Flori de mucigai Tudor Arghezi

Modernismul este un curect literar aparut in secolul al XX-lea caracterizat prin ruperea de traditie si prin negarea, uneori in forme extreme, a epocii sau curentelor literare precedente. Acesta isi propune sa innoiasca expresia estetica, punand-o in acord cu viata moderna a epocii. Poezia "Flori de mucigai" se afla in deschiderea volumului omonim si constituie cheia de lectura a intregului volum. Ea intruchipeaza arta poetica a lui Arghezi, conceptia lui despre efortul artistului si implicatiile acestuia in actul creatiei, fiind asadar o arta poetica moderna. Tema poeziei o reprezinta conditia artistului si esenta artei, viziunea poetului despre actul creator fiind una originala, fundamental diferita de cele de dinaintea sa.Pentru el, scrisul reprezinta un act de disperare, un mod de a se elibera de framantarile si trairile interioare care il chinuie. Astfel, versurile nu mai sunt produsul unei revelatii, al harului divin, ci al unei nelinisti profunde a poetului ce se simte prizonier in lumea in care traieste. Poezia are la baza estetica uratului, o modalitate artistica moderna intalnita in lirica europeana la Baudelaire care presupune amestecul unor imagini care vin din zone opuse. Astfel, poetul sugereaza faptul ca arta poate reflecta orice, chiar si imaginea ordinara a unei umanitati decazute, putand scoate la iveala frumosul, sublimul acestui univers. Titlul poeziei este reprezentativ pentru acest tip de viziune. "Flori de mucigai" este un oximoron, in care florile sugereaza frumusetea, puritatea, lumina, iar mucigaiul semnifica uratul, raul, descompunerea, intunericul. Asocierea celor doua categorii estetice ofera titlului o expresivitate socanta si fascinanta totodata prin efectele estetice. Uratul are rolul de a evidentia imperfectiunile vietii, senzatiile de aversiune si oroare care capata valori noi, ele facand parte din existenta umana. Modernismul poeziei se remarca si la nivel structural, textul fiind dormat din doua secvente lirice inegale, o strofa polimorfa si un catren, iar versurile albe alterneaza cu cele libere. Eul liric isi asuma conditia de poet damnat,inversunat sa descopere arta intr-un univers degradat, lipsit de valori, departandu-se totodata de formele fixe, prestabilite. Imaginea poetului este atipica, acesta fiind definit de singuratate, de suferinta si creand intr-un univers al claustrarii, exprimat in maniera modernista. Imprejurarile in care se desfasoara actul scrierii sunt fixate prin indicii spatio-temporali, redati cu ajutorul enumeratiei (pe
tencuial/pe un perete de firid goal/pe ntuneric, n singurtate ). Ruperea de orice regula prestabilita, recurgerea la o maniera de scrierele netraditionala este sugerata si de faptul ca poetul scrie cu unghiile de la mana stanga. Poetul este lipsit de inspiratie divina (Cu puterile neajutate Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul)ceea ce sugereaza faptul ca acesta se angajeaza in procesul creator de unul singur, facand un efort de martir. De altfel, efortul creator se dovedeste a fi epuizant, autorul avand unghia ingereasca tocita, metafora ce subliniaza faptul ca poetul nu mai poate avea revelatii deoarece nu se mai poate percepe ca pe un creator de texte conformiste.

Contemplarea universului tragic in care omul este etrern prizonier, prezentat sintetic prin motivele intunericului si al ploii care batea departe afara provoaca o suferinta ce trebuie exprimata artistic. Actul de a scrie este deci sinonim cu un gest de revolta, de sfidare a lumii conformiste, exprimat metaforic de scrisul cu unghiile de la mana stanga. Opera in sine este una atipica, ea fiind definita in prima secventa a poeziei cu ajuorul unei enumeratii. Astfel, poezia este atemporala, continand idei general valabile (stihuri fara an), asimileaza in adancul ei tot ce este rau, distrugator, tot ce produce suferinta (stihuri de groapa), este generata de instinct vitale, avand in acelasi timp forta purificatoare (stihuri de groapa/de sete de apa).

Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitatea fascinanta, cuvinte "urate", al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul "mucigai" este un regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al descompunerii spirituale, cu trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste cuvantul "flori", care poate semnifica viata, lumea. Autorul utilizeaza cuvinte din limbajul popular ori arhaisme, ca "firida", "stihuri", din vocabularul religios, cum sunt numele celor trei evanghelisti - Luca, Marcu, loan -pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de tristete, dezamagire si deprimare ale poetului. In concluzie, poezia Flori de mucigai este modernista prin crearea unui imaginar poetic nonconformist, printr-un nou limbaj poetic si prin abordarea unor registre stilistice atipice, fiind, de altfel reprezentativa pentru intreaga creatie a lui Tudor Arghezi.