TESTAMENT

de TUDOR ARGHEZI
Comentariu literar

 Specie literară: artă poetică modernă.

 Apartenența la un curent literar: modernismul.
Prin creația lui Tudor Arghezi se schimbă atât limbajul poetic al literaturii noastre, precum și
tematica poeziei, deoarece el introduce în literatura română estetica urâtului, inspirat de poetul francez
Charles Baudelaire, transfigurând aspecte sordide, mizere, grotești și triviale din realitate în frumos
artistic, utilizând termeni considerați până la el nepoetici. Viziunea modernă se regăsește deci atât în
estetica urâtului, dar și în preferința pentru metaforă, în cultivarea ludicului și a anecdotei, în interesul
pentru artele poetice și pentru arta ca meșteșug.
 Tema: creația artistică, travaliul artistic.
 Motive: cartea, străbunii, cuvântul, slova.
 Ideea centrală (mesajul): creația literară ca meșteșug (cuvinte potrivite), creație lăsată ca
moștenire urmașilor cititori.
 Procedee ale expresivității limbajului artistic:
1. acumularea de cuvinte nepoetice, care dobândesc valoare estetică: bube, mucegaiuri și
noroi, ciorchin de negi.
2. valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare: arhaisme (hrisov),
regionalisme (grămădii), cuvinte și expresii populare (gropi, râpi, pe brânci, plăvani,
vite, zdrențe), termeni religioși (cu credință, icoane, Dumnezeu, izbăvește), neologisme
(obscur).
3. seriile antonimice: când să-mbie, când să-njure sugerează diversele tonalități ale creației
poetice argheziene. Făcui din zdrențe muguri și coroane exprimă ideea transfigurării
artistice a unor aspecte ale realității degradate sau efectul expresiv al cuvintelor triviale.

Testament este poezia care deschide volumul de debut Cuvinte potrivite (1927), fiind
considerată o artă poetică modernă, în care autorul își exprimă concepția despre arta literară, despre
menirea literaturii, despre limbaj. Eul creator își reconstituie, printr-o succesiune de metafore,
identitatea, situându-se într-un lung șir al strămoșilor și adresându-se unui fiu spiritual. Preferința
pentru metafore, estetica urâtului, problematica limbajului, transfigurarea creatoare a realului,
asocierile paradoxale de imagini artistice, toate acestea constituie argumente pentru modernitatea
liricii argheziene.
Modernitatea și complexitatea viziunii creatoare se dezvăluie mai întâi prin interesul pentru
arta poetică. Textul poetic e conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este
lăsată drept unică moștenire cartea:
Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte.
Substantivul carte atenționează cititorul asupra semnificației globale a textului, asupra temei
referitoare la concepția despre creație, despre poezie.
Crezul poetic arghezia începe cu recuperarea unui trecut imemorial, într-un timp al revoltei:
În seara răzvrătită care vine

1
 De la străbunii mei până la tine.
Metafora Cartea mea-i, fiule, o treaptă susține ideea unui drum ascensional, sugerat și de
imaginea suișului abrupt prin râpi și gropi adânci. În primele strofe, eul creator își reconstituie, printr-o
succesiune de metafore, identitatea, situându-se într-un lung șir al strămoșilor. Versurile
Al robilor cu saricile pline
De osemintele vărsate-n mine
cuprind una dintre cele mai frumoase imagini concrete ale legăturii indestructibile cu străbunii.
Estetica urâtului și transfigurarea limbajului popular, oral, al înaintașilor în limbaj artistic
reprezintă actul de naștere al poeziei argheziene. Metamorfoza se petrece pornind de la aspecte aparent
disparate ale lumii:
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite [...]
Făcui din zdrențe muguri și coroane
Veninul strâns l-am preschimbat în miere [...]
Am luat ocara, și torcând ușure,
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenușa morților din vatră
Și am făcut-o Dumnezeu de piatră.
Categoriile negative, aspectele urâte, mizere ale lumii, sunt transfigurate în expresii poetice
extraordinare. Materialul greoi, încărcat de vechi identități, purtând însemnele timpului, este
transformat în muguri și coroane și Dumnezeu de piatră. Estetica urâtului, specifică modernismului
arghezian, este exprimată aproape explicit în versurile:
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.
Arta ca meșteșug este o altă trăsătură a imaginarului poetic modern. Poezia este atât
rezultatul inspirației, al harului divin, slova de foc, dar și rezultatul meșteșugului, al trudei poetice,
slova făurită:
Slova de foc și slova făurită
Împărechiate-n carte se mărită
Ca fierul cald îmbrățișat în clește.
Slova de foc este semn al inspirației, al harului, al sublimării, iar slova făurită semnifică truda, munca,
transformarea, travaliul artistic.
Ilustrând principalele particularități ale unei arte poetice și exprimând profesiunea de credință a
unui artist care încearcă să se autodefinească atât în raport cu tradiția, cât și cu modernitatea, poezia
Testament este totodată semnificativă din perspectiva mitului cărții, care joacă un rol esențial în
imaginarul liric arghezian.