Testament

Curent literar Modernismul – totalitatea mișcărilor ideologice, artistice și literare

care tind, în forme spontane sau programate, spre ruperea legăturilor de
tradiție, prin atitudini anticlasice, anticonservatoare, antiacademice și
antitradiționale.
Trăsăturile  adâncirea lirismului în subiectiv
modernismului  preocuparea pentru o poezie de cunoaștere care vizează aspecte
metafizice
 ambiguitatea limbajului poetic
 metaforele șocante
 intelectualizarea emoției
 spiritualizarea peisajului
 noul limbaj poetic se caracterizează printr-un vocabular insolit
și ambiguitate
 estetica urâtului
 sentimentul absolutului
 artele poetice dobândesc o valoare emblematică pentru
universul poetic
 înnoirile prozodice: strofe inegale, versuri inegale, versul alb,
tehnica ingambamentului (începerea versului cu literă mică)
Apariția 1927 – deschide volumul „Cuvinte potrivite”
Specie Artă poetică explicită, structurată pe teme și motive literare care apar
obsesiv în întreaga creație: cartea, efortul creator, tradiția și evoluția,
metamorfoza materiei în spirit și a urâtului în frumos, tehnica poetică.
Tema Relația ditre autor și opera sa, dintre acesta și urmașii lui, ca
moștenitori ai unor valori spirituae. Arghezi își expune concepția
despre poet, poezie, despre creație, în general.
Titlul Titlul are o dublă valenţă: una denotativă şi alta conotativă. În sens
conotativ validează ideea de moştenire literară. Poezia este intitulată
„Testament” pentru a sugera valoarea de îndreptar spiritual al
strămoşilor către cei ce vin.
Compoziție Poezia are forma unui monolog adresat, prin care artistul explică
viziunea asupra poeziei, sursele și scopul creației. La nivel
compozițional se disting două planuri: al cărții și al creatorului.
Lirismul textului este unul subiectiv, deoarece textul este un
monolog liric cu adresare directă către instanța referențială.
Incipitul „ Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat
pe-o carte” – prezența eului liric și a instanței referențiale (+ subst. în
vocativ „fiule”)
Poezia debutează printr-un verb de negaţie. Inevitabila despărţire prin
moarte explică deschiderea solemnă a discursului liric.
„Cartea” - simbol ce sintetizează întreaga operă a poetului, semn că
autentica avere ce o poate lăsa urmaşilor săi este creaţia.
Strofa I  Străbunii au trecut probele chinului sisific şi al umilinţei „prin
râpi şi gropi adânci”.
 „Seara răzvrătită” = metaforă personificatoare + enumeraţia
„râpi şi gropi” punctează trecutul zbuciumat al poporului
 Cartea devine „treaptă”, deoarece opera fiecărui poet e o treaptă
în evoluţia unei literaturi şi nu se poate ajunge la o poezie
autentică fără asumarea celei anterioare. Fiecare creator este o
Testament

sursă de inspiraţie şi un model de învăţătură pentru cel ce va

urma.
Strofa a II-a  Cartea devine „hrisov”
 Substantivul „osemintele” - sensul său conotativ induce ideea
unei legături cu strămoşii.
 Poezia trebuie să exprime suferinţa celor vechi, cu acestă idee
Arghezi se afiliază ideilor lui Octavian Goga (Rugăciune –
„De mult gem umiliții-n umbră,/ Cu umeri gârbovi de
povară.../Durerea lor înfricoșată/ În inimă tu mi-o coboară.”).
Strofa a III-a  „Ca să schimbăm, acum, întâia oară, /Sapa-n condei și
brazda-n călimară” (metonimii) – trecerea de la munca fizică
la cea intelectuală sau de la formele tradiționale la cele
moderne.
 „Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite / Eu am ivit
cuvinte potrivite / Și leagăne urmașilor stăpâni.” - Realitatea
urâtă e prelucrată în poezie și transfigurată
 Limbajul popular devine sursă de inspirație
 Sintagma „versuri și-n icoane” este o metaforă pentru
produsul ideal-artistic rezultat, la fel și „zdrențe, muguri și
coroane”. Versul prefigurează ideea esteticii urâtului, cititorul
fiind provocat să mediteze asupra urâtului existenței.

Strofa a IV-a  „Durerea noastră surdă și amară/O grămădii pe-o singură
vioară” – o metaforă a suferinței și una a poeziei
 Poezia capătă un rol social
 „Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și
prețuri noi” sunt versurile cheie ale artei poetice argheziene
punctând esența esteticii urâtului. („alchimie verbală”
presupune transfigurarea lirică chiar și a celei mai urâte
realități)
Strofa a V-a  O reprezentare a ideii de creație
 „Slova de foc” = talentul creator; „slova făurită” = munca
poetului.
 Identificându-se cu destinul străbunilor, poetul se
autointitulează „rob”, o metonimie pentru poet. Tot prin
procedeul numit metonimie cititorul devine „domn” sau
„stăpân”, uneori necunoscător al experienței înmagazinate în
carte.
Viziunea despre Relevă atitudinea creatorului față de predecesori, dar și față de urmași
lume prin mesajul și valoarea estetică a operelor sale. Poezia este o artă
poetică modernă prin: transfigurarea socialului în estetic, estetica
urâtului, raportul dintre inspirație și tehnica poetică.
Concluzie Poezia „Testament” formulează ideea că arta este forma cea mai înaltă
a spiritualității unui popor, dar și un dialog productiv cu urmașii.