Sunteți pe pagina 1din 2

GEORGE BACOVIA

Odată cu poezia lui Macedonski, dar mai ales cu lirica lui Bacovia, în literatura română se
produce o schimbare majoră de formulă estetică: se trece de la romantism la modernism,
simboliștii fiind primii poeți moderni. George Bacovia, poetul, a publicat următoarele volume:
Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu voi (1930), Comedii în fond (1936).
George Bacovia este autorul unei poezii în care domină repulsia față de lume, tristețea,
nevrozele, tonurile de negru și gri ale unor culori dense, aproape materiale, disoluția lumii,
anotimpurile reci, sumbre.
Tematica și formula estetică a liricii bacoviene se înscriu în tematica largă a poeziei
simboliste. Așadar, vom găsi:
- utilizarea simbolului cu funcție sugestivă, ceea ce oferă posibilitatea unei interpretări
multiple (de ex: simbolul „plumb” din poeziile bacoviene capătă înțelesul greutății, apăsării
sufletești și nu mai reprezintă un element chimic);

- cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt scoase în evidență stări sufletești


nedefinite, confuze (plictiseală, disperare, dezolare, angoasă, spaimă, oboseală psihică,
disperare, apăsare sufletească, nevroză etc., toate fiind însă sugerate, fără a fi numite); Raportul
dintre simbol şi eul poetic nu este exprimat, ci sugerat, deci sugestia este modalitate obligatorie a
simbolismului.

- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur („…Vedeam ce nu se vede,


vorbea ce nu era.”(„Umbra” de George Bacovia)) și pentru mediul citadin cu cafenele, taverne,
parcuri solitare, străzi pustii etc.

- corespondența dintre cuvintele – simbol și elementele din natură ( de ex: cuvântul


„plumb” are drept corespondent în natură un metal greu, de culoare cenușie, cu o sonoritate
surdă (4 consoane și doar o vocală), care simbolizează stări sufletești sugerate de trăsăturile
acestui metal: apăsare sufletească, spaimă, instabilitate psihică etc.);

- sinestezii: Primăvara / O pictură parfumată cu vibrări de violet" - corespondența vizual-


olfactiv-cinetică, „Amurg de iarna, sumbru, de metal" - corespondența vizual-tactilă;

- muzicalitatea versurilor - se realizează, de regulă, prin tehnica simbolistă a refrenului,


cvasi-permanent în poezia lui Bacovia, obsesiv, alarmant, reluat la început, la mijloc sau la
finalul poeziei, uneori în primul și în ultimul vers al aceleiași strofe; se construiește:

• prin prezența instrumentelor muzicale (vioara- melancolie, flautul- calmare, speranță,


pianul- depresie, nevroză etc.);

• a compozițiilor muzicale (marșuri funerare, romanțe, serenade, valsuri, muzică de balet);

• prin muzicalitatea interioară a versurilor (creată de sonorități verbale, repetiții, refren,


aliterații).
• - cromatica este exprimată direct prin culori cu valoare de simbol (verdele- irascibilitate,
nevroză; violetul- monotonie, doliu; galbenul-depresie); fie este sugerată prin
corespondențe (de ex: simbolul „plumb” duce cu gândul la culoarea cenușiu, ce
sugerează un sentiment de dezolare).

- motivele simboliste care țin de instrumente muzicale: muzica viorilor, a trompetei și a


clavecinului, orchestra, tălăngile, fanfara etc. Temele muzicale, modulațiile sonore,
instrumentele constituie organul propriu răului din lume, armonia nefiind decât o formă perfidă,
de o cruzime rafinată, a infernului existenței. Glasul muzicii devine sinonim cu vocea morții.

- poezia este scrisa în vers liber;

- spleen-ul si nevrozele, angoasa, depresia, bolile. Spleen înseamnă melancolie


profundă, tristețe fără cauză aparentă, o stare care presupune un rău de lume, o greață
existențială, plictis. E o stare specifică primilor poeți moderni.

- descompunerea universului, sentimentul morții străbat fiecare poezie bacoviana


(Lacustra, Plumb, Pastel s.a.).

- corespondentele dintre anotimpurile ploioase și putrefacția morală. Singurătatea


absolută și stările morbide, depresive, tristețea și insinuarea morții au întotdeauna corespondențe
în cadrul exterior, în peisaj, în stările naturii;

- orașul noroios - infernul citadin, cu un singur decor: copacii goi de frunze, copacii albi,
copacii negri din parcul solitar. Orașul din poezia lui Bacovia este un univers apăsător, dezolant,
cu un singur anotimp, incert, întotdeauna ploios sau nins, iar lumina este slabă, galbenă, pală.
Odaia și orașul, cu varianta mortuară care este cavoul, închid definitiv lumea din lirica
bacoviană, în care nu există aspirație, deschidere spre transcendent, spre înalt sau adânc.

• Tema generală a poeziilor simboliste este condiția nefericită a poetului într-o societate
superficială, meschină, incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să aprecieze nivelul artei
adevărate.

Alte teme și motive simboliste: natura ostilă, solitudinea dezolantă, iubirea sâcâitoare,
moartea ca proces de descompunere, motivul apei/ ploii, cimitirului, frigului, bolii, somnului,
plânsului, nevrozei, spaimei etc.

Sarcini de lucru:

1. De audiat poezia Vals de toamnă. https://www.youtube.com/watch?v=pkyPl5unXYc


2. De determinat sentimentul eului liric.
3. De comentat, în zece rânduri mesajul poeziei.
4. De demonstrat apartenența textului la gen și specie.