Lacul

de Mihai Eminescu

Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Şi eu trec de-a lung de maluri,

Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,

Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;

Să plutim cuprinşi de farmec

Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic

În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
AUTOR: MIHAI EMINESCU
TITLUL POEZIEI: LACUL
TEMA: Poezia “Lacul” scrisă de Mihai Eminescu este o creaţie lirică, ce tratează
ca teme centrale natura și a iubirea. Astfel, este exprimată dorința tânărului poet
de a-și întâlni ființa îndrăgită pe un tărâm feeric, într-un cadru rustic natural, pe
malul lacului „încărcat cu flori de nufăr” aflat în mijlocul codrului.
TITLUL POEZII: Titlul numește simbolic cadrul naturii feerice, printr-unul
dintre cele mai întâlnite elemente din lirica eminesciana, lacul. Toate celelalte
elemente care compun decorul în care urmează să se manifeste iubirea - trestiile,
barca, luna, nuferii - converg necontenit către lacul din mijlocul codrului.
Structură, semnificații, limbaj artistic: Poezia "Lacul" este alcătuită din cinci
catrene, organizate gradat ca stare sufletească, de la speranța împlinirii iubirii până
la tristețea sfâșietoare din final. Compozițional, poezia poate fi structurată pe două
planuri, unul real, exterior, care cuprinde tabloul descriptiv al naturii și altul
ideal, interior, al visului de împlinire a iubirii absolute.
Imaginea cadrului natural în care are loc întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți
este evidențiată prin epitetele cromatice „lacul albastru”, „nuferi galbeni”, care
realizează imagini vizuale ce sugerează armonie, limpezime, claritate, seninătate,
lacul fiind asemenea unei oglinzi în care urmează să se reflecte atât lumea
exterioara, cât și cea interioară. Folosirea personificării: „Tresărind în cercuri
albe/El cutremura o barca” face ca lacul să vibreze împreună cu poetul prin
preluarea zbuciumului său sufletesc.
Trăirile interioare ale îndrăgostitului sunt surprinse în diferite momente: al
așteptării, al visului, și al trezirii la realitate. Prin repetițiile: „Parc-ascult și parc-
aștept”, autorul sugerează motivul așteptării.
Pentru a prezenta motivul așteptării poetul folosește verbe la modul conjunctiv:
„Ea din trestii să răsară/ Și să-mi cadă lin pe piept”.
PROZODIA (versificația): observăm rima de tip încrucișat: versul 2 rimează cu
4, iar primul și al treilea vers se constituie în rimă imperfectă. Măsura versurilor
este de opt silabe. Și aceste elemente de versificație (rimă, ritm, măsură) au ca scop
sporirea gradului de muzicalitate a textului. Dacă strofele sunt considerate ca fiind
distihuri (strofe alcătuite din două versuri) atunci, rima este pereche (”barcă”
rimează cu ”încarcă”).