Perioada interbelica reprezinta o etapa de efervescenta creatoare pentru poezie,

care dobandeste, dupa cum spune Nicolae Manolescu, o constiinta de sine si,
deci, o existenta proprie.
Destinul literaturii intre anii 20-30 a fost profund marcat de doua
fenomene:manifestarea simbolismului, care precede poezia modernista
interbelica, si teoretizarea sincronismului de carte Eugen Lovinescu. Daca prin
sincronismul lovinescian se explica, in parte, dezvoltarea intregii literaturi a
epocii, simbolismul european devine punctul de pornire al poeziei interbelice.
Perioada interbelica inseamna, pe de alta parte, si separarea definitiva a
domeniilor literaturii, in sensul in care Nicolae Manolescu preciza in studiul
Metamorfozele poeziei:Poezia moderna rezulta din simbolism si simbolismul
reprezinta el insusi, intr-o masura, o experienta suficienta in sine,
inchisa.Simbolismul e nu doar un inceput, ci si un sfarsit. Refuzand retorica,
didacticul, anecdoticul, poetul simbolist incearca sa intemeieze poezia nu pe ce
exprima, nici pe functia ei, ci ea insasi, ca mic univers intr-un raport de
paralelism cu universul real, coerent si autonom prin ritmul interior de care se
lasa condus.

George Bacovia
Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii
simboliste.
Motivul singuratatii, preluat din romantism. La Bacovia, insa, solitudinea
devine un sentiment sumbru, apasator, asociat cu spatiul camerei(izolarea) sau
cu spatii exterioare:parcul, strazile sau orasul de provincie. In multime eul poetic
bacovian se simte instrainat, inadaptat, fara putinta de comunicare cu ceilalti,
rataceste fara sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptarii produce
instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare este elementul
de recurenta in volumul de debut, din 1916:Plumb.
Volumul Scantei galbene(1926) aduce in discutie importanta cromaticii in
lirica bacoviana. Dupa cum insusi poetul declara intr-un interviu, fiecarui
sentiment ii corespunde o culoare. Acum in urma m-a obsedat galbenul,
culoarea deznadejdii...In plumb vad culoarea galbena. Compusii lui dau un
precipitat galben. Temperamentului meu ii convine aceasta culoare. Dupa violet
si alb am evoluat spre galben...Pulmbul ars e galben.Sufletul ars e galben[...]
Altadata, in Plumb pe langa impresia colorata, mai simteam alta statica, de
greutate. Plumbul apasa cel mai greu pe om...Cat priveste despre mine am fost
si raman un poet al decadentei.
Gama de culori este restransa in poezia lui Bacovia, centrata pe cateva motive
tipic simboliste: uratul, plictisul, tristetea, monotonia. Esential sugestiva,
culoarea, in loc sa reliefeze obiectul, dimpotriva, estompeaza conturul, il
dizolva, intr-un fluid unic, in stare sa impuna o anumita stare de spirit. Culorile,
ca si instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasca. Astfel,
melancolia grava etse sugerata de vioare si clavir, in timp ce sentimentul de
monotonie este dat de culoarea violet, de armonica si fanfara. Violetul indica, de
asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este sugerata de verde crud, roz si albastru,
muzical fiind sustinuta de violina si de flaut. Galbenul sugereaza depresia.
Culorile intense, stralucitoare, cu scapatari pretioase ca aurul releva o stare
crepusculara. Albul statuilor pe care se lasa un apus de soare maret releva o stare
crepusculara.
Lumea orasului, a targului de provincie, se constituie intr-un motiv de larga
recurenta in lirica bacoviana. Abatorul, pietele pustii, parcurile saracacioase
reprezinta elemente ale universului citadin care provoaca spaima existentiala si,
in acelasi timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane
specifice poeziei bacovine: copii si fecioare tuberculoase, o pleada muncitoare,
poetul ratacind fara sens si facand gesturi absurde.
Cadrul natural este trist si dezolant in lirica bacoviana.Ploaia si ninsoarea au
rezonanta in sufletul omului, aducand monotonie, nevroza, chin si frig launtric,
Iubirea apare in poeziile lui Bacovia intr-un mod total diferit de lirica
romantica.Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezinta un loc de adapost,
compasiune si ocrotire, un loc unde asprimile bolii si ale mizeriei umane sunt
alinate cu forme de atentie elemantara, precum un ceai sau un foc bine nutrit.
Moartea in viziunea bacoviana este o senzatie de anihilare a intregii
existente, de dezagregare a materiei si a fiintei. Moartea provoaca rareori panica.
Ea este de obicei dorita si asteptata ca un remediu al bolii existentiale de care
sufera poetul.
Volumele Cu voi(1930) si Comedii in fond(1936) continua sa zugraveasca
viziunea de infern, lumea absurda si halucinanta, prezente si in volumele
anterioare.
Ultimul volum, Stante burgehze(1946), cultiva cotidianul, biograficul,
stereotipia actelor umane, vocabularul prozaic, ironia discreta. Fara a schimba
temele si motivele liricii bacoviene, denota un autor exigent cu sine, a carui
opera lirica nu impresioneaza prin cantitate, ci prin virtuozitatea ei.
Simbolismul bacovian se realizeaza printr-o retorica specifica, marcaya de
stilizare, cu un lexic restrans, in care cuvintele cheie transformate in motive
literare devin elemente definitorii ale univerului sau poetic.
Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa, fara iluzia unei
transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, nimicul.Traseul liric
bacovian, de la simbolismul maierist la tranzivitate, este chiar drumul poeziei
moderne.
Critica subliniaza ca George Bacovia depaseste estetica simbolismului, mai
ales prin viziunea novatoare, care impinge experientele poetice pana la ultimele
consecinte. Nicoale Manolescu vorbeste despre antisimbolism, iar Mircea
Cartarescu vede in Bacovia din ultimele volume un precursor al
postmodernismului:versuriprozaice, plate, destructurate, pline de inserturi
livresti, [...], sintagmele orale, lipsa totala a metaforei, a incifrarii, a
sensului secund, configureaza o poezie gestuala, a improvizatiei,
aleatoriului, accidentalului.

Tudor Arghezi
Lirica argheziana ilustreaza diversitatea poeziei interbelice, prin numarul
impresionant de teme:
Poetul si poezia(in numeroase arte poetice)
Conditia umana si relatia cu divinitatea
Universul rural
Natura
Temnita ca infern
Revolta sociala
Iubirea
Microcosmosul domestic
Erosul domestic
Jocul
Tema baudelaireana a uratului si a crestinismului in ruina
Starea agonica, sentimentul neputintei si al parasirii de Dumnezeu, sufletul
bolnav, insingurarea, constiinta propriei condamnari sunt atitudini umane
reflectate in lirica moderna definita prin categoria negativa a crestinismului in
ruina, care isi gaseste concretizarea in ciclul celor 16 Psalmi.
Tudor Arghezi este un inniotor al limbajului poetic, in directia liricii
moderne:ambiguitatea si forta de sugestie se realizeaza prin schimburi esentiale
la nivel sintactic si lexical: sintaxta se dezarticuleaza, materialul lexical imbraca
semnificatii neobisnuite.
Limbajul socant aduce neasteptate asocieri de termeni argotici, religiosi,
arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale sau acumularea de
cuvinte nepoetice, care dobandesc valente estetice.Jocul cuvintelor reda jocul
ideilor, iar poezia este pentru Arghezi esenta de cuvinte extrasa din limbajul
comun. Rolul poetului este de a potrivi cuvintele pentru ca nici o jucarie nu e
mai frumoasa ca jucaria de vorbe, si de a corporaliza ideile. Materialitatea
imaginilor artistice confera forta de sugestie a ideii.
Fantezia metaforica, asocierile semantice inedite confera forta de
transfigurare a realitatii; se cultiva epitetul rar, oximoronul, iar metafora
provoaca o contaminare de lucruri obiectiv si logic incompatiblie. Innoirile
prozodice sunt cultivarea versului liber si combinarea diversa a unor elemente
ale versificatiei clasice.
Ovidiu S.Crohmalniceanu considera ca opera poetului constituie o sinteza a
temelor si directiilor liricii moderne:Arghezi a silit poezia romaneasca sa
parcurga, arzand etapele, in aceiasi ani, momentul post-simbolist al revolutiei
poetice moderne din preajma Primului Razboi Mondial si sa se sincronizeze pe
deplin cu spiritul veacului. Mai mult, Arghezi a deschis principalele drumuri ale
poeziei romanesti interbelice. Miraculoasa e siguranta cu care el a intuit toate
formele liricii moderne. Poezia fiorului religios, poezia sentimentului cosmic,
poezia vizionara, poezia terorii mistice, poezia primitivitatii, poezia universului
domestic, poezia razvratirii..., poezia jocului..., poezia absurdului, isi afla
punctele de plecare in opera lui.

Lucian Blaga
O poezie a reprezentarilor cosmice si a fiorului metafizic scrie Lucian Blaga.
Opera sa porneste de la un expresionism orientat spre miturile autohtone, in care
prezenta eului este puternic marcata de aventura cunoasterii sub semnul unui
fior metafizic, pentru ca maturitatea artistica sa-l conduca spre orfism si
clasicizare a expresiei lirice.
Ca teme ale liricii blagine se remarca:
Misterul universal
Dragostea
Moartea
Timpul
In evolutia liricii lui Blaga, succesiunea ipostazelor eului reflecta raportul
dintre sine si lume(eul stihial/eul expresionist exterior, eul problematizant/eul
anonim, eul reconciliant), se asociaza cu o anumita geografie simbolica si se
transpune in limbajul aplecat asupra tainelor lumii.
Inceputul poetic sta sub sub semnul expresionismului mitic si spiritualist.
Blaga marturiseste ca vine catre expresionism din directia unui traditionalism
metafizic autohton. El repsinge caricaturalul si grotescul cultivat de
expresionistii germani, maifestandu-se euforic si extatic. Imaginea existentei si a
lumii este inclusa de o unitate cosmica. Exacerbarea eului, isteria vitalista,
elanul dionisiac, caracterul vizionar, cultivarea mitului primitivitatii sunt
trasaturile poeziei din etapa expresionista. Iubirea este un mod de comunicare cu
universul.
Lucian Blaga utilizeaza terminologia abstracta. Limbajul si imaginile artistice
sunt puse in relatie cu un plan filozofic secundar. Oragnizarea ideilor poetice se
face in jurul unei imagini realizate prin comparatia ampla a elementului abstract,
cu un aspect al lumii materiale, termen concret, de un puternic imagism. Se
cultiva cu predilectie metafora revelatorie, care cauta sa reveleze un mister
esential pentru insusi continutul faptului.
Se cultiva versul liber(cu metrica variabila), al carui ritm interior reda
fluxul ideilor si frenezia trairii poetice, pentru ca apoi sa se intoarca la prozodia
clasica si la modele prozodice floclorice.
Intelectualizarea emotiei presupune, in planul limbajului, resemantizarea
cuvintelor, care sunt aduse intr-un camp al transcendentei, iar utilizarea
cuvintelor cu sarcina magica si cu sarcina mitica confera orfismul(lumea-
cantare, trairea-cantec) acestei poezii care cauta inocenta si eficienta initiatica
ale Cuvantului dintai.
Eugen Lovonescu apreciaza ca Lucian Blaga este unul din cei mai originali
creatori de imagini ai literaturii noastre.

Ion Barbu
Poezia pura, intelectualizata a lui Ion Barbu, o poezie de cunoastere, se
realizeaza stilistic si tematic corespunzator celor trei directii si etape ale creatiei:
Parnasiana
Baladico-orientala
Ermetica
Directia parnasiana apartine perioadei de creatie cuprinsa intre anii 1919-1920
si cuprinde poezii precum: Lava, Muntii, Copacul, Banchizele, Umanizare.
Respectand acest principiu al obiectivitatii parnasiene conform caruia poezia
nu mai este strigatul intim al fericirii sau durerii, ci pictura unui model obiectiv,
evocarea unui aspect sau al unui eveniment indepartat, poeziile lui Ion Barbu
descriu perisaje mineralizate, evoca zeitati mitologice sau surprind anumite
procese de constiinta. Cizelarea versului, perfectiunea formala se reflecta in
preferinta pentru forma fixa a sonetului.Aceleasi poezii contin si negarea
modelului parnasian, pentru ca descrierile trimit la un plan profund, moral sau
filozofic, iar codul poetic apeleaza frecvent la reprezentari specifice stiintei.
Ciclulc baladico-oriental curpinde poeziile intre anii 1920-1924,
precum:Dupa melci, Riga Crypto si lapona Enigel, Domnisoara Hus.Majoritatea
poeziilor apartinand acestei etape au acarcter narativ, asmenea baladelor si sunt
adesea descritptive.Ele evoca o lume pitoreasca, a descantecelor, o lume de
inspiratie autohtona sau balcanica, cu ecouri din Anton Pann, adesea proiectata
fabulos.
Ultima etapa, ermetica, este reprezentata de poezii precum:Oul dogmatic,
Ritmuri pentru nuntile necesare, Uvendenrode, arta poetica Din ceas dedus... sau
Timbru.
Despre ermetismul barbian si poezia pura, Tudor Vianu, in Introducere la
opera lui Ion Barbu, arata ca :intuitia matematicianului nu cuprinde obiecte
concrete, ci o lume de esente ideale pe care spiritul le gaseste printre
posibilitatile sale, fara sprijinul nici unei experinete.[...] Lumea care i se
reveleaza este resimtita de el ca pura.
Particularitatile care dau unitate operei lui Ion Barbu si il consacra ca poet
metafizician sunt:
Lirismul care nu se realizeaza prin exprimare directa, la persoana I, ci
prin exprimare mediata, mijlocita de un simbol descriptiv sau narativ
Materia afectiva, in care predomina functiunile inteligentei si ale
cunoasterii
 Limbajul poeziei lui Ion Barbu apartine registrului cult, prin claritatea
organizarii sintactice, prin textul cu termeni abstracti, neologici, din limbajul
stiintific, familiari matematicianului.Efectul obtinut este de imobilitate, de
fixitate a elementelor, pentru a fi mai profund contemplate.
Din punct de vedere stilistic, se remarca adundenta metaforelor ce justifica
incifrarea textului, dar si a inversiunilor si a epitetelor. Este de remarcat faptul ca
acelaesi sintagme constituie simultan figuri de stil diferite, ceea ce sustine
concizia, incifrarea si ambiguitatea limajului poetic.

Stilistic, poezia interbelica aduce o serie de innoiri, in consonanta cu aspectele

tematice si de viziune.
Se naste un nou limbaj poetic caracterizat prin vocabular insolit, alcatuit din
termeni religiosi, filozofici, argotici, colocviali, abstracti, arhaici, neologici, cu
variatia registrelor stilistice in cadrul aceleiasi opere, printr-o sintaxa speciala,
prin ambiguitate semantica, prin innoirea metaforei.
Sub aspect sintactic, discursivitatea limbajului poetic traditional este
perturbata prin dislocari la Arghezi, prin constructii purificate in poezia ermetica
a lui Barbu.
Concentrarea expresiei poetice, sugestia, ambiguitatea, polisemantismul sunt
caracteristici ale poeziei interbelice, realizate distinct in cazul fiecarei voci lirice.
De exemplu, ambiguitatea este efect al incifrarii sensului poetic in poezia pura a
lui Ion Barbu, in timp ce sugestia se realizeaza prin tehnicile simboliste la
Bacovia.
La nivel prozodic, coexista prozodia clasica si versul liber, eliberat de
constrangerile rimei sau ale masurii, cu ritmuri interioare, cu absenta strofelor
sau strofe inegale, ca si diferite variatii intermediare. Punctuatia si scrierea cu
majuscula la inceput de vers cunosc unele abateri de la norme, in special in
versul liber, mergand uneori pana la eliminarea lor completa.