1.

Industria energiei electrice

Industria energiei electrice reprezinta o ramura de maxima importanta pentru dezvoltarea economico-sociala a lumii contemporane, consumul de energie electrica fiind indispensabil tuturor sectoarelor de activitate. Introducerea tehnologiilor moderne (mecanizare, automatizare, robotizare etc.) nu se poate realiza fara energia electrica. In plus, cresterea nivelului vietii materiale si spirituale a populatiei mondiale, a nivelului civilizatiei, urbana sau rurala, este strans legata de productia si consumul de energie electrica, acestea devenind, de altfel, indicatori ai aprecierii nivelului dezvoltarii economicosociale si al standardului de viata. Spre deosebire de alte forme de energie, cea electrica are o serie de avantaje: - convertibilitatea in alte forme de energie primara (mecanica,termica, luminoasa, chimica); - transportul la distante mari cu pierderi minime; - caracterul nepoluant; - marea diversitate de combustibili utilizati s.a. Toate acestea au constituit principalii factori care au asigurat dezvoltarea si progresul industriei energiei electrice. Istoric Industria energiei electrice este o ramura industriala relativ tanara, primele motoare electrice fiind construite la inceputul secolului al XIX-lea. Prima hidrocentrala din lume a fost pusa in functiune in anul 1869, laLancey (Franta). In anul 1882 intra, simultan, in productie primele termocentrale din lume, la Londra (Helborn Viaduct, cu o putere instalata de 60 kW) si la New York (Thomas Edison, cu o capacitate de 540 kW). Ulterior constructia de centrale electrice ia amploare, fiind insotita de perfectionari, de cresterea randamentului si a capacitatilor de transport al energiei electrice la distante mari, peste 1 000 km. Astfel, pe de o parte, au aparut centrale electrice cu capacitati de pana la 6 000 MW, iar, pe de alta parte, perfectionarea este insotita de introducerea directa in circuitul electric a unui numar tot mai mare de combustibili atat de calitate inferioara (turba, sisturile bituminoase, lemnul), cat si a unor dintre cele mai complicate, cum sunt minereurile radioactive. Dupa cel de al doilea razboi mondial se inregistreaza o cerere de energie electrica foarte mare, consumul fiind intr-o crestere continua, de aceea in aceasta perioada se extind si se construiesc un numar impunator de centrale electrice, inclusiv nucleare. In productia de energie electrica sunt implicate noi surse netraditionale de energie - energia mareelor, geotermica, eoliana etc. Perfectionarea sistemului de transport la mare distanta al energiei electrice prin linii de inalta tensiune si cu o mare capacitate conductoare (110, 220, 400 si 800 kW) a favorizat o crestere deosebit de rapida a productiei mondiale.

2. Structura productiei de energie electrica in lume

Producerea energiei electrice se realizeaza prin mai multe tipuri de centrale. In functie de sursele primare energetice utilizate, se deosebesc urmatoarele tipuri de centrale electrice: - centrale pe baza de combustibili organici (carbune, petrol, gaze naturale etc.), in care se incadreaza centralele termoelectrice, centralele cu turbine cu gaz, centralele cu motoare Diesel, centralele electrice determoficare; - centrale pe baza de combustibili nucleari, numite nuclearoelectrice sau atomoelectrice; - centrale pe baza de energie hidraulica (energia apelor curgatoare, energia mareelor etc.), cum sunt hidrocentralele, centralele mareemotrice s.a.; - centrale pe baza de energie eoliana, centrale eoliene; - centrale pe baza de energie solara, respectiv centrale solare sau heliocentrale; - centrale pe baza de energie geotermica (energia apelor termale, energia de gradient geotermic, energia termica a marilor si oceanelor), numite centrale geotermoelectrice. Dupa felul energiei pe care o produc, se disting: - centrale electrice care produc numai energie electrica; - centrale electrice care produc pe langa energia electrica si energie termica (centralele cu turbine cu gaz, centralele electrice etc.); - centrale electrice care produc numai caldura (centralele electrice de termoficare). Energia electrica se produce preponderent la centralele electrice termice, hidrocentrale si la centralele atomice (99% din productia mondiala de energie electrica). Rolul surselor "alternative' sau surse "netraditionale' de energie, cum ar fi energia solara, eoleana, geotermala, marilor si oceanelor, in productia de energie electrica este foarte mic, de 1%. Se preconizeaza ca sursele alternative de energie vor acoperi cea 15-20% din necesarul de consum al planetei in anul 2015. La nivel global termocentralele realizeaza cea mai mare parte din productia de energie electrica peste65% din totalul mondial in anul 2000 (tab. 4.21). Hidrocentralele, desi se situeaza pe locul doi in structura productiei de energie electrica, au un aport totusi modest (17,7%), mai ales daca avem in vedere potentialul mare hidroenergetic al Terrei. Centralele nucleare participa cu 16,8% la productia mondiala de energie electrica . In perioada contemporana, in structura productiei de energie electrica, se observa o tendinta continua de crestere a ponderii energiei termice, si reducerea ponderii energiei hidraulice si nucleare.

Tabelul 4.21 Structura productiei de energie electrica in lume (1950-2000), % Tipul de centrale Centralele termoelectrice Centralele hidroelectrice Centralele atomoelectrice Surse alternative 1950 64,2 35,8 1990 63,3 19,9 17,0 0,6 1996 62,3 19,5 17,3 0,9 2000 65,4 17,7 16,8 1,0

In ceea ce priveste structura productiei la nivel regional si la nivel de tari, aceasta imbraca aspecte foarte diferite, in functie de nivelul de dezvoltare economica, precum si de resursele de energie primara pe care ledetin. Structura calitativa a energiei electrice obtinuta la diferite tipuri de centrale electrice pune in evidenta o tipologizare a tarilor lumii in urmatoarele grupe: 1) 2) tari in care predomina ponderea termocentralelor; tari in care productia de energie electrica este dominata de hidrocentrale;

3) tari cu o pondere apreciabila a centralelor nucleare: Lituania - 85%, Franta - 78%, Belgia 67%, Suedia - 47%, Bulgaria - 46%, Ucraina - 44,6%, Ungaria - 43% etc.; 4) tari cu sisteme mixte, care utilizeaza in proportii aproximativ egale doua sau trei tipuri de centrale (Japonia, Finlanda etc.)

3. Tipuri de centrale elecrice repartitia productiei de energie electrica

Centralele termoelectrice (C.T.E.). Statiile termoelectrice folosesc pentru producerea energiei electrice diversi combustibili: turba, lemn, carbuni, petrol, gaze naturale, sisturi bituminoase, pacura etc. Cel mai raspandit tip de termocentrale sunt cele care functioneaza in baza turbinelor cu aburi folosind mari cantitati de combustibil si de apa potabila. Avantaje:Ele prezinta avantaje de a functiona in tot timpul anului, oferind siguranta in consum, solicita investitii nu prea mari etc. Dezavantaje:Pe langa avantaje, termocentralele prezinta si unele neajunsuri: consumul ridicat de combustibili cu rezervele limitate; eliminarea in atmosfera a bioxidului de sulf, care determina aparitia ploilor acide; scoaterea din circuitul economic a unor suprafete importante de teren, care sunt folosite pentru depozitarea atat a materiei prime, cat si a deseurilor (zgura); consumul ridicat de apa potabila, atat pentru racire, cat si pentru producerea aburului etc. Cu toate acestea, in unele tari termocentralele

au o pondere inalta in productia de energie electrica (de exemplu, India, China, S.U.A., Marea Britanie, Rusia, Germania). Amplasarea geografica a termocentralelor este influentata de necesitatile de consum, dar si de rezervele de combustibili de care dispune fiecare stat sau de posibilitatile de procurare a acestora. in functie de acesti factori se remarca urmatoarele grupari de termocentrale: - Termocentrale amplasate in apropierea bazei de combustibili, fie in bazinele carbonifere, cum sunt cele din: S.U.A. (Midlands, Virginia de Vest, Pittsburg), Rusia (Ural, Moscova, Kemerovo), Ucraina (Donetk),Germania (Ruth), Polonia (Silezia), China (China de Nord-Est) etc.; fie in bazinele de exploatare a hidrocarburilor din S.U.A. (Golful Mexic, Middlecontinent), Rusia (Volga, Ural, Siberia de Vest), Azerbaidjan(Baku), Kazahstan (nordul Marii Caspice), China (China de Nord-Est), Golful Persic (in toate tarile riverane); fie in apropierea marilor rafinarii de petrol sau de-a lungul magistralelor gazeifere. - Termocentrale construite de-a lungul arterelor fluviale, care furnizeaza apa industriala si favorizeaza transportarea combustibilului, formand adevarate grupuri liniare de termocentrale, cum sunt Rhin, Odra, Ohio, Columbia, Enisei, Nil etc., sau in porturile maritime, pentru tarile dependente de piata externa a combustibilului, cum sunt Germania (Hamburg), Olanda (Rotterdam), S.U.A. (New York), Japonia (Tokio),Franta (Marsilia) etc. - Termocentrale localizate in marile zone consumatoare - centre urbane sau aglomeratii, care furnizeaza, pe langa energia electrica, agentul termic si apa calda industriala si menajera necesare consumului urban si care functioneaza pe baza de derivate de petrol si gaze naturale. Cea mai mare parte a capacitatilor de productie (cea 65%) ale termocentralelor este acoperita de centralele care functioneaza pe baza de carbune, ele fiind si cele mai poluante. O pondere deosebit de mare a acestora se inregistreaza in tarile cu mari resurse de carbune, cum sunt Republica Africa de Sud (circa 100% din puterea instalata si productie), Australia (85%), China si India peste80%, Marea Britanie si S.U.A. (peste 7%). O tendinta importanta in dezvoltarea termoenergeticii tine de constructia centralelor electrice, care utilizeaza alaturi de carbuni si alte tipuri de combustibili, ceea ce contribuie la sporirea gradului de asigurare cu energie electrica. O perspectiva noua o prezinta utilizarea la termocentrale a unei noi surse de combustibil orimulsion, bazat pe bitum si apa, care este mai eficient decat carbunele si mai ieftin decat petrolul. Produsele se realizeaza din bitum (70%) si apa (30%), la care se adauga un emulsificant. Cei mai mari utilizatori ai noului combustibil sunt Marea Britanie, Italia si Japonia, iar rezerve importante de bitum se gasesc in Venezuela, de-a lungul fluviului Orinoco. Printre cele mai mari termocentrale din lume, cu o putere instalata de peste 4 000 MW se numara: Kostroma, Riazan (Rusia), Ekibastuz (Kazahstan), Belshatow (Polonia), Nanticoke (OntarioCanada), Kasima(Japonia) etc.; peste 3 000 MW: Houston, Ghison, Nonre (statele Texas, Indiana, California - S.U.A.), Boxberg (Germania), Zaporojie (Ucraina) etc.

 Centralele hidroelectrice (C.H.E.) Centralele hidroelectrice (C.H.E) obtin energie electrica pe baza utilizarii energiei cursurilor de apa. Cunoscuta din cele mai vechi timpuri, energia cursurilor de apa reprezinta o sursa primara de energie inepuizabila, datorita circuitului apei in natura, nepoluanta, de importanta economica deosebita. Istoric Odata cu constructia primei centrale hidroelectrice (Lancey, Franta, 1869), posibilitatea de folosire a acestei energii se largeste si capata un impuls considerabil. in anii '30 ai secolului al XX-lea, se efectueaza si se materializeaza proiecte de producere a energiei hidraulice la scara mai larga. In continuare, realizarea unor instalatii hidroelectrice de mari capacitati a dus la cresterea gradului de utilizare a acestei energii, mai ales in tarile industrializate, determinand, in acelasi timp, elaborarea unor numeroase programe de valorificare a unui important potential hidroenergetic. Avantaje si dezavantaje Amenajarile hidroenergetice sunt mult mai costisitoare decat cele ale termocentralelor, datorita lucrarilor complexe ce trebuie indeplinite (constructia de baraje, canale de aductiune, retea de drumuri etc.), dar, totodata, ele permit solutionarea unei game largi de probleme, cum sunt: regularizarea raurilor, aprovizionarea cu apa potabila, apa industriala si de irigatie, imbunatatirea conditiilor de navigatie etc. Centralele hidroelectrice au si unele dezavantaje: impiedica reproducerea faunei raurilor (a pestilor din apele marine si cele ale raurilor), impiedica navigatia din cursul superior si anterior. Constructia de hidrocentrale stimuleaza dezvoltarea altor ramuri ale economiei (argricultura, pescuitul, turismul etc.). Desi hidrocentralele necesita investitii mari care se amortizeaza intr-un timp indelungat, cheltuielile de productie sunt neinsemnate, uzinele fiind alimentate cu o sursa practic gratuita si inepuizabila de energie, iar energia electrica produsa la aceste tipuri de centrale este de 3-5 ori mai ieftina decat cea produsa in termocentrale. In linii generale, pretul energiei hidroelectrice este in functie de dimensiunile centralelor respective. Astfel, cu cat uzina hidroelectrica este mai mare, cu atat costurile de productie sunt mai mici. Recordul celui mai scazut pret il detine hidrocentrala de la Krasnoiarsk, pe Enisei (Rusia). Potentialul hidroenergetic al Terrei si puterea instalata Potentialul hidroenergetic teoretic al Terrei este apreciat la 5,65 milioane MW, respectiv, cel tehnic amenajabil - la 3,96 milioane MW, iar cel economic amenajabil - la numai 1,24 milioane MW. Potentialul hidroenergetic economic amenajabil este acea parte a potentialului tehnic amenajabil care poate fi valorificat in conditii de rentabilitate. Gradul de valorificare a potentialului economic amenajabil la nivel global este de doar 10-14%, fiind diferit pe continente si tari. De exemplu, in Japonia potentialul hidroenergetic este utilizat la 2/3 din total, in America de Nord anglo-saxona - la 3/5, in Europa (fara ex-U.R.S.S.) - la aproape 100%, in America Latina - la 1/10, in Asia - 11%, in Africa - doar 2% [25, p.70]. In unele tari posibilitatea de valorificare a potentialului hidroenergetic este practic extenuata, iar in alte tari utilizarea lui abia de a inceput (de exemplu, in Turcia).

Pe continente, in functie de relief, structura geologica, precipitatii, dar si de progresul tehnologic si economic, potentialul hidroenergetic economic amenajabil este repartizat astfel: Asia - 27,5%, Europa (inclusivex-U.R.S.S.) - 19,8%, America Latina - 19,5%, Africa - 16,2%, America de Nord - 16% si Oceania - sub 1%. Dintre marile fluvii ale lumii se remarca, printr-un potential tehnic amenajabil deosebit de ridicat, fluviul Zair (circa 700 miliarde kWh/an), urmat de Chang Jang si Brahmaputra (cu cate circa 500 miliarde kWh/an fiecare), Parana (174 miliarde kWh/an), Enisei (140 miliarde kWh/an), Columbia (92 miliarde kWh/an), Angara(84 miliarde kWh/an) etc. Pe tari, potentialul hidroenergetic tehnic amenajabil pune in evidenta pe prim plan China, Federatia Rusa, urmata de Brazilia, Indonezia, Canada etc. (tab. 4.23). Un sir de state cu suprafete relativ mici, ca Japonia,Norvegia, Chile, Turcia, Suedia, Franta, Finlanda s.a., se remarca prin considerabile resurse hidroenergetice cu atat mai mult ca acestea sunt sarace in zacaminte de combustibili minerali. Tabelul 4.23 Potentialul hidroenergetic si puterea instalata (1997), mii MW Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Tara China Rusia Brazilia Indonezia Canada R.D.Congo Columbia Argentina S.U.A. Potentialul exploatabil 2168 1740 116 709 614 530 418 390 376 Puterea Instalata 59,0 43,7 53,0 3,3 65,8 3,1 7,9 8,3 97,0

In ansamblul lor, hidrocentralele participa cu 17,7% la productia mondiala de energie electrica, cu mari diferentieri de la o regiune la alta si de la o tara la alta. Lideri mondiali in productia de hidroenergie raman: Europa, cu 29%, si America de Nord, cu 27,6%, la polul opus situandu-se Africa, cu 2%. Printre statele producatoare de energie electrica la hidrocentrale se evidentiaza Canada, S.U.A., Brazilia, Rusia etc. (tab. 4.24). Din totalul hidrocentralelor care astazi functioneaza in lume, jumatate sunt concentrate in tarile dezvoltate. In prezent se construiesc baraje si hidrocentrale in cascada, in lungul unui rau, valorificanduse mai bine potentialul hidroenergetic si formand un sistem hidroenergetic. America de Nord detine aproape 25% din capacitatea mondiala instalata in hidrocentrale. Cel mai important sistem hidroenergetic se afla pe fluviul Columbia - S.U.A. (87% - grad de valorificare), cu 11 centralece totalizeaza 22 000 MW (Grand Caulle 1, 2, 3 cu o putere instalata de 9 770 MW, situate atat pe teritoriul S.U.A., cat si pe cel al Canadei (Mica, Arow, Duncan). Al doilea sistem hidroenergetic din S.U.A. este Tennessee, care cuprinde 50 de hidrocentrale. Printre alte sisteme hidroenergetice importante mai pot fi amintite: Missouri, Colorado si California. In Canada se remarca sistemele hidroenergetice de pe Churshill si La Grande Riviere: hidrocentrala Churchill Falls - 5 225 MW si La Grande, cu patru amenajari ce insumeaza 11 449 MW.

De remarcat ca S.U.A. si Canada produc 25% din hidroenergia lumii (11% si respectiv 14%). Tabelul 4.24 Primele 10 state in productia de hidroenergie (1950-2000), miliarde kWh
Tara S.U.A. Canada Japonia Italia Norvegia Suedia Franta U.R.S.S. Elvetia R.F.G. 1950 101 53,0 38,3 22,9 17,7 17,4 16,1 12,7 10,3 8,7 Tara S.U.A. Canada U.R.S.S. Japonia Franta Norvegia Italia Suedia Brazilia Elvetia 1970 251,2 156,7 124,0 80,3 57,4 57,3 44,0 41,5 40,0 29,3 Tara S.U.A. Canada U.R.S.S. Brazilia China Norvegia Japonia Suedia India Franta 1990 295,8 293,9 230,7 204,6 125,1 119,9 88,4 71,7 70,9 52,8 Tara Canada S.U.A. Brazilia Rusia China Norvegia Japonia India Franta Suedia 2000 356,4 297,0 278,0 235,5 164,2 142,5 93,8 88,9 75,8 72,1

Europa dispune de 30% din capacitatea mondiala instalata in hidrocentrale. Se remarca indeosebi Rusia, care dispune de mari sisteme hidroenergetice atat in partea europeana, cat si in partea asiatica. Mentionam sistemul hidroenergetic Volga-Kama, cu 7 centrale care insumeaza 14 000 MW. Cele mai importante hidrocentrale sunt cele de la Volgograd - 2 530 MW si Kuibasev - 2 300 MW. in zona asiatica s-a valorificat potentialul fluviului Enisei, cu 6 hidrocentrale (Saiano-Susensk -6 400 MW, Krasnoiarsk - 6 000 MW etc.) si Angara (Bratsk - 4 600 MW, Usti-Ilimsk - 4 300 MW, Boguciani - 4 000 MW). Amenajari mai importante sunt si pe Dunare (Portile de Fier 1, 2), pe Rhon-Durance (Franta), pe Rhin (Germania), pe Nipru (Ucraina). America Latina are un potential expoatabil foarte mare (locul III pe glob), dar puterea instalata reprezinta doar 15% din cea mondiala si participa cu 18% la productia totala. Cea mai importanta amenajare hidrotehnica este cea de pe fluviul Parana la Itaipu, situata la granita dintre Brazilia si Paraguay, cu o putere instalata de 12 600 MW, fiind cea mai mare din lume. Alte hidrocentrale mari se afla pe raul Rio Grande/Parana -Furnas, pe raul Paranapanema/Parana - Ilha Solteria si Jupia, pe fluviul Sao Francesco - Paolo Alfonso (Brazilia), pe raul Caroni/Orinoco - Guri (Venezuela), pe fluviul Paraguay - Corpus Posados (Argentina) etc. (tab. 4.25).

Tabelul 4.25 Mari hidrocentrale ale lumii(1999)

Nr.crt. Hidrocentrala Tara Raul/ fluvial Puterea instalata (MW) actuala 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Turukhansk Itaipu Grand Coulee Guri Tucurui Saiano-Susensk Krasnoiarsk Corpus Posados La Grande 2 Churchil Falls Rusia Brazilia S.U.A. Venezuela Brazilia Rusia Rusia Argentina Canada Canada Tunguska Parana Columbia Caroni/Orinoco Paraguay Enisei Enisei Praguay Sf. Laurentiu Sf. Laurentiu 12 600 9 500 10 300 2 640 6 400 6 000 4 700 5 300 5 225 Finala 20 000 13 3000 10 800 10 300 7 300 6 400 6 000 6 000 5 300 5 225

Asia este continentul cu cel mai mare potential hidroenergetic (locul I in lume) poseda 25% din puterea totala a hidrocentralelor si o productie de 18% din cea mondiala. Dintre cele mai importante amenajari hidroenergetice mentionam hidrocentralele din China de pe fluviul Chang Jiang (Sanmansia, Lukiania, Susiumjiang si Finman), pe Huang He (Linijoxio). Pe fluviul Chang Jiang, in zona marilor defileuri se afla inconstructie cea mai mare hidrocentrala de pe glob "Shashi', cu o putere instalata de peste 20 milioane kW. De asemenea sunt importante hidrocentralele de la Nurek (pe raul Vahs din Tadjikistan) si de la Toktogul (pe raul Narin, Kirgizstan) din Asia Centrala. Africa, desi dispune de mari resurse hidroenergetice, poseda doar 3% din puterea instalata si 2% din productia mondiala. Cel mai important sistem hidroenergetic este cel de pe fluviul Nil, cu cea mai mare hidrocentrala de pe continent - Saad el Aali (Egipt) si cu cel mai mare lac de acumulare din lume. Se mai pot mentiona hidrocentralele de pe fluviul Zambezi - Cabora Bassa (Mozambik) si Kariba (Rhodezia), iar pe fluviulZair - hidrocentrala Inga (R.D.Congo). Oceania detine 2% din puterea totala a hidrocentralelor si tot atat din productia lor. Capacitati mai mari au Australia (7 000 MW) si Noua Zeelanda(5 000MW).

 Centralele atomoelectrice (C.A.E.) Energetica nucleara este una dintre cele mai tinere ramuri ale industriei energiei electrice, care a inceput sa se dezvolte abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea, avand mari perspective de dezvoltare in viitor. La centralele atomoelectrice energia electrica se obtine prin utilizarea drept combustibil a metalelor radioactive (uraniu, plutoniu si toriu). Prin fisiunea nucleara dirijata (fragmentare a atomilor grei) se degaja o mare cantitate de energie, transformata apoi in energie electrica (de exemplu, prin fisiunea nucleara a unui gram de urnaiu 235 se degajeaza 20 milioane kcal, echivalent cu arderea a 2 500 kg de carbune superior). Dintre metalele radioactive cel mai important este uraniul, care se gaseste sub forma de trei izotopi; uraniu 235, uraniu 238 si uraniu 233 (nu exista sub forma naturala). Uraniu 235 se afla in uraniu natural in proportie de 0,6-0,7%, restul de 99,4-99,3% il constituie uraniu 238, care nu fuzioneaza usor. Uraniu 233 poate fi obtinut in reactoare nucleare prin bombardarea toriului 232. O importanta economica il prezinta uraniu 235. Tehnologii de "imbogatire' (foarte costisitoare) a uraniului, de pana la 3%, dispun cateva state: S.U.A., Rusia, Franta si Marea Britanie. Rezervele de uraniu au fost apreciate diferit in functie de criteriile folosite: de la 3,4 milioane tone la 24,5 milioane tone rezerve certe si probabile. Cele mai importante ponderi fata de rezervele mondiale le detin: Africa(25%), America de Nord (21,8%) si Australia (19,3%) . Rezervele de uraniu sunt concentrate, de obicei, in regiunile platformelor geologice vechi. Cele mai mari rezerve mondiale de uraniu sunt repartizate geografic in urmatoarele regiuni: "Centura Australiana' -intre Golful Carpentaria si Marele Golf Australian; Canada - in preajma lacurilor Athabaska si Ursilor, Republica Africa de Sud - in regiunea Wirwatersrand. Zacaminte se gasesc si in unele regiuni vechi de geosinclinal - Muntii Ural (Rusia), Muntii Stancosi (S.U.A.), Muntii Europei Centrale si de Est. Tarile detinatoare de rezerve insemnate de uraniu sunt in acelasi timp si mari producatoare. Tabelul 4.26 Rezervele si productia de uraniu (2001) tone
Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Total Australia Kazahstan Canada S.U.A. Republica Africa de Sud Rusia Uzbekistan Namibia Brazilia Ucraina Mondial 182 000 105 000 245 000 262 000 73 000 340 000 4 000 4 000 3500 425 1000 56 245 2 910 2 350 2 702 250 1000 37 258 758 000 635 000 430 000 110 000 285 000 Tara Rezerve Capacitati de productie 4 550 3 700 12 200 4 390 5 000 7 700 2 250 11250 1077 1 160 Productie

Avantaje si dezavantaje Centralele atomoelectrice reprezinta principala forma de utilizare economica a energiei nucleare. Investitiile mari se datoreaza masurilor de prevedere strict obligatorii si costurilor ridicate ale unor materiale rare. In acelasi timp, ele furnizeaza energie electrica ieftina si in cantitati mari. Costul redus al productiei (cu 60% mai mic decat la termocentrale), implicatiile, in general, restranse ale centralelor nucleare asupra mediului inconjurator, in conditiile asigurarii unei securitati depline, si necesitatea reducerii consumului de petrol fac ca acest tip de centrale sa fie de mare perspectiva. Centralele atomoelectrice prezinta si alte avantaje - posibilitatea amplasarii in regiuni departate de sursele de combustibil, deoarece costul transportului combustibilului nuclear este neglijabil, ceea ce poate sprijini dezvoltarea unor regiuni deficitare in energie sau posibilitatea utilizarii apelor calde reziduale in termoficarea urbana (de exemplu, in Rusia, Franta). Istoric / evolutie Aparitia si dezvoltarea tehnologiilor nucleare este legata de numele lui H. Becquerel, care in 1896 a descoperit radioactivitatea uraniului. De la aceasta descoperire si pana la prima centrala atomica (1951)distanta este mai mult de jumatate de secol. Abia in 1954 a fost construita prima centrala nucleara experimentala la Obninsk, langa Kaluga (Rusia), cu o putere instalata de numai 5 MW. Dupa aceea au fost construite centralele de la Calder (Marea Britanie, 1956) si Shippingfort (Pennsylvania, S.U.A., 1957), cu o capacitate ce nu depasea 100 MW. Incepand cu anul 1956, cand ia fiinta Agentia Internationala pentru Energia Atomica, constructia centralelor nucleare se extinde rapid: daca in 1960 numarul acestora era de 7, in doar 4 tari (cu o putere instalata de 1 030 MW), in 1999 - de 443 (cu o capacitate de 365 700 MW), in 35 de tari. In anul 1970, ponderea acestui tip de centrale constituia circa 2% din totalul productiei mondiale de energie electrica, in 1990 - 17%, in 1996 - 18,4%. incepand cu anul 1997, se inregistreaza o scadere a acestei ponderi, desi productia de energie electrica obtinuta la centralele nucleare este in crestere: 85 miliarde kWh in anul 1970, 2 trilioane kWh in 1990 si 2,7 trilioane kWh in 2000. Pana la inceputul anilor '90 energia nucleara se dezvolta cu ritmuri mai rapide decat electroenergetica in ansamblu, iar in anii '90 aceste ritmuri au inceput sa se egaleze cu cele medii. La aceasta au contribuit mai multi factori, si anume: reducerea treptata a pretului la petrol, succesele in politica de rationalizare a consumului de energie electrica, investitiile de capital inalte, tehnologiile pretentioase, deseurile radioactive si, indeosebi, nesiguranta in securitatea deplina a centralelornucleare. Avaria de la centrala atomoelectrica "Three Mia Island' (S.U.A.) si, mai ales, catastrofa de la Cernobal (Ucraina, 1986) au schimbat esential atitudinea opiniei publice fata de realizarea noilor proiecte de exploatare acentralelor nucleare existente. Anume in perioada aceasta multe tari au conservat total sau partial programele de dezvoltare a energiei nucleare. Totusi, majoritatea expertilor sunt unanimi convinsi ca viitorul electro-energeticii mondiale tine, in primul rand, de dezvoltarea energiei atomice. Energia nuclearo-electrica cunoaste o dezvoltare mai ampla in tarile industrializate si in regiunile slab asigurate cu resurse energetice. Peste 86% din energia produsa in centralele nucleare in 2000 au fost obtinute in 10 state ale lumii: S.U.A. - 30,9%, Franta - 16,0%, Japonia - 12,8%, Germania - 6,5%, Rusia - 5,0%, Republica Coreea - 4,2%, Marea Britanie -3,3%, Ucraina - 2,9%, Canada - 2,8% si Suedia 2,1%.

Printre cele mai mari centrale atomoelectrice se remarca Fuku-chioma (Honshu, Japonia), cu capacitatea instalata de 8 milioane kW, Dunkerque - 5,7 milioane kW, Le Havre - 4,0 milioane kW, Bordeaux -3,8 milioane kW (Franta), Brux - 5 milioane kW, Toronto - 4,1 milioane kW (Canada), Varberg 3,5 milioane kW (Suedia). Mari centrale atomoelectrice functioneaza in Rusia (Sankt Petersburg, Kursk, Novovoronej), Ucraina (Hmelnitk, Rovno, Zaporojie), S.U.A. (Hartsville, Browns Terry). Ponderea energiei atomoelectrice din totalul productiei difera de la o tara la alta in functie de disponibilitatile in combustibili si de nivelul de dezvoltare. Cea mai mare pondere a electricitatii de provenienta nucleara in productia totala de energie electrica o au Lituania - 78%, Franta -77,3%, Belgia 67,3%, Suedia - 46,1%, Bulgaria - 46,1%, Ungaria -42,6% etc. (tab. 4.29) [20, p. 114]. Tabelul 4.29 Ponderea energiei atomoelectrice in totalul productiei de energie electrica in unele tari ale lumii(1999), % Tara Lituania Franta Belgia Suedia Bulgaria Ungaria Ponderea 78,0 77,3 67,3 46,1 46,1 42,6 Tara Elvetia Finlanda Republica Coreea Japonia Spania Germania Ponderea 36,9 36,7 36,2 33,0 32,9 29,9

Amplasarea centralelor atomoelectrice tine de particularitatile proceselor tehnologice. S-a cautat pe cat posibil, o localizare in regiuni cu o densitate mica a populatiei, delimitata de marile aglomeratii urbane.Consumul mare de apa industriala a impus amplasarea centralelor nucleare pe litoral (unde se desalineaza apa marina), pe malul lacurilor, in lungul fluviilor sau al raurilor cu debit mare (Japonia, S.U.A., Franta, Marea Britanie, Germania, Canada, Republica Coreea etc.). Energetica nucleara nu se limiteaza la utilizarea procesului de fisio-nare a nucleelor grele, ci are in vedere si posibilitatea obtinerii unei cantitati si mai mari de energie din fuziunea nucleelor usoare, in primul rand ale deuteriului si tritiului, izotopi ai hidrogenului. Acest proces se declanseaza la temperaturi si presiuni extrem de ridicate si, deocamdata, nu a putut fi controlat la scara mica, pentru a fi reprodus in scopuri economice.Cercetari destul de avansate asupra controlului fuziunii nucleare au fost realizate in S.U.A., Marea Britanie, ex-U.R.S.S., Germania si Japonia. Prima instalatie in care s-a reusit, in 1991, fuziunea nucleara controlata a unei mici cantitati de amestec de deuteriu si tritiu este Joint European Torus, construita la Culham, Marea Britanie, de statele vest-europene. Ulterior, in 1993, s-a reusit fuziunea nucleara controlata si la Universitatea din Princeton (S.U.A.). In aceeasi tara, se afla in constructie astazi noi instalatii de acest gen, mai puternice, in colaborare cu Japonia, Rusia si Uniunea Europeana. Specialistii din cadrul Departamentului Energiei al

S.U.A. si din Germania considera ca primii reactori industriali de acest gen nu vor putea fi construiti decat dupa anii 2025-2030. In etapa actuala, in balanta de energie primara a Terrei, din ce in ce mai mult, patrund noile surse de energie care se extind si cuprind state din toate continentele.

Centralele geotermice Centralele geotermice valorifica energia calorica emanata de campurile geotermice situate in zonele cu valori ridicate ale gradientului geotermic (cresterea temperaturii cu 3C la fiecare 100 m in adancime). Potentialul geotermic utilizabil este apreciat la 17 miliarde kWh anual, din care circa 1 miliard kWh - pentru obtinerea energiei electrice [14, p. 144]. Valori ridicate ale gradientului geotermic se inregistreaza in regiunile cu vulcanism si seismicitate ridicata: Cercul de Foc al Pacificului (cu 60% din potentialul mondial), care cuprinde tarmurile vestice ale Americilor, tarmurile estice ale Asiei si Oceania; Dorsala Atlanticului (lant muntossubmarin); nord-vestul si estul Africii, bazinul Marii Mediterane etc. Prima centrala geotermica a fost construita in 1904 la Larderello (Italia), cu o capacitate totala de 250MW. Cea mai puternica centrala geotermica din lume, cu o putere instalata de 835 MW, functioneaza in apropiere de San Francisco (California, S.U.A.). Interesul pentru energia geotermala a crescut indeosebi dupa criza petrolului. Asemenea instalatii functioneaza astazi in multe tari ale lumii, nu numai in Italia si S.U.A., ci si in Rusia, Filipine, Japonia, NouaZeelanda, Islanda, Mexic, Kenya, China, Chile, Nicaragua etc. Ponderea energiei obtinuta pe aceasta cale in cadrul productiei mondiale de energie electrica ramane inca modesta (0,3%).

Centralele solare sau helioelectrice Centralele solare sau helioelectrice au reintrat in atentie ca urmare a cresterii preturilor combustibililor si a remanierilor balantei energetice mondiale. Acest tip de centrale folosesc energia solara - sursa inepuizabila, curata, abundenta si disponibila in toate regiunile lumii. Repartitia inegala a energiei solare este determinata de forma Pamantului, de distributia nebulozitatii si de succesiunea anotimpurilor. Astfel, in zona tropicala arida, potentialul energetic solar are valori maxime (peste 2 200 kWh/m2/an), reducandu-se in zona ecuatoriala la circa 1 800 kWh/m2/an), in cea temperata - la 1 100-1 700 kWh/m2/an, iar in zonele subpolare si polare - la numai 830 kWh/m2/an. In functie de conditiile naturale amintite, regiuni geografice mai favorabile pentru captarea la sol a energiei solare sunt cele de la latitudini mici si mijlocii, cu nebulozitate redusa (Africa de Nord, Asia de Sud-Vest, Asia Centrala, Europa Sudica, centrul Australiei, sud-vestul Americii de Nord, nord-vestul Argentinei etc.). Dezavantajele energiei solare constau in caracterul sau dispers, impropriu unor utilizari industriale si imposibilitatii de stocare a energiei. In afara folosirii in scopuri energetice, energia solara are utilizari multiple (incalzire, refrigerare, irigatii, reciclarea deseurilor etc.). Numeroase state ale lumii (Israel, Japonia, S.U.A., Italia, Franta s.a.) folosesc pe scara larga energia solara in instalatii moderne de incalzire. Cele mai mari si cunoscute centrale solare sunt la Solar

One in California (S.U.A.), Adrano in Sicilia (Italia, prima centrala solara - 1981), Almeria (Spania), Nyo (Japonia), Odeillo (Franta). Proiecte foarte indraznete in acest domeniu au Germania, Franta si S.U.A.

Centralele eoliene Centralele eoliene folosesc energia furnizata de vant, efectul mecanic fiind proportional cu viteza. Se considera ca valoare economica o au vanturile a caror viteza medie anuala depaseste 5 m/s. Regiuni favorabile pentru captarea energiei eoliene sunt cele de la latitudini mari, zonele litorale si montane, unde frecventa si intensitatea vanturilor au valori ridicate. Potentialul energetic eolian total al Terrei este apreciat la 876 sexti-lioane kWh/an (sau de circa sase ori mai mare fata de productia totala de energie electrica realizata astazi pe Glob), din care potentialul eoloenergetic amenajabil constituie 100 000-260 000 miliarde kWh/an [22, p. 23]. Forma cea mai avansata de valorificare a energiei eoliene sunt instalatiile eoloelectrice. Avantaje si dezavantaje Avantaje - caracter nepoluant si lentiozitate, nu necesita apa de racire s.a. Dezavantaje - randament fizic destul de modest,fata de hidroenergie (20-40%), functionare intermitenta, nu pot folosi decat vanturi cu viteza de peste 6 m/s, investitii relativ mari si care se amortizeaza incet, deoarece se folosesc materiale usoare, dar foarte rezistente, pretul energiei electrice eoliene este mare (cu 30% mai mare decat al energiei electrice clasice) etc. Primele centrale eoliene au intrat in functiune la Ai-Petru in Crimeea (Ucraina) si in Danemarca, ulterior aparand in S.U.A. si Marea Britanie, toate de dimensiuni si putere instalata mica (0,1-2,5 MW). Centrale eoliene, de putere mica, functioneaza astazi in S.U.A., China, Marea Britanie, Franta, Japonia, Olanda, Spania, Germania, in aceasta din urma tara aflandu-se cea mai mare centrala eoliana de pe glob, la Brunshutel (data in folosinta in 1981). Pe Terra sunt astazi in functiune peste 30 000 de centrale eoliene, cu o capacitate instalata de peste 6 000 MW. Cu toate acestea, proportia din energia eoliana disponibila care este efectiv utilizata ramane inca destul de redusa. Astfel, energia eoliana participa cu 0,2-0,3% la balanta energeticamondiala. Continua elaborarea si traducerea in practica a unor noi proiecte de valorificare a energiei eoliene in Marea Britanie, Olanda, Germania, Canada, Spania, Grecia, Argentina, Australia, Rusia, China, Franta. S.U.A. s.a.

Centralele mareomotrice Centralele mareomotrice valorifica energia mareelor (sau a fluxului si refluxului) in conditiile prezentei unor amplitudini de cel putin 5-8 m. Principiul de utilizare a energiei mareelor in centrale mareomotrice consta in amenajarea unor bazine indiguite, care fac posibila captarea energiei apei declansate de aceste oscilatii, atat la umplere (la flux), cat si la golire (la reflux). Pentru o valorificare eficienta a energiei mareelor, trebuie sa existe un bazin natural (estuar sau golf ingust) care sa

comunice cu oceanul printr-o deschidere foarte ingusta. Astfel de conditii naturale sunt depistate in peste 40 de zone ale globului: tarmul rasaritean al Americii de Nord, litoralul sudic al peninsulei Alaska, Golful California, litoralul atlantic francez, sud-vestul Irlandei, tarmul Marii Albe, litoralul estic al Americii de Sud, tarmul Marii Chinei de Est, al Marii Galbene, al Marii Ohotsk, litoralul nord-estic al continentului australian etc. Potentialul energetic mareic total este evaluat la 40 milioane MW, dar fara importanta economica. Potentialul energetic mareic tehnic amenajabil este de circa 1,4 milioane MW, iar potentialul economicamenajabil nu trece de 1 600 miliarde kWh/an. Din acesta din urma, cea mai mare pondere revine Australiei, urmata de Rusia, Franta, China, Canada, Marea Britanie, Argentina si S.U.A. Avantaje si dezavantaje Energia mareica prezinta avantajul de a fi inepuizabila si disponibila in cantitati imense, dar fenomenul care o produce este discontinuu, iar posibilitatile de utilizare limitate. Centralele mareomotrice produc energie electrica la un pret de doua ori mai mare decat hidrocentralele. Prima centrala mareomotrica din estuarul La Rance a intrat in functiune in 1966, in Franta, cu o capacitate de 240 MW. A doua centrala de acest gen a fost realizata de Rusia, la Kislaia Guba in Golful Kola, de 400 MW. Se afla in faza de proiect si alte asemenea centrale, atat in cele doua tari, cat si in Marea Britanie, Canada, Indonezia, Republica Coreea s.a.

Alte surse de energie Dintre alte surse de energie a viitorului cu potential ridicat, dar cu o valorificare mai redusa mentionam: - curentii maritimi, care sunt purtatorii unor energii cinetice deosebit de mari. Exista insa numeroase probleme de ordin tehnic privind captarea, transformarea energiei si transportul spre consumator. Energia curentilor oceanici este utilizata intr-o uzina de 80 MW din Florida (S.U.A.), la Miami, prin folosirea curentului Florida. - diferenta de temperatura dintre apele oceanice de suprafata (0-100 m) si cele de adancime (9001000m). Conversia termomarina, posibila la diferente de temperatura mai mare de 18C, este astazi la indemana a circa 100 de state ale lumii. Centrale de acest gen au fost realizate in Golful Matanzas (Cuba, 1930, cu o putere de 22 KW) si la Abidjan (Cote d'Ivoire). Multe state au in proiect construirea de asemenea centrale, carede regula vor fi plutitoare. Un aspect important il constituie faptul ca astfel de centrale nu au consecinte asupra echilibrului ecologic. - energia valurilor nu este valorificata inca, desi experimentele in curs par promitatoare. Energia valurilor este utilizata in direct pentru propulsia navelor maritime, dar dispune de un potential considerabil, evaluat la 10milioane MW. - biomasa reprezinta totalitatea materiei vegetale si animale susceptibila de a fi transformata in energie. in aceasta categorie intra reziduurile agricole (de origine animala sau vegetala), forestiere, planteleacvatice, plantele cultivate pentru obtinerea de hidrocarburi (Euphorbia, Jojoba, rapita, trestia

de zahar), unele specii de alge, palmierul de cocos s.a. Folosirea biomasei in scopuri energetice este inca restransa, exceptand procesele de combustie pentru caldura. - hidrogenul poate fi obtinut prin disocierea apei, astfel ca potentialul acestei resurse este deosebit. Prezinta avantajul de a nu polua mediul inconjurator, de a putea fi produs in cantitati inepuizabile, de a putea fi stocat sub forma lichida sau gazoasa si transportat la locul de utilizare in centrale electrice. Hidrogenul este usor si voluminos, foarte periculos, inflamabil si explozibil, dar si destul de scump. El este un combustibil foarte puternic, care arde intr-un amestec cu aerul cu proportii de 4-7,5% si are o capacitate calorica de 2,6 ori mai mare decat a benzinei, la o masa echivalenta. De aceea se foloseste mai ales in motoarele cu reactie ale rachetelor, dar astazi se experimenteaza folosirea lui si in termocentrale, la incalzitul casnic, in motoare cu ardere interna s.a., se fac incercari de stocare subterana a hidrogenului lichid. Geografia productiei si consumului de energie electrica Productia mondiala de energie electrica a cunoscut o crestere continua, iar ritmurile de crestere au fost mult mai rapide decat cele ale energiei primare. Cele mai mari ritmuri de crestere a productiei au fost inregistrate indeosebi dupa cel de al doilea razboi mondial. Astfel, in 1929 in lume sau produs 285 miliarde kWh energie electrica, in 1950 - deja 950 miliardekWh, in 1989 - 10 880 miliarde kWh, iar in 1999 - 14 352 miliarde kWh, fiind de 50 de ori mai mare fata de nivelul antebelic [3, p. 172], (tab. 4.30).

Tabelul 4.30 Evolutia productiei mondiale de energie electrica (miliarde kWh)

1929 1950 1955 1970 1974 285 935 1535 4923 6261 1976 1977 1978 1979 1980 6904 7 106 7 392 4 7830 8044 6 1985 198 9675 9 605 1991 2000 11812 15334 1982 1983 198 8 234 8797 9267 1988 1989 1990 10526 11427 11734

In perioada 1950-2000 productia de energie electrica la nivel global a crescut de peste 14 ori si in 2000 a constituit 15334 miliarde kWh, cu o putere instalata sumara de 3,0 miliarde kW. Pentru producerea de energie electrica, anual in lume se folosesc 15 miliarde tone de combustibil conventional. In unele tari, cum sunt S.U.A., Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Belgia, pentru producerea de energie electrica se utilizeaza in medie circa 40% din resursele energetice, in Japonia - circa 50%, iar in tarile in curs de dezvoltare - doar 25% . Repartitia geografica a productiei de energie electrica releva deosebiri foarte mari, din punctul de vedere atat al productiei totale, cat si al celei per capita, fiind in functie de nivelul dezvoltarii inegale a economiei diferitelor regiuni si tari. In perioada postbelica, unele tari ale lumii au inregistrat cele mai inalte ritmuri de crestere a productiei de energie electrica. Astfel, nivelul productiei mondiale de electricitate a anului 1950 a fost atins de S.U.A. deja in1965, de U.R.S.S. - in 1975, de Japonia - in 1994 si de China - in 1995. Cresteri

rapide au inregistrat si state precum Brazilia, Republica Coreea, Turcia, Mexic, ponderea statelor europene diminuandu-se. Europa produce 31,6% din productia mondiala de energie electrica si are cea mai echilibrata structura a productiei dintre continentele globului. in Europa Occidentala, prin importante productii de energie electrica se evidentiaza Germania (556,7miliarde kWh), Franta (540 miliarde kWh) si Marea Britanie (365,7 miliarde kWh). in Europa de Est se detaseaza prin productie Federatia Rusa (locul 4 in ierarhia statelor lumii peste 872miliarde kWh in anul 2000), dar cu o productie in scadere fata de inceputul anilor '90, cand ea a inregistrat celmai inalt nivel al productiei de energie electrica (peste 1 trilion kWh). America de Nord este regiunea cu cea mai mare productie de energie electrica, unde S.U.A. impreuna cu Canada realizeaza circa 1/3 din productia mondiala (tab. 4.31). Totusi, ponderea acestei regiuni in totalul productiei mondiale este in scadere fata de anul 1950, cu 14%. Asia are o productie in crestere si a reprezentat, in 1999, 27% din productia mondiala de energie electrica. Aceasta crestere se datoreaza, in primul rand, nu numai Japoniei, cu o productie de 1 trilion kWh in2000, dar si unor tari in curs de dezvoltare, cum sunt China (1,3 trilioane kWh, locul 2 in lume), India (560miliarde kWh, locul 6), Republica Coreea (locul 11) si Turcia. Celelalte regiuni geografice (America Latina, Africa si Oceania), desi inregistreaza cresteri ale productiei de energie electrica, participa cu o pondere modesta in productia mondiala. Peste 2/3 din productia mondiala de energie electrica revin pe seama primelor zece state ale lumii. Analiza consumului de energie electrica la nivel de regiuni si de tari pune in evidenta mari discrepante in ceea ce priveste atat consumul global, cat si cel per capita. Sub aspectul consumului global, cele patru mari regiuni industrializate (America de Nord, Europa (inclusiv ex-U.R.S.S.), Japonia si Australia), cuprinzand 1/3 din populatia Terrei, au consumat, in perioada 1970-1999, peste 85% din energia electrica produsa in lume, iar restul - circa 15% din consumul mondial - a revenit celorlalte regiuni ale planetei, in care traiesc 70% din populatie . Astfel, in statele dezvoltate, consumul de energie electrica se ridica la valori foarte ridicate (peste 5 mii kWh/per capita), in timp ce in tarile subdezvoltate se afla sub 1000 kWh/per capita. Bunaoara, consumul de energie per capita variaza de la peste 20000 kWh in Norvegia, Canada la mai putin de30 kWh in Ciad, Etiopia, Burkina Faso, Cambodjia, raportul fiind de 1:70. Tabelul 4.31 Ponderea marilor regiuni ale lumii in productia de energie electrica (1950-1999), %
Regiunea Europa Occidentala Europa de Est America de Nord America Latina Asia 1950 25 14 46 2 10 1990 18 19 32 4 22 1999 19 2,6 32,0 1,4 27,0

Africa Australia si Oceania

1 2

3 2

3,0 2,0

Exportul mondial de energie electrica cuprinde doar 2-3% din productia mondiala. Productia, consumul si exportul de energie electrica sunt realizate prin sistemele energetice nationale si regionale. Dintre sistemele energetice regionale le vom mentiona pe cele din Europa Occidentala, din America de Nord, din spatiul ex-U.R.S.S. si partial cel din Europa de Est. in America Latina exista legaturi intre sistemele energetice din Brazilia, Argentina, Paraguay si Uruguay, intre sistemele energetice din Venezuela, Columbia si Ecuador, in Africa - intre Mozambic si Republica Africa de Sud, intre Zair si Zimbabwe, intre Alger, Tunis, Libia si Egipt. Principalele tari exportatoare de energie electrica sunt Franta, Rusia, Paraguay, Germania, Elvetia, Ucraina.

Bibliografie

http://www.scritube.com/geografie/ENERGETICA-MONDIALA93744.php Efros Vasile, Geografia economiei mondiale si probleme globale, Bucuresti, 2001, p. 104. Negoescu Bebe. Vlasceanu Gheorghe. Geografie economica. Bucuresti, 2002, p. 172. Aur Nicu, Gherasim Cezar, Geografie economica mondiala, Bucuresti, 2002, p. 114. Negoescu B., Vlasceanu Gh., Geografie economica. Resursele Terrei, Bucuresti, 2002

Centrala solara

Centrala geotermala

Centrala eoliana

Centrala mareomotrica

Termocentrala

Atomocentrala

Hidrocentrala

Cuprins

1. 2. 3. 4.

Industria energiei electrice Structura productiei de energie electrica in lume Tipuri de centrale elecrice si repartitia productiei de energie electrica Bibliografie