DEZINDUSTRIALIZAREA

-Interviu-

Intervievată: Băjan Dumitra, fost angajat în Laboratorul de Analize a fabricii Nivea din Brașov.

Intervievator: Diaconu Veronica

Băjan Dumitra: Și au venit cinci proprietari, după Revoluție, un japonez, un chinez, un neamț…
nu mai știu, cinci au fost și au transformat-o în Colgate-Palmolive.
I : Dar înainte, cum ați zis dumneavoastră, cum era fabrica Nivea, ce vă aduceți aminte ?
Băjan Dumitra : Vă dați seama că, 35 de ani acolo… o viață de om.
I : Dar ceva mai special?
Băjan Dumitra : Mai special, făcea produse foarte bune, vă spun eu. Făcea măști de față,
astringent pentru față, Palmolive pentru ten uscat, apă de gură, așa… paste de dinți. Mai făceau
parcă creme de ras, ăăă… săpun de toaletă.
I : Și dumneavoastră ați lucrat în laborator ?
Băjan Dumitra: Da, în laborator la analize. Și ce să mai zic, crema Nivea care au vrut s-o
schimbe. Aveam o colegă Comonescu Bălașa. Băiatul ei e medic oftalmolog, Comonescu
Cosmin. Na, dacă am fost colegi de școală și așa… Ea lucra la laboratorul cu produse noi. Eu de
asta am încredere în cremele astea. Șampoane făceau. Vai de mine ! Și n-au reușit să modifice,
dar se lucra. Se făceau produse noi, pe care le scotea fabrica noastră. Aveam o notă internă, dată
de fabricație, rețeta de fabricație și materiile prime, cât la sută, și materii prime de bază, dar se
respecta așa, să le înțelegi dumnezeiește și celelalte care noi le-am luat de la patron, alea se… pe
stas nu-l poți schimba, doar cu o condiție din alte țări. Deci, orice produs nou care ieșea, era ca
un copil care s-a născut, cu certificat de naștere și tot procesul tehnologic la fiecare pas, cu minut
și cu secundă.
I : Mă scuzați că vă întrerup, ce vă aduceți aminte din fabrică, înainte de `90 și după `90 ?
Băjan Dumitra : După `90 am lucrat, dar deja aveam o șefă de laborator acolo, nemăritată,
bătrână. Începuse să-și schimbe atitudinea ; înainte era respect și civilizație, dar era așa de
scârboasă cu noi… Și mi-am depus dosarul de pensionare. Cine are 25 de ani de muncă, putea să
se pensioneze, dar eu aveam 35.

1
I : Și înainte de `90 ?
Băjan Dumitra : Tot acolo lucram.
I : Este singura meserie ?
Băjan Dumitra : Atât ! Am avut o ofertă de la Criminalistică, să merg pe Laboratorul de
Criminalistică. Pe mine m-a selecționat.
I : Cum erau relațiile de colegialitate?
Băjan Dumitra : Fooooaaarte bune ! Primeam monstre franțuzești de la firmă ca să putem face
contract pentru șampoane și pentru creme. Noi primeam monstrele, dar cu o picătură, esență de
aia, noi le făceam spray-uri. Ce miros ! Se făcea deodorante, multe deodorante. Relațiile între
colegi erau foarte bune, ce afaceri făceam noi prin laborator…
I : Dar aveați treabă și cu producția ?
Băjan Dumitra : Nu, cei cu prelevarea produselor. Eu le corectam, le făceam corectura și
ziceam : „Fă așa, așa !”, nu le pâram la maiestru, mai greșeau și era, asta e. Și eu nu le pâram
niciodată, eram un pic mai aspră cu ele „că să faci așa”, „lasă, băi, că și tu greșești !” Aveam
CTC-iste la controlul tehnic. Ele prelevea nouă probele. Există un registu mare.
I : Și dumneavoastră ce făceați, nu le prelevați ?
Băjan Dumitra : Nuuu, noi doar le analizam. Ele le corectau, dacă era pe flux, aia o făceai tu pe
loc și dădeai rezultatul ca să știe ce are de făcut, că ele lucra la normă. Produsul finit, ele
corectau după flux, după fabricație. Dacă ajungea la flux lua din mijloc și lua din baghete de
sticlă, Berzelius și astfel nu avea cum să fie greșit. Venea, le înregistra : dată, numele locului,
denumirea produsului. Noi fiecare, știam, le găseam pe masa de monstre, fiecare știam ce aveam
de făcut.
I : CTC-istele luau din producție ?
Băjan Dumitra: Da, luau din producție, iar noi le analizam. Da, analizam conținutul de apă,
conținutul de glicerină, conținutul de grăsime, care se foloseau la diferite creme. Dacă erau
greșite, erau recondiționate, se puneau din nou la malaxar.

I: Cum se numea firma?

B: Acum nu mai e nimic, s-a facut spitalul Sf. Constantin. Se chemea Fabrica de producție
cosmetică, Nivea, și pe urmă Palmolive-Colgate, după revoluție. Cred că este vreo 10 ani, mă
gândesc, au renunțat la fabrică și s-a făcut spitalul Sf. Constantin.

2
I: Cui i se vindeau produsele?
B: Aveam contracte, toamna mergeau de la biroul de vânzări, mai luau pe cineva, șefi de birou,
economiști și făceau contracte cu ICRM, depozite mari, în țară.
I: Numai în România?
B: Exporturile făceam cu ce aveam la Bod, unde aveam mult mai multe hectare de teren arabil al
fabricii: uleiuri de mentă, mărar, gălbenele, țelină și de urzică, asta am uitat să zic. Contracte
foarte scumpe, fabrica mergea bine, oamenii își făceau treaba.
Băjan Dumitra: Nouă ne aducea la analiză, de la Bod, unde se făcea extracția, câte un mănunchi
din fiecare, noi luam numa` o frunză și le fierbeam în alcool sub presiune cu refrigerent, nu știu
dacă ai auzit vreodată în laborator. Avea un diametru așa, ca degetul, o țeavă de sticlă, mai
groasă un pic, un tub de cauciuc lovit, cam așa (arată) și la capăt avea așa un orificiu și niște site
așa pătrate, era cu Azbest pentru gaz metan. Foarte interesant, foarte frumos !
I : De ce nu s-a mai vrut să se cheme fabrica „Nivea” ?
Băjan Dumitra : Păi, după Revoluție câte n-au fost. Bine că n-a dărmat-o !
I : Avea producție, adică n-a intrat în colaps ?
Băjan Dumitra : Siguuuur ! Așa a fost legea, ca să privatizeze totul și să dăm la străini să ne
primească în UE. Noi, Europa, ca așezare geografică, noi suntem o țară în Europa, dar nu eram
ca celelalte țări.
I : Deci, de aceea.
Băjan Dumitra : Aaa, desigur. Acum toate fabricile sunt la pământ, fabrica de bomboane, îi
plângi de milă, a dărmat-o anul trecut. Când vii pe Hărmanului de la Cecu` Mare de la Toamnei,
nu știu dacă știi, și vii încoace către Vlăhuță, Fabrica „Rafinăria” nu mai există. Ăăă, fabrica de
unelte și scule, de rafinărie, de mobile, le plângi de milă.
I: Și erați angajată și la Colgate?
Băjan Dumitra: Nu, nu, eu m-am pensionat. Dacă mai lucram doi ani, aveam o pensie de 17-18
milioane. Lor le-au mărit foarte mult salariile or n-aveam salariul acela, la stat. La privatizare au
progresat.
I: Dumneavoastră ați terminat Facultatea de Chimie?
Băjan Dumitra: Da, și au venit cu repartiția de la fabrică. Eu cu soțul meu, tineri căsătoriți,
stăteam în chirie în Brașov și ne doream foarte mult un copil. Când am născut era o comisie de

3
cinci medici. Înainte de a naște, mi-au spus să dau sarcina afară, c-aș putea să rămân cu defect
toată viața. Am rămas cu defect, dar am un băiat frumos, deștept și cu o familie frumoasă.
I: În urma tratamentului ați rămas însărcinată?
Băjan Dumitra: Da, da, da,da.
I: Și v-au zis că dacă urmați tratamentul...
Băjan Dumitra: Mi-a impus să dau sarcina afară neurologul Șerban, cel mai bun din România.
I: Și din cauza asta...
Băjan Dumitra: Și eu n-am vrut! Aveam pe cineva asistent la maternitate, unde e acu` la Poarta
Schei spitalul ăla. Ei, acolo era maternitatea. Era Sp. Ilie Pintilie. Și zic, îmi revin. Am făcut atâta
tratament, injecții, aveam copci când dădeai injecțiile... Îți venea să mori! Și mi-a adus ăla și am
prezentat că am dat sarcina afară, că nu mă dezbrăca ca să mă vadă, că era neurolog. Mă verifica
cu ciocanul la mâini, la picioare. Și... am mințit. Mi-am zis: „Dacă Dumnezeu o vrea să fie cu
defecte, dacă nu, să fie sănătos!” Când am născut, n-am știut când am născut. Era d-na doctor
Grosu, bărbatul ei a fost șeful soțului meu și, venea în fiecare zi, mă controla.
I: De ce nu v-au lăsat, dacă aveți această problemă cu piciorului, să aveți și funcție de conducere
în laborator?
Băjan Dumitra: Nu m-au lăsat, fiindcă acolo trebuia umblat mult, cu birou, și eu nu eram în
stare de așa ceva. Și n-ar fi fost ceva așa grav că aveam trei luni pe an concediu medical, șase
ore, că analiza se face doar când stai în picioare. Uneori se plăteau opt ore lucrate, că ăsta era un
drept de-al meu. Am încercat din nou să fac tratamentul; n-a mers.
I: Mi-ați zis mai deveme că cei din fabrică va strigau astfel, d-na Mițura?
Băjan Dumitra: Da, așa îmi spuneau cei din Laboratorul de Analize și de Concepție.
I: Erau două laboratoare, deci.
Băjan Dumitra: Păi, producția era la noi și era Laboratorul de Concepție care scotea produse
noi.
I: Au scos multe produse noi cei de la Colgate?
Băjan Dumitra: S-au scos și apoi nu s-au mai făcut.
I: Rămâneau în faza de proiect, toate?
Băjan Dumitra: Nu. Am avut odată un proces cu filandezii, am scos, fabrica noastră, un produs
„Haiduc”. Săpun „Haiduc”, un săpun de toaletă, se chema Haiduc. Foarte bun! Te ungea când te
spălai cu el, spuma aia. Și-l aveau filandezii și noi trebuia ca să facem același produs și să

4
procurăm patentul. Patentul ce-nseamnă? Rețeta, stasul produsului respectiv, l-am scos noi și ne-
au dat filandezii în judecată.
I: Deci, d-voastră ați descoperit rețeta, fără să știți că produsul este deja existent?
Băjan Dumitra: Nu, au scos-o deștepții ăștia din fabrică.
I: Ei nu știau că există?
Băjan Dumitra: Nu, dar s-a publicat în buletinul oficial. Filandezii fabrica deja acest săpun. Și
noi nu l-am publicat în buletinul oficial, dar nici nu le-am cumpărat patentul lor ca să avem
dreptul să-l fabricăm.
I: El era existent pe piață, dar noi nu știam.
Băjan Dumitra: Nu , n-ajunsese până la noi. Și ne-a dat în judecată.
I: Noi am inventat același lucru, pe care l-au inventat ei.
Băjan Dumitra: Exact, fără să știm. Și noi eram obligați să publicăm în buletinul oficial un
produs nou. Era o colaborare foarte bună, nu ca acum.
I: Probabil n-a mai fost nicio colaborare, greșesc?
Băjan Dumitra: Nu, nu, a fost colaborare, dar când ne-am dus la București, la Minister la
proces, ăia au venit cu avocații lor, iar noi ne-am dus cu ai noștri. Prima dată am făcut toate patru
analizele, deci nu ne-am spus rezultatele una la alta. Al meu a fost luat de bun. Eu am avut și o
anumită diplomație și răbdare. Și ei se pregătise bine. Trebuia să fii diplomată, să fii pusă-n temă
în situația respectivă; analiza mea a fost cea mai bună.
I: Și cine a câștigat procesul?
Băjan Dumitra: Noi!
I: Români a câștigat procesul cu Finlanda?!
Băjan Dumitra: Da! Le-am plătit patentul, 500.000 atuncia.
I: Totuși d-voastră ați inventat fără să știți că există.
Băjan Dumitra: N-am știut! A fost intenția noastră și s-a dovedit. Și le-am plătit patentul, așa
erau legile.
I: Ei nu vă credeau că nu știați de lucrul acela?
Băjan Dumitra: Nu, nu.. Orice produs, în Franța, în Italia, în Spania, în orice țară, trebuie să
publici că a ieșit un produs nou pe un buletin special, aparte. Noi trebuia să-l publicăm ca să vadă
ei patentul.
I: Săpunul a fost pe piață?

5
Băjan Dumitra: Da` cum, da` cum.
I: Alt produs de la departamentul de Concepție?
B :Era o cremă de floare de munte, de vișine și de morcovi. Fetele care vroiau să-și facă tenul
frumos, aia de morcovi era cea mai bună.
I: Și ce s-a întâmplat cu crema?
Băjan Dumitra: Au scos-o.
I: Astea care aveau efect au fost scoase...
Băjan Dumitra: Au scos foarte multe.
I: Altceva, ce vă aduceți aminte?
Băjan Dumitra: Ce șampoane! Ce spray-uri! Foarte, foarte bune. În fabrică s-a făcut foarte
mult, s-a bazat pe pasta de dinți Colgate și pe săpunul de toaletă, în rest nimic, nimic. Bine, a
mers asta de la Bod și funcționează și în ziua de azi, dar mi se pare că s-a privatizat, cred eu.
I: Ați mai avut probleme cu analizele?
Băjan Dumitra: Nu, nu.
I: Cum se înțelegeau femeile cu bărbații în departament?
Băjan Dumitra: Vai, noi am fost niște colege foarte bune! Ce făceam noi, să-ți spun eu, ce
vorbeam noi nu ieșea afară niciodată.
I: Erați buni prieteni confidenți.
Băjan Dumitra: Foarte, foarte buni.
I: Și cu ceilalți din celelalte departamente vă înțelegeați la fel de bine?
Băjan Dumitra: Cu toată lumea! Ne invitam la zilele de onomastică, aveam loc de fumat.
I: O mică petrecere, așa-i?
Băjan Dumitra: Da, sigur, în timpul muncii. Venea și șefa contabilă și directorul, venea toată
lumea. Nu petreceam toată ziua, doar.
I: Vă mulțumesc pentru interviu, stimată doamnă, și-mi cer mii de scuze că v-am supus la un
efort atât de mare, stând atâtea minute în picioare!
Băjan Dumitra: Plăcerea a fost de partea mea, domnișoară!

6
7