Blaga - VARĂ - Comentariu

1.
Tema poeziei este natura, susținută de descrierea unor aspecte din anotimpul vară.

2. 
Lucrarea ”Vară”, de Lucian Blaga, face parte din al doilea volum de poezii - ”Paşii
profetului” (1921) - în care autorul ilustrează o posibilă fericire a omului în spațiul
rustic, natura fiind o permanentă sursă de încântare şi bucurie interioară.

3.
Titlul creației semnifică anotimpul descris în această poezie, exprimat prin
substantivul nearticulat „vară”, care sugerează un spaţiu nelimitat şi un timp
încremenit în arşiţa dogoritoare.

4.
Poezia Vară este un pastel spiritualizat, o descriere a cadrului naturii realizată cu stări
și sentimente, un peisaj stilizat. Un specific al pastelurilor lui Blaga, versus celor create
de Alecsandri sau Coşbuc, este faptul că în ele natura înconjurătoare este numai un
punct de plecare pentru meditație, pentru cugetare și nu doar o captare și o proiecție
în vers a cadrului natural.

Pastelul este specia lirică, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând la
imagini vizuale, motorii, olfactive, auditive, precum şi la figuri de stil şi motive literare
care compun armonizarea planului terestru cu cel cosmic. Eul liric îşi exprimă direct
sentimentele faţă de peisajul conturat prin descriere.

5.
Structura: Poezia ”Vară” este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe
inegale ca număr de versuri.

6.
Semnificații și limbaj artistic:
Poezia Vară conține elemente de pastel, îmbinând imaginile vizuale cu cele auditive
făcând uzanță de figuri de stil, personificări.

Un element evidențiat al poeziei este cuvântul „dogoare”, care formează singur un

vers şi care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă. „Dogoare” este
principala caracteristică a anotimpului torid, sugerând şi starea spirituală a eului liric -
nevoia accentuată de eliberare a energiilor acumulate, nevoia de descărcare de
potențialul static, inclusiv, sau mai ales, din sufletul său.
Detaliile despre ivirea „la orizont”, în depărtarea cea mai întinsă pe care o poate
cuprinde privirea, a unor „fulgere fără glas” ce „zvâcnesc” ritmic sugerează tabloul
static şi fierbinte al zilelor de vară.

Spaţiul terestru evocat este caracteristic satului şi ilustrează totodată munca

ţăranilor. Substantivele: „pământul”, „lan de grâu”, „grăunţele”, „flori de mac”
denumesc elementele concrete ale spaţiului terestru, care este nemărginit, deoarece
se-ntinde până „la orizont”.

Imensitatea spaţiului este sugerată şi de versul „Pământu-ntreg e numai lan de grâu”,

care exprimă, totodată, admiraţia eului liric pentru strădania şi hărnicia oamenilor.
Versurile: „În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele / ca nişte prunci ce sug” evidenţiază
armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparaţie personificatoare,
implicând omul, care simte o beatitudine, o fericire a împlinirii depline.

Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparaţie având rol metaforic, se completează cu

imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mişcare bruscă şi surprinzătoare: „...
fulgere fără glas / zvâcnesc din când în când / ca. nişte lungi picioare de păianjen - smulse /
din trupul care le purta”.

Timpul curge încet spre veşnicie, fiind definit printr-o personificare: „Iar timpul îşi întinde
leneş clipele / şi aţipeşte între flori de mac”.

Imaginile auditive sunt ilustrate de „cântec de lăcuste” şi de târâitul greierilor: „La ureche-i

târâie un greier”, ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele şi greierii cântă
pământului întreg şi timpului oprit în somn din curgerea lui, amplificând starea de meditaţie
şi reflecţie a eului liric.

Poet profund original şi interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adânc în sufletul său,
care este plin de încântare şi beatitudine. Poezia Vară este, aşadar, un pastel
spiritualizat, o descriere a cadrului naturii realizată cu stări şi sentimente, un peisaj
stilizat.

Varianta 2

Pastelul este specia genului liric, în care poetul descrie un tablou din natură, apelând
la imagini vizuale și auditive, precum și la figuri de stil specifice, exprimându-și în
mod direct sentimentele de dragoste și admirație pentru frumusețile naturii.
Pastelul "Vara" face parte din al doilea volum de poezii - "Pașii profetului" [1921] - în
care Blaga ilustrează o posibilă fericire a omului în spațiul rustic, natura fiind o
permanentă sursă de încântare și bucurie interioară. Poezia "Vara" nu este un pastel
prin care sa fie descris un peisaj din natură, în genul celor create de Alecsandri sau
Coșbuc, pentru Lucian Blaga natura înconjurătoare este numai un punct de plecare
pentru meditație, pentru cugetare.

Titlul poeziei semnifică anotimpul descris în această poezie, exprimat prin

substantivul nearticulat "vară", care sugerează un spațiu nelimitat și un timp
încremenit în arșița dogoritoare.

Poezia este scrisă în vers liber, într-o prozodie modernă, cu strofe inegale ca număr
de versuri.

Deși poetul nu compune un tablou al naturii, poezia "Vara" are câteva elemente de
pastel, îmbinând ,,imaginile vizuale" cu cele ,,auditive" și apelând la figuri de stil, mai
ales la personificări. "Cuvântul-cheie" al poeziei este ,,dogoare", care formează singur
un vers și care este marcat prin izolare, constituindu-se într-o strofă. ,,Dogoare" este
principala caracteristica a anotimpului static, de nemișcare, sugerând și starea
spirituală a eului liric, arșița din sufletul său.

Spațiul terestru evocat este caracteristic satului și ilustrează totodată munca

oamenilor. Substantivele: ,,pământul", ,,lan de grâu", ,,grăunțele", ,,flori de mac"
denumesc elementele concrete ale planului terestru, care este nemărginit, se-ntinde
până ,,la orizont". Imensitatea spațiului este sugerată de versul ,,Pământu-ntreg e
numai lan de grâu", care exprimă admirația poetului pentru strădania și hărnicia
oamenilor. Versurile: ,,în soare spicele își țin la sân grăunțele /ca niște prunci ce sug"
evidențiază armonizarea cerului cu pământul, realizată printr-o comparație
personificatoare, implicând omul, care simte o fericire a împlinirii depline.

Cuvântul-cheie, ,,dogoare", nearticulat pentru a accentua mai expresiv intensitatea

căldurii, precum și detaliile despre ivirea "la orizont", în depărtarea cea mai întinsă pe
care o poate cuprinde privirea, a unor ,,fulgere fără glas" ce ,,zvâcnesc" ritmic
sugerează tabloul static și arzător al zilelor de vară. În ultima strofa a poeziei se
manifestă stări elegiace și atitudini meditative ale poetului. Principala figură de stil
este personificarea, armonizarea spicelor ce-și ,,țin la piept grăunțele/ca niște prunci
ce sug" cu omul, principalul beneficiar al roadelor. Timpul, personificat și el se scurge
încet, ,,își întinde leneș clipele", apoi adoarme ,,între flori de mac". El capătă
dimensiuni umane, deoarece la ,,ureche-i țârâie un greier". Imaginea auditivă a
greierilor constituie o muzică ancestrală, cosmică, în armonie desăvârșită cu pământul
și roadele sale.

Imaginile vizuale, exprimate printr-o comparație cu rol metaforic, se completează cu

imagini motorii realizate prin verbe care au sens de mișcare bruscă și
surprinzătoare: ,,... fulgere fără glas/ zvâcnesc din când în când/ ca niște lungi picioare
de păianjen - smulse / din trupul care le purta".
Timpul curge încet spre veșnicie, fiind definit printr-o personificare: ,,Iar timpul își
întinde leneș clipele / și ațipește între flori de mac".

Imaginile auditive sunt ilustrate de ,,cântec de lăcuste" și de țârâitul greierilor: ,,La

ureche-i țârâie un greier", ce se constituie într-o muzică ancestrală, cosmică. Lăcustele
și greierii cântă pământului întreg și timpului oprit în somn din curgerea lui,
amplificând starea de meditație și reflecție a poetului.

Personificarea ,,fulgere fără de glas" sugerează absența tunetelor, fenomenul fiind

astfel umanizat, lipsit de agresivitate sonoră; comparația ,,fulgere ca niște lungi
picioare de păianjen-smulse/ din trupul care le purta" semnifică amploarea
amenințătoare prin care fenomenul naturii prevestește schimbarea vremii caniculare

Scrierea cu litera mică la începutul unor versuri din poezie este o caracteristică a
poeziei moderne, specifică liricii lui Lucian Blaga și sugerează continuitatea ideilor
exprimate anterior, procedeu prozodic numit ingambament (scindare a unei unități
lexico-sintactice prin dispunerea ei în versuri diferite).

Poet profund original și interiorizat, Lucian Blaga percepe natura adânc în sufletul său,
care este plin de încântare și beatitudine. Poezia "Vara" este, așadar, un pastel
spiritualizat, o descriere a cadrului realizată cu stări și sentimente, un peisaj stilizat.