Timbru

Ion Barbu
Lirica lui Ion Barbu (1895-1961) ilustreaza, dupa propria marturisire, relatia dintre matematica si poezie: "Ca in geometrie inteleg prin poezie o anumita simbolistica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta, intrucat exista undeva, in domeniul inalt al geometriei, un loc luminos, unde se intalneste cu poezia". Desi contemporan cu Blaga si Arghezi, poezia lui Ion Barbu este mai aproape de conceptia unor poeti moderni ca Mallarme", Val6ry, Baudelaire, dar si de cantecele de lume ale lui Anton Pann. Creatia lui Barbu exprima, mai ales, dorinta lui de comunicare cu Universul, de contemplarea lumii in totalitatea ei, este o stare de intelectualitate, izvorata din conceptia ca "pentru mine poezia este o prelungire a geometriei". Aspiratia sa catre lirismul pur presupune o stare initiatica, ce nu poate fi exprimata decat intr-un limbaj incifrat, in care concizia este formula cea mai aleasa a lirismului barbian, concretizata in imagini-sinteza, propozitii eliptice, asocieri de cuvinte deseori socante. Versul lui Ion Barbu nu se supune nici unei reguli de logica intre cuvinte, facand ca limbajul sau sa fie cjjpiic. si ermetic. Volumul de poezii "Joc secund" exprima conceptia lui Ion Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor. Arta poetica a lui Barbu este ilustrata de poeziile "Joc secund" si "Timbru", conceptie cuprinsa si in marturisirea poetului: "Versul caruia ne inchinam se dovedeste a fi o dificila libertate: lumea purificata pana a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pura directie, un semn al mintii". intr-o prima varianta, poezia "Timbru" a aparut in revista "Sburatorul", in anul 1926, apoi, in forma definitiva, a fost inclusa in volumul "Joc secund" din 1930 si constituie, alaturi de poezia "Din ceas, dedus", o arta poetica pentru lirica Iui Ion Barbu. Semnificatia titlului. Timbrul este un imprimat de dimensiuni mici, reprezentand taxa de transport pentru o scrisoare, fiind un element absolut necesar pentru a fi sigur ca documentul ajunge la destinatar. Pentru poezia lui Barbu, titlul semnifica marca, emblema liricii sale, aplicat sub forma unei poezii scurte, prin care exprima conceptia despre rostul poeziei, poetul dorind sa fie sigur ca mesajul transmis ajunge la cititor, care este destinatarul ideilor sale. Structura, semnificatii, limbaj poetic Poezia "Timbru" este structurata in doua catrene, ilustrand conceptia lui Ion Barbu despre poezie ca viata in spirit, tema specifica etapei ermetice. Referindu-se la particularitatea lirica a acestei poezii, Tudor Vianu o defineste ca "treptele viziunii", ce fundamenteaza ideea ca poezia reflecta lumea, cosmosul in spirit. Strofa intai se constituie intr-o interogatie retorica privind definitia poeziei, prin care Barbu se intreaba daca orice fel de poezie, simbolizata prin metaforele "Cimpoiul vested" si "fluierul in drum", este capabila sa exprime stari spirituale profunde si originale. Chiar daca cimpoiul sau fluierul "suna-ncet" sau "mai tare", durerea este "divizata", nu are penetranta in strafunduri spirituale. Esenta lucrurilor este definita de Barbu prin cateva

metafore surprinzatoare, el alaturand cuvinte care nu au o relatie semantica. Materialitatea inerta si terna a pietrei capata stralucire numai prin actul spiritual inalt, "piatra-n rugaciune", huma, ca simbol al creatiei lumii, trebuie supusa procesului de "despuiare" pentru a se ajunge la esente, iar "unda logodita sub cer" nu poate fi observata numai ca fenomen al fluxului si refluxului, daca nu se reflecta in nemarginirea cerului, cu care se afla intr-o armonie deplina si misterioasa. in poezia "Timbru", poetul este fascinat, asadar, de lucruri, de piatra, de huma, de unda marii, atribuindu-le suflet, de aceea el simte o comuniune desavarsita a spiritului sau cu creatia cosmica, dar numai simpla contemplare a lumii exterioare nu poate crea poezie. intrebarea retorica a lui Barbu, pe care, de altfel, trebuie sa o preia si cititorul, este fara raspuns, deoarece aceasta prima strofa constituie mai degraba o pledoarie pentru ideea de poezie, care nu poate exprima simple obiecte sau aspecte inconjuratoare, fara ca acestea sa fie receptate prin interiorul spiritului poetului. Strofa a doua accentueaza ideea ca poezia nu este un simplu inventar al lucrurilor ori al realitatii divizate. Ea cuprinde toate acestea Ia un loc si trebuie sa fie "un cantec incapator", care sa ilustreze nu numai fragmentar splendorile lumii, ci sa exprime si muzica neauzita, ascunsa a esentei lucrurilor, a profunzimilor extatice aflate numai dincolo de aparente. Asadar, strofa aceasta constituie raspunsul pe care poetul il formuleaza la intrebarea din prima strofa si anume ca este nevoie de un alt fel de poezie, care sa depaseasca "cimpoiul" sau "fluierul". Poezia ar trebui sa fie "un cantec incapator", in sensul de a putea cuprinde in spirit intreaga viata. Creatia artistica incarcata de esente cosmice este asemuita cu "Fosnirea matasoasa a marilor cu sare", metafora sugerand ideea ca "muzica", semnificatia poeziei trebuie sesizata, descoperita, descifrata dincolo de ceea ce se vede. Poezia trebuie sa fie o adevarata oda, asemenea imnului de slava si bucurie intonat de ingeri drept lauda adusa divinitatii atunci cand a facut femeia din "coasta barbateasca" a lui Adam: "Ori lauda gradinii de ingeri, cand rasare / Din coasta barbateasca al Evei trunchi de fum." Aceeasi traire inalta, care sa exprime extazul, inmarmurirea in fata unei minuni dumnezeiesti, trebuie sa emane si poezia.

Poezia Timbru este o arta poetica definitorie pentru creatia barbiana, punand in semnul interogatiei procesul essential al creatiei, perceput cu imensa vibratie sonora a luminii, surprinsa in complexitatea ei:Cimpoiul vested luncii, sau fluierul in drum, / Durerea divizata o suna-ncet mai tare/ Dar piatra-n rugaciune, a humei despuiare / Si unda logodita sub cer, vor spune-cum? Se identifica deasemenea niveluri spatiale multiple: lumea biologica reprezentataprin lunca, prin elemental vegetal, cadrul geologic, construit din piatra, din drum si din a humei despuiare, reunite intr-un univers auditiv, cladit pe sunetele de cimpoi si de fluier, intalnite metaforic in plan cosmic prin unda logodita sub cer, in contingenta uranica, celesta, cu revarsarea in spirit, prin durerea divizata si rugaciunea ce se inalta incet, in efluvii sonore, catre lumea divina.

Poezia "Timbru", structurata in doua catrene, are versuri lungi, cu masura de 13-14 silabe, iar rima este imbratisata. Prin poemele din volumul "Joc secund", Ion Barbu aduce poezia romaneasca Ia "extrema condensare", concizia fiind virtutea capitala a stilului sau si, asa cum remarca Tudor Vianu, "nu exista un alt poet roman care sa spuna mai mult in mai putine cuvinte". Ion Barbu innoieste creatia lirica romaneasca prin ideea ca poezia este sublimarea materialitatii in spirit printr-un "joc secund" al mintii si al afectivitatii poetice.