Flori de mucigai – arta poetica moderna

Tudor Arghezi a fost un poet, prozator si gazetar cu o cariera literara intinsa si foarte bogata,
unul dintre autorii de prim rang ai perioadei interbelice.

Modernismul este curentul literar manifestat in perioada interbelica, promovand o innoire a

literaturii prin desprinderea de trecut si prin crearea unei noi modalitati de exprimare. In ceea
ce priveste poezia, sunt formulate urmatoarele deziderate: crearea unui lirism subiectiv ca
expresie a profunzimilor sufletesti si inlaturarea totala a obiectivitatii, ambiguitatea limbajului
prin folosirea a metaforei si prin renuntarea la prozodia traditionala.

Poezia „Flori de mucigai" face parte din volumul omonim aparut in anul 1931 si prezinta
particularitati moderniste, precum: adancirea lirismului in subiectiv si ambiguitatea limbajului,
realizata, in principal, prin frecventa metaforei.

In primul rand, lirismul subiectiv isi face simtita prezenta prin verbele si pronumele la persoana I
(„am scris", „mi", „am lasat", „ma", „am silit"), in centrul discursului poetic aflandu-se eul liric.

In al doilea rand, puternica metaforizare ajuta la ambiguizarea textului poetic. In acest sens,
metafora „unghia ingereasca" simbolizeaza harul divin, in timp ce metafora „cu puterile
neajutate" sugereaza neputinta creatoare a artistului. Totodata, metaforele „stihuri de groapa"
respectiv „foame de scrum" se refera la optiunea eului liric pentru estetica uratului.

Titlul este emblematic pentru reliefarea „esteticii uratului", un oximoron care creeaza o imagine
contradictorie a lumii. Primul termen („floare") sugereaza prospetime, varietatea formelor §i a
culorilor, gingasie, inocenta, lumina, viata, puritate, in timp ce „mucigaiul" (substantiv cu forma
arhaica) sugereaza un spatiu inchis, umed, neaerisit, insalubru, uratul, moartea. Prin alaturarea
celor doi termeni, Arghezi sugereaza nasterea frumosului din materia decazuta. Poezia este
perceputa ca o floare a spiritului uman, insa aceasta floare isi trage seva din raul care a
germinat-o, din suferinta.

Uimitor din punct de vedere tematic, aceasta poezie este influentata pe de o parte de „estetica
uratului" a lui Baudelaire, pe de alta parte de biografia scriitorului (experienta inchisorii), intreg
volumul fiind considerat un act profanator la adresa conventiei poetice si a bunelor moravuri.
Prin tema, poemul „Flori de mucigai", „vorbeste" despre puterea creatiei in conditii ostile,
despre poezia nascuta din privatiune si sacrificiul creatorului.

Doua imagini poetice referitoare la tema textului sunt: „Le-am scris cu unghia pe tencuiald"
„M-am silit sa scriu cu unghia de la mana stanga".

Prima secvenţă sugerează dorinţa devoratoare a artistului de a se exprima în versuri, fiind

dominat de setea de comunicare cu lumea. Poetul, într-o solitudine impusă şi lipsindu-i uneltele
scrisului, încearcă să zgârie „cu unghia pe tencuială / Pe un părete de firidă goală, / Pe
întuneric” versurile născute din nevoia comunicării. Condiţiile vitrege de viaţă îi seacă forţa
creatoare, „Cu puterile neajutate / Nici de taurul, nici de Ifeul, nici de vulturul / Care au lucrat
împrejurul / Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan”.

Enumerarea prin negaţie a elementelor fabuloase ale evangheliştilor, „taurul”, „leul”,

„vulturul”, creează o imagine de mare forţă sugestivă privind starea de deprimare a poetului
nefericit în absenţa creaţiei, în raport direct cu scrierile religioase a căror esenţă este Absolutul.
Versurile sunt săpate în sufletul poetului, sunt „stihuri fără an” ce nu pot fi exprimate în viaţa
reală, dar sunt profund simţite de sensibilitatea artistului: „Stihuri de groapă / De sete de apă /
Şi de foame de scrum”.

Ultima secvenţă amplifică deznădejdea lui Arghezi, care este simbolizată de atmosfera sumbră,
e „întuneric”, iar ploaia se aude „departe afară”, ceea ce provoacă poetului o durere simţită
profund, „ca o ghiară”, din cauza neputinţei totale de a se exprima. Nevoia de comunicare a
poetului cu lumea, setea de a-şi dezvălui trăirile îl silesc să scrie „cu unghiile de la mâna stângă”.

O simbolistică străveche asociază mâna stângă cu forţele demonice, în opoziţie totală cu

puterea divină a creaţiei, închisoarea este pentru Arghezi un fel de bolgie a Infernului lui Dante,
însă, în acest cadru al ororilor, frumosul nu este absent.

Din punct de vedere prozodic, poezia este structurata in doua strofe de dimensiuni inegale (o
strofa polimorfa si un catren), cu ritm interior, rima imperecheata si masura variabila de 5-17
silabe.

In concluzie, datorita trecerii poeziei de la un lirism obiectiv la un lirism subiectiv, impunerii

„esteticii uratului", ambiguizarii limbajului §i preferintei pentru arta poetics, poezia „Flori de
mucigai" de Tudor Arghezi se incadreaza in lirica modernists.