Universul arghezian

Tudor Arghezi face parte, alături de Mihai Eminescu și de Nichita Stănescu, din seria poeților
care au transformat hotărâtor evoluția limbajului poetic românesc. Plecând de la aspectele
tradiționale, oferă alternative poetice (idei, atitudini, modalități lirice) moderne. Opera sa
impresionează prin varietate și inovație.

Universul liricii argheziene:

 Poezia filosofică: Se observă constanta preocupare pentru exprimarea
concepției despre poezie și despre rolul poetului
 Arte poetice- Testament, Flori de mucigai, Rugă de seară,
Portret, Epigraf
 Psalmii- în căutarea lui Dumnezeu între credință și tăgadă
 Atitudinea față de moarte-Duhovnicească, De-a v-ați ascuns, De
ce-ar fi trist?
 Lirica sociogonică (originea și evoluția societății)- vol. Cântarea
omului
 Poezia socială:
 Estetica urâtului (tendință literară bazată pe separarea de
conservatorismul ce definește limbajul poetic de până
atunci prin valorificarea unor termeni inediți, considerați
a fi necorespunzători din punct de vedere estetic)- Flori
de mucigai.
 Revolta socială- Peizaje, poezii din vol.Cuvinte potrivite
 Poezia de dragoste- două atitudini-
 Reticență și amânare a clipei de iubire- vol Cuvinte
potrivite
 Împlinirea erotică de tip casnic- poezii, vol. Cărticică
de seară
 Poezia jocului- Cărticică de seară, Buruieni, vol Mărțișoare, Prisaca.

Particularități ale modernismului prezente în opera argheziană:

- Poezia- expresia unei conștiințe frământate, aflate în perpetuă căutare,
oscilând între stări contradictorii sau incompatibile
- Tentația absolutului (Psalmii)
- Încălcarea regulilor prozodice (secvențe inegale, versul liber)
- POEZIA POATE TRANSFIGURA ARTISTIC ASPECTE ALE
REALITĂȚII ALTĂDATĂ RESPINSE. Impune estetica urâtului în lit.
Română (cultivă grotescul, trivialul, monstruosul, atrocele alături de
grațios).
- Înfățișează împlinirea prin iubirea de tip casnic și ipostaza femeii-soție
- Limbajul șocant- asocieri lexicale de termeni argotici, religioși, arhaisme,
neologisme, expresii populare, cuvinte banale, acumularea de cuvinte
nepoetice care dobândesc valoare estetică. Poezia este esență de cuvinte
extrasă din limbajul comun. Rolul poetului este cel de a le potrivi.
- Sintaxa se dezarticulează
Poezia „Testament” de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române din perioada interbelică. Poezia este așezată în fruntea primului volum
arghezian „Cuvinte potrivite” (1927) și are rol de program literar, realizat însă cu mijloace
artistice.
„Testament” este o artă poetică modernă, deoarece autorul își exprimă propriile
convingeri despre artă literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în
societate. Este o artă poetică modernă, pentru că apare o problematică specifică literaturii
moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica urâtului, raportul dintre inspirație și
tehnica poetică. O caracteristică a modernismului este interesul poeților de a reflecta asupra
creației lor, de a-și sintetiza concepția artistică și de a transmite cititorilor, astfel că fiecare
volum este deschis de o artă poetică.

TEMA poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, creație lăsată ca

moștenire unui fiu spiritual-posterității. O idee poetică a transmiterii testamentare a poeziei
este redată cu ajutorul temenului cheie-carte. Cartea este definită printr-o serie de metafore.

- O imagine poetică relevantă pentru temă este cea care definește poezia în ultima strofă:
,,Slova de foc și slova făurită/ Împerecheate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în
clește.

SECVENȚE:
O primă secvență reprezentativă o constituie incipitul, care introduce cititorul direct în
problematica poeziei, prin referire la atitudinea poetului față de creație, față de lume și de
sensul pe care îl dă cărții, singura sa avere, fiind de factură spirituală („Nu-ți voi lăsa drept
bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe-o carte”). De asemenea, poezia este un
rezultat al inspirației, al harului divin, sugerat de metafora „slova de foc”, „slova făurită”.

Elemente de compoziție:

TITLU: care are două sensuri: unul denotativ și altul conotativ. În sens propriu, denotativ,
cuvântul – titlu desemnează un act juridic prin care o persoană își exprimă dorințele ce
urmează a-i fi îndeplinite după moarte, cu privire la transmiterea averii sale. În sensul figurat,
conotativ, creația argheziană „cartea” este o moștenire spirituală lăsată de poet urmașilor.

Relația incipit – final. Incipitul este conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu
spiritual („Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât...) evidențiază sensul titlului, ideea
moștenirii spirituale „un nume adunat pe-o carte”. Finalul prezintă condiția poetului „Robul a
scris-o, Domnul o citește”; artistul este un „rob”, un truditor al condeiului, iar de munca lui se
bucură fără efort cititorul – „Domnul”.

STRUCTURA: Textul poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de versuri,
grupate în trei secvențe poetice. Prima secvență (strofele I și II) sugerează legătura dintre
generații: străbuni, poet și cititorii – urmași. Secvența a doua (strofele III și IV) redă rolul
etic, estetic și social al poeziei. A treia secvență petică (ultima strofă) reprezintă contopirea
dintre har și trudă în poezie. Simetria textului este dată de plasarea cuvântului – cheie „carte”
și a sinonimelor sale în cele trei secvențe poetice.
Figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în relație cu o concepție nouă, modernă, privind
poezia, resursele ei și misiunea poetului. Materialitatea imaginilor artistice se realizează
misiunea prin fantezia metaforă, rezultând asocieri sistematice surprinzătoare: comparația
inedită („Împărecheate-n carte se mărită / Ca fierul cald îmbrățișat în clește”) epitetul rar
(„seara răzvrătită”, „dulcea lui putere”, „dumnezeu de piatră”, „durerea...surdă și amară”)
oximoronul („Veninul strâns l-am preschimbat în miere, / Lăsând întreagă dulcea lui putere”).

Prozodia, îmbinând tradiție și modernitate este inedită: poezia cuprinde strofe inegale ca
număr de versuri, 9-11 silabe și ritm variabile, în funcție de intensitatea sentimentelor și de
ideile exprimate.
Rima ține de vechile convenții, fiind împerecheată.

Concluzia:
Tema creației literare în ipostaza de meșteșug și viziunea modernistă asupra lumii se reflectă
într-un mod original și unic, prin, în primul rând, poetul este prezentat ca un născocitor,
meșteșugar al cuvintelor, poezia presupunând truda creatorului; în al doilea rând, Arghezi
introduce în literatură estetica urâtului, cu ajutorul asocierilor lexicale surprinzător fantezia
metaforică, materialitatea imaginilor artistice.
În concluzie, „Testament” este și va rămâne o sinteză pentru perioada interbelică.