Modernismul

Trebuie spus de la bun inceput ca modernismul este o miscare ideologica si culturala ce s-a manifestat la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea in Europa intreaga. Definirea acestuia de catre teoreticieni a fost destul de dificila, din cauza confuziei care se nascuse din utilizarea termenilor modernism si modern. Cauzele acestei confuzii au fost ideile de nou, prezent, recent pe care cele doua notiuni le vehiculeaza deopotriva. 1 Pentru a rezuma concluziile la care s-a ajuns in aceasta privinta, Edgar Papu priveste modernismul ca o sectiune integranta a modernului, si anume partea cea mai noua a modernului2. De altfel, potrivit acestor idei de noutate pe care le transporta, modernismul aduce cu sine si o distantare de toate valorile care erau apreciate in secolele trecute, mergand chiar pana la extreme, el reprezentand ruperea sistematica a legaturilor cu trecutul, nesocotirea inaintasilor si goana dupa noutate. 3 Mai mult decat atat, modernismul inglobeaza toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice speta, repulsie impinsa uneori pana la negativism radical.4 Astfel, toate curentele literare postromantice sunt moderniste. Vorbim, deci, despre simbolism, futurism, dadaism, suprarealism, impressionism, ca si despre abstractionism si expresionism, notorii pentru contestarea vechile valori si repere culturale si, de multe ori,
1

Adrian Marino, Modern, modernism, modernitate, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1969, pagina 98. 2 Apud Adrian Marino, Modern, modernism, modernitate, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1969, pagina 99. 3 Al. Philippide, Modernismul si traditia, in Adevarul literar, nr. 859/1937, apud Adrian Marino, Modern, modernism, modernitate, Editura pentru Literatura Universala, Bucuresti, 1969, pagina 103. 4 Idem 1, pagina 101.

a insasi conceptelor de arta si literatura, asa cum erau ele cunoscute si apreciate. In esenta, modernismul constituie un act spiritual, definit printr-un dinamism specific 5, cunoscut datorita unor note specifice, dintre care mentionam o prima nota, si poate si cea mai importanta: puterea de a impune tranzitia de la latenta la actiune, de la, asa cum spera Lovinescu, simulare, la stimulare. De altfel, criticul Adrian Marino gaseste ca modernismul transforma ideea de modern intr-o valoare de soc, neoprindu-se la cultivarea unei stari de fapt, ci urmareste afirmarea sa energica. Esenta modernismului consta in rebeliunea impotriva ideii de serie, repetitie, model. De fapt, aceasta rebeliune ajunge chiar pana la a conferi modernismului un spirit de manifest ce imbraca forma unor proclamatii, chiar sloganuri si vehiculeaza mesaje. Cea mai importanta dintre notele mentionate de Marino este insa aceea care sustine ca modernismul nu este o simpla miscare browniana, ci un adevarat program teoretic de actiune, bazat pe principii, intr-adevar, destul de flexibile. Constiinta de a fi modern imbraca forme lucide, nete, tot mai bine definite. Dintr-un continut si o calitate moderna se extrage un proiect, o previziune organizata. Uneori chiar un sistem teoretic , o formula de arta completa (A. Thibaudet, Rflexions sur la littrature, 1938). Modernismul reprezinta organizarea si teoretizarea impulsului modernitatii, programarea actului de a fi modern.6 In context international, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano-american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului. In spatiul romanesc, modernismul a fost teoretizat de Eugen Lovinescu. Alaturi de Garabet Ibraileanu, Lovinescu este cel mai important critic al generatiei sale, doctorand la Sorbona si adept al criticei impresioniste a lui Emil Faguet. Ideile sale despre modernism sunt presarate in numeroasele studii si articole publicate, insa mai ales in Pasi pe nisip, Memorii, Istoria civilizatiei roman moderne si Istoria literaturii romane contemporane.

5 6

Idem 1, pagina 105. Idem1, pagina 108.

Criticul a adaptat modernismul la specificul civilizatiei si culturii romanesti, iar elementul-cheie in acest proces a fost elaborarea principiului sincronismului, iar in Istoria civilizatiei romane moderne (III, 1925), el vorbeste despre existenta unui spirit comun al veacului ce determina fenomenul iradierii, prelucrarii si 7 sincronizarii , al armonizarii cu spiritul timpului. Propagand acest principiu, contrazice celebra teorie a formelor fara fond, emisa de Titu Maiorescu, ce blama importul de forme culturale straine. Lovinescu sustine ca parcursul de la simulare la stimulare este unul realizabil si chiar benefic pentru literatura unei tari. Mai mult, Lovinescu gaseste un suport in legea imitatiei, potrivit careia societatile inapoiate se pot prin imprumut si imitatie. In sensul acesta, cadrul teoretic i-a fost furnizat de sociologia lui Gabriel Tarde. Imitatia este considerata, asadar, baza armonizarii si omogenizarii sociale si se manifesta in conceptia ganditorului francez ca o forma psihologica, sociala, a legii universale a repetitiei. In plus, Eugen Lovinescu a contribuit decisiv la dezvoltarea unei literaturi romane moderne prin cenaclul literar si prin revista Sburatorul, aparuta sub conducerea lui la Bucuresti, intre 19191922 si 1926-1927. Sburatorul si-a precizat de la inceput scopul de a activa numai in domeniul esteticului pur, cum era si firesc, si al stimularii noilor energii literare. 8 Importanta pe care a avut-o revista este subliniata de critic, facand, in acelasi timp, o delimitare: In afara de Convorbiri literare si Samanatorul, in prima faza a existentei lor, nici o revista n-a trezit atatea energii noi, asa ca o buna parte a literaturii, mai ales modernista, de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a Sburatorului.9 Modernismul lovinescian, bazat pe teoria imitatiei si pe principiul sincronismului, aplicand totodata criteriul estetic in analiza operei de arta este un moment pozitiv in evolutia literaturii si culturii romane. Pe langa imprimarea unei tendinte moderniste in literatura romana, gruparea de la Sburatorul isi mai propune sa promoveze tineri scriitori precum Camil Petrescu, George Calinescu sau Camil Baltazar.

Idem 2, pagina 50. Eugen Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1900-1937. Idem 6.

8 9