Lacul

de Mihai Eminescu

Poezia ,,Lacul'' a aparut la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literale

alaturi de Melancolie, Craiasa din povesti, Dorinta.
Tema poeziei este dragostea si natura caci poetul ne vorbeste despre o dragoste ideala
implinita intr-un cadru natural fascinant insa totul ramane la stadiul de vis, de dorinta.
Titlul poeziei reprezinta unul dintre elementele cadrului natural-lacul care predomina in
peisaj; acesta participand la toate starile si sentimentele indragostitului.
Eul liric cunoaste mai multe sentimente: trece printr-o suita de trairi: emotia, nerabdarea
asteptarii, fericirea intalnirii cu fiinta iubita sau dezamagirea si tristetea.
Strofa 1 descrie cadrul si atmosfera in care se afla tanarul indragostit:
„Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni il incarca; Tresarind in cercuri albe El cutremura
o barca."In centrul acestui tablou se afla lacul. Inconjurat de codri si saturat de nuferi
galbeni, lacul devine un spatiu vrajit si minunat de frumos. Personificat prin usoara
miscare a apei („Tresarind...", „El cutremura..."), lacul pare sa aiba suflet, participand la
eterna viata a naturii.
Cateva epitete ornante („Lacul... albastru", „Nuferi galbeni", „cercuri albe") dau culoare
si claritate tabloului. Primul epitet cromatic {„Lacul... albastru") ar putea indica un
moment al zilei, in care, in lac, se oglindeste cerul.Treptat, tanarul indragostit aluneca in
visare, imaginandu-si un tablou nocturn in care va fi proiectata clipa iubirii.
Trecerea de la realitate la vis se face in strofa a 2-a:„Si eu trec de-a lung de maluri, Parc-
ascult si parc-astept Ea din trestii sa rasara Si sa-mi cada lin pe piept" Daca in primele
doua versuri, verbele sunt la indicativul certitudinii, incepand cu versul al treilea, apare
conjunctivul prezent (care se mentine si in strofele a III-a si a IV-a).In acest mod, autorul
sugereaza o actiune dorita, dar nerealizata, un frumos vis neimplinit.Tot in strofa a doua
este imaginata si aparitia iubitei (care iese din trestii ca o zana a lacului, minunat de
frumoasa).Folosirea verbului „sa rasara", in loc de „sa apara", o invecineaza pe iubita cu
astrele (luna, soarele, stelele care „rasar"), de parca ar fi un personaj de mit.Din aceasta
cauza, cuvantul „ea" este scris cu alt caracter de litere, iubita nefiind o fiinta reala, ci o
proiectie ideala, apartinand visului de dragoste. Asa se explica si faptul, ca imaginea ei nu
este concretizata intr-un portret. De asemenea, tot asa ar putea fi explicat gestul „lin" al
caderii la pieptul iubitului, ca in vis.
Strofele a 3-4 cuprind visul de iubire al celor 2 indragostiti: fascinati de frumusetea
naturii, cei 2 vor pluti vegheati de razele lunii iar vantul si susurul apei le insotesc
alunecarea. Sunt folosite verbe la modul conjunctiv care dau impresia de ireal, de vis. In
aceste strofe predomina imagini auditive care sporesc vraja si misterul cadrului natural.
Metaforelele ,,glas de ape'', epitetele folosite in inversiune: blandei lune; lin fosneasca ;
unduioasa apa sunt mijloace artistice prin care poetul creaza o armonie desavarsita plina
de liniste in deplina concordanta cu gingasia si puritatea sentimentului de iubire.