Sunteți pe pagina 1din 5

Comparatie intre poezia " Amintiri " de Rainer Maria Rilke si

" Amintiri" de Lucian Blaga

Expresionismul este un curent literar constituit in Germania, in


primele decenii ale sec. al XX-lea (1910-1925) si apare ca un protest
impotriva traditionalelor forme conventionale. Se situiaza pe o pozitie
opusa impresionismului ca un mod de expresie a realitatii si idealurilor
din epoca. Propunandu-si reforma artei si a societatii, urmareste
sentimentele in adancime, pana la izvoarele primordiale :" Se tindea
catre interiorizare, catre hotarari spiritual-morale, catre valori
absolute, catre construirea unui nou viitor, prin incodarea vointei".
Artistul este chemat sa recreeze lumea: "prin strigat, prin
revolutionarea limbajului si a formelor [...] impotriva realitatii obtuze
ale unei civilizatii zdrucinate". Expresionismul trece in literatura din
arta plastica, exagerand orce traire pana la limba si situand trairea
interioara mai presus de viata exterioara. In exceptia esteticii
expersioniste, realitatea capata o expresie noua prin raportarea
lucrurilor la absolut si printr-o participare patetica la imaginea creata.
Lirica surprinde stari emotionale ale sufletului, care evadeaza dintr-o
realitate plata, din mituri indepartate, in eul insigurant. Lirismul
tumultos determina si o reinoire a limbajului poetic, cuvintele devenind
simboluri purtatoare de energie. Expresionismul surprinde criza omului
modern care traieste intr-o lume desacralizata, o lume a
automatismelor. Expresionistii sunt constienti de existenta sacrului,
cauta absolutul, insa sunt sceptici in privinta modalitatilor de
cunoastere (crezu cunosterii). O alta trasatura a expresionismului este
si contrastul dintre scepticism si o exuberanta dionisiaca. Lirica
expresionista ofera o viziune filozofica asupra lumii ( modelul poetului
filozof). O alta trasatura a expresionismului este criza limbajului,
limbajul ca modalitate de cunostere este pus sub semnul intrebarii. In
cautarea sacralitatii, poetul modern intelege ca poezia este o limitare a
gestului demiurgic, a logonului divin ( limbajul omenesc este o imitatie a
logosului divin, uitandu-i esenta sacra). Apare totusi si optimismul,
intrucat poetul modern vede in poezie zona limbajului care se apropie
cel mai mult de logosul creator. Ca modalitati de cunostere,
expresionismul propune iubirea dar si marea trecere( suprema initiere).
Extazul dionisiac este expresie a exuberantei si a descatusarii eului
launtric expresionist.
Omul expresionist incearca sa regaseasca esenta sacra a lumii
prin revalorificarea miturilor (omul arhetipal, ceea ce ramane
neschimbat in om: iubirea, frumusetea, binele, adevarul).
Doi dintre reprezentanti expresionismului sunt poetul german
Rainer Maria Rilke si poetul roman Lucian Blaga, reprezentativi
pentru modelul poetului filozof.
•Rilke are nostalgia frumosului si a absolutului, dorul fierbinte de
purificare a sufletului prin arta menita sa imbratiseze
pamantescul si infinitul. Respectului pentru cuvantul scris, rodul
indelungatei convorbiri in sine, al solitudinii graitoare, Ralke ii
adauga convingerea ca poetul se realizeaza scriptic si ca devine
astfel modelator de constiinte. Poet adanc meditativ, cautand
dezlegarea problemelor fundamentale ale vietii, Rilke alatura
idei filozofice celor estetice, artistul fiind permanent dublat de
nedoritul cugetator, caci, pentru el, viata dobandeste valoarea in
masura in care artistul poate cuprinde esenta ei in cuvant.
Solitudinea este calea prin care se patrunde in ceea ce este
dincolo de aparenta, dincolo de lucru. Arta trebuie sa izvorasca
din necesitate si sa exprime acordul dintre lumea interioara si
cea exterioara. Implinirea artistica a ceea ce strabate din
adancul fiintei cere o crestere fireasca, "o putere" spre a da
ceva de valoare superioara. Universul artistului trebuie sa
cuprinda, spune Rilke, natura, lumea in statornicia ei, realitatea
lucrurilor, pe care le va ridica in cuvant. Acest "lucru" este
obiectul lui Rilke.
•Reprezentantul expresionismului romanesc este Lucian Blaga, mai
putin sceptic si mai putin meditativ, care a fost unul dintre
traducatorii poeziei lui Rilke. In general opera poetica a lui Blaga
care a cunoscut trei etape, contine numeroase elemente
anticipative pentru creatia filozofica de mai tarziu. Lucian Blaga
este adeptul unei poezii in care transcendentul, cosmicul,
originarul, miticul, dionisiacul, nemasuratul, apocalipticul isi vor
gasi cea mai potrivita expresie; poezia trebuie sa aiba o tensiune
interioara care sa tradeze relatiile cu absolutul sau cosmicul, sa
fie un mijloc de a pastra si de a potenta misterul ce nu trebuie
distrus, cunoasterea poetica-luciferica avand aceasta calitate.
Lucian Blaga opereaza cu 2 concepte: cunosterea paradisiaca care
presupune incercarea de a explica si cunoasterea luciferica,
intuitiva, care se situiaza in planul misterului. Aceasta se poate
dezvalui partial, prin fanic, dar ramane permanenta prin
criptic.Filozofia lui Blaga este de fapt o mitozofie. Demiurgul
este Marele Anonim care a creat toturi perfecte, numite
diferentiale divine Omul aflat intr-un de cunostere accede la
mister - la cunoasterea lumii care, in conceptia blagiana, e
profund misterioasa prin plasmuiri de natura mitica, artistica,
metafizica, stiintifica, prin creatie cultura. In subconstient
exista niste functii stilistice, subiective, modelatoare ale
misterului numite abisale. Intre el si lume, Marele Anonim a
ridicat o bariera numita censura transcendenta. Acesta este un
act atemporal si vesnic prezent al marelui Anomi. Misterul in
conceptia blagiana inseamna refugiul spaimei, neputinta de a
intelege ceva.
Cei doi poeti expresionisti valorifica in operele lor teme si motive
comune, acest lucru fiind ilustrat de doua dintre poeziile acestora,
poezii cu acelasi titlu, Amintiri, care au in centru omul care incearca sa
regaseasca existenta sacra a lumii.
Daca poezia lui Rilke este alcatuita din 16 versuri inegale, cea alui
Blaga are doar 13. In schimb, ambele poezii valorifica versul liber, nu
se supun regulii prozodiei, folosesc tehnica ingambamentului. Cele doua
poezii au acelasi titlu, "Amintiri", ce face referire la un motiv comun
expresionistilor, foarte des omului care isi aminteste paradisul
placut, dar nu clar poate fi corelata cu ideile platoniciene potrivit
carora cunosterea este un proces de omul are amintirea ideilor
pure, prototipurilor primordiale.
•Poezia lui Rilke, "Amintiri", face parte din volumul Cartea Imaginilor si
reuneste, intr-o forma motive si idei abordate in intreaga
opera. Sunt versuri care-l reprezinta pe Rilke in dominantele
lirismului sau in reflexitatea si maiestria sa artistica. Se
defineste aici poetul insetat dupa marele taine ale vietii,
apropiindu-se de lumea esentelor existentei umane. In "Amintiri"
regasim cristalizate, intr-o densitate poetica unica, temele
majore rilkeiene: viata, idealul, absolutul, iubirea, cautarea
fantastica a marilor adevaruri, iremediabila trecerea a timpului,
moartea. Cautarea esentei divine absolute este ilustrata la nivel
semantic de prezenta constructiei "alta " , " din cale afara", a
epitetelor unic puternic, metaforei "adancimi intoarse spre tine"
sau a substantivului "taina" care aminteste de misterul lui Blaga.
•In poezia lui Blaga, aparuta in volumul In Marea trecere ce
concentreaza idei poetice filozofice, cautarea sacra a lumii este
sugerata de versul al 4-lea :" Pe culmile vechi unde soarele iese
din pamant", vers ce face aluzie la facerea lumi, dar si de o serie
de epitete: "zvon legendar", "ochi atotintelegator", "iezerul
sfant".

In ambele texte iubirea si "marea trecere" sunt vazute ca modalitati


de cunoastere.
•In poezia lui Blaga, adresarea la persoana a II-a si formele
pronominale de persoana I sunt marci ale ambiguitatii. Astfel,
poezia poate fi interpretata in doua sensuri :ca adresare catre
Divinitate sau ca o adresare catre fiinta iubita. Pentru Blaga,
iubirea este o nostalgie, se exprima dorul de implinire prin iubire.
Versul " cu mine se mai vorbeste de tine" este sugestiv pentru
nostalgia unei iubiri pierdute care nu si-a indeplinit menirea. In
ultimul vers " in cea din urma tristete" apare sentimentul de
nostalgie resimtit datorita pierderii absolutului prin iubire.
•In cazul lui Rilke referirea la iubire este mai evidenta (sugestive sunt
versurile - "la chipul si la vesmantul) unor femei pe care le-ai
pierdut.
Motivul marii treceri ca suprema initiere apare chiar din primul
vers al poeziei lui Blaga " Unde esti astazi nu stiu". In poezia lui Rilke
apare sentimentul posibilitatii depasirii existentei plate, al evadarii din
marginit spre infinit. Culoarea crepusculara, dar si convingerea ca se
poate prelungi la nesfarsit prin "marea trecere" sunt sugerate de
verbul a apune. La Blaga aceasta ideie se regaseste in metafora " ape
moarte", metafora a lacrimilor, amintire a paradisului pierdut. Motivul
lacrimilor apare in poezia Blagiana cu acelasi nume cu care acestea sunt
recompensa data de divinitate omului.
Atat in poezia lui Relke cat si in cea a lui Blaga, este propusa o a
treia modalitate de cunoastere, cunoastere prin intermediul limbajului.
Versurile lui Rilke " In culoarea crepusculara pe apun" ilustreaza
ideea ca limbajul isi recunoaste imperfectiunea, limbajul "apune", se
retrage. Ca si Rilke, Blaga recunoaste imperfectiunea limbajului,
cuvintele fiind trecatoare ca si oamenii, sugestiva in acest sens fiind
metafora " coasa tagaduirii". Blaga vorbeste despre incapacitatea
cuvintelor de a transmite mesajul si in poezia Biograve in care apare
ideea cunoasterii prin "cuvinte mute". Astfel, poetul filozof
tagaduieste forta cuvintelor, preferand substanta misterului.
Cele 2 poezii au o prozodie de factura moderna, se foloseste
tehnica ingambamentului si se observa ritmul si muzicalitatea
interioara a versurilor.