Poezia modernista Testament

de Tudor Arghezi

Testament de Tudor Arghezi este o arta poetica moderna, un text programatic si inovator pentru perioada in care vede lumina tiparului. Opera literara Testament este o arta poetica moderna, in care sunt prezente idei privind dimensiunile estetice, etice si sociale ale creatiei,regasim identitatea intre planul autorul si cel al eului liric.Opera dezvolta un ansamblu de trasaturi care compun viziunea despre lume si viata a poetului, despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar particular. Poezia se incadreaza in directia modernista, teoretizata de Eugen Lovinescu, pentru ca impune forme noi in planul creatiei artistica, dar si pentru rolul asumat de poet de a crea si de a reflecta asupra creatiei sale. De asemenea, interesul autorului se indreapta spre raportul dintre inspiratie si tehnica poetica, punand problema cuvantului, a capacitatilor acestuia de a re-crea lumea, dar si pe aceea a slefuitorului de cuvinte, a artistului. Tudor Arghezi opteaza pentru o poezie moderna construita din srofe polimorfe, cu o prozodie inedita. Arta poetica Testament ilustreaza unitatea de conceptie si de viziune a lui Tudor Arghezi asupra existentei. In opinia lui Arghezi, poetul este un creator orgolios, dublu determinat, pe de-o parte de pamant, principiu al germinatiei eterne si pe de alta parte de cuvant, semn al revelatiei in spirit. El deschide relatia paternale cu un cititor abstract, pentru care duce un mesaj, trecand prin generatii successive. El este un poeta faber, adica slefuitor de cuvinte, care filtreaza trairile neamului prin propria constiinta. Rolul poeziei este acela de de transfigurare a oricaror aspect ale realitatii, prin cuvant si imagine artistica:din bube,mucegaiuri si noroi/iscat-am frumuseti si preturi noi.Ca si poetul francez Charles Baudelaire, care a impus estetica uratului in volumul: Les fleurs du mal, Arghezi considera ca orice aspect al realitatii, indifferent daca este frumos sau urat poate constitui material poetic,situandu-se astfel pe o pozitia a modernitatii denumita estetica uratului. Lirismul subiectiv este un monolg adresat care se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct, la nivelul expresiei, prin marcile subiectivitatii(marci lexicogramaticale prin care se evidentiaza eul liric:pronume personale la persoana I singular,adjective poesesive,verbe la present,pers I,topica afectiva(inversiuni si dislocari sintatice). Tema poeziei o reprezinta conceptia asumata a poetului de a echilibra tensiunile dintre slova de foc (metafora pentru inspiratie) si slova faurita ( metafora pentru mestesug) in creatia cu valoare testamentara. Motivul central al poeziei este acela al cartii,care simbolizeaza ideea de cunoastere,de legatura spiritual intre generatii,pentru ca ea oglindesteseara razvratita a stramosilor ce au urcat prin rapi si gropi adanci,dar si ideea de truda, de mestesug, de pasiune.Cuvantul carte are o bogata sinonimie in text: testament,hrisov,cuvinte potrivite. Titlul este o metafora care ilustreaza foarte bine conceptul vizat: structura lingvistica ce sta in fruntea unui text, indica, de cele mai multe ori, continutul si ii atrage pe cititori. Acesta se afla in stransa legatura cu tema, pe care o sugereaza si cu universul de idei prezentat. Compozitional, poezia are cinci strofe,alcatuit dintr-un numar inegal de versuri.Cele cinci strofe ale poeziei se grupeaza in trei secvente poetice/pe trei coordinate.Prima este alcatuita

din primele doua strofe, sugerand legatura dintre poet si cititorii-urmasi; a doua alcatuita din urmatoarele doua strofe, reda rolul etic,estetic si social al poeziei;a treia, redata de ultima strofa,incrancenata lupta a poetului cu lexical. Incipitul introduce cititorul direct in problematica poeziei, pin referire la atitudinea poetului fata de creatie, fata de lume si de sensul pe care el il da cartii, singura sa avere fiind de factura spirituala (Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,/ Decat un nume adunat pe-o carte). Prin adresarea directa a eului liric catre un fiu spiritual, poetul se identifica, in mod imbolic, cu un tata si isi asuma rolul de mentor. Bunurile artistului sunt concentrate in opera sa, care devine o treapta spre cunoastere, necesara tinerilor pentru a-si desoperi propria identitate: Ea e hristovul vostru cel dintai, asa cum apare in strofa a doua. Strofa a treia se construieste pe ideea ca lumea materiala se metamorfozeaza in dimensiune spirituala prin intermediul poetului. In poezie, se pleaca de la o realitate dura care este transpusa in metafore, nuantandu-se rolul poetului de alchimist al cuvintelor. Strofa a patra este construita pe ideea ca poezia rolului social, moralizator al artei, dar si pe aceea a functiei catarhice, de tranformare a suferintei in bucurie, prin intermediul artei. Ultima strofa pune in evidenta ideea ca poezia se naste din tensiunea creata intre har si mestesug, din fuziunea dintre spirit si materie (Slova de foc si slova faurita/ Imperecheate in carte se marita). Metafora slova de foc exprima inspiratia, harul divin, iar slava faurita sugereaza mestesugul, truda poetului. Simetria textului este data de plasarea cuvantului-cheie carte si a sinonimelor sale in diferite pozitii ale discursului liric pentru a accentua ideea centrala in fiecare dintre cele trei coordonate. Relatiile de opozitie se stabilesc, la nivelul discursului liric,intre diversele component ale artei poetice,in jurul termenului carte.Opozitia robul-Domnul se regaseste in versul:Robul a scris-o, Domnul o citeste si reda relatia dintre scriitor si cititor, in care robul-poet si-a asumat statutul umil, de truditor al cuvantului. Metafora carte are un rol esential in organizarea meterialului poetic, fiind un element de recurenta. Termenul are, in text, mai multe sinonime cu ajutorul carora creeaza nuantari si particularizari are artei poetice. Textul poate fi considerat o arta poetica, deoarece autorul isi exprima crezul liric si viziunea asupra lumii prin mijloace artistice. Pentru Arghezi, poezia este o imbinare a slovei faurite, slefuite de un adevarat bijutier al cuvintelor, si a slovei de foc, inspiratie de origine divina. Rolul poetului este de a da cuvintelor uratebube,mucegaiuri si noroi, forme si continuturi noi,transformandu-le in versuri si-n icoane si de a gasi calea cea mai potrivita pentru a pastra legatura dintre generatii.