Apartenența la modernism

Modernismul presupune apariția formelor inovatoare în artă și literatură. Acestea se

opun tradiționalismului și normelor sale rigide, regăsindu-se în toate curentele literare
predominante la începutul și în decursul primei jumătăți a secolului al XX-lea: simbolismul,
expresionismul, suprarealismul, futurismul, dadaismul și altele.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este prima dintr-un șir de poezii ce compun
împreună volumul de debut al poetului și filosofului Lucian Blaga, volum intitulat „Poemele
luminii” și publicat în anul 1919. Opera se definește drept artă poetică modernă, în cadrul său
remarcându-se începuturile concepției metafizice pe care scriitorul a dezvoltat-o mai apoi în
lucrările sale.

În primul rând, poezia aparține curentului literar modernist prin tematica sa. Astfel,

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” are drept temă predominantă atitudinea eului liric în
fața marilor mistere universale. Contrar a ceea ce am fi tentați să credem, acesta nu pledează
pentru dezlegarea acestor taine, ci dimpotrivă; pentru potențarea lor, în vederea sporirii
cunoașterii de tip intuitiv, manifestată apoi la nivel spiritual.

În al doilea rând, modernismul textului este susținut de viziunea autorului asupra lumii

și a sensului creației artistice. Blaga numește cele două tipuri de
cunoaștere astfel: „cunoașterea paradisiacă” (cea științifică, bazată pe metode concrete,
tangibile) și „cunoașterea luciferică” (cea resimțită la nivel intuitiv). Primul tip de cunoaștere
se regăsește în cercurile cercetătorilor, în cele ale oamenilor de știință, având drept scop
descifrarea misterelor universale. Pe de altă parte, cunoașterea luciferică își propune tocmai
păstrarea, menținerea acestor taine ale Universului, fără de care procesul de creație artistică ar fi
inexistent. Pledoaria eului liric pentru acest ultim tip de cunoaștere se remarcă în poezie în forma
unei alegeri, exprimată, la rândul ei, prin negații repetate („nu strivesc”, „nu ucid”, „nu
micșorează”). Negațiile sunt prezentate într-un raport antitetic cu verbe afirmative („sporesc”,
„îmbogățesc”, „iubesc”). Astfel, înțelegem faptul că alegerea eului liric este aceea de a înțelege
și a interpreta lumea înconjurătoare prin sporirea tainelor universale, realizată prin preferința
pentru cunoașterea de tip luciferic, în defavoarea celei paradisiace.

În al treilea rând, modul de construcție a discursului liric în text reprezintă un alt

argument în favoarea apartenenței operei de față la modernism. Astfel, discursul este construit pe
baza unor relații de opoziție existente între aceste două tipuri de cunoaștere. Aceste relații se
manifestă prin antiteză („eu/alții”, „lumina mea/lumina altora”, alternarea întunericului cu
lumina). Textul beneficiază și de simetrie, realizată prin reluarea în deschiderea poeziei a
sintagmei din titlu („Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”), precum și prin repetarea
metaforelor din prima și ultima secvență poetică. 

Textul se compune din trei secvențe poetice, ușor de identificat datorită prezenței

majusculei la începutul fiecăreia dintre ele, precum și datorită concluziei din final. Aceste
secvențe poetice sunt construite în jurul unor sintagme ce conțin mărci ale subiectivității
(pronume și/sau verbe la persoana întâi, singular): „calea mea” , „lumina mea”, „căci eu iubesc”.
Se remarcă expresivitatea și puterea de sugestie, ambele caracteristice poeziei moderniste,
regăsite la toate nivelurile limbajului artistic. La nivel morfo-sintactic observăm repetiția
pronumelui „eu”, care sugerează conștiința de sine a eului liric, aflat în plin proces de stabilire a
sinelui în raport cu lumea înconjurătoare. La nivel lexico-semantic se observă atât prezența unor
termeni abstracți, cât și a unora ce aparțin câmpului semantic al misterului, construit cu ajutorul
metaforelor („corola de minuni”, „nepătrunsului ascuns”, „întunecata zare”).

În concluzie, poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este o artă poetică
modernă. Încadrarea operei în curentul literar modernist este susținută de întrunirea unor
condiții specifice, precum: viziunea scriitorului cu privire la condiția umană și modul de
raportare a individului la lumea înconjurătoare, tema (atitudinea omului în fața marilor mistere
universale), precum și modalitățile de construcție ale discursului liric.