INTR-UN LAC

DE TUDOR ARGHEZI
 Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod
direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de
subiectivitate.
  Poezia este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.
  Titlul stabilește un loc,,un lac”ce simbolizează ochiul pământului,un rai
iluzoriu,,oglindă a cerului,iar articolul nehotărât,,un” transformă un loc oarecare într-unul
distinctiv,anumit.
Contemplând un peisaj nocturn încântător,eul liric este fermecat de strălucirea
astrului care-și caută lumina pe luciul lacului.
 Poezia „Într-un lac“ prezintă imaginea lunii oglindite pe chipul lacului,ochiul
pământului,în care lumina,semn al cunoșterii,al adevărului,descoperirea misterului întreține
feeria naturii.Nedumerit,poetul se întreabă ce iscodește luna prin apa lacului.Răspunsul îl găsește
urmărind felul în care în noapte,în timpul miraculos, luna ,,își curăță” lumina pură-este acesta un
ritual de purificare în care este limpezită natura și soarta omului.În apa rece a iernii,încremenită
luna nu-și mai oglindește chipul luminos,este înconjurată de neguri posomorâte,micșorată de
dureri,imagine contrastantă,îndurerată,lipsită de viață;lacul este astfel loc al vieții și al
morții.Căutându-și chipul în apă,fântână a tinereții veșnice,luna își arată dorința de nemurire,
tocmai pentru că apa purifică, vindecă şi întinereşte.Lacul ca oglindă a cerului este un reflex al
infinitului,al regăsirii eternului efemer,trecător.
   Eul liric îşi face simţită prezenţa în descrierea peisajului unic,al singurătății,al trecerii
în altă lume,în care luna este un element al cadrului nocturn.
În poezie se  remarcă postura de spectator a eului liric.
  Limbaj artistic creează imaginiea vizuală a lunii,poetul îşi exprimă emoţiile în
atmosfera luminoasă a nopții.Tabloul este stăpânit de lumina albă,liniștită,ireală,misterioasă a
lunii.
Epitetele cromatice:,,lac alb de lumină;lună plină,pată de argint necurățată,ceață
sură”accentuează misterul și farmecul naturii;iar metaforele populare:(luna),,farfurie
goală;blid;cu,,pată de argint”;evocă  frumusețea, dar și lumina în imensitatea întunecimii.
 Lacul este personificat exprimând astfel o relaţie între natură şi sentimentele poetului-
spectator al unor imagini inedite.Interogația retorică,,Ce mai caută și luna/tot în lacuri
totdeauna?”exprimă nedumerirea poetului,văzând  alăturare luminii lunii cu apa, reflectată ca o
tainică îmbrățișare a lor.
  Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri
cu măsură  de 8 silabe, rimă împerecheată şi ritm trohaic.