Curent literar modernist, aparut ca o reactie mpotriva poeziei retorice a romanti

cilor si a impersonalitatii reci a parnasienilor.

Jean Moreas publica, la 18 septembrie 1886, n suplimentul literar al ziarului Le
Figaro, o scrisoare intitulata Le Symbolisme, devenita manifestul literar al noii
miscari si n care propune numele curentului simbolist. Ulterior ntemeiaza mpreuna
cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune n fat
a celeilalte denumiri a orientarii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verl
aine, decadentii", si de revista Le Decadent (1886).

Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. Poetul simbolist

nu este interesat nici de poezia naturii n sine, nici de poezia sociala, nici de
poezia de idei.
Obiectul poeziei simboliste l constituie starile sufletesti nelamurite, confuze,
care, neputnd fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei.
Sugestia este folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/ a legaturilor
ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor coloristice, muzicale, olfa
ctive, uneori n imagini complexe (sinestezii).
Mallarme: A numi un obiect nseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti
-o da un poem, placere care consta n bucuria de a ghici ncetul cu ncetul; sa sugere
zi, iata visul nostru."
Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora n cadrul acestui cure
nt. Utilizat n poezia anterioara (de pilda, la romantici) pentru a exprima, a lam
uri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul explicit), la simbolisti, f
unctia simbolului ramne aceea de a sugera (simbol implicit).
nclinatia catre stari sufletesti nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare
reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste.
Un element definitoriu al poeziei simboliste l reprezinta cautarea muzicalitatii
exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin re
petitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului.
Pentru crearea sugestiei, simbolistii folosesc adeseori versul liber, care expri
ma nestingherit de rigorile prozodiei miscarile intime ale sentimentului poetic (
muzica interioara); Paul Verlaine: Muzica nainte de toate".
Simbolistii au predilectie pentru anumite teme si motive: iubirea, nevroza, trgul
provincial ca element al izolarii, natura ca loc al corespondentelor.
Reprezentantii de seama ai curentului simbolist n Franta sunt: precursorul Charle
s Baudelaire, autorul poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetic
a pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine (cu a sa Art poetiqu
e), Stephane Mallarme.
Simbolismul s-a manifestat n literatura romna aproape sincronic cu simbolismul eur
opean, avndu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului re
vistei Literatorul. Initial respins de reprezentantii Junimii, de scriitorii de l
a Contemporanul, ca si de orientarile traditionaliste (samanatorismul si poporani
smul), simbolismul romnesc s-a impus prin poeti reprezentativi, dupa anul 1900: D
imitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.
George Bacovia - Universul poetic
Universul poetic bacovian are la baza cteva motive specifice liricii simboliste.
Este vorba, n primul rnd, de motivul singuratatii, preluat din romantism. Numai ca,
la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiu
l camerei (izolarea) sau cu spatii exterioare: parcul, strazile sau orasul de pr
ovincie. n multime, eul poetic bacovian se simte nstrainat, inadaptat, fara putint
a de comunicare cu ceilalti, rataceste fara sens, cu gesturi absurde. Sentimentul
inadaptarii produce nstrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasa
toare estel elementul de recurenta n volumul de debut, din 1916: Plumb.
Volumul Scntei galbene (1926) aduce n discutie importanta cromaticii n lirica bacov
iana. ntr-un interviu din 1929, n revista Viata literara, poetul declara: Fiecarui
sentiment i corespunde o culoare. Acum I n urma m-a obsedat galbenul, culoarea dez
nadejdei... n plumb radi culoarea galbena. Compusii lui dau un precipitat galben.
Temperamentului I meu i convine aceasta culoare. Dupa violet si alb am evoluat s
pre galben.,M Plumbul ars e galben. Sufletul ars e galben [...] Altadata, n Plumb
, pe Iws. I impresia colorata, mai simteam alta statica, de greutate. Plumbul ap
asa cei I mai greu pe om... Cat priveste despre mine am fost si ramn un poet al d
ecadentei."
Gama de culori este restrnsa n poezia lui Bacovia, centrata pe cteva motive tipic s
imboliste: urtul, plictisul, tristetea, monotonia. Esential sugestiva, culoarea, n
loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, l dizolva, ntr-un flu
id unic, n stare sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile, ca si instrumente
le muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca. Astfel, melancolia grava
este sugerata de vioara si clavir, n timp ce sentimentul de monotonie este dat de
culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de asemenea, un doliu
cosmic. Nevroza este sugerata de verde crud, roz si albastru, muzical ea fiind
sustinuta de violina si de flaut. Galbenul sugereaza, asa cum nsusi poetul declar
a, depresia. Culorile intense, stralucitoare, cu scaparari pretioase ca aurul re
leva o stare crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare mare
t releva o stare crepusculara. Negrul, limita cromatica, suscita limita depresiv
a, ca n poezia cu acest titlu.
Lumea orasului, a trgului de provincie, se constituie ntr-un motiv de larga recure
nta n lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase reprezin
ta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si, n acela
si timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice
poeziei bacoviene: copii si fecioare tuberculoase, o palida muncitoare, poetul r
atacind fara sens si facnd gesturi absurde. O imagine concludenta a spatiului urb
an este prezenta n Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens st
udiata. Punctul central este cromatica atipica (violet), disipata n atmosfera (amu
rg) si n tot spatiul: Orasul tot e violet.
Cadrul natural este trist si dezolant n lirica bacoviana. Ploaia si ninsoarea au
rezonanta n sufletul omului, aducnd monotonie, nevroza, chin si frig launtric.
Toamna, anotimpul mohort al ploilor interminabile, pustieste sufletul si amortest
e simturile ca n poezia Nervi de toamna. Iarna este infernala, domina ntreaga lume
si aduce cu sine pierderea oricarei sperante, a oricarei iluzii din sufletul poe
tului, precum n poezia Din vremuri. Primavara nu reprezinta pentru eul liric baco
vian un motiv de bucurie, ci dimpotriva, un anotimp al nevrozelor, ca n Nervi de
primavara sau Note de primavara. Caldura infernala a verii creeaza o atmosfera n
care cadavrele se descompun, ca n poezia Cuptor. n mijlocul acestui peisaj dezolan
t, poetul rataceste singur, nstrainat de ceilalti, fara putinta de a comunica cu
lumea din jur, motivul singuratatii asociindu-se cu izolarea, nstrainarea, imposi
bilitatea comunicarii.
Iubirea apare n poeziile lui Bacovia ntr-un mod total diferit de lirica romantica.
Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost, compasiune
si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt alinate cu f
orme de atentie elementara, precum un ceai sau un foc bine nutrit, ca n poezia De
cembre.
Moartea apare la Bacovia ca o senzatie de anihilare a ntregii existente, de dezag
regare a materiei si a fiintei ( sfrsitul continuu bacovian").
Moartea provoaca rareori panica. Ea este de obicei dorita si asteptata ca un rem
ediu al bolii existentiale de care sufera poetul.
Volumele Cu voi (1930) si Comedii n fond (1936) continua sa zugraveasca viziunea
de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si n volumele anterioare, Plumb
si Scantei galbene. G. Calinescu vorbeste de un anume manierism existent n volum
ul Comedii n fond.
Ultimul volum, Stante burgheze (1946), cultiva cotidianul, biograficul, stereoti
pia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia discreta. Fara a schimba temele s
i motivele liricii bacoviene, denota un autor exigent cu ! sine, a carui opera l
irica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin virtuozitatea ei.
Daca n primele doua volume, poetul reia obsesiv, cu insistenta si luciditate, lim
bajul, motivele si imaginarul simbolist, recurenta avnd ca efect monotonia, artif
icialitatea si uzura formelor, n urmatoarele volume tinde catre o individualizare
a impresiilor, n contrast cu stilizarile observate mai nainte. Tendinta de a zugra
vi tablouri simetrice, construite, rationalizate este depasita acum. Poetul dore
ste sa noteze senzatia sa nemijlocita, ingenua si dureroasa"1.
Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume nchisa, fara iluzia unei transc
endente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul. Traseul discursului
liric bacovian, de la simbolismul manierist la tranzitivitate, este chiar drumul
poeziei moderne.