Testament, de Tudor Arghezi

I. Încadrarea într-o tipologie

a) Perioada apariției: interbelică publicată de Tudor Arghezi în 1927 în volumul Cuvinte potrivite
b) Trăsăturile perioadei apariția Modernismului = curent lit. apărut în a doua jum. a sec. XIX
: relansat în perioada interbelică
: respinge tradiția orientare anticlasicistă, anti-
academică, negativism radical
: însumează alte mișcări culturale inovatoare
(Avangardismul, Dadaismul, Suprarealismul, Impresionismul, Constructivismul, Expresionismul etc.)
: se propun noi forme de exprimare artistică
: sunt inițiate unor categorii estetice negative (con-
form teoreticianului Hugo Friedrich, în „Structura liricii moderne”: grotescul, monstruosul, diform, urâtul)
: se optează pt. o nouă tematică bazată pe răsturnarea
sistemului de valori tradițional (creștinismul în ruină/ transcendența goală, descompunerea și deformarea
realului, incomprehensibilul/neînțelesul, artificialitatea eului, idealitatea goală, vidul interior)
: se creează tehnici artistice inovatoare (depersona-
lizarea, dezumanizarea, fragmentarismul)
: inițiat la noi de Eugen Lovinescu vol. „Istoria lit.
rom. contemporane” formulează, explică și dezvoltă conceptul de „teorie a sincronismului” = tendința spre
inovare a fiecărei culturi insuficient dezvoltate, preluând, prin imitație, valori estetice din cultura popoare-
lor mai evoluate „mutația valorilor estetice” = proces finalizat atunci când elementele estetice prelua-
te încep să fie valorificate prin propriul potențial al națiunii respective care ajunge la stadiul originalității =
„spiritului veacului” = obiectivul alinierii calitative a poeziei românești la nivelul celei europene
instituie revista
și cenaclul „Sburătorul”: lansează și promovează scriitori valoroși din perioada interbelică (Tudor Arghe-
zi, Ion Barbu, Lucian Blaga, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu)
: propune schimbări în stilul și tematica literaturii autohtone diversificarea te-
melor
ambiguizarea lim-
bajului artistic
înnoirea formei
poetice (cu preferință pentru organizarea astrofică) și a versificației (versul liber, ingambamentul)
c) Caracterul modernist al poeziei - aplicarea esteticii urâtului = caracteristică definitorie
= valorificarea potenţialului cuvintelor
apoetice, înfrumuseţate prin asocieri inedite între cuvintelor triviale, grotești, prozaice și cele care ex-
primă gingășia, puritatea transfigurarea estetică a termenilor apoetici dreptul cuvintelor apoetice
de a face parte dintr-un text liric limbajul şocant = asigură forţa de sugestie a ideii
sparge tiparele topicii şi sintaxei clasice, creând un nou limbaj poetic
d) „Testament” - artă poetică = în fruntea volumului de debut
= artistul îşi dezvăluie opinia despre actul de creaţie = meşteşug
: definirea procesului de creaţie drept o îmbinare dintre elemente oximo-
ronice: inspiraţia („slova de foc” = metaforă) şi efortul creator („slova făurită” = epitet metaforic) +
personificarea („Împărecheate-n carte se mărită”) + comparația („…se mărită/ Ca fierul cald îmbrăţişat
în cleşte”)
e) Artă poetică modernistă = deplasarea accentului din lirica tradiționalistă pus pe stările autorului, la
raportul dintre creator și neamul din care face parte, dintre operă și societate, dintre inspiraţie şi
tehnica poetică

1
 II. Tema literară:
a) creaţia literară: = frecvența cuvintelor din acest câmp semantic („stihuri, carte, slovă, condei”)
: „carte” = simbol-central
= definită metaforic drept „treaptă” (cu sens de cale spre evoluţie, cărții şi
„hrisov” (= valoarea document care atestă bogăția spirituală neamului nostru)
= cumul al valorilor spirituale dat de experiența de viață a artistului =
principii de viață

b) socială: evocarea nedreptăţilor şi a umilinţelor îndurate de categoria ţăranilor, sublimate estetic

motivul lit. predominant în raport cu tema: legăturii între generații = empatia poetului față de
predecesori: ex.: construcția metaforică „osemintele vărsate-n mine” = transfer spiritual de la trăirile
străbunilor la eul liric care și le asumă
: empatie dusă până la identificare cu aceștia („durerea noastră surdă și amară”) =
solidaritate = viziune modern

III. Două elemente ale textului liric

a) Titlul: sintetic = subst. cu semnificaţie conotativă: suma valorilor spirituale după care s-a călăuzit
poetul, le-a concentrat în întreaga sa operă şi pe care simte nevoia să le împărtăşească umanităţii
: forma sa nearticulată = generalizarea viziunii
b) Imaginar poetic: 3 secvenţe - lirism subiectiv = prezenţa mărcilor specifice (vb., pr. la pers. I şi a II-a)
- Secvenţa I: primele 2 strofe
: incipit abrupt („Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o
carte”) = ideea moștenirii spirituale, concentrate în metafora cărții
: modul de expunere monolog adresat urmaşilor (reprezentaţi prin apelativul „fiule” =
subst. în cazul vocativ = invocație retorică motivul lit. al legăturii puternică, de factură spirituală și
afectivă între artist şi cititorii săi), datorat folosirii formelor gramaticale (verbale şi pronominale) de
pers. II („ţi, tine, să urci”) + vb. la modul imperativ („păstrează, așează”)
statutul lectorului de discipol pe care maestrul –
creatorul – are multe să-l învețe, prin intermediul
: ton solemn („Prin râpi și gropi adânci/ Suite de bătrânii mei pe brânci”) = evoluție
spirituală (sufletească + intelectuală) prin cultură;
- Secvenţa II: str.3 prezentarea procesului de creaţie artistică prin tehnica esteticii urâtului = termeni
din registre precum cel familiar, popular, regional, chiar argotic + termeni ce exprimă frumosul
lucrurilor = oximoroane ((„sapă – condei”, „brazdă – călimară”, „graiul cu-ndemnuri pentru vite” –
„cuvinte potrivite”; „bube, mucegaiuri și noroi - frumuseți și prețuri noi; zdrențe - muguri și coroane”)
= exprimă viziunea poetului față de realitate: are puterea de a percepe modul/tehnica prin care aspectele
respingătoare ale vieții pot fi transfigurate în estetic
: rolul terapeutic al operei literare = descărcarea și transfigurarea suferinței predecesorilor
în imagini artistice vindecare a urmașilor + iertarea vinovaților (ex.: „Durerea noastră surdă și
amară/ O grămădii pe-o singură vioară/ pe care, ascultând-o, a jucat/ Stăpânul, ca un țap înjunghiat!”)
- Secvenţa III: ipostaza de meșteșugar a artistului (al cărui efort de selecție și îmbinare a cuvintelor se
aseamănă cu o muncă fizică),
: prefigurarea raportului dintre artist („robul a scris-o”) și lectorii săi („Domnul o citește”)

- Elemente de prozodie: caracterul inegal al strofelor

: măsura 6 - 11 silabe caracter modernist
: ritm fluctuant
: ingambament

IV. Concluzie privind modul cum este abordată tema în poezie

2
- Prin arta sa poetică, Arghezi își formulează concepţia despre creaţie = muncă intensă, prin care
urmărește să ajungă la perfecţiune
scriitor = un artizan/meșteșugar,
ceea ce amintește de profesiile practicate în tinerețe: de tipograf, ceasornicar și bijutier