Sunteți pe pagina 1din 2

Stimata Doamna profesor, dragi colegi astazi va voi prezenta modul de particularizare al temei

increatului in poezia Oul Dogmatic scrisa de Ion Barbu.

Mai intai voi explica ce inseamna increat.Conform DEX increatul este ceea ce preexist
formei n care urmeaz s se constituie la un moment dat, mai simplu ceea ce este etern.

Poezia Oul dogmatic, aparinnd liricii ermetice, a fost scris n Ajunul Patilor 1925 i
publicat n revista Cetatea literar (1926), fiind apoi inclus n ciclul Uvedenrode din volumul
Joc secund (1930).

Oul dogmatic metaforizeaz ideea nunii ca miracol al creaiei universale, al misterului de


dinaintea Genezei. Oul este simbolul esenei universului, al imaginii eterne a increatului, ca
argument al unor lumi mrunte ce pstreaz dogma ("mrunte lumi pstreaz dogma"), al
repetabilitii macrocosmosului la nivel de microcosmos.

Poezia are are un motto extras din Vechiul Testament, capitolul Facerea: Si Duhul Sfant se purta
deasupra apelor.

Barbu reface mitul cosmogonic(teorie referitoare la originea universului), adaugand


dogma(invtur, tez etc. fundamental a unei religii, care nu poate fi supus criticii) Duhului
Sfant, oul fiind o lume redusa la scara, in care viata si moartea se impletesc, in el reeditanduse
nasterea lumii. In termini biblici, cele doua principii iau forma Logosului(la crestini esena
divinitii) care pluteste deasupra apei materne, inca sterila, conferindu-I viata . Astfel spus, ne
este sugerat ca ni se va vorbi despre preexistenta.

In textele sanscrite, egiptene, babiloniene, oul reprezinta insusi miracolul vietii.(La egipteni, apa
primara, numita "Nun", continea seminte barbatesti si feminine, din care un duh primordial a
inceput geneza, prin formarea unui ou. De aici se va naste zeul luminii Ra, deci creatia se
asociaza cu lumina.)

Ultima strofa propune un alt destin oului dogmatic(cel care contine viziunea si ordinea lumii).
Acesta nu este destinat nici pentru hrana trupului, nici pentru generarea vietii. Imperativele din
secventele nu-l sorbi, Si nici la closca sa nu-l pui! conduc spre o idee neasteptata:
perpetuarea starii de increat: Il lasa-n pacea intaiei-a lui. Poetul prefera increatul fata de
efemeritatea creatiei.

Marin Mincu sintetizeaza aceasta viziune:In Oul dogmatic , I. Barbu are viziunea opririi in loc a
timpului mitic,o conservare a Creatiei la treapta de ceremonial in care personajele nuntii sunt
prezente,sunt de fata, fiecare cu locul sau bine definit , fara insa a trece la consumarea raportului
pentru care au fost invocate. Nunta ramane deci o emlema(simbol) inchisa in
limpiditatea(limpezimea) hermetica(greu de inteles) a Oului.

In concluzie, in cadrul poeziei interbelice motivul increatului este des intalnit, astfel daca Blaga il
gasea in seminte(Mirabila samanta), Barbu il cuprinde in ou. Dincolo de modernitatea cuprinsa
in conceperea simbolului vietii si al mortii deopotriva, se afla o influenta eminesciana
apropierea de pasajul cosmogonic din Scrisoarea I se face cu usurinta. Ca si Eminescu, Barbu in
Oul dogmatic se arata interesat de eterna pace, pacea de dinaintea Creatiei, de starea
primordiala de preexistenta a materiei.