MODERNISMUL ȘI

POEZIA LUI ARGHEZI

Poezia interbelică
• Deloc străină de marile confruntări ideologice ale vremii,
poezia interbelică reflectă în ansamblu, tensiunile dintre
două spaţii diferite din punct de vedere cultural, fiecare cu
stiluri de viaţă şi valori proprii: cel rural şi cel citadin.

• În perioada interbelică s-au evidenţiat două mari influenţe:

tradiţionalismul şi modernismul.

• Poeţii care au cuprins cel mai bine în creaţia lor universul

citadin şi cel rural din tabăra moderniştilor au fost: T.
Arghezi, G. Bacovia, I. Barbu şi L. Blaga.
CE ESTE MODERNISMUL?
• CURENT LITERAR
• Se manifestă în perioada interbelică
• Trăsăturile sale sunt teoretizate de Eugen Lovinescu
în revista „Sburătorul”
• Orientarea artistică – promovarea înnoirii literaturii prin
desprinderea de trecut
POEZIA MODERNISTĂ
• Crearea unui lirism subiectiv
• Ambiguitatea limbajului – utilizarea metaforei
• Inovația formală prin renunțarea la prozodia
tradițională
TUDOR ARGHEZI

• Poet modernist al perioadei interbelice alături de I. Barbu

și L. Blaga
• Opera sa conține elemente atât moderniste, cât și
tradiționaliste
• Elemente moderniste în poezia lui Arghezi:
• Revoluționarea limbajului poetic (termeni populari și neologici –
îmbinarea a două registre lingvistice)
• Întemeietorul „esteticii urâtului” (Charles Baudelaire) „Din
bube,mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
Poezia Testament , T. Arghezi

• Deschide volumul de debut „Cuvinte potrivite” (1927)  așezarea

în această poziție este paradoxală, termenul „Testament” e o
sugestie a sfârșitului; alegerea argheziană plasează creația ca
început și sfârșit al existenței, accentuându-i inestimabila valoare
• Este o ARTĂ POETICĂ - Exprimă concepția despre lume, viață
și misiunea artistică a poetului.

 operă literară în care autorul îşi exprimă propriile convingeri

despre arta literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia.
Autorul îşi exprimă în mod direct concepţia despre poezie
(principiile de creaţie: elemente de laborator poetic, surse de
inspiraţie, teme, modalităţi de creaţie şi de expresie; rolul social al
poeziei) şi despre rolul poetului (relaţie poet creaţie/inspiraţie;
raportul poetului cu lumea sau cu divinitatea; rolul său social).
Procedee moderniste în poezie
• Exprimarea relației dintre creator, creație și univers = artă
poetică
• Ambiguitatea limbajului
• Frecvența metaforei
• Adâncirea în lirismul subiectiv
• Sincronizarea cu modele din literatura universală (ex.
Charles Baudelaire)
• Exploatarea esteticii urâtului
• Limbajul inedit obținut prin utilizarea cuvintelor din registre
diferite (cult și popular)
Lirismul textului
• Textul este construit sub forma monologului adresat;
• Lirismul este de tip subiectiv (pers. II – lirism adrsat);
• Sunt evidențiate mai multe ipostaze ale eului liric:
• Eu
• Noi
• Fiule (metaforă pentru cititor, ilustrează apropierea afectivă dintre
eu liric și cititor)
Toate acestea converg spre ideea de sacralitate a actului artistic.
Tema
- exprimă concepția despre arta a lui Arghezi și definește
programatic întreaga creație lirică a poetului în care
cuvântul este atotputernic, stăpân absolut al universului, iar
opera literară este rodul:
-- pe de o parte, al harului divin
-- și, pe de altă parte, al trudei poetului.
Semnificația titlului
= metaforă
Sens denotativ Sens conotativ

• Act juridic prin care o • Averea spirituală = creația

persoană își exprimă • Moștenire spirituală
dorințele ce urmează a-i fi oferită generațiilor viitoare
îndeplinite după moarte
• Cărțile biblice (Vechiul și
Noul Testament)
Elemente de structură
• Compozițional – 5 strofe cu număr inegal de versuri,
axate pe metafora-simbol CARTE = motivul central al
textului, RECURENT în diferite variante echivalente
semantic (laitmotiv motiv)
• Patru secvențe poetice
Prima strofă

• Definiția lirică a poeziei („Nu-ţi voi lăsa drept

bunuri, după moarte, / Decât un nume adunat pe
o carte” – poezia = bun spiritual, dar și material)
• Adresarea directă către un fiu spiritual („Fiule”)
conține ideea moștenirii spirituale lăsate acestuia
- „un nume adunat pe-o carte”, care devine
simbol al identității obținute prin cuvânt (creatorul
își obține propria identitate doar prin intermediul
scrisului) = INCIPITUL
Cartea

• Bunul cel mai de preț

• Creația
„Nu-ți voi lăsa drept bunuri după moarte, – poezia apare ca bun spiritual și
peren
Decât un nume adunat pe-o carte” – condiția poetului (un nume etern)
• Cumulează experiența generațiilor anterioare, cu
un destin zbuciumat
• Umanitatea e văzută în ascensiune = TREAPTĂ
• „seara razvratită” - face trimitere la trecutul zbuciumat al
strămoșilor, care se leagă de generațiile viitoare prin
„carte”

• enumerația „râpi și gropi adânci” + versul următor „Suite

de bătrânii mei pe brânci” - sugerează drumul dificil al
conoașterii și al acumulărilor, străbătut de înaintași

• formula de adresare, vocativul „fiule” – desemneaza un

potențial cititor, poetul identificându-se, în mod simbolic,
cu un tată (ca un mentor al generațiilor viitoare + tată divin
– Dumnezeu)
Strofa a doua

Hrisov

• Denotativ = arhaism ce desemnează un act domnesc din

Evul Mediu, atestând celui ce-l posedă drepturi de
proprietate
• Conotativ = creația, cartea sfântă, de căpătâi ce
înglobează suferința înaintașilor
• Metafora „carte” are un loc central în această artă poetică,
fiind un element de recurență.
Strofa a treia

DEFINEȘETE ROLUL ARTISTULUI („Din graiul lor cu-

ndemnuri pentru vite / Eu am ivit cuvinte potrivite”)
IMPORTANȚA MUNCII SALE
Poetul este un NĂSCOCITOR și un MEȘTEȘUGAR de
cuvinte
• Paralela dintre munca brută și munca intelectuală – așa
cum țăranul trudește asupra gliei, așa și creatorul trudește
asupra creației (transformarea poeziei într-o lume
obiectuală - poetul aplică asupra cuvintelor aceeași trudă
transformatoare prin care plugarii supuneau pământul)
• CUVINTE POTRIVITE = truda creatorului, migala
Munca brută/ munca intelectuală
• Sapa • Condei
• Brazda • Călimară

• Glia • Cuvântul
• Frământate mii de
• Sudoarea muncii
săptămâni  versuri și
sutelor de ani
icoane (obiecte
estetice)
Poetul este, prin urmare, un născocitor, care transformă
„graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” în „cuvinte potrivite”,
metaforă - poezia ca meșteșug, ca trudă, și nu ca
inspirație divină; transformă cuvintele „frământate mii de
săptămâni” în „versuri și-n icoane”.
• confesiune lirică
„Am luat ocara și torcând ușure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure”
- Ideea poetică - versurile pot exprima imagini sensibile, dar
și stigmatiza răul din jur („să-njure”), arta având funcție
cathartică, dar și moralizatoare.

Rolul social al artei

• De a stigmatiza (a condamna) ceea ce este rău

veninul miere

ocara Să-mbie Să-njure

Cenușa D-zeu
morților de
din vatră piatră
ROLUL ESTETIC AL ARTEI
Strofa a patra -
• Arta are rol
- ESTETIC: de a transforma realitatea
- SOCIAL: de a stigmatiza (condamna) ceea ce este rău

• Transfigurarea socialului în estetic (rolul estetic al artei) - durerea,

revolta socială sunt concentrate/transfigurate/amintite în poezia
simbolizată prin „vioară”, instrument reprezentativ pentru popor:
„Durerea noastră surdă și amară/ O grămădii pe-o singură vioară”.

• Transfigurează urâtul din realitate

• Transformă „zdrențele” în „muguri și coroane” („Din bube,
mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi.”)
• Poezia – un mijloc de răzbunare a suferinței înaintașilor:
„Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Și izbăvește-ncet pedepsitor
Odrasla vie-a crimei tuturor (...)
E-ndreptățirea ramurei obscure (...)
Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.”

• Exprimă revolta reprezentantului neamului (eul liric se

identifică cu acesta) împotriva nedreptăților contra
individului
• Se declară părtaș la suferințele neamului său
• Dă glas acestor suferințe prin creația sa
STĂPÂNUL ASUPRITOR
• Se află în postura de „țap înjunghiat” (metaforă pentru
stăpân)

• Fascinat de cântec
• Trăind experiența artistică inconștient, nebănuind că arta este o formă
de protest împotriva lui
Creatorul
• Preschimba formele de manifestare a urâtului (estetica
urâtului)
ROADE MALIGNE VALORI ESTETICE PERENE

Bube, mucegaiuri și Frumuseți și

noroi Iscat-am prețuri noi
CREATORUL
CREEAZĂ ARTA MENITĂ SĂ VINDECE ORGANISMUL
BOLNAV, CĂCI DUREREA ȘI REVOLTA AU ATINS
APOGEUL.
- „dând în vârf ca un ciorchin de negi” (metaforă
pentru durerea care a ajuns la paroxism)
Strofa a cincea (ultima)
• muza, adică arta contemplativa („Domnița”) pierde în favoarea
meșteșugului poetic:
„Întinsă leneșă pe canapea,
Domnița suferă în cartea mea”.

Def. Poeziei - atât rezultatul inspirației, al harului divin („slova de foc”), cât și
al meșteșugului, al trudei poetice („slova făurită”):
“Slova de foc și slova făurită
Împerecheate-n carte se mărită”.

Condiția poetului este redată în versul „Robul a scris-o, Domnul o citeste”;

artistul este un „rob”, un truditor al condeiului, care se află în slujba cititorului
- “Domnul”.

Creatorul are menirea de a lumina spiritele printr-o carte a revoltei

împotriva nedreptății.
Strofa finală
= definiția poeziei
• Slova de foc = inspirația
• Slova făurită = munca

Se unesc revelând un univers artistic unitar și aparte

Poezia este inspirație și meșteșug
Condiția poetului în raport cu cititorul
Concluzie
Truditorul cuvintelor, Tudor Arghezi, Poetul, elaborează o
sinteză etică și estetică a spiritualității poporului român,
într-o manieră originală.
Cartea
- o succesiune de echivalente ale „carții”:
-- cartea-treaptă, cartea-hrisovul vostru cel dintâi,
cartea-cuvinte potrivite, cartea-Dumnezeu de piatră,
cartea-rodul durerii de vecii întregi, cartea-slovă de foc și
slovă făurită;
- însumate, aceste succesive echi­valări dau definiţia -
sinteză a poeziei.
- substantivul „carte” este, în plan estetic, o metaforă -
sugerează întreaga creaţie a poetului.
Limbajul artistic (estetica urâtului)
• Sintagme poetice aflate în relație de opoziție
• Metafore surprinzătoare ca semnificații (cartea cu diferitele ei
conotații)
• Epitetele se disting prin inovație, prin alăturarea de cuvinte
surprinzătoare
• Limbajul popular (vite, brazdă, sapă etc.) dif. de limbajul cult
(obscur, condei, călimară etc.)
• Limbaj arhaic (hrisov, slovă, sarici, ocară, ușure etc.)
• Versurile au metrică variabilă
• Lexicul e abrupt, colțuros în consonanță cu asprimea ideilor
transmise (râpi, gropi, durere, frământate, înjunghiat etc.)
• Câmpuri semantice dominante (violență, creație, strămoși)