TESTAMENT

De TUDOR ARGHEZI

Modernismul este un curent literar,manifestat în perioada interbelică,trăsăturile acestuia

fiind teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate prin intermediul cenaclului și a revistei
”Sburătorul.

Tudor Arghezi este un poet modernist,precum Lucian Blaga și Ion Barbu,aparținând

perioadei interbelice. În opera sa,se regăsesc trăsături ale ambelor curente literare,și a
anume,ale tradiționalismului și modernismului. Arghezi este un înnoitor al limbajului
poetic,prin încălcarea convențiilor și a regulilor. Particularități ale modernismului în poezia
lui sunt: limbajul șocant,cu neașteptate asocieri lexicale și semantice (termeni
argotici,religioși,arhaisme,neologisme),fantezia metaforică,înnorile prozodice,și estetica
urâtului. Arghezi este întemeietorul ”esteticii urâtuluI” în literatură română,după modelul lui
C.Baudelaire,din literatura franceză. Pentru Arghezi,creația literară este un joc de cuvinte
găsite cu răbdare și trudă,și silite să stea alături,îmbinând elemente lexicale contrastante.

Poezia ”Testament” deschide volumul de debut arghezian ”Cuvinte potrivite” în anul

1927,căruia îi urmează o bogată activitate literară ,tratând diferite teme. ”Testament” este o
artă poetică ,deoarece autorul își exprimă propriile concepții despre arta literară,lume,viață și
rolul artistului în societate.

Procedeele moderniste prin care se remarcă arta poetică sunt: exprimarea relației dintre
creator și univers,ambiguitatea limbajului realizată în primul rând prin frecvența
metaforei,adâncirea lirismului subiectiv,sincronizarea cu modele din literatura
universală,exploatarea esteticii moderne a urâtului,limbajul șocant,cu neașteptate asocieri
semantice.

Tema poeziei este creația literară în ipostaza de meșteșug,creație lăsată ca moștenire unui fiu
spiritual. Viziunea despre lume este cea a unui meșteșugar al cuvintelor,poezia presupunând
truda creatorului. Realitatea imediată este astfel transfigurată și purificată prin intermediul
artei,manifestată într-un stil specific arghezian.

Lirismul subiectiv se manifestă prin formula monologului adresat,evidențiindu-se mai

multe ipostaze ale eului liric : ”eu” , ”noi” , ”fiule” , ”străbuni”. Toate acestea converg către
ideea de sacralitate a actului artistic.

Titlul poeziei ”Testament” este o metaforă. În sens denotativ,cuvântul reprezintă un act

juridic,lăsat de o persoană,în care își exprimă dorințele ce urmează a îi fi îndeplinite după
moartea sa. În sens conotativ,titlul amintește și de cărțile Bibliei,Vechiul Testament și Noul
Testament,astfel testamentul arghezian consemnează lăsarea moștenirii spirituale,a
creației,generațiilor viitoare.

Organizarea ideilor poetice se face în jurul motivului central,metafora ”carte”,cu sensul de

bun spiritual care asigură legătura dintre generații și oferă urmașilor o identitate.
 Din punct de vedere compozițional,poezia este structurată în cinci strofe cu număr inegal de
versuri,grupate în trei secvențe poetice. Simetria textului este dată de plasarea cuvântului-
cheie ”carte” și a sinonimelor sale.

Poezia debutează cu o adresară directă a eului liric către un fiu spiritual ”Nu-ți voi lăsa drept
bunuri după moarte/Decât..”,evidențiază sensul titlului,ideea moștenirii spirituale ”un nume
adunat pe-o carte”.

În prima strofă,secvența ”prin râpi și gropi adânci/suite de bătrânii mei pe brânci” ,

sugerează drumul dificil al cunoașterii ,pe care strămoșii l-au străbătut. În versul ”Cartea
mea-i,fiule,o treaptă”. ”Fiule” face referire la generațiile următoare,care vor citi cartea,iar
metafara ”o treaptă” reprezintă defapt un pas înainte în evoluția poeziei românești,realizând
astfel trecerea de la tradiție la modernitate.

În strofa a doua, ”cartea”este numită metaforic ”hrisovul vostru cel dintâi”. Metafora poate
face legătura dintre cartea poetului și cărțile Bibliei. Astfel cartea poetului este sacră,nu prin
conținutul său religios,ci prin valoarea ei artistică. ”Vostru” face din nou referire la generațiile
viitoare,care vor citi cartea poetului.

Strofa a treia este mai amplă,aici poetul metamorfozează foarte mult,el fiind un născocitor și
un meșteșugar de cuvinte. Strofa aceasta debutează cu paralelismul și suprapunerea cu lumea
intelectuală,astfel ”sapa”,unealtă folosită pentru a lucra pământul,devinde ”condei”,unealtă de
scris,iar ”brazda” devine ”călimară”. Munca poetului fiind diferită de cea a strămoșilor lui
țărani. Prin estetica urâtului,adică capacitatea artei de a metamorfoza urâtul în frumos,
transformă ”graiul cu-ndemnuri pentru vite” în ”cuvinte potrivite” și ”versuri și-n coroane”.
Din ”zdrențe” se transformă în ”frumuseți și prețuri noi” iar din ”venin” în ”miere”. Prin
intermediul poeziei,trecutul se sacralizează,dobândind veșnicie ” Am luat cenușa morților din
vatră/Și am făcut-o Dumnezeu de piatră”.

În penultima strofă,prin versurile ”Durerea noastră surdă și amară/O grămădii pe-o singură
vioară”,Arghezi se dovedește a fi un poet social,capabil să transfigureze în scrisul
său,suferința străveche a neamului său din care se trage. ”Din bube,mucegaiuri și noroi/Iscat-
am frumuseți și prețuri noi.” Poezia lui Arghezi este din nou o expresie a esteticii
urâtului,astfel autorul reușind să transfigureze boala,mizeria sugerate de ”bube,mucegaiuri și
noroi” în valori artistice,incontestabile”frumuseți și prețuri noi”.

Ultima strofă evidențiază faptul că poezia este atât rezultatul inspirației,al harului
divin,sugerat de metafora ”slova de foc” cât și rezultatul meștegului,al trudei poetice,dedus
din metafora ”slova făurită”. Condiția poetului este redată în versul ”Robul a scris-o,Domnul
o citește”. Artistul este un ”rob”,un truditor,iar de munca lui se bucură fără efort,cititorul
”Domnul”.

Prozodia poate fi plasată între tradiție și modernitate. Poezia este alcătuită din cinci
strofe,inegale ca număr de versuri, care se remarcă printr-o tonalitate inedită,conferită de
variațiile ritmului,versurile lungi de 9-11 silabe,iar rima este împerecheată.
 În concluzie,poezia ”Testament” de Tudor Arghezi este o artă poetică de sinteză pentru
orientările poeziei interbelice,tradiționalism și modernism. Pornind de la aspectele liricii
tradițioanle,oferă alternative poetice moderne într-o operă poetică originală.