Într-un lac

Tudor Arghezi

Într-un lac alb de lumină,

A ieşit o lună plină.
Ce mai caută şi luna
Tot în lacuri todeauna?

Limpezeşte şi îşi spală,

Noaptea, farfuria goală,
Porţelanu-având o pată
De argint necurăţată.

Azi, în lacul îngheţat,

Blidul nu i-a mai intrat
Şi-i atârnă-n ceaţa sură
Vătămat de-o ştirbitură.”

1
 Titlul poeziei ,,Într-un lac” de Tudor Arghezi este sugestiv și se
găsește într-o strânsă legătură cu semnificațiile profunde ale
textului. El stabilește un loc, „un lac”, ce simbolizează ochiul
pământului, un rai iluzoriu „oglindă a cerului”, iar articolul
nehotărât „un” transformă un loc oarecare într-unul distinctiv,
feeric. Contemplând un peisaj nocturn, încântător, vocea poetică
este fermecată de strălucirea astrului, care-și caută lumina pe luciul
lacului.

Interpretarea versurilor:
Poezia „Într-un lac” de Tudor Arghezi este o veritabilă pledoarie
pentru frumusețea naturii, cu toate că vocea poetică nu se
ipostaziază textual, sentimentul de emoție transmis prin întregul
discurs liric este evident. În fața măreției naturii, acesta se simte
copleșit, iar misterul provocat de imaginea locului se îmbină
armonios cu fascinația, punându-se în evidență tema cunoașterii.
Din ipostaza nedumeritului, poetul se întreabă ce iscodește luna
prin apa lacului. Răspunsul îl găsește urmărind felul în care în
noapte, în timpul miraculos, luna ,,își curăță” lumina pură – în care
sunt limpezite natura și soarta omului.
În apa rece a iernii, luna încremenită nu-și mai oglindește chipul
luminos, ea este înconjurată de neguri posomorâte, micșorată de

2
dureri, imagine contrastantă, îndurerată, lipsită de viață; lacul este,
astfel spus, un loc al vieții și al morții.
Căutându-și chipul în apă, fântână a tinereții veșnice, luna își
arată dorința de nemurire, tocmai pentru că apa purifică, vindecă și
întinerește. Lacul este ca o oglindă a regăsirii eternului efemer,
trecător. Vocea poetică se află și în ipostază de spectator.

Prozodie:
Măsura este de 8 silabe; rima este împerecheată, ritmul este
trohaic, structurată pe trei catrene.

Interpretarea unor figuri de stil:

O figură de stil reprezentativă este epitetul cromatic „lac de
lumină” sau „pată de argint necurățată” sau „ceața sură”, care
accentuează misterul și farmecul naturii;
O figură de stil sugestivă o constituie metafora „(luna) farfurie
goală” sau blid cu „pată de argint”, care evocă frumusețea, dar și
lumina în imensitatea întunecimii.
O figură de stil aparte/inedită este interogația retorică „Ce mai
caută și luna/Tot în lacuri totdeauna?”, care exprimă nedumerirea
poetului, văzând alăturarea luminii lunii cu apa, reflectată ca o
tainică îmbrățișare a lor.

3
 Compararea textului liric cu o altă operă studiată sau citită
Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera „Lacul” de
Mihai Eminescu, care pune în lumină imaginea unui loc feeric,
personificat, aflându-se într-o permanentă conectare cu trăirile
interioare ale vocii poetice.
Asemănarea o reprezintă tipul de peisaj descris: peisajele din
natură, ce au în centrul lor apa, element primordial, simbol al vieții,
al regenerării și al purității.
O deosebire dintre cele două texte constă în temele poeziilor:
textul lui Arghezi abordează tema cunoașterii, prin prisma lacului,
care devine ochiul pământului, simbol al adevărului, al descoperirii
misterului, ce întreține feeria naturii, în vreme ce, poezia lui
Eminescu surprinde tema naturii, care se îmbină armonios cu
iubirea, ce ar fi putut fi împlinită, dacă nu era în planul oniric (al
visului), însă lacul devine martorul trăirilor eului îndrăgostit.