1

TESTAMENT
Tudor Arghezi

Plan pentru a evidenția tema și viziunea despre lume într-un text

poetic modernist aparținând lui Tudor Arghezi:

PLAN:

1. Context
2. Încadrarea în:
a) specie literară = artă poetică
b) curent literar = modernism
3. Temă + motive literare
4. Titlu
5. Viziunea despre lume
6. Structura
7. Lirismul subiectiv
8. Comentarea celor 5 strofe
9. Caracteristicile limbajului
10. Prozodia
11.Concluzia

2
 ,,TESTAMENT’’
Tudor Arghezi
- eseu argumentativ-

1. CONTEXT:
Creator de o excepțională vigoare, Arghezi produce în poezia românească interbelică o
revoluție estetică de proporțiile aceleia înfăptuite de Mihai Eminescu în veacul anterior.
Poezia ,,Testament’’ de Tudor Arghezi, face parte din seria artelor poetice moderne ale
literaturii române din perioada interbelică, fiind așezată în fruntea primului volum
arghezian ,,Cuvinte potrivite’’, apărut în anul 1927 și având rol de program literar realizat cu
mijloace artistice.

2. ÎNCADRAREA ÎN SPECIE LITERARĂ ȘI CURENT LITERAR:

,,Testament’’ este o artă poetică deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre:

 arta literară
 menirea literară
 rolul artistului în societate

De asemenea, este o artă poetică modernă pentru că pune în discuție teme specifice precum:

 esența poeticului
 condiția creatorului
 raportul cu propria artă și cu lumea
 tehnica și materialul poetic

Acest text programatic ilustrează particularități ale modernismului:

a) estetica urâtului ,,din bube, mucegaiuri și noroi’’

b) transfigurarea socialului în estetic
c) plasarea metaforei în centrul discursului
d) limbajul șocant cu neașteptate asocieri lexicale și semantice (termeni argotici,
religioși, arhaisme, neologisme, expresii populare)
e) înnoiri prozodice

Ține de tradiționalism ideea legăturii dintre generații și opțiunea pentru tematica socială.

3
 3. TEMĂ + MOTIVE LITERARE:
Tema poeziei o reprezintă creația literară în ipostaza de meșteșug, textul poetic fiind
conceput ca un monolog adresat de tată, unui fiu spiritual, căruia îi este lăsată drept
moștenire- cartea, metonimie care sugerează opera literară.
Motivele prezente în acest text liric sunt:

 cartea
 cuvintele potrivite
 inspirația (slova de foc)
 truda artistică (slova făurită)

4. TITLUL:
Titlul este o metaforă; în sens denotativ, cuvântul se referă la un act juridic unilateral, prin
care o persoană își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai pe seamă în
legătură cu încredințare a bunurilor materiale. Conotativ însă, testamentul arghezian
consemnează lăsarea averii spirituale, a creației, generațiilor viitoare. De asemenea, titlul face
trimitere la cele două părți ale Bibliei: Vechiul Și Noul Testament, cartea de căpătâi a
creștinismului.

5. VIZIUNEA DESPRE LUME:

Arta poetică ,,Testament’’, ilustrează viziunea lui Arghezi asupra lumii, atitudinea sa de poet
responsabil pentru mesajul și valoarea estetică a operei sale în fața urmașilor cititori. Este un
poet angajat social, care își transfigurează în artă suferințele, apelând la estetica uratului „Din
bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”. Creatorul se proiectează în
ipostaza poetului meșteșugar, un șlefuitor de cuvinte, care contribuie la emanciparea neamului
său ,, Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite’’.

6. STRUCTURA:
Textul poetic este structurat în 5 strofe, cu număr inegal de versuri, grupate în trei secvențe
poetice:

a) prima secvență (strofele 1-2): sugerează legătura dintre generații: străbuni, poet și
cititorii urmași
b) secvența a doua (strofele 3-4): redă rolul estetic, etic și social al poeziei
c) a treia secvență (ultima strofă-5): reprezintă contopirea dintre har și trudă în poezie

4
 Simetria textului este dată de plasarea cuvântului-cheie ,,carte’’, motiv central cu sensul de
bun spiritual care asigură legătura dintre generații, oferă urmașilor o identitate și are o bogată
serie sinonimică în text:

 testament
 hrisov
 cuvinte potrivite
 slova de foc
 slova făurită

7. LIRISMUL SUBIECTIV:
Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și la nivelul
expresiei prin mărcile eului liric:

a) persoana I, singular, a pronumelor și verbelor: ,,eu am ivit’’, ,,am preschimbat’’

b) adjectivul pronominal posesiv, la persoana I: ,, mea’’
c) interlocutorul imaginar este desemnat de substantivul în vocativ ,,fiule’’ și de pronume
și verbe, la persoana a II-a, singular: ,,te’’ , ,,tine’’, ,,urci’’ .

8. COMENTAREA STROFELOR:
Prima strofă oferă o definiție lirică a poeziei, eul orientând adresarea directă către un fiu
imaginar, denumire generică pentru cititor, căruia îi lasă drept moștenire averea sa spirituală-
cartea. Aceasta închide între copertele ei întreaga experiență de viață a înaintașilor. Astfel,
acest bun spiritual trebuie să devină pentru urmași o accedere pe o altă scară a civilizației,
o ,,treaptă’’ către devenirea sa (,,Cartea mea-i, fiule, o treaptă’’). Cea de-a doua strofă se
axează pe metafora ,,hrisov’’, un arhaism care, în sens propriu, desemnează un act domnesc
al Evului Mediu, atestând celui care îl posedă anumite drepturi de proprietate sau titluri
nobiliare; termenul trimite la ,,creație’’, care se constituie ca o carte sfântă ,,de căpătâi’’,
înglobând suferința de veacuri a înaintașilor. Remarcăm îndemnul adresat de creator
urmașului, prin care îl responsabilizează cu privire la bunul spiritual, prețuit ca o biblie a
neamului (,,Aşeaz-o cu credinţă căpătâi’’), în care se conturează însăși identitatea poporului
(,,hrisovul vostru cel dintâi’’).

Strofa a treia definește rolul artistului, accentuând importanța muncii sale. Poetul
elaborează o paralelă între munca brută a străbunilor și truda intelectuală, ambele fiind
reprezentate obiectual: ,,sapa’’ devine ,,condei’’, iar ,,brazda’’ devine ,,călimară’’. Intenția lui
Arghezi de a adera la estetica urâtului este exprimată prin versurile programatice: „Din graiul
lor cu-ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite’’. Arta are un rol estetic, pentru că
transfigurează ,,urâtul’’ din realitate, transformă ,,zdrențele’’, obiectele nefolositoare,
în ,,muguri’’ și ,,coroane’’, metafore- simbol pentru nucleul vieții, respectiv pentru

5
perfecțiune. Verbul „a ivi” denotă spontaneitatea ideii artistice inspirată de viața înaintașilor,
iar perfectul simplu ,,făcui’’, exprimă originea populară a limbajului artistic.
Metafora ,,cenușa morților din vatră’’, care desemnează matricea spiritualității neamului, este
transformată în obiect de cult destinat unor generații supuse suferințelor și nedreptății,
reabilitate însă poetic și preschimbate în ,,Dumnezeu de piatră’’.
În cea de-a patra strofă, poetul se declară părtaș la suferința neamului său, dându-i glas
prin intermediul artei, sugerată metaforic prin ,,vioară’’: ,, Durerea noastră surdă şi amară /
O grămădii pe-o singură vioară’’. Creatorul, cu iscusință, preschimbă formele de manifestare
a uratului „bube, mucegaiuri și noroi”, roade maligne, monstruoase, în valori estetice perene,
în ,,frumuseți și prețuri noi’’, capabile să impresioneze chiar și pe asupritor.
Finalul poeziei exprimă o manieră de a crea, specific argheziană, care cunoaște două
coordonate prezentate metaforic. ,,Slova de foc’’, inspirația spontană de factură divină,
și ,,slova făurită’’, cuvintele meșteșugite cu ,,precizie farmaceutică’’, se unesc în mod
indestructibil, ,,ca fierul cald îmbrățișat în clește’’, relevând un univers artistic unitar și aparte.

9. CARACTERISTICILE LIMBAJULUI POETIC:

Trăsăturile limbajului poetic arghezian sunt: expresivitatea și ambiguitatea, caracteristici ale
poeziei moderniste. Expresivitatea, la nivel lexico-semantic, este ilustrată prin acumularea de
cuvinte nepoetice care dobândesc valențe estetice (de exemplu ,,bube, mucegaiuri și
noroi’’, ,,ciorchini de negi’’). Ineditul limbajului arghezian provine din valorificarea
diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare: arhaisme (,,hrisov’’), regionalisme
(,,grămădii’’), cuvinte și expresii populare (,,gropi’’, ,,râpi’’, ,,pe brânci’’, ,,zdrențe’’),
termeni religioși (,,cu credință’’, ,,icoane’’, ,,Dumnezeu’’, ,,izbăvește’’), neologisme
(,,obscur’’). Seriile antonimice ,,când să-mbie, când să-njure’’ sugerează diversele tonalități
are creației poetice argheziene.
Ambiguitatea este generată la nivel stilistic, de metafore precum, ,,seara răzvrătită’’, care
sugerează pe de o parte, momentul începutului omenirii, când întunericul s-a separat de
lumină prin cuvinte și prezența divină, iar pe de altă parte, sugerează trecutul zbuciumat al
înaintașilor, care au reușit să asigure urmașilor o viață mai bună.

10.PROZODIA:
Prozodia, îmbinând tradiția și modernitatea, este inedită. Poezia cuprinde strofe inegale ca
număr de versuri, cu rimă împerecheată, ritm iambic și măsura de 9- 11 silabe.

11.CONCLUZIE:
Opera lui Tudor Arghezi este un punct de referință în literatura română, deoarece, poetul a
încercat să acopere întreaga arie tematică, uneori existentă doar fragmentar în creația altor
poeți.
După cum remarca George Călinescu ,,Arghezi a transformat expresia vulgară în expresie

6
poetică’’ folosind cuvinte simple, pe înțelesul tuturor, adresandu-se celor mulți, deoarece e un
creator de viață adevărată.