Comparatie intre poezia " Amintiri " de Rainer Maria Rilke si "

Amintiri" de Lucian Blaga

Expresionismul este un curent literar constituit in Germania, in primele

decenii ale sec. al XX-lea (1910-1925) si apare ca un protest impotriva
traditionalelor forme conventionale. Se situiaza pe o pozitie opusa
impresionismului ca un mod de expresie a realitatii si idealurilor din epoca.
Propunandu-si reforma artei si a societatii, urmareste sentimentele in
adancime, pana la izvoarele primordiale :" Se tindea catre interiorizare,
catre hotarari spiritual-morale, catre valori absolute, catre construirea unui
nou viitor, prin incodarea vointei". Artistul este chemat sa recreeze lumea:
"prin strigat, prin revolutionarea limbajului si a formelor [...] impotriva
realitatii obtuze ale unei civilizatii zdrucinate". Expresionismul trece in
literatura din arta plastica, exagerand orce traire pana la limba si situand
trairea interioara mai presus de viata exterioara. In exceptia esteticii
expersioniste, realitatea capata o expresie noua prin raportarea lucrurilor la
absolut si printr-o participare patetica la imaginea creata. Lirica surprinde
stari emotionale ale sufletului, care evadeaza dintr-o realitate plata, din
mituri indepartate, in eul insigurant. Lirismul tumultos determina si o reinoire
a limbajului poetic, cuvintele devenind simboluri purtatoare de energie.
Expresionismul surprinde criza omului modern care traieste intr-o lume
desacralizata, o lume a automatismelor. Expresionistii sunt constienti de
existenta sacrului, cauta absolutul, insa sunt sceptici in privinta modalitatilor
de cunoastere (crezu cunosterii). O alta trasatura a expresionismului este si
contrastul dintre scepticism si o exuberanta dionisiaca. Lirica expresionista
ofera o viziune filozofica asupra lumii ( modelul poetului filozof). O alta
trasatura a expresionismului este criza limbajului, limbajul ca modalitate de
cunostere este pus sub semnul intrebarii. In cautarea sacralitatii, poetul
modern intelege ca poezia este o limitare a gestului demiurgic, a logonului
divin ( limbajul omenesc este o imitatie a logosului divin, uitandu-i esenta
sacra). Apare totusi si optimismul, intrucat poetul modern vede in poezie
zona limbajului care se apropie cel mai mult de logosul creator. Ca modalitati
de cunostere, expresionismul propune iubirea dar si marea trecere( suprema
initiere). Extazul dionisiac este expresie a exuberantei si a descatusarii eului
launtric expresionist.
 Omul expresionist incearca sa regaseasca esenta sacra a lumii prin
revalorificarea miturilor (omul arhetipal, ceea ce ramane neschimbat in om:
iubirea, frumusetea, binele, adevarul).
Doi dintre reprezentanti expresionismului sunt poetul german Rainer
Maria Rilke si poetul roman Lucian Blaga, reprezentativi pentru modelul
poetului filozof.
· Rilke are nostalgia frumosului si a absolutului, dorul fierbinte de
purificare a sufletului prin arta menita sa imbratiseze pamantescul si
infinitul. Respectului pentru cuvantul scris, rodul indelungatei
convorbiri in sine, al solitudinii graitoare, Ralke ii adauga convingerea
ca poetul se realizeaza scriptic si ca devine astfel modelator de
constiinte. Poet adanc meditativ, cautand dezlegarea problemelor
fundamentale ale vietii, Rilke alatura idei filozofice celor estetice,
artistul fiind permanent dublat de nedoritul cugetator, caci, pentru el,
viata dobandeste valoarea in masura in care artistul poate cuprinde
esenta ei in cuvant. Solitudinea este calea prin care se patrunde in ceea
ce este dincolo de aparenta, dincolo de lucru. Arta trebuie sa izvorasca
din necesitate si sa exprime acordul dintre lumea interioara si cea
exterioara. Implinirea artistica a ceea ce strabate din adancul fiintei
cere o crestere fireasca, "o putere" spre a da ceva de valoare
superioara. Universul artistului trebuie sa cuprinda, spune Rilke,
natura, lumea in statornicia ei, realitatea lucrurilor, pe care le va ridica
in cuvant. Acest "lucru" este obiectul lui Rilke.
· Reprezentantul expresionismului romanesc este Lucian Blaga, mai putin
sceptic si mai putin meditativ, care a fost unul dintre traducatorii
poeziei lui Rilke. In general opera poetica a lui Blaga care a cunoscut
trei etape, contine numeroase elemente anticipative pentru creatia
filozofica de mai tarziu. Lucian Blaga este adeptul unei poezii in care
transcendentul, cosmicul, originarul, miticul, dionisiacul, nemasuratul,
apocalipticul isi vor gasi cea mai potrivita expresie; poezia trebuie sa
aiba o tensiune interioara care sa tradeze relatiile cu absolutul sau
cosmicul, sa fie un mijloc de a pastra si de a potenta misterul ce nu
trebuie distrus, cunoasterea poetica-luciferica avand aceasta calitate.
Lucian Blaga opereaza cu 2 concepte: cunosterea paradisiaca care
presupune incercarea de a explica si cunoasterea luciferica, intuitiva,
 care se situiaza in planul misterului. Aceasta se poate dezvalui partial,
prin fanic, dar ramane permanenta prin criptic.Filozofia lui Blaga este
de fapt o mitozofie. Demiurgul este Marele Anonim care a creat toturi
perfecte, numite diferentiale divine Omul aflat intr-un de
cunostere accede la mister - la cunoasterea lumii care, in conceptia
blagiana, e profund misterioasa prin plasmuiri de natura mitica,
artistica, metafizica, stiintifica, prin creatie cultura. In subconstient
exista niste functii stilistice, subiective, modelatoare ale misterului
numite abisale. Intre el si lume, Marele Anonim a ridicat o bariera
numita censura transcendenta. Acesta este un act atemporal si vesnic
prezent al marelui Anomi. Misterul in conceptia blagiana inseamna
refugiul spaimei, neputinta de a intelege ceva.
Cei doi poeti expresionisti valorifica in operele lor teme si motive
comune, acest lucru fiind ilustrat de doua dintre poeziile acestora, poezii cu
acelasi titlu, Amintiri, care au in centru omul care incearca sa regaseasca
existenta sacra a lumii.
Daca poezia lui Rilke este alcatuita din 16 versuri inegale, cea alui Blaga
are doar 13. In schimb, ambele poezii valorifica versul liber, nu se supun
regulii prozodiei, folosesc tehnica ingambamentului. Cele doua poezii au
acelasi titlu, "Amintiri", ce face referire la un motiv comun expresionistilor,
foarte des omului care isi aminteste paradisul placut, dar nu clar poate fi
corelata cu ideile platoniciene potrivit carora cunosterea este un proces de
omul are amintirea ideilor pure, prototipurilor primordiale.
· Poezia lui Rilke, "Amintiri", face parte din volumul Cartea Imaginilor si
reuneste, intr-o forma motive si idei abordate in intreaga opera.
Sunt versuri care-l reprezinta pe Rilke in dominantele lirismului sau in
reflexitatea si maiestria sa artistica. Se defineste aici poetul insetat
dupa marele taine ale vietii, apropiindu-se de lumea esentelor
existentei umane. In "Amintiri" regasim cristalizate, intr-o densitate
poetica unica, temele majore rilkeiene: viata, idealul, absolutul, iubirea,
cautarea fantastica a marilor adevaruri, iremediabila trecerea a
timpului, moartea. Cautarea esentei divine absolute este ilustrata la
nivel semantic de prezenta constructiei "alta " , " din cale afara", a
epitetelor unic puternic, metaforei "adancimi intoarse spre tine" sau a
substantivului "taina" care aminteste de misterul lui Blaga.
· In poezia lui Blaga, aparuta in volumul In Marea trecere ce
concentreaza idei poetice filozofice, cautarea sacra a lumii este
sugerata de versul al 4-lea :" Pe culmile vechi unde soarele iese din
pamant", vers ce face aluzie la facerea lumi, dar si de o serie de
epitete: "zvon legendar", "ochi atotintelegator", "iezerul sfant".

In ambele texte iubirea si "marea trecere" sunt vazute ca modalitati de

cunoastere.
· In poezia lui Blaga, adresarea la persoana a II-a si formele pronominale
de persoana I sunt marci ale ambiguitatii. Astfel, poezia poate fi
interpretata in doua sensuri :ca adresare catre Divinitate sau ca o
adresare catre fiinta iubita. Pentru Blaga, iubirea este o nostalgie, se
exprima dorul de implinire prin iubire. Versul " cu mine se mai vorbeste
de tine" este sugestiv pentru nostalgia unei iubiri pierdute care nu si-a
indeplinit menirea. In ultimul vers " in cea din urma tristete" apare
sentimentul de nostalgie resimtit datorita pierderii absolutului prin
iubire.
· In cazul lui Rilke referirea la iubire este mai evidenta (sugestive sunt
versurile - "la chipul si la vesmantul) unor femei pe care le-ai pierdut.
Motivul marii treceri ca suprema initiere apare chiar din primul vers al
poeziei lui Blaga " Unde esti astazi nu stiu". In poezia lui Rilke apare
sentimentul posibilitatii depasirii existentei plate, al evadarii din
marginit spre infinit. Culoarea crepusculara, dar si convingerea ca se poate
prelungi la nesfarsit prin "marea trecere" sunt sugerate de verbul a apune.
La Blaga aceasta ideie se regaseste in metafora " ape moarte", metafora a
lacrimilor, amintire a paradisului pierdut. Motivul lacrimilor apare in poezia
Blagiana cu acelasi nume cu care acestea sunt recompensa data de divinitate
omului.
Atat in poezia lui Relke cat si in cea a lui Blaga, este propusa o a treia
modalitate de cunoastere, cunoastere prin intermediul limbajului. Versurile
lui Rilke " In culoarea crepusculara pe apun" ilustreaza ideea ca limbajul isi
recunoaste imperfectiunea, limbajul "apune", se retrage. Ca si Rilke, Blaga
recunoaste imperfectiunea limbajului, cuvintele fiind trecatoare ca si
oamenii, sugestiva in acest sens fiind metafora " coasa tagaduirii". Blaga
vorbeste despre incapacitatea cuvintelor de a transmite mesajul si in poezia
Biograve in care apare ideea cunoasterii prin "cuvinte mute". Astfel, poetul
filozof tagaduieste forta cuvintelor, preferand substanta misterului.
Cele 2 poezii au o prozodie de factura moderna, se foloseste tehnica
ingambamentului si se observa ritmul si muzicalitatea interioara a versurilor.