Flori de mucigai

De Tudor Arghezi
-arta poetica modernista-

Volumul de povestiri intitulat sugestiv “Poarta neagra “, apărut în

anul 1930, ilustrează experiența tragică de viață a lui Tudor Arghezi,
care a petrecut o scurtă perioadă de detenție în închisoarea de la
Văcărești, din motive politice. Volumul de poezii “Flori de mucigai”,
apărut în anul 1931, reia această experiență de viață în variană lirică, iar
lumea interlopilor, a hoților este percepută cu înțelegereșsi omenie de
către poet.

Poezia “Flori de mucigai” deschide volumul omonim și constituie

conceptia autorului despre implicațiile pe care efortul artistului le are în
actul creației, constituind, asadar, o artă poetică.

În spirit modernist, imaginarul poetic transfigurează realitatea

concretă într-o viziune artistică, specific argheziană, prin revalorificarea
cuvântului ca forță creatoare prin funcția expresivă a esteticii urâtului.

Poezia aparține lirismului subiectiv, deoarece în text regăsim

mărcile lexico-gramaticale ale eului liric, verbe și pronume la persoana
întâi ( “am scris”, “am silit”, “m”, mi”, “mă”, “am cunoscut”).

Modernismul poeziei este argumentat și prin structura

compozițională, deoarece cele două strofe inegale se constituie în două
secvențe lirice ideatice, în care poetul își exprimă în mod direct
concepția despre actul creației și despre condiția artistului în lume.

Tema poeziei este modernistă, exprimând efortul creator al

artistului pentru realizarea unui produs spiritual și consecințele pe care
de are acesta asupra stărilor interioare ale eului liric. Versurile nu mai
 Flori de mucigai
De Tudor Arghezi
-arta poetica modernista-
sunt rezultatul unei revelații divine, ci ale unei neliniști artistice și al
patimii creatoare.

Titulul poeziei “Flori de mucigai”, este sugestiv, prin alăturarea

“florilor”, care sugerează frumusețe, puritate, lumină și viață, cu
“mucigaiul” ca simbol al putreziciunii, descompunerii, întunericului și
morții. Astfel se creeaza o imagine contradictorie a lumii în care
valorile morale sunt degradate, iar inchisoarea este un loc al reprimării,
al restircțiilor. Titlul este reprezentativ pentru estetica urâtului,
modalitate artistică preluată de Arghezi de la scriitorul francez Charles
Baudelaire.

Structura este modernistă, poezia fiind împărțită în două

secvențe lirice inegale, prima ilustrând crezul artistic arghezian, iar a
doua sugerând neputința artistului de a crea în condiții de claustrare.

Tema poeziei este ilustraăa în prima secvență, sugerând dorința

devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind macinat,
dominat de setea de comunicare cu lumea.

Incipitul este creat prin ambiguitatea primului vers, prin absența

complementului direct “le-am scris cu unghia pe tencuială “ .

Artistul, aflat într-o solitudine impusă și lipsindu-I instrumentele

scrisului, încearcă să cresteze “cu unghia” , “Pe un părete de firidă
goală/ Pe întuneric” versurile născute din nevoia patimașă de a-și
exterioriză stările și ideile prin creație. Condițiile vitrege de viață îi
seacă forța creatoare “Cu puterile neajutate”.

Enumeratia prin negație a simbolurilor evangheliștilor

“taurul”,”leul”,”vulturul”, ilustrează starea de descurajare a eului liric în
 Flori de mucigai
De Tudor Arghezi
-arta poetica modernista-
absența creației. Versurile sunt adanc gravate în sufletul poetului, sunt
“stihuri fără an”, “De sete de apă”, “de foame de scrum”, fiind simțite
în sensibilitatea artistului.

Harul poetic “unghia îngerească” este tocit de efort, nu îi mai

permite eului liric revelația, deoarece “ nu a mai crescut”, artistul nu se
mai poate regăsi în sine “ nu o mai am cunoscut”.

Ultima secvență lirică este și ea ilustrativă pentru tema poeziei,

conturând dezamăgirea poetului, cufundat într-o atmosferă sumbră
“Era întuneric”, iar ploaia se aude “departe, afară”, ceea ce provoacă
acestuia o durere intensă “ca o gheară “.

Nevoia de comunicare a poetului cu lumea și setea de a-și

dezvălui trăirile îl silesc să scrie “ cu unghiile de la mâna stângă “. O
simbolistică straveche asociază mâna stângă cu forțele demonice în
opoziție cu puterea divină a creației . Închisoarea este un loc al ororilor,
însă frumosul nu este absent, iar răul, urâtul sunt doar conjuncturi ale
destinului.

Limbajul poetic se caracterizează prin expresivitate, datorită

folosirii verbelor la perfectul compus “am scris”,”am început”,”am
lăsat”, “m-am silit” , dar și a verbelor la conjunctiv “să se strângă”, “să
scrie”. În text sunt prezente mijloace artistice, epitete “firidă goală”,
“foame de scrum”, “unghia îngerească “, enumerațiile “Nici de taurul,
nici de leul , nici de vulturul” și comparații “mâna ca o gheară”. De
asemenea , se remarcă folosirea termenilor cu aspect arhaic “părete”,
“firidă”, “stihuri” , “mucigai”, dar și a termenilor din sfera religioasă .
 Flori de mucigai
De Tudor Arghezi
-arta poetica modernista-
În final, având în vedere cele prezentate, putem afirma faptul că
poezia “Flori de mucigai “ de Tudor Arghezi este o artă poetică
modernist, a cărei temă ilustrează efortul creator al artistului pentru
realizarea unui produs spiritual și consecințele pe care le are acesta
asupra stărilor interioare ale eului liric.