Flori de mucigai

de Tudor Arghezi

“Flori de mucigai” este o poezie scrisa de Tudor Arghezi in anul 1918-1919

si publicata in volumul cu acelasi nume in anul 1931. Poezia se afla in deschiderea
volumului omonim si este o arta poetica moderna. Tudor Arghezi considera ca
poezia este un joc de cuvinte, gasita cu rabdare si truda.
Volumul de povestiri “Poarta neagra” ilustreaza tragic experienta de viata a
lui Tudor Arghezi care a petrecut o scurta perioada din viata in detentie, la
inchisoarea din vacaresti din motive politice.
Lirismul subiectiv se defineste prin marcile lexico-gramaticale reprezentate
de pronume si verbe la persoana I “am scris”, “am cunoscut”, “mi”, “ma”.
Structura compozitionala e redata de doua strofe inegale structurate in
secvente lirice identice, in care poetul isi exprima in mod direct opinia despre
creatie. Daca strofa intai sugereaza tema poeziei, a doua strofa sugereaza actul
creator la realitatea exterioara.
Tema poeziei „Flori de mucigai” este o arta poetica moderna, avand ca
tema creatia, iar viziunea despre lume a lui Arghezi este influentata de
modernism si principiul esteticii uratului.
Titlul poeziei este un oximoron, „Flori” fiind un corespondent al naturii care
sugereaza frumusete, puritate, inocenta in concordanta cu „mucigai” simbolizand
putreziciunea, descompunerea si intunericul. Titlul este reprezentativ pentru
estetica uratului, modalitate des intalnita in lirica europeana la Charles
Baudelaire, cu volumul „Les fleures du Mal”. Asocierea frumosului „Flori” cu
uratul „mucigai” ofera o expresivitate fantastica.
Prima strofa apartine planului creatiei, conturand caracterul de arta poetica
al textului. Artistului din strofa I, lipsindu-i uneltele scrisului, acesta incearca sa
cresteze „Cu unghia pe tencuiala/pe un perete de firida goala”. Scrie din nevoia
de a-si exterioriza starile dar din cauza conditilor grele de viata, ii seaca forta
imaginativa. Enumeratia se realizeaza prin negarea simbolurilor evanghelistice:
„taurul”, „leul”, „vulturul”, care redau lipsa creatiei. Sunt „Stihuri fara an” care nu
pot fi exprimate in viata reala, dar sunt profund simtite de artist: „stihuri de
groapa/de sete de apa/si de foame de scrum.”
Har poetic „unghia ingereasca” este tocita de efort, autorul nu se mai
regaseste, este lipsit de puteri. Remarcam topica inversata „Sau nu o mai am
cunoscut ” regasita si in poezia „Pedeapsa”.
 Ultima secventa se amplifica noaptea prin „intuneric”, ploaia se aude afara,
ceea ce ii provoaca eului durere simtita ca o „ghiara” din cauza neputintei de a-si
exprima trairile. Din nevoia de comunicare acesta scrie cu „unghiile de la mana
stanga”, mana stanga fiind asociata cu fortele demonice.
Un element care particularizeaza viziunea poetica este limbajul care
cuprinde inovatii specifice modernismului. Metaforele „unghia”, „puterile
neajutate”, „stihuri de groapa”, „foame de scrum”, descriu starea de disperare
omului claustrat.
La nivel prozodic, poezia respecta trasaturile modernismului: masura este
variabila, strofele sunt inegale, iar rima este imperechiata.
In concluzie, opera literara „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi este
modernista, interbelica. Din setea de comunicare acesta marturiseste ca
„perfectiunea pe care n-ai s-o ajungi niciodata”.