. Ing., Acționări electrice navale, Ed. PIM Iași, 2017, pag.78;

24