1

Imaginar poetic simbolist

Simbolismul, curent literar manifestat in literatura romana la inceputul secolului al XX-lea, a impus
procedeul corespondentei dintre elementele din natura si cuvant prin utilizarea simbolului, a sugestiei si a
aluziei. Poezia simbolista exprima starile interioare ale eului liric, manifestarile exterioare sugerand trairi
puternice, de cele mai multe ori deprimante: tristetea, angoasa, oboseala psihica, spaima, degradarea
sufleteasca etc. George Bacovia este poet simbolist atat prin vocatia sugestiei, cat si prin sensibilitatea cu
care transfera trasaturi ale elementelor din lumea exterioara in perceptii interioare ale sinelui liric.
Poezia "Lacustra" de George Bacovia face parte din volumul de debut, "Plumb", aparut in 1916 si este
emblematica pentru atmosfera dezolanta specifica liricii simboliste, exprimand prin simboluri si sugestii
trairile si starile sufletesti ale eului liric: tristetea, spleenul (dezgust fata de orice), angoasa, oboseala
psihica, disperarea, apasarea sufleteasca, nevroza, spaima, degradarea psihica, dezolarea. Imaginarul
poetic infatiseaza realitatea concreta prin corespondenta elementelor din natura, ale caror caracteristici
rezoneaza in stari interioare lirice, viziune artistica specific simbolista prin functia expresiva si estetica a
simbolurilor, fonemelor si culorilor. Poezia este o arta poetica in care lirismul subiectiv se defineste prin
marci lexico-gramaticale reprezentate de verbe si pronume la persoana I singular: "aud", "sunt singur",
"dorm", "mi se pare", "n-am tras", "ma gasesc", "simt", "ma", ceea ce atesta prezenta eului liric. Ca
structura, poezia "Lacustra" are patru catrene dispuse intr-o simetrie perfecta.
Inca o caracteristica simbolista o constituie faptul ca discursul liric este construit pe doua lumi suprapuse:
una exterioara, a lumii materiale si a naturii, si una interioara, a vietii psihologice, a trairilor dezolante
resimtite in profunzimea sufletului unui artist care nu se poate adapta realitatii ostile.
Simbolul "lacustra" are drept corespondent in natura o locuinta temporara si nesigura, construita pe apa,
sustinuta de patru piloni si supusa iminentei prabusiri, ceea ce sugereaza faptul ca eul poetic, expus
pericolelor, se autoizoleaza provizoriu, devenind un insingurat in societatea de care fuge. Incipitul poeziei
bacoviene exprima simbolic ideea de atemporalitate existentiala ca stare de permanenta sacaitoare a eului
liric, "De-atatea nopti".Prin prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp,
prezent atemporal) -"aud"-, eul liric percepe direct ploaia distrugatoare de materie, iar efectele
auditivesunt apocaliptice: "Aud materia ". Plansul cosmic al naturii potenteaza motivul solitudinii, ilustrat
printr-o stare de autoizolare a eului liric, sintagma "sunt singur" simbolizand o existenta solitara
asemanatoare cu imaginea locuintelor lacustre. Imaginea lumii este perceputa grav, orasul de provincie se
particularizeaza printr-o unica si esentiala caracteristica, aceea ca ploua ritmic. O nota solara, insa si usor
persiflanta, este imaginea vizuala si motorie a orasenilor care merg "tinandu-se de mana", sugerand o
apropiere afectiva intre oameni, care incearca sa traiasca emotia iubirii, straduindu-se sa ignore umezeala,
adica disconfortul extenuant al vietii cotidiene/ saptamanale.
Degradarea iminenta a vietii sub influenta apei se exercita asupra obiectelor personificate-"vechile
umbrele, ce suspina/ Si se-ndoaie,/ Umede de-atata ploaie"- dar mai ales sugereaza viata anosta a
oamenilor, cauzata de mecanicismul existentei, care i-a transformat in roboti:"Par papusi automate, date
jos din galantare".
Strofele urmatoare ale poeziei "Lacustra" exceleaza prin simboluri psihologice exprimate prin verbe ce
sugereaza incertitudinea, nesiguranta, spaima de dezagregare a materiei sub actiunea distrugatoare a apei:
"parca dorm", "tresar", "mi se pare", versurile sugerand nevroza ca efect al pericolului de degradare
spirituala iminenta. Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului, "in spate ma
izbeste-un val",sunt amplificate pana la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte amenintata
de un eventual pericol: "Tresar prin somn si mi se pare/ Ca n-am tras podul de la mal." Somnul bacovian
este amplificat prin epitetul "scanduri ude" pana la cosmar, spaima existentiala fiind reluata si in ultima
strofa: "Tot tresarind, tot asteptand". Starea de neliniste, de angoasa si spleen a eului liric se amplifica prin
dimensiunile majore ale istoriei, ca unic reper al existentei umane, "Un gol istoric se intinde". Lumea
dispare, devine hau, neant, infinit, totul se destrama, singura certitudine, "simt", fiind prabusirea,
dezagregarea iminenta a Universului sub actiunea dezintegratoare a apei: "Si simt cum de atata ploaie/
Pilotii grei se prabusesc."

2

Si finalul argumenteaza incadrarea poeziei in simbolismul romanesc. In finalul poeziei, Bacovia reia
prima strofa schimband numai versul al doilea, "Tot tresarind, tot asteptand", pentru a sugera concluziv
atemporalitatea, vesnicia si eternizarea starii de coplesitoare dezolare, de disperare apoteotica din cauza
permanentelor pericole ce pandesc continuu existenta spirituala a lumii. Asadar, principala asemanare a
celor doua poezii simboliste se evidentiaza prin motil apei, simbol al dezintegrarii materiei, al degradarii
psihice, perceptie cu totul diferita de semnificatia pe care o are la Mihai Eminescu, unde izvoarele, lacul
sunt datatoare de viata. in poezia simbolista, apa actioneaza incet, dar sigur, dezagregand spiritualitatea
creatoare, printr-o serie de simboluri din acelasi camp semantic: ploaia, malul, valul, scandurile ude,
picaturile, umbrelele, burlanele, umede, ser.
Expresivitatea simbolista este sustinuta muzicalitatea versurilor, realizata prin verbele, care se afla la
prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal), "aud",
"sunt", "ma duce", "dorm", "ma izbeste", "tresar", "mi se pare", "se intinde", "ma gasesc", "simt", "se
prabusesc" "ploua", "merg", "suspina", "se-ndoaie", "rasuna", "coboara" si simbolizeaza eternizarea starii
de dezagregare, moartea lenta, sfarsitul implacabil. Sugestia si ambiguitatea sunt ilustrate prin tonul
elegiac, ce reiese din starile de disperare, spaima, nevroza, solitudine ale poetului. Rima este data de
cuvinte cu sonoritate surda, "plouand", "gand", "gand", de cuvintele-simbol din campul semantic al apei,
ce actioneaza ca principiu cosmic de dezintegrare: "lacustra", "plouand", "gand", "ploaie", "ude", "val",
"mal".
George Bacovia apeleaza in poezie la principalele caracteristici ale curentului: simbolul, versul liber,
sugestia, muzicalitatea si corespondentele. Bacovia compune in intreaga sa lirica o "atmosfera de
coplesitoare dezolare, de toamne reci, cu ploi putrede, o atmosfera de plumb, in care pluteste obsesia
mortii si a neantului, o descompunere a fiintei organice." "Bacovia se pune in scena pentru a se exprima,
motivul apei fiind simbol al dezintegrarii materiei, al degradarii psihice, tema principala reflectata in
simbolismul romanesc.