Modernism

TESTAMENT, Tudor Arghezi

 INTRO, APARITIE
Creator de exceptionala vigoare, Tudor Arghezi produce in literatura romaneasca o revolutie
estetica de proportiile celei pe care o infaptuise Mihai Eminescu in veacul anterior, aducand in lirica
interbelica o fantezie metaforica, rod al unor asocieri semantice inedite, ce confera forta de transfigurare a
realitatii.
Poezia Testament deschide volumul de debut al autorului, “Cuvinte potrivite”, publicat in anul
1927, incadrandu-se, astfel, in perioada interbelica.
 SPECIE, CURENT
Opera se inscrie in seria ARTELOR POETICE moderne, prin importanta acordata creatorului si
rolului pe care il indeplineste acesta, prin viziunea asupra creatiei si prin ilustrarea crezului artistic
arghezian. Sunt enuntate sursele de inspiratie ale poeziei si etapele procesului de creatie, evidentiindu-se
misiunea artei.
Poezia apartine directiei MODERNISTE, intrucat impune forme noi in planul creatiei artistice,
precum estetica uratului – ilustrata prin folosirea limbajului nepoetic (“bube, mucegaiuri si noroi”) si se
remarca prezenta lirismului subiectiv, prin verbele si formele pronominale la persoanele I si a II-a (“am
ivit”; “am preschimbat”; “cartea mea”; “sa urci”; “tine”) si prin substantivul in vocativ “fiule”, care
desemneaza interlocutorul imaginar. De asemenea, autorul construieste metafore socante, potrivite noii
estetici: “veninul strans”, “biciul rabdat”, “Ca sa schimbam acum, intaia oara, / Sapa-n condei si brazda-n
calimara”. Tot in spirit modernist, accentul cade asupra artistului, prin raportare la felul in care acesta isi
gaseste sursele de inspiratie. Tin de TRADITIONALISM ideea legaturii dintre generatii si optiunea pentru
tematica sociala.
 TEME, MOTIVE
Fiind o arta poetica, aspectele fundamentale existentiale urmarite in poezie sunt creatia, conditia
creatorului, dar si relatia dintre generatii. Motivul central al poemului este cartea, un simbol al
cunoasterii, al evolutiei (“Cartea mea-i, fiule, o treapta”), al legaturii spirituale dintre generatii, dar si un
reper al stiintei.
 VIZIUNEA ASUPRA LUMII
Viziunea asupra lumii este una simpla, optimista, ce se afla in conformitate cu lumea rurala, si
accentueaza importanta modelelor lasate de generatiile anterioare si relatia care ar trebui sa le lege intre
ele. Creatorul devine un intermediar intre generatii, ce acumuleaza valorile si ideile strabunilor pentru a le
lasa drept mostenire urmasilor.
 TITLU
Titlul poeziei este sugestiv pentru continutul ideatic al acesteia. Termenul “testament” este folosit
cu sens conotativ, facand referire la aspectul religios al poeziei si evidentiaza caracterul spiritual al
mostenirii, pe care o lasa in urma sa creatorul de versuri, pentru generatiile viitoare.
 LIMBAJ SI PROZODIE
Limbajul poetic se caracterizeaza prin ambiguitate, eul liric folosindu-se de termeni conotativi si
metaforici, Tudor Arghezi fiind renumit pentru innoirile lexicale, uneori socante. Autorul apeleaza la
diferite registre lexicale (cuvinte populare: “hrisov”, verbe la perfect simplu: “facui”) si la estetica uratului.
La fel ca poetul francez Charles Baudelaire, in volumul “Florile raului”, Arghezi considera ca orice aspect al
realitatii, indiferent ca este frumos sau urat, sublim sau grotesc, poate constitui material poetic: “Din bube,
mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi”. Prozodia, imbinand traditie si modernitate, este
inedita. Arghezi opteaza pentru strofe inegale ca numar de versuri, cu metrica (9-11 silabe) si ritm
variabile, in functie de intensitatea sentimentelor si de ideile exprimate, iar rima imperecheata tine de
vechile conventii.

 COMPOZITIE
Din punct de vedere COMPOZITIONAL, poezia Testament este alcatuita din 5 strofe, dispuse in 3
secvente lirice, prima sugerand legatura dintre poet si urmasi, a doua prezinta rolul estetic si social al
poeziei, iar a treia secventa contine definirea operei artistice.

Prima secventa lirica este construita sub forma unui monolog adresat potentialului cititor, asa cum
sugereaza substantivul in vocativ “fiule”, care imprima un ton familiar discursului. Eul liric, aflat in ipostaza
creatorului de versuri, isi asuma rolul de mentor al urmatoarei generatii. Cartea sa condenseaza
experientele trecutului pentru a contribui la progres, devenind, astfel, o acumulare spirituala: “Prin rapi si
gropi adanci / Suite de batranii mei pe branci”. Primul tablou se incheie cu indemnul de a respecta bunul
spiritual mostenit: “Aseaz-o cu credinta capatai”. O idee poetica semnificativa este reprezentata de
multiplele definitii metaforice atribuite cartii, ca instrument necesar artistului. Creatorul este un depozitar
al valorilor si al experientelor generatiei anterioare, iar opera sa capata importanta Bibliei – “Ea e hrisovul
vostru cel dintai”. Arta se adreseaza tuturor categoriilor sociale / umane in egala masura, fiind capabila de
a le uni – “Hotar înalt, cu două lumi pe poale” – si ofera individului posibilitatea de a-si depasi conditia –
“Cartea mea-i, fiule, o treapta”).

Ideea centrala din cea de-a 3a strofa este paralelismul si suprapunerea cu lumea obiectuala.
Astfel, “sapa” devine “condei”, unealta de scris, iar “brazda” devine “calimara”, munca poetului fiind
transfigurata din cea fizica, a inaintasilor sai tarani, in cea intelectuala. Sursele de inspiratie trimit spre
limbajul rudimentar – “graiul lor cu-ndemnuri pentru vite” – spre universul inestetic – “bube, mucegaiuri
si noroi”, dar si la sentimente precum durere si venin. In ceea ce priveste actul creatiei, este hiperbolizat
efortul depus de creator, cuvintele fiind “framantate” timp indelungat. Initial, creatorul isi cauta sursele, le
sintetizeaza si le prelucreaza, metamorfozandu-le, insa le pastreaza forta expresiva, idee exprimata prin
oximoronul din versurile “Veninul strans l-am preschimbat in miere, / Lasand intreagă dulcea lui putere”. In
cele din urma, le imprima un scop, opera avand finalitate sociala – “Biciul rabdat se-intoarce in cuvinte / Si
izbaveste-ncet pedepsitor”. Este evidenta revolta impotriva nedreptatii. Eul liric se declara partas la
suferinta neamului, artistul fiind un purtator de cuvant pentru o intreaga categorie sociala, iar opera sa,
definita metaforic ca fiind o “vioara”, devine mesagerul acestei suferinte.

In final, se remarca o alta imagine sugestiva, in care este impartasita viziunea argheziana conform
careia opera de arta presupune impletirea harului, a inspiratiei divine – “slova de foc”, referindu-se la
cuvintele brute – cu truda poetica si cuvantul mestesugit – “slova faurita”. Focul este un element recurent
si in opera eminesciana – “foc de soare” (Luceafarul) – si macedonskiana – “arhanghelul de aur” (Noapte
de decemvrie).

 CONCLUZIE
Poezia Testament este o arta poetica de sinteza pentru orientarile poeziei interbelice,
traditionalism si modernism, in care poetul defineste creatia artistica, misiunea poetica si crezul sau
literar, conform caruia arta innobileaza cuvantul si transforma uratul in frumos.
961