PARTICULARITĂȚI ALE UNUI TEXT POETIC MODERNIST/ TEMA ȘI

VIZIUNEA DESPRE LUME ÎNTR-UN TEXT POETIC CE APARȚINE

MODERNISMULUI

Testament, de Tudor Arghezi

• Introducere
Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi creează o operă
originală, care a influențat literatura vremii. Plecând de la ascpectele tradiționale, oferă
alternative poetice (idei, atitudini, modalități lirice) moderne.
1. Încadrarea operei într-un curent lierar
a) numirea curentului
Modernismul reprezintă o tendință de înnoire în arta și literatura secolului XX,
caracterizată prin negarea tradiției și prin impunerea unor noi principii de creație. În acest sens,
modernismul include curentele artistice novatoare precum simbolismul, expresionismul,
dadaismul sau suprarealismul. În literatra română, modernismul este teoretizat de Eugen
Lovinescu prin intermediul revistei și al cenaclului Sburătorul. Teoriile lui Lovinescu pornesc de
la ideea că există un spirit al veacului, care determină sincronizarea culturilor europene. Astfel,
civilizațiile mai puțin dezvoltate suferă influența celor avansate.
b) două trăsături ale curentului
Pentru sincronizarea literaturii române cu spiritul veacului sunt necesare mutații de ordin
tematic și estetic, care să îndepărteze literatura română de tradiționalismul semănătorist și
gândirist și să o înscrie în modernitate: trecerea de la tematica preponderent rurală la una de
inspirație urbană, cultivarea prozei obiective, cultivarea romanului analitic și a autenticității,
parcursul cronologic al întâmplărilor din romanul tradițional fiind înlocuit aici cu fluxul
conștiinței. În poezie, se urmărește evoluția de la epic la liric, intelectualizarea discursului poetic,
ermetizarea acestuia, limbajul îndepărtându-se tot mai mult de tiparele comunicării cotidiene.
c) exemplificarea a două trăsături ale modernismului
Opera literară Testament face parte din seria artelor poetice ale literaturii moderne in
perioada interbelică, alături de Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga și Joc
secund, de Ion Barbu. Poezia deschide volumul Cuvinte potrivite (1927), are rol de program
literar, realizat însă cu mijloace poetice și este o artă poetică, deoarece autorul exprimă propriile
convingeri despre arta literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate. Este
o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apare o triplă problematică, specifică liricii
moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica
poetică. Se poate vorbi despre o permanență a preocupării argheziene de a formula crezul poetic,
Testament fiind prima dintre artele poetice publicte în diferite volume: Flori de mucigai,
Epigraf, Frunze pierdute etc. În concepția lui T. Arghezi, poetul devine un născocitor, iar poezia
presupune meșteșugul, truda creatorului. Pe de altă parte, creația artistică este atât produsul
inspirației divine, cât și al tehnicii poetice: Slova de foc şi slova faurită

1
Împărechiate-n carte se mărită/
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Caracterul modernist al creației este susținut și de ambiguitatea limbajului realizată,
mai ales, prin frecvența metaforei, adâncirea lirismului subiectiv, sincronizarea cu modelele din
literatura universală, exploatarea esteticii moderne a urâtului, limbajul inedit obținut prin
utilizarea cuvintelor provenite din registre stilistice diferite. Ineditul limbajului arghezian provine
din valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare: arhaisme (hrisov),
regionalism (grămădii), cuvinte și expresii populare (gropi, râpi, pe brânci, plăvani, vite,
zdrențe), termeni religioși (cu credință, icoane, Dumnezeu, izbăvește), neologisme (obscur).
2. Tema + două secvențe semnificative
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca
moștenire unui fiu spiritual.
Din punct de vedere compozițional, poezia este structurată în unități strofice inegale,
încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului. În cadrul discursului liric,
pot fi identificate patru secvențe poetice.
Prima secvență poetică este constituită din primele două strofe. Incipitul, conceput ca o
adresare directă a eului liric către un fiu spiritual, conține ideea moștenirii spirituale, un nume
adunat pe-o carte, care devine simbol al identității obținute prin cuvânt. Condiția poetului este
concentrată în versul decât un nume adunat pe-o carte, iar poezia apare ca bun spiritual și peren -
Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte... Metafora seara răzvrătită face trimitere la trecutul
zbucuimat al strămoșilor, care se leagă de generațiile viitoare prin carte, creația poetică, treaptă a
prezentului: În seara răzvrătită care vine/ De la străbunii mei până la tine, ca și versul următor
Suite de bătrânii mei pe brânci, sugerează drumul dificil al cunoașterii și al acumulărilor
străbătut de înaintași. Formula de adresare, vocativul fiule, desemnează un potențial cititor,
poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un tată, cu un mentor al generațiilor viitoare. De
asemenea, poetul se înfățișează ca o verigă în lanțul temporal al generațiilor, cărora le transmite
moștenirea, opera literară. Cartea este o treaptă în desăvârșirea cunoașterii.
În strofa a doua, cartea este hrisovul vostru cel dintâi, cartea de căpătâi a urmașilor.
Cartea - hrisov are pentru generațiile următoare valoarea unui document fundamental, asemeni
Bibliei sau unei mărturii istorice, un document al existenței și al suferinței strămoșilor: Al robilor
cu saricile pline/ De osemintele vărsate-n mine.
Ideea centrală a transformării poeziei într-o lume obiectuală este ilustrată în strofa a treia
din secvența a doua. Se definește rolul artistului, accentuând importanța muncii sale. Astfel,
sapa, unealtă folosită pentru a lucra pământul, devine condei, unealtă de scris, iar brazda devine
călimară, munca poetului fiind numai ca material întrebuințat altfel decât a înaintașilor lui țărani;
asupra cuvintelor el aplică aceeași trudă transformatoare prin care plugarii supuneau pământul.
Poetul este, prin urmare, un născocitor care transformă graiul lor cu-ndemnuri pentru vite în
cuvinte potrivite, metaforă ce desemnează poezia ca meșteșug, ca trudă, nu ca inspirație divină.
Efortul poetic presupune însă un timp îndelungat, necesar transfigurării artistice și trudei asupra
cuvintelor, sugerat prin paralelismul dintre munca fizică (Sudoarea muncii sutelor de ani) și
aceea spirituală (frământate mii de săptămâni). În viziunea lui Aghezi, prin artă cuvintele se

2
metamorfozează, păstrându-și însă forța expresivă, idee exprimată prin oximoronul din versurile:
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,/ Lăsând întreagă dulcea lui putere.
3. Analiza a două elemente de structură și/ sau compoziție relevante pentru temă
Metafora-simbol carte reprezintă motivul central al textului, recurent în diferite variante
echivalente semantic.Termenul carte are rol în organizarea materialului poetic și semnifică, pe
rând, în succesiunea secvențelor poetice: realizarea ideii poetice a acumulărilor spirituale, poezia
este rezultatul trudei, treaptă, punct de legătură între predecesori și urmași, valoare spirituală,
rezultat al sublimării experiențelor înaintașilor - hrisovul cel dintâi; cuvinte potrivite; Slova de
foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită (definiție metafoică a poeziei, în egală
măsură har și meșteșug); Robul a scris-o, Domnul o citește (relația autor-cititor).
Preocuparea pentru lămurirea diferitelor ipostaze și aspecte ale conceptului poezie (carte)
se concretizează în diversitatea metaforelor asociate acestuia în ansamblul discursului liric:
cuvinte potrivite, leagăne, versuri și icoane, muguri și coroane, miere, cenușa morților din vatră,
hotar înalt, o singură vioară, biciul răbdat, ciorchin de negi, slova de foc și slova făurită.
Cartea/ creația poetică și poetul/ creatorul/ eu se află în strânsă legătură, verbele la persoana I
singular având drept rol definirea metaforică a actului de creație poetică, a rolului poetului: am
ivit, am prefăcut, făcui, am luat, am pus, am făcut, grămădii, iscat-am. Concretețea sensurilor
verbelor redă truda unui meșteșugar dotat cu talent și plasticizează sensul abstract al actului
creator în plan spiritual.
Oganizarea discursului poetic se realizează și prin seria relațiilor de opoziție în care
intră cartea sau ipostaze ale sale: Ca să schimbăm acum întâia oară/ Sapa-n condei și brazda-n
călimară (instumentele muncii țărănești și ale muncii intelectuale); izvoarele creației poetice și
poezia însăși sunt redate prin metafore/ sintagme poetice dispuse în serii opuse: Din graiul lor
cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite; Făcui din zdrențe muguri și coroane;
Veninul strâns l-am preschimbat în miere, cenușa morților - Dumnezeu de piatră; Din bube,
mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi; Slova de foc și slova făurită/
Împerecheate-n carte se mărită; Robul a scris-o, Domnul o citește.
Opera literară Testament, de Tudor Arghezi, este o artă poetică de sinteză pentru
orientările poeziei interbelice, cu elemente tradiționaliste și moderniste.