Simbolismul

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva
romantismului si parnasianismului. Precursor al simbolismului in Franta este considerat Charles
Baudelaire, prin volumele de versuri "Les Corespondences" ("Corespondente") si "Les fleurs du mal"
("Florile raului"). Precursor al simbolismului romanesc a fost Mihai Eminescu, prin poeziile "Dintre sute
de catarge" si "Melancolie".

Numele curentului a fost dat de Jean Moreas in articolul-manifest intitulat "Le symbolisme" (1886).
Simbolismul are meritul de a reface sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie, sugestie. Poetul
francez Mallarme (1842-1898) a definit rostul si rolul poeziei simboliste: "A numi un obiect inseamna a
suprima trei sferturi din bucuria poemului care e facuta sa ghiceasca putin cate putin; a sugera, iata
visul".

in Romania, simbolismul a aparut sub auspiciile revistei "Literatorul" a lui Alexandru Macedonski, care s-
a evidentiat mai ales ca teoretician al acestui curent si mai putin ca poet simbolist.

Reprezentantii romani ai simbolismului au fost: Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie
Anghel, Traian Dcmetrescu, Elena Farago etc.

Exegetii au distins doua etape de manifestare a simbolismului romanesc:

- 1880-1914 - o prima perioada de inceputuri si incercari;

- 1914-1920 - faza efervescentei creatoare, a poeziei simboliste reprezentative;

Trasaturile simbolismului:

tema generala a poeziilor simboliste o constituie conditia nefericita a poetului intr-o societate
superficiala, meschina, incapabila sa perceapa, sa inteleaga si sa aprecieze nivelul artei adevarate; alte
teme si motive simboliste: orasul de provincie sufocant, tema naturii, tema anotimpurilor
dezintegratoare de materie, iubirea, moartea, motivul apei ca substanta eroziva, motivul instrumentelor
muzicale, solitudinea etc.

raportul dintre simbol (semn, cuvant) si eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia este o
modalitate obligatorie simbolismului;

poezia simbolista exprima numai atitudini poetice sau stari sufletesti specifice acestui curent literar:
spleen-ul, angoasa, oboseala psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, toate fiind insa
sugerate, fara a fi numite: "a numi obiectul este a suprima trei sferturi din farmecul poemului; a sugera,
iata visul!" (Stephane Mallarme);

corespondenta dintre cuvinte si elemente din natura este principala modalitate de realizare literara a
poeziilor; de exemplu: cuvantul plumb are drept corespondent in natura un metal greu, de culoare
cenusje, maleabil si cu o sonoritate surda (patru consoane si doar o vocaia), care simbolizeaza starile
sufletesti sugerate de trasaturile acestui metal: greutate sufleteasca, angoasa, instabilitate psihica,
monotonie, claustrare intr-un spatiu fara solutii de evadare;

muzicalitatea versurilor: fie prin prezenta instrumentelor muzicale sau a ariilor ca simbol ("Muzica
inainte de toate" - P.Verlaine), fie prin muzicalitatea interioara a versurilor ( "Arta versurilor e arta
muzicii" Al. Macedonski);

versul liber, ca noutate prozodica, rima fiind considerata o simpia conventie, accentul punandu-se pe
forma si ritmul versului;

cromatica este, de asemenea, fie exprimata direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerata prin
corespondente (ex. simbolul plumb = cenusiu), toate simbolizand stari si atitudini poetice;

olfactivul sugereaza in poezia simbolista stari ale eului poetic, fiind in general sugerate mirosurile
puternice prin simboluri foarte sugestive (cadavre, mort).

Este, asadar, un lucru cert faptul ca poezia simbolista apeleaza la toate simturile omului, pentru o
receptare totala si profunda a starilor poetice exprimate.