Sunteți pe pagina 1din 5

Coerentismul lui Lehrer sau funderentismul lui Haack?

Argumente pentru
funderentism

1. Introducere: caracteristicile teoriei coerentiste


Caracteristica teoriilor coerentiste, spre deosebire de cele fundaționaliste, este că ele nu
presupun un fundament în procesul de întemeiere a cunoașterii. Dacă în teoriile
fundaționaliste se ajunge, prin regresie, la o ”cunoaștere nemijlocită” (cum o numea Russell)
ce rezultă din contactul direct prin simțuri cu exteriorul, în teoriile coerentiste esențial nu mai
este acest contact direct, ci ca opinia ce rezultă în urma acestui contact să fie integrată în
ansamblul celorlalte opinii considerate adevărate pe care cineva îl deține. O asemenea
”perspectivă holistă”1 asupra întemeierii cunoașterii împărtășește și Lehrer. El consideră că o
opinie nouă va putea fi considerată întemeiată dacă aceasta va putea fi integrată cu succes
într-un ”sistem al acceptării” alcătuit din informații demne de încredere, sistem ce a luat
naștere în urma eforturilor cuiva de a deosebi adevărul de eroare2. Dacă cineva ar putea să-mi
ridice vreo obiecție cu privire la această viziune, el nu ar putea să o facă referitor la conținutul
sistemului meu, ci doar dacă am urmărit mereu adevărul sau nu, deci dacă am integrat în mod
onest informația nouă în sistem; prin urmare, orice sistem este unul supus în principiu
revizuirii, importantă fiind în această situație atitudinea unei persoane, anume aceea de a fi
îndreptat către adevăr3. Este de reținut că punctul de plecare este sistemul ca un tot, iar nu
propozițiile de bază, revizuirea și reglarea sistemului făcându-se pe parcurs; nu există deci
niciun fel de propoziții privilegiate: nici evidențele raționale, nici enunțurile despre date
senzoriale4.
În acest eseu voi susține poziția funderentistă ce se dorește a fi o sinteză dintre
coerentism și fundaționalism (numele ”funderentism” vine de la combinarea acestor două
cuvinte tocmai pentru a sugera sinteza lor). În demersul meu, voi prezenta specificul acestei
poziții și motivația pentru ea, răspunsul lui Lehrer la o asemenea poziție, după care voi arăta

1
Mircea Flonta- O introducere critică în problema cunoașterii, ediția a II-a, revăzută, editura ALL, București,
2008, 190.
2
Keith Lehrer- Theory of knowledge, Westview Press, Inc., Colorado, 1990, 114: ” My acceptance system
changes in response to new data and further ratiocination, but at any moment it represents the outcome of
my efforts, however brilliant or ineffectual, to distinguish truth from error.”
3
Ibid., 114: ”I may be justly criticized for not having done better in sorting truth from error in the past, but I
cannot be faulted for judging now on the basis of my present acceptance system.” și p.115: ”S is justified in
accepting that p at t if and only if p coheres with system X of S at t.”
4
M.Flonta- op.cit., 190.

1
că prin acest răspuns Lehrer nu a reușit să elimine slăbiciunile cu care se confrunta
coerentismul lui și că, prin urmare, ar trebui acceptat funderentismul ca fiind o soluție pentru
problemele semnalate la coerentism.
2. Argumentul în favoarea teoriei funderentiste
Argumentul ultimilor doi autori menționați în favoarea poziției funderentiste constă în faptul
că ei pot justifica atât rolul aparte al informațiilor primite din simțuri într-o teorie a
cunoașterii, cât și coerența acestor informații cu un sistem de acceptare. Numai așa putem
evita pericolul de circularitate și incapacitatea de a justifica rolul special acordat în mod uzual
informațiilor venite din simțuri; o teorie coerentistă radicală nu poate face asta.
Referitor la primul aspect, Sosa spune că susține fundaționalismul atâta timp cât
susținătorii acestuia ”împărtășesc convingerea că o opinie poate fi justificată nu numai prin
coerența ei cu un sistem cuprinzător, ci și printr-o combinație adecvată de conținut
observațional și origine în folosirea simțurilor în condiții standard”5. Spre exemplu, în cazul
unei afirmații ca ”Văd în fața mea o carte albastră”, Sosa va ține cont în justificarea ei atât de
faptul că eu văd această carte, dar și de alte informații pe care eu le am despre natura
simțurilor mele despre care trebuie să țin cont (cum ar fi distanța la care mă aflu de obiect,
condițiile de iluminare etc.). Ceva mai explicită este formularea lui Haack: ”...experiența
(experience) nu este irelevantă pentru justificarea empirică, ci are un dublu aspect, cauzal și
logic”6- cauzal pentru că ia naștere prin contact senzorial direct, iar logic pentru că acest
contact senzorial este transpus în propoziții între care apoi se vor stabili legături de diferite
tipuri. Dacă se va ține cont numai de aspectul logic pe care-l presupune o teorie a cunoașterii,
este ușor de observat că se va cădea în circularitate: propoziția în cauză nu poate fi justificată
pentru că nu ar avea fundament. Lehrer se află într-o asemenea situație.
Referitor la al doilea aspect, accesibilitatea universală a informațiilor primite prin
simțuri este cea care conferă importanța acordată în mod uzual acestor informații. Un
exemplu în acest sens ar putea fi câștigarea revoluției științifice de către Newton, în
contrapartidă cu Descartes. Dacă ultimul acorda demersului metafizic rolul de fundament
pentru cunoaștere, al doilea aducea în înțelegerea lumii fizice experimentul și matematica,
aducând astfel mai multă claritate și acces la ceea ce se întâmplă în lumea fizică; asum aici ca

5
E.Sosa- The Raft and the Pyramid: Coherence versus Foundations in the Theori of Knowledge, apud. M.Flonta,
op.cit., 204.
6
Susan Haack- A foundherentist theory of empirical justification, în Michael Huemer- Epistemology
Contemporary Readings, Routledge, London, 2002, 419: ”As coherentists point out, although experience
can stand in causal relations to beliefs, it can’t stand in logical relations to propositions. But what this shows is
not that experience is irrelevant to empirical justification, but that justification is a double-aspect concept,
partly causal as well as partly logical in character.”, traducere proprie.

2
neproblematic faptul că metafizica este mai puțin clară și accesibilă decât matematica și
experimentul. Metafizica va fi din ce în ce mai exclusă din explicarea lumii fizice7, pentru ca,
în sec.XX, să i se atribuie nu un rol de cunoaștere (cum pretindea Descartes că oferă), ci unul
de orientare8, tocmai pentru că ”nu poate satisface condițiile cunoașterii obiective”9.
Pentru a face mai bine înțeleasă poziția funderentistă, Haack spune că trebuie să
renunțăm la imaginea pe care o propunea Neurath a vasului aflat în larg care este reconstruit
continuu10 și propune imaginea unui puzzle pentru noua teorie a cunoașterii care ar integra
aspectele considerate esențiale semnalate mai sus11. Astfel, așa cum piesele dintr-un puzzle se
leagă unele de altele fără a exista vreun fundament (partea coerentistă a teoriei funderentiste),
deci nemaiexistând pericolul circularității care pândește teoriile coerentiste, așa și
informațiile/dovezile (evidence) se leagă între ele în formarea unui sistem de acceptare
(pentru a folosi expresia lui Lehrer); așa cum o piesă nouă la puzzle nu se poate adăuga fără a
ține cont de indiciile existente în piesele deja folosite și nici fără acceptarea input-ului
senzorial, acesta fiind de fapt noua piesă (partea fundaționalistă a teoriei funderentiste), tot
așa noile informații sunt atât dobândite (fie prin indicii ce există în sistemul de acceptare, fie
sunt pur și simplu o noutate), cât și integrate în sistemul de acceptare care astfel rămâne
coerent și în continuă formare; și tot așa cum piesele adăugate unui puzzle sunt accesibile
tuturor celor ce doresc să aibă acces la ele și la puzzle, tot așa și informațiile (evidence) ce
sunt conținute în sistemul de acceptare sunt accesibile celor ce doresc să le cunoască (prin
caracterul lor universal; e vorba de input-ul senzorial) și sistemul de acceptare în întregul lui
de asemenea. Prin urmare, Haack acceptă existența unui sistem de acceptare prin care o nouă
opinie este ”judecată” ca aparținând sau nu lui, dar și importanța informației provenite din
simțuri pentru completarea continuă a sistemului. S-ar putea, de asemenea, explica și
importanța pe care o are în mod uzual o informație venită din simțuri prin accesibilitatea

7
Alan Gabbey – Displinary Transformations in the Age of Newton: the Case of Metaphysics, în ”Between
Leibnitz, Newton and Kant: Philosophy and Science in the Eighteenth Century”, editat de Wolfgang Lefevre,
Kluwer Academic Publishers, 2001, p.3-27.
8
Herbert Schnadelbach : ”Orientarea este metafora fericită pentru acel ceva pe care-l căutăm în metafizică,
dacă nu-l găsim în științe, în artă sau religie. Propun de aceea să înțelegem prin metafizică încercarea de
orientare cognitivă globală cu mijloace interpretative.” apud. Mircea Flonta- O introducere critică în problema
cunoașterii, ediția a II-a, revăzută, editura ALL, București, 2008, p.91. Și d-l Flonta este de acord cu o asemenea
viziune.
9
M.Flonta – op.cit., p.91.
10
Otto Neurath – Philosophical Papers 1913-1946, edited and translated by Robert Cohen and Marie Neurath,
D. Reidel Publishing Company, Holand, 1983, p.92: ”There is no way to establish fully secured, neat protocol
statements as starting points of the sciences. There is no tabula rasa. We are like sailors who have to rebuild
their ship on the open sea, without ever being able to dismantle it in drydock and reconstruct it from the best
components.”
11
S.Haack- art.cit., 420.

3
universală de care aceasta se bucură. O asemenea teorie funderentistă ar integra perfect
aspectele ce lipsesc teoriei coerentiste lui Lehrer.
3. Contraargumentul lui Lehrer la teoria funderentistă
Contraargumentul lui Lehrer la o asemenea concepție este unul care se sprijină pe distincția
formulată de J.Fodor dintre două sisteme cognitive: ”sistemul input, care răspunde automat la
o stimulare senzorială cu o anumită reprezentare” și care dă naștere unor opinii perceptuale,
și ”sistemul care evaluează asemenea opinii perceptuale datorită unui dispozitiv central de
prelucrare”12; sistemul de prelucrare poate confirma sau infirma o opinie perceptuală. Ar
exista deci o diferență între opinie perceptuală (input) și acceptarea opiniei (prelucrarea) și
numai în urma unei asemenea prelucrări o opinie perceptuală se transformă în cunoștință.
4. Contraargumentarea răspunsului lui Lehrer
Răspunsul oferit de Lehrer nu pare să rezolve problemele cu care se confrunta teoria lui; nu a
reușit decât o mai bună delimitare a poziției sale. Problema circularității cunoașterii persistă.
Spre exemplu, dacă ar fi întrebat cum ia naștere un asemenea sistem de acceptare demn de
încredere, Lehrer ar spune că în urma prelucrării informațiilor venite din simțuri. Dacă apoi ar
fi întrebat cum se prelucrează aceste informații, va spune că pe baza sistemului de acceptare.
În plus, nu e clar de unde vine caracterul demn de încredere al sistemului: din coerența lui
internă sau dintr-o relație specială a informațiilor sistemului cu ceva exterior. Dacă răspunsul
este că din coerența internă, atunci putem considera orice roman care este coerent ca fiind un
sistem de încredere; nu ar exista astfel niciun motiv să credem că există un singur sistem
coerent13 sau că informațiile sunt cu adevărat de încredere și nu doar rodul imaginației; or,
acest lucru nu ar putea fi acceptat. Dacă răspunsul este că vine dintr-o relație specială a
informațiilor sistemului cu ceva exterior, nu mai suntem în prezența coerentismului, ci avem
un fundaționalism sau funderentism.
La fel, problema explicării importanței acordate în mod uzual informațiilor venite din
simțuri persistă și ea. Lehrer nu ar putea răspunde de ce într-un sistem de acceptare rolul pe
care îl joacă justificările bazate pe percepții este unul special, în comparație cu justificările
bazate pe sentimente sau pe ceea ce gândește cineva14, din moment ce singurul criteriu al
integrării unei informații într-un sistem de acceptare este coerența lui cu acel sistem,
indiferent de ce conține el. Este posibil ca un sistem să fie alcătuit din propoziții ce conțin
numai gândurile unei persoane. În acest caz, respectiva persoană ar fi îndreptățită să afirme că

12
M.Flonta- op.cit., 205.
13
Bertrand Russell- Problemele filosofiei, trad. Mihai Ganea, ediția a treia, Bucureşti, BIC ALL, 2004, p.109.
14
M.Flonta- op.cit., 204.

4
afirmația pe care o face este justificată pentru că este coerentă cu sistemul ei; or, acest lucru
nu ar putea fi acceptat. Poziția lui Lehrer este una prea radicală.
5. Concluzie
În concluzie, numai o teorie funderentistă asupra cunoașterii ar fi capabilă să rezolve
problemele semnalate la teoria coerenței lui Lehrer: circularitatea și importanța acordată în
mod uzual input-ului senzorial.

Bibliografie:

1. Mircea Flonta- O introducere critică în problema cunoașterii, ediția a II-a, revăzută,


editura ALL, București, 2008.
2. Susan Haack- A foundherentist theory of empirical justification, în Michael Huemer-
Epistemology Contemporary Readings, Routledge, London, 2002.
3. Keith Lehrer- Theory of knowledge, Westview Press, Inc., Colorado, 1990, cap.6
”Internal Coherence and Personal Justification”.
4. Otto Neurath – Philosophical Papers 1913-1946, edited and translated by Robert
Cohen and Marie Neurath, D. Reidel Publishing Company, Holand, 1983, cap.7
”Protocol Statements”, p.91-99.
5. Bertrand Russell- Problemele filosofiei, trad. Mihai Ganea, ediția a treia, Bucureşti,
BIC ALL, 2004.
6. Alan Gabbey – Displinary Transformations in the Age of Newton: the Case of
Metaphysics, în ”Between Leibnitz, Newton and Kant: Philosophy and Science in the
Eighteenth Century”, editat de Wolfgang Lefevre, Kluwer Academic Publishers,
2001, p.3-27.