Flori de mucigai

de T. Arghezi

Modernismul este o miscare culturala artistica si ideatica ce a cuprins artele vizuale, arhitectura,
muzica si literatura progresiva. Textul poetic ''Flori de mucigai'' apartine acestui curent prin trasaturi
precum: cultivarea artei poetice, utilizarea metaforelor surprinzatoare, revelatorii. Limbajul este uneori
socant datorita asocierilor inedite de termeni neologici, arhaici, regionali sau religiosi. Eul poetic este
surprins intre stari contradictorii. Este introdusa estetica uratului de catre Tudor Arghezi, estetica
potrivit careia dinn urat se poate naste frumosul. La nivel prozodic se remarca forma astrofica.
Tudor Arghezi a fost o personalitate remarcabila a lirici interbelice ce se face cunoscut datorita
poeziei sale care se afla sub influenta baudelairianismului. Este numit de critica literara ''poetul intre
credinta si tagada''.
Poezia ''Flori de mucigai'' apare in anul 1931 in volumul omonim. Volumul este inspirat din anii
de detentie ai autorului petrecuti in inchisoarea de la Vacaresti (1918-1919) din pricina unui pamflet.
Volumul aminteste de cel al scriitorului francez Charles Baudelaire ''Les fleurs du mal''.
Titlul din punct de vedere stilistic este un oximoron ce alatura doi termeni ce apartin unor
categorii estetice diferite. Florile simbolizeaza frumosul, delicatetea si fragilitatea, iar mucegaiul uratul,
dezintegrarea. Valorifica o trasatura specifica modernismului: estetica uratului, si atrage atentia asupra
sincronizarii literaturii romane cu cea universala. Este o emblema a creatiei ce ia nastere in spatiul
carceral.
Tema artei poetice moderniste vizeaza conditia artistului de a crea intr-un spatiu nefavorabil
actului creator.
Din punct de vedere compozitional, se remarca organizarea pe doua strofe inegale, prima strofa
de 16 versuri, iar cea de-a doua strofa de 4 versuri. Prima strofa poate fi impartita in 3 secvente lirice,
iar cea de-a doua constituie cea de-a patra secventa.
Prima secventa creioneaza spatiul carceral, un spatiu ostil, rece, intunecos: ''Pe un parete.../Pe
intuneric, in singuratate''. Debuteaza cu un complement direct exprimat prin pronumele personal ''le'' ce
ambiguizeaza discursul liric. Epitetele ''firida goala'' si ''puterile neajutate'' accentueaza absenta
divinitatii. ''Firida goala'' sustragere din sfera traditionalului. Secventa se incheie cu enumeratia
evanghelistilor, absenta evanghelistului Matei , insotit in ecografie de un inger, accentueaza abandonul
divin. Artistul se afla intr-o stare de solitudine absoluta, idee reliefata de repetitia ''Nici de..., nici de...,
nici e.....''. In acest spatiu al reculziunii simte ca isi pierde forta crescatoare, curajul si libertatea de
exprimare.
Cea de-a doua secventa descrie creatia ce ia nastere intr-un spatiu nefavorabil a creator. Primul
vers al secventei sugereaza pe de o parte faptul ca versurile sunt rupte din atemporal, insa pe de alta
parte ilustreaza ideea ca in spatiul sordid al inchisorii se pierde notiunea timpului. Poetul resimte acut
apropierea mortii, astfel stihurile sunt de groapa, iar elementele fundamentale ale existentei: setea si
foamea dispar, singura care il mai poate tine in viata fiind propria creatie. Prin imaginea scrumului e
valorificata estetica uratului, amintindu-ne de pasarea Phoenix,ce renaste din propria cenusa. Asemenea
pasarii Phoenix, artistul simte nevoia de a se purifica prin propria creatie. Descrierea creatiei se
realizeaza printr-o repetitie anaforica.
Cea de-a treia secventa din cadrul primei strofe ilustreaza pierderea propriului sine in spatiul
carceral. Poetul nu isi pierde doar harul divin, ci si propria divinitate, propriul eu. Metafora ''unghia
ingereasca'' este sugestiva pentru harul divin pe care artistul il pierde in acest univers intunecat, umed
sordid. Versul ''Am lasat-o sa creasca'' e ilustrativ pentru setea nestavilita a artistuliui de a crea.
Ultima secventa realizeaza o simetrie a discursului liric prin reluarea imaginii intunericului ''Pe
intuneric/Era intuneric''. Secventa are influente simboliste datorita corespondentei dintre universul
exterior si cel interior. Starea sufleteasca a artistului de deprimare, de angoasa este accentuata de ploaia
de afara ''Ploaia batea departe, afara''. Cuvantul ''ghiara'' valorifica estetica uratului si evidentiaza faptul
ca actul creator se naste din suferinta, nemaifiind un rezultat al harului divin. Verbul ''a sili'' utilizat la
indicativ perfect compus sugereaza o supunere a poetului unei forte interioare doar pentru a satisface
setea de creatie. Scrierea cu unghiile de la mana stanga ilustreaza o detasare de scrierea traditionala, o
scriere universala, in oglinda, o scriere specifica modernismului.
La nivel prozodic se remarca varietatea masurii, rima imperecheata si ritmul iambic.
In concluzie, poemul este o arta poetica de mare valoare, o creatie veritabila prin care poetul a
impus estetica uratului in lirica literaturii noastre. Pe baza argumentelor redate mai sus putem incadra
aceasta arta poetica in curentul literar numit modernism.