Textul liric 

este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin
intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.
  Poezia este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct.
  Titlul stabilește un loc,,un lac”ce simbolizează ochiul pământului,un rai iluzoriu,,oglindă a cerului,iar
articolul nehotărât,,un” transformă un loc oarecare într-unul distinctiv,anumit.
Contemplând un peisaj nocturn încântător,eul liric este fermecat de strălucirea astrului care-și caută
lumina pe luciul lacului.
 Poezia „Într-un lac“ prezintă imaginea lunii oglindite pe chipul lacului,ochiul pământului,în care
lumina,semn al cunoșterii,al adevărului,descoperirea misterului întreține feeria naturii.Nedumerit,poetul se
întreabă ce iscodește luna prin apa lacului.Răspunsul îl găsește urmărind felul în care în noapte,în timpul
miraculos, luna ,,își curăță” lumina pură-este acesta un ritual de purificare în care este limpezită natura și
soarta omului.În apa rece a iernii,încremenită luna nu-și mai oglindește chipul luminos,este înconjurată de
neguri posomorâte,micșorată de dureri,imagine contrastantă,îndurerată,lipsită de viață;lacul este astfel
loc al vieții și al morții.Căutându-și chipul în apă,fântână a tinereții veșnice,luna își arată dorința de
nemurire, tocmai pentru că apa purifică, vindecă şi întinereşte.Lacul ca oglindă a cerului este un reflex al
infinitului,al regăsirii eternului efemer,trecător.
  Eul liric îşi face simţită prezenţa în descrierea peisajului unic,al singurătății,al trecerii în altă lume,în care
luna este un element al cadrului nocturn.
În poezie se  remarcă postura de spectator a eului liric.
  Limbaj artistic creează imaginiea vizuală a lunii,poetul îşi exprimă emoţiile în atmosfera luminoasă a
nopții.Tabloul este stăpânit de lumina albă,liniștită,ireală,misterioasă a lunii.
  Epitetele cromatice:,,lac alb de lumină;lună plină,pată de argint necurățată,ceață sură”accentuează
misterul și farmecul naturii;iar metaforele populare:(luna),,farfurie goală;blid;cu,,pată de argint”;evocă
frumusețea, dar și lumina în imensitatea întunecimii.
 Lacul este personificat exprimând astfel o relaţie între natură şi sentimentele poetului-spectator al unor
imagini inedite.Interogația retorică,,Ce mai caută și luna/tot în lacuri totdeauna?”exprimă nedumerirea
poetului,văzând  alăturare luminii lunii cu apa, reflectată ca o tainică îmbrățișare a lor.
  Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură  de 8
silabe, rimă împerecheată şi ritm trohaic.