"In opera sa, decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenusie a plumbului, fiindca peste tot domina tristetea, apasarea,

dezgustul refulat, fie pentru o lume stapanita de forte obscure, implacabile, covarsitoare, fie pentru un mediu fizic care transmite in suflet oboseala, descompunere, constiinta mizeriei iremediabile sau nostalgia dureroasa a evadarii". (Lidia Bote, Simbolismul romanesc) Aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea ca o reactie antinaturalista si antiparnasiana, simbolismul este un curent literar ce invita la folosirea libera a cuvintelor si imaginilor, asocierea lor potrivit rezonantei psihologice si legilor misterioase, a analogiilor universale decat uzantelor logicii pure, doctrina reprezentand-o poezia lui Charles Baudelaire, "Corespondente". Aceasta considera existenta reala ca invelis exterior, masca a unei realitati in care toate se confunda si-si raspund: "parfum, culoare, sunet se-ngana si-si raspund"; corespondentele reprezentand astfel una dintre invocatiile simboliste si se grupeaza pe trei planuri: echivalentele intre "parfum, culoare, sunet", adica auzul colorat, dorinta, gandul si echivalentul in lumea imaginilor si ancorarea dincolo de aparente pentru a discerne reflexele unui univers suprasensibil. Poetul simbolist evoca si sugereaza printr-o serie de mijloace ca: muzicalitatea sau sonoritatea cuvintelor strans legate de tonul emotional si realizata prin cadenta, ritm launtric, repetitie, refrene, armonii, folosirea simbolurilor, preferinta pentru imagini vagi, fluide, fara contur, uzitarea unui limbaj cu multe resurse sugestive, cultivarea cu predilectie a versului liber. Aidoma lui Eminescu, poet care "a supt toate sevele romantismului", Bacovia a valorificat toate procedeele specifice simboliste reusind sa depaseasca tiparul ideologic si sa anticipeze poezia moderna. Poezia lui Bacovia are toate trasaturile esentiale specifice simbolismului. Astfel dupa cum afirma si Lidia Bote: "In opera sa, decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenusie a plumbului, fiindca peste tot domina tristetea, apasarea, dezgustul refulat, fie pentru o lume stapanita de forte obscure, implacabile, covarsitoare, fie pentru un mediu fizic care transmite in suflet oboseala, descompunere, constiinta mizeriei iremediabile sau nostalgia dureroasa a evadarii", Bacovia cultiva simbolul ca modalitate de surprindere a corespondentelor eu-lui cu lumea, natura, universul. Astfel, in poezia "Plumb", el manifesta preferinta pentru culorile intunecate, promoveaza "auditia colorata" reprezentand principiul dupa care senzatiile diverse, coloristice si muzicale isi corespund in plan afectiv, adica sinestezia. Poezia implica sugestivitate melodica interioara, lucru evidentiat in "Mars funebru". Tema mortii, disipata in intreaga creatiei, a iubirii, subordonata mortii, sentimentul iubirii fiind invocat cu disperare si a naturii, o tema artificiu, natura fiind un pretext pentru exprimarea unor noi idei si motivele: targul provincial, element al claustrarii apar cu obstinatie in "Seara trista", nevroza in "Plumb", peisajul interiorizat in "Amurg de toamna", descompunerea materiei in "Cuptor", obsesia ploii abundente in "Lacustra", toate acestea evidentiind "tristetea, apasarea, dezgustul refulat, fie pentru o lume stapanita de forte obscure, implacabile, covarsitoare, fie pentru un mediu fizic care transmite in suflet oboseala, descompunere, constiinta mizeriei iremediabile sau nostalgia dureroasa a evadarii" si sunt tipic simboliste. Opera lui Bacovia este restransa volumatic in: "Plumb", "Scantei galbene", "Cu voi", "Comedii in fond", "Stante burgheze", "Versete". Reprezentativa pentru ipoteza sustinuta de Lidia Bote este poezia "Plumb" , poezie ce deschide volumul de debut, omonim, editat in 1916 si se constituie in mod indirect intr-o arta poetica, evidentiind si viziunea despre poezie si rolul poetului in societate, implicit despre lume a lui Bacovia. Titlul poeziei "Plumb" constituie astfel simbolul central si, reluat de sase ori, este plasat simetric in strofe si versuri, capatand semnificatii neobisnuite: elementul apartinand anorganicului, sugereaza lipsa de viata, fiind un metal gri, tare, rece, induce astfel monotonia, duritatea, tristetea si raceala, toxic si greu, folosit la sigilarea sicrielor puncteaza apasarea sufleteasca si izolarea totala, definitiva, moartea toate lucrurile avand "culoarea cenusie a plumbului"- Livia Bote. Viziunea acestei lumi in degradare este evidentiata ab initio pe baza imaginarului poetic simbolist ce se realizeaza in jurul cuvintelor-cheie: "plumb", "cavou", "singur", cu diversele lor conotatii, imaginand astfel "un mediu fizic care transmite in suflet oboseala, descompunere, constiinta mizeriei iremediabile sau nostalgia dureroasa a evadarii" - Livia Bote. Elementele naturii primordiale, frigul si vantul, produc disonanta materiei si sunt sugestii ale sfarsitului continuu bacovian. Una dintre dominantele liricii bacoviene fiind faptul ca " materialul lexical curent capata semnificatii neobisnuite"-Novalis, rolul poetului fiind acela "de a percepe analogiile, corespondentele"-Baudelaire. Dar nu numai corespondentele, activate in aceasta poezie pana in cele mai mici aspecte, la nivel lexical Bacovia reusind sa suplineasca aceasta limitare cantitativa printr-o ilimitare combinatorie, un exemplu elocvent reprezentandu-l lexemul "plumb", ci si analogiile la nivel fonic. In cazul lexemului "plumb", semnificantul contine doua consoane explosive "p' si "b" in pozitie simetrica, traducandu-se iarasi greutatea, apasarea sufleteasca; ele incluzand vocala inchisa "u", potentandu-se ideea de anulare a evadarii si sonanta "m" ce

da tonul de cantec de moarte, premergator somnului si mortii. Muzicalitatea interioara se realizeaza prin paralelismul sintactic al strofelor, plasarea sintagmei "de plumb" in propozitii simetrice, inclusiv in rima interioara eufonia cuvintelor repetate obsesiv si pauzele realizate prin cenzura si puncte de suspensie. Aceeasi viziune sumbra este potentata de "Culoarea cenusie a plumbului"- Livia Bote, care este si ea inedita si e construita pe negarea signaleticii romantice: "culoarea devine nu numai persistenta si obsesiva, dar de o mare materialitate, ca la expresionisti. Orice reprezentare e distrusa, desfigurata ca o fata pe care s-a scurs fardul. Violetul, negrul, albul, rozul invadeaza lucrurile ca niste prezente fizice, erodeaza peisajele sau le pateaza [.] si aceste vopsele sunt cateodata halucinante prin intensitate"-N. Manolescu." Culorile bacoviene sunt concentrate, ele devin strigate ale sufletului si trairii, beneficiind de corespondenta in planul sentimentelor, dar si al instrumentelor, fiind astfet sugerata muzicaliatea exterioara: gri, alb, negru sugereaza monotonia, moartea, asociate sunetelor produse de vioara si clavir, roz, albastru, verde crud, astenia, nevroza, instrumentele speficice fiind violina si flaut, violetul puncteaza halucinatia, armonica si fanfara, galbenul reprezentand culoarea preferata a poetului si rosu, ce nu mai este culoarea iubirii, ci a mortii, definind mereu sangele maculand albul zapezii. Tema poeziei, validata prin conditia poetului intr-o societate artificiala, care genereaza "tristetea, apasarea, dezgustul refulat"- Livia Bote , o societate lipsita de aspiratii, o lume ostila si stranie este conturata simbolic, reprezentand proiectia universului interior, motivele literare ca instrainarea, izolarea, angoasa, impietrirea si laitmotivul reprezentat de asertiunea"stam singur' constituie fondul de idei, grefat in poezie prin mijloace funciar bacoviene. Lirismul poeziei este unul subiectiv, fiind validat prin marcile subiectivitatii, verbe la persoana I: "stam", "am inceput" si adjective posesive: "meu". Textul este structurat in doua catrene care corespund celor doua planuri ale realitatii ce construiesc viziunea insolita asupra vietii: realitatea exterioara, obiectiva, agresiva, simbolizata de cimitir si cavou si realitatea interioara, subiectiva, insingurata, simbolizata de sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare. Prima strofa surprinde elementele cadrului spatial inchis, apasator, in care eul poetic, chiar daca va reusi sa evadeze din trupul lui, simbolizat de "sicriu", nu va nimeri decat intr-un alt spatiu inchis, "cavou", simbol al lumii ostile in care mediul inconjurator a capatat greutatea apasatoare a plumbului: "Dormeau adanc sicriele de plumb[.]/ Stam singur in cavou[.]'. Elementele decorului funerar sunt "sicriele de plumb", "vesmantul funerar", "flori de plumb", "coroanele de plumb", artificii funerare tipice. Repetarea epitetului "de plumb" are multiple sugestii, insistand asupra existentei dure, triste, lipsita de transcendenta sau de posibilitatea inaltarii. Singurul element care sugereaza miscarea este vantul, insa produce efecte reci, ale mortii: "si era vant", "si scartaiau coroanele de plumb". Strofa a doua debuteaza sub semnul tragicului existential, generat de disparitia afectivitatii: "Dormea intors amorul meu de plumb". Lexemul "intors" constitue misterul poeziei si vizeaza o idee care va fi teoretizata de L. Blaga conform careia "a fi intors inseamna a fi cu fata spre moarte". Eul liric isi contempla sentimentul ca un spectator in lumea ostila in care nimeni nu poate trai: N. Manolescu afirma ca "poetul se priveste din afara si pe sine, ca pe un obiect. Privelisti-obiecte, stari de suflet-obiecte, eul liric-obiect" . "Aripile de plumb" presupun un zbor in jos, propensiunea telurica fiind specific bacoviana, in contrast cu cea eminesciana. La nivel prozodic poezia "Plumb" are o somptuozitate deosebita , impresia fiind produsa de constructia riguroasa a celor doua catrene cu versuri in masura de 10 silabe, in care primul si ultimul vers se inchid prin cuvantul "plumb" sugerand atmosfera sumbra a mortii.Rima imbratisata si iambul care alterneaza cu peonul si amfibrahul coroboreaza tonul elegiac. Toate aceste elemente valideaza astfel doua modalitati de expresie tipic bacoviene : tehnica grisala si reificarea, aspecte ce conduc flagrant la ideea ca: "In opera sa, decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenusie a plumbului, fiindca peste tot domina tristetea, apasarea, dezgustul refulat, fie pentru o lume stapanita de forte obscure, implacabile, covarsitoare, fie pentru un mediu fizic care transmite in suflet oboseala, descompunere, constiinta mizeriei iremediabile sau nostalgia dureroasa a evadarii", dupa cum opina Livia Bote. Astfel, prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, care sugravesc starile sufletesti de angoasa, de spleen, poezia "Plumb" se incadreaza in estetica simbolista, Bacovia putand fi numit, poetul care a vazut lumea prin ochi de plumb.