Testament

de Tudor Arghezi

Particularitati ale textului poetic modernist

Poezia ,,Testament’’ de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane
din perioada interbelica. Opera este asezata in fruntea primului volum arghezian ,,Cuvinte potrivite’’ (1927) si are
rol de program literar, realizat insa cu mijloace artistice.

,,Testament’’ este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre arta literară,
despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate. Este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei
apare o problematică specifică liricii moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetica uratului, contradictiile
fiintei umane, transpuse in conflictul dintre generatii si dorinta de revolta a celor multi si umili impotriva stapnilor,
precum si raportul dintre inspirație și tehnica poetică . In opera , poetul este prezentat ca un meșteșugar al
cuvintelor, poezia presupunând truda creatorului: ,Si frământate mii de săptămâni/ Făcui din ele muguri și
coroane’’ . Pe de altă parte, creația artistică este atât produsul inspirației divine, sugerată de metafora ,,slova de
foc’’, cat și al tehnicii poetice, redate de metafora ,,slova făurită’’ . O altă caracteristică a modernismului este
interesul poeților de a reflecta asupra creației lor, de a-și sintetiza concepția artistică și de a o transmite cititorilor,
astfel că fiecare volum este deschis de o artă poetică .

Temele poeziei sunt reprezentate de conditia poetului in raport cu timpul, cu societatea, cu el insusi,
conflictul social vazut in timp, precum si estetica uratului. Cele două ipostaze lirice sunt desemnate de
pronumele ,,eu’’ (tatăl spiritual, poetul) și ,,tu’’ (fiul, cititorul, urmașii), iar în finalul poeziei de
metonimiile ,,robul’’- ,,Domnul’’.

Titlul poeziei are două sensuri: unul denotativ și unul conotativ . In sens propriu, denotativ cuvântul
desemnează un act juridic prin care o persoană își exprimă dorințele ce urmează a-i fi îndeplinite după moarte, cu
privire la transmiterea averii sale.Titlul amintește și de cărțile Bibliei care conțin învățături religioase adresate
omenirii. De aici derivă sensul figurat, conotativ al titlului: creația argheziană, cartea, este o moștenire spirituală
lăsată de poet urmașilor .

Organizarea ideilor poetice se face în jurul motivului central, metafora ,,carte’’ cu sensul de bun spiritual
care asigură legătura dintre generații și oferă urmașilor o identitate, pentru că este hrisovul cel dintâi(act domnesc
ce pastreaza tot trecutul), ,,cartea mea-i, fiule, o treapta’’, sugerand astfel legatura dintre generatii. Ca element de
recurentă cuvântul carte are o bogată serie de sinonime în text: testament, hrisov, cuvinte potrivite, slova de foc și
slova făurită .

Poezia este structurata sub forma unui amplu monolog adresat de poet unui fiu imaginar-cititorul-parte
integrata a demersului artistic, intrucat ii revine sarcina de a intelege opera si de a-i da viata, mai departe. Textul
poetic este structurat în cinci strofe cu număr inegal de versuri, grupate în trei secvențe poetice. Prima secvență
(strofele I, II) sugerează legătura dintre generații: străbuni, poet și cititorii urmași . Secvența a doua (strofele III si
IV) redă rolul etic, estetic și social al poeziei, iar a treia secvență poetică (ultima strofă) reprezintă contopirea dintre
har și trudă în poezie.

Incipitul, conceput ca o adresare directă a eului liric către un fiu spiritual ,,Nu-ți voi lăsa drept bunuri după
moarte decât…’’ evidențiază sensul titlului, ideea moștenirii spirituale, ,,un nume adunat pe-o carte’’. In prima
strofă secvența ,,rapi și gropi adânci/ Suită de bătrânii mei pe brânci’’ sugerează drumul dificil al cunoașterii și al
acumulărilor străbătut de înaintași . Personificarea ,,seara razvratita’’ anunta conflictul social izvorat din suferintele
stramosilor care isi cer dreptul la cuvant, idee reluata in strofa a doua in care poetul devine purtatorul de cuvant al
celor multi si umili ,,Al robilor, cu saricile pline/De osemintele varsate-n mine’’ .

Ideea centrală din cea de-a treia strofă este paralelismul și suprapunerea cu lumea obiectuala. Astfel, sapa,
unealtă folosită pentru a lucra pământul devine condei, unealtă de scris iar brazda devine călimară, munca poetului
fiind sensibil diferită de cea a înaintașilor lui țărani . Poetul este un născocitor și un meșteșugar de cuvinte, care
transformă graiul lor cu îndemnuri pentru vite în cuvinte potrivite, metaforă ce desemnează poezia ca meșteșug în
viziunea lui Arghezi. Prin artă, cuvintele se metamorfozează, dar își păstrează forța expresivă, idee exprimată prin
oximoronul din versurile ,,Veninul strâns l-am preschimbat în miere/ Lăsând întreaga dulcea lui putere’’- ce
subliniaza contrastele specifice fiintei moderne, ce se confrunta cu atatea intrebari fara raspuns, caracteristici
specifice liricii existentiale.. Versul ,, framantate mii de saptamani’’ reprezinta o hiperbola care sugereaza atat
procesul indelungat de creatie, cat si dificultatea acestuia.

In strofa a patra apare ideea transfigurării socialului în estetic, prin faptul că durerea, revolta socială sunt
concentrate în poezie, simbolizată prin metafora ,,vioară’’: ,,Durerea noastră surdă și amară/ O grămădiți pe o
singură vioară,/ Pe care ascultând -o a jucat/ Stăpânul ca un țap înjunghiat.’’

La fel ca poetul francez Charles Baudelaire în volumul ,,Florile răului’’Arghezi consideră că orice aspect
al realității, indiferent că este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: ,,Din bube,
mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi’’, estetica uratului fiind definitorie sensibilitatii moderniste.

Condiția poetului este redată în versul ,,Robul a scris-o, Domnul o citește’‘, artistul este un rob, un truditor
al condeiului, iar de munca lui se bucură fără efort cititorul. Sursele expresivității și ale sugestii se regăsesc la
fiecare nivel a limbajului poetic, Tudor Arghezi fiind renumit pentru înnoirile lexicale, uneori șocante .

Figurile de stil și imaginile artistice sunt puse în relație cu o concepție nouă, modernă, privind poezia,
resursele și misiunea poetului. Materialitatea limbajului artistic se realizează prin asocieri semantice
surprinzătoare: comparația inedită ,,Imparachiate-n carte se mărită/ Ca fierul cald îmbrățișat în clește’’, epitetul
rar ,,seara răzvrătita’’, ,,dulcea lui putere’’, ,,torcând ușurel’’, ,,Dumnezeu de piatră’’.

Prozodia, îmbinând tradiție și modernitate, este inedită: poezia cuprinde strofe inegale ca număr de
versuri, cu metrică 9-11 silabe și ritm variabil, în funcție de intensitatea sentimentelor și de ideile exprimate. Rima
ține de vechile convenții, este împerecheata.

Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și, la nivelul expresiei, prin
mărcile eului liric: pronume și verbe de persoana întâi singular :,,eu’’, ,,am ivit’’, ,,am preschimbat’’, adjective
posesive ,,cartea mea’’, care se referă la eul liric, dar și pronume și verbe la persoana a doua
singular : ,,te’’, ,,tine’’, ,,urci’’ sau substantive în vocativ ,,fiule’’ care desemnează interlocutorul imaginar .

Prin urmare poezia ,,Testament’’ de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru orientările poeziei
interbelice, tradiționalism și modernism . Autorul pornește de la aspectele liricii tradiționale și oferă alternative
poetice moderne, într-o operă poetică originală .