Modernismul este un curent literar manifestat cu predilectie in perioada interbelica, teoretizat de

Eugen Lovinescu si promovat in cadrul revistei si a cenaclului „Sburatorul”. Ideea artistica a acestui
curent promoveaza o innoire a literaturii, desprinderea de trecut si crearea unei metode noi,
inovatoare de exprimare.

Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii romane, remarcandu-se ca poet,
dramaturg si filozof. Activand cu precadere in perioada interbelica, Lucian blaga deschide calea
noului curent literar teoretizat de Eugen Lovinescu, si anume modernismul.
In centrul universului el plaseaza ideea de mister, asupra caruia sunt exercitate doua tipuri de
cunoastere: luciferica si paradisiaca.Cea paradisiaca, se bazeaza pe rationamente logice fiin de
natura stiintifica si avand ca principal tel dezlegarea misterului, pe cand cea luciferica este de natura
poetica si urmareste potentarea misterului, transofrmarea lui intr-un mister amplificat. Opera
blagiana se deschide prin poezia programatica „ Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, publicata in
volumul de debut, intitulat sugestiv, „Poemele luminii” in 1919. Intregul volum se axeaza pe
metafora luminii si a cunoasterii, mai ales prin iubire, aceasta fiind cea mai importanta cale in
definirea poetica a misterelor universului.
Titlul, este o metafora revelatorie, care sintetizeaza artistic notiunea filizofica de cunoastere
luciferica. Se remarca prezenta marcilor lexico-gramaticale ale eului liric, anume pronumele personal
„eu” si verbul „nu strivesc”, care sporeste prin negatie taina perfectiunii universului, redata prin
metafora „corola de minuni a lumii”

Poezia este structurata in trei secvente lirice ce contureaza sensibilitatea exacerbata a eului. Intreaga
creatie se bazeaza pe notiunea de mister asupra careia sunt exercitate cele 2 tipuri de cunoastere
antitetice. Structurata sub forma unui discurs unitar, cu idei explicitate fluent, cu secvente conturate
prin tehnica ingambamentului, astrofic, cu versuri inegale, cu absenta a rimei si a ritmului, poezia nu
fixeaza doar premisele prozodiei moderne sci si conditiile modelarii logosului.

Incipitul poeziei este o reluare a titlului, fapt care accentueaza ideea mentionata anterior. Sensul
verbului”nu strivesc” este accentuat de negatia verbului „ a ucide” accetuand atitudinea protectoare
a creatorului fata de taina. Calea eului liric, metafora pe drumul vietii este presarata de miracole
precum: flori ochi buze si morminte. Aceste elemente sacre, generatoare demister sunt enumerate,
sirul lor simbolizand frumusetea naturii sau viata, cunoasterea, iubire, moartea si sunt echivalente
„corolei de minuni a lumii”

In prima secventa lirica, poetul se imagineaza un calator care parcurge un destin lumesc si poetic,
punctat cu permanente revelatii. Asa se explica acele taine „ce le-ntalnesc in calea mea” Enumeratia
flori, ochi, buze morminte, dezvaluie cel patru simboluri, fetele esentiale ale existentei si cunoasterii.
A doua secventa este mai ampla si explica sursa dublei antiteze intre notiunele” eu „ si „altii” si
lumina mea si lumina altora. Relatia de opozitie deintre aceste notiuni sugereaza cele doua tipuri de
cunoastere, teoretizate filozofic, Metafora pe care o alege Blaga ca fundament al demonstratiei lirice
este lumina, veritabil mit personal, intalnit si in alte texte de ale sale, conturate impreuna cu ideea
iubirii, vietii, mortii,a genezei universului.

Ultima secventa lirica are rolul unei concluzii explicative introduse de conjunctia cati si reia partia
versuri cheie ale operei”caci eu iubesc si flori si ochi si buze si morminte:. In consecinta, excipitul
aduce o lamureire acestei pledoarii pentru frumos realizate de Blaga care isi motiveaza nazuinta
estetica prin iubire.
Criticul literar, Eugen Lovinescu afirm despre Lucian Blaga ca este unul dintre „cei mai originali
creatori de imagini a literaturii noastre” acesta din urma afirmand ca poetul trebuie sa fie „nu atat
un manuitor cat si un mantuitor all literaturii noastre. „Poemele luminii” este cartea unor trairi, a
unor experiente sufletesti, ia punctul de plcare al intregii demonstratii literare si al constructiei
mitico-poetice il repreinta poezia de fata”