Lumina de L.

Blaga Scurt Comentariu

Poezia lui Lucian Blaga se afla sub numele de "coroane de minuni ale lumii", simbol
al perfectinuii si se constituie, cu fiecare volum, intr-un edificiu fascinant, in care
lirismul, mitul orientului expresionist.
Titlul este chiar numele primului element in ordinea genezei, caruia pretul il inchina nu
doar poezia de fata, ci si intregul volum inaugural.
Tema- celebrarea luminii primordiale, ale carui virtuti creatoare s-au ridicat in
momentul auroral al lumii.
Structura- poezia este formata din cinci strofe de intindere integrala, poetul folosind
versul liber.
Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei, la vederea careia tanarul poet isi simte
sufletul inundat de lumina.
Setea de viata a luminii primordiale "isteria vitalista" consituie primul element
expresionist. Iubirea este o modalitate de comunicare cu Universul si cu Marele Timp.
Strofele II si III prezinta un mic tablou comogarnic restrans la momentul nasterii
luminii.
In priemele versuri, viziuni emiesciene a Nefiintei aflate intr-un somn de veacuri i se
substituie imaginea uriasa a Nimicului agonic, plutind peste apele intunecate ale marii.
Cel care ii da viata acestui Nimic este "Nepatrunsul", Demiurgul, echivalent la Blaga
cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate accesa.
La semnul acestuia, lumina inseatata de viata se rupe ca o stihie ("vifor nebun de
lumina"), trezind dorintele lumii abia nascute.
In strofa IV de numai doua versuri, poetul deplange disparitia luminii "orbitoare" din
prima zi a Genezei.
In ultima strofa, autorul reia monologul adresat iubitei, gaseste rezolvarea: lumina care
inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este poate "ultimul strop" din marea revarsare
orbitoare care a chemat lumea la viata.

Lumina raiului

"Lumina raiului" apartine volumului de poezii "Poemele luminii" (1919), lumina fiind
forta primara a nasterii lumii.

Lucian Blaga se conduce dupa semnele unei mitologii pagane, resurectia fortelor stihiale
constituind o tema dominanta a universului sau poetic. Simbolistica luminii genereaza si
o enorma vitalitate a fiintei, care se armonizeaza cu ritmurile cosmice, intr-o imersiune
catre varsta mitica a omenirii, unde totul era traire extatica, pagana, fara fiori de tristete:

"Spre soare rad!

Eu nu-mi am inima in cap,
nici creeri n-am in inima.
Sunt beat de lume si-s pagan!".
Poetul observa insa ca lipsa unei bipolaritati a lumii o transforma intr-un taram lipsit de
miscare, o mentine in starea de increat, nedesprinsa din nimicul originar. De aceea, in
dialectica blagiana, binelui i se opune, inevitabil, raul, virtutii ingenue, angelice, pacatul:

"Dar oare ar rodi-n ogorul meu

Atata ras fir de caldura raului?
Si-ar inflori pe buza ta atata vraja,
De n-ai fi framantata,
Sianto,
de voluptatea-ascunsa a pacatului?".

intr-o conceptie bogomilica, inclusa si in "Mesterul Manole", dinamica lumii este

bipolara, misterul, freamatul, iubirea se creeaza intre poli antinomici, mergand pana la
antinomia extrema a lumii, dintre rai si iad. E o erezie asumata, ce reaprinde ideea unei
intelegeri secrete a creatorilor lumii, care se sprijina reciproc in marele proces al genezei:

"Ca un eretic stau pe ganduri si ma intreb

De unde-si are raiul -
lumina? - Stiu: il lumineaza iadul
cu flacarile lui!" Lumina raiului pare sa-si traga sevele din flacarile iadului, conceptia lui
Blaga fiind ca, la scara eternitatii, Dumnezeu si diavolul sunt tovarasi, fete ale altui
univers, ascuns, indepartat si profund, ei schimbandu-si unul celuilalt obrazarele.

Vraja trairii si a dragostei pare sa provina dintr-o lume indepartata, din iad, care este
asimilat unui haos primordial, din care izvorasc toate faptele si evenimentele. Blaga
foloseste principiul "cunoasterii luciferice", profunde, lipsite de orice semn deschis al
comunicarii, bazate pe principii transcendente. in acest sens se construieste si poezia de
fata, intrebarile devenind aproape retorice:

"Si-ar inflori pe buza ta atata vraja,

de n-ai fi framantata,
Sfanto,
de voluptatea-ascunsa a pacatului?" intrebarile poetului sunt eretice, construite in aceeasi
gama a relatiilor misterioase intre fapte:

"Ca un eretic stau pe ganduri si ma-ntreb:

De unde-si are raiul-
lumina? - Stiu: il lumineaza iadul
cu flacarile lui!" Esenta inselatoare a luminii determina starea de indeterminare a
constiintei poetice, de accedere in spatii astrale nedefinite, in taramuri metafizice. Lumina
este de esenta luciferica, izvorand din imensa bezna a necuprinsului, iar dorintele omului
respecta aceasta lege profunda, de coincidentia oppositorum a fenomenelor lumii.
Teme si motive ale poeziei "Lumina raiului"
. Existenta principiului ultim de guvernare a lumii, dincolo de care dihotomia intre
Bine si Rau nu mai exista. Aceste doua principii constituie variante limitate ale unei
realitati suprareale complexe.
. Sentimentele de dragoste si de sfintenie izvorasc tocmai dintr-o persistenta a raului,
sunt incluse intr-un patern de comportamente umane prestabilite, construiesc realitatea
lumii perfecte.
. Lumea se supune principiilor de predeterminare apriorica a edificarii universului uman.
Construirea unui univers alternativ, format numai din Bine, reprezinta Raiul, in timp ce
universul avand la baza numai Raul este iadul. Universul obisnuit reprezinta punctul de
contingenta intre cele doua taramuri metafizice, locul unde se impreuna fortele
universale.

. Cele doua forte universale, Binele si Raul, sunt congenere, aflate intr-o conexiune
deplina.

GORUNUL

Poezia GORUNUL este o elegie filozofic i face parte din volumul "Poemele luminii"
aparut in anul 1919.

Tema poeziei meditaia poetului asupra morii. Presimirea morii este o component a
vieii i se dezvluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce relev lirica expresionist n
care se nscrie creaia lui Lucian Blaga.

Posibile surse de inspiraie ale poeziei "Gorunul" se afl n mitologia universala,

folclorul naional i literatura culta.

--in mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizeaz un spaiu de comunicare

ntre Cer, Pmnt i Infern, pe care Mircea Eliade l consider "axis mundi" i apreciaz -
n studiul "Sacru i Profan" - c, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleas numai
pentru a simboliza Cosmosul, dar i pentru a exprima viaa, tristeea, nemurirea,
nelepciunea".

--sursa folcloric, poezia lui Blaga a fost asemnat, ca punct de plecare, cu balada
"Mioria", unii critici considernd ca esena ambelor creaii const n atitudinea omului de
a-i accepta moartea cu detaare, ca pe un dat firesc al existenei.

-- literatura culta, cea mai apropiat elegie asemuit cu "Gorunul" lui Blaga este "Mai am
un singur dor" de Minai Eminescu, criticii literari remarcnd n primul rnd tema comun
celor dou poezii, viziunea filozofic a vieii i a morii. Exist ns i deosebiri ntre cele
dou elegii, mai nti c Eminescu exprim direct- sensul cuvintelor, strnind astfel
tririle, pe cnd la Blaga sensul se contureaz treptat, prin trairile dezvluite pe parcursul
poeziei.
Gorunul este, n poezia lui Blaga, un simbol sacru al condiiei omului n
Univers, semnificnd ideea c viaa i moartea cuprind deopotriv fiina
uman i copacul i c ntre cei doi exist o comunicare spiritual.

Structur i semnificaii

Structural, textul e realizat in trei sectiuni corespunzatoare celor trei strofe:

-- una - a existentei, al starii de a fi
-- a doua - a intrebarii
-- a treia - a concluziei

Prima sectiune debuteaz cu percepia auditiv ("aud") a morii ("un clopot"), la care
poetul cuget nc din timpul vieii ("bate ca o inim"). Presimirea neantului este n
direct legtura cu natura, poetul meditnd ntr-un cadru propice, n "limpezi deprtri",
tumul are trsturi omeneti ("n pieptul unui turn"), iar clopotul msoar, cu "zvonuri
dulci", scurgerea timpului. Verbul ce exprim incertitudinea, "mi pare", poteneaz ideea
de picurare a morii n via, care provoac' o linite simit organic de eul poetic: "stropi
de linite mi curg prin vine, nu de snge". Marin Mincu afirma c "linitea naturii curge
n venele omului, inima omului bate profund n pieptul mprejurimilor".

In sectiunea 2, poetul se adreseaz direct copacului sacru printr-o ntrebare filozofic

privind acceptarea morii cu senzaia linitii ce domin ntreaga natur, cu care poetul se
simte ntr-o deplin armonie: "Gorunule din margine de codru, / de ce m-nvinge / cu
aripi moi atta pace / cnd zac n umbra ta / i m dezmierzi cu irunza-i jucu?".
Forma de superlativ dat cuvntului "pace" prin determinantul "atta" este o metafor a
tcerii cosmice, o linite solemn, n timp ce cuvntul "umbra" semnific fiina muritoare,
trectoare prin lumea aceasta concret, idee sugerat i-de verbul "zac".

Ultima sectiune ncepe cu o ntrebare filozofic tulburtoare care poteneaz

presimirea morii prin verbul dubitativ "poate", poetul contemplnd taina nefiinei ce
capt contur n trunchiul gorunului, sub forma sicriului:-"O, cine tie?-- Poate c / din
trunchiul tu mi vor ciopli / nu peste mult sicriul". Identitatea dintre condiia omului i
cea a gorunului este perceputa cu "linitea" trecerii n moarte - "i linitea / ce voi gusta-o
ntre scndurile lui" - care cuprinde deopotriv poetul i gorunul. Certitudinea c moartea
exist din timpul vieii ("o simt") este atenuata filozofic prin adverbul "pesemne", dei
poetul este "mut" de revelaie, nevrnd s deranjeze, s strice ordinea universal. El
ascult "cum crete-n trupul tu sicriul" i accentueaz ideea ca fiina este supus morii:
"trupul tu" "sicriul meu". Viaa oricrei fiine se scurge cu fiecare clip nspre moarte:
"cu fiecare clip care trece", existnd o mbinare perfecta ntre om i natur, care
alctuiesc, n elegia lui Blaga, o singur fiin.

Imaginea gorunului falnic, n al crui trunchi poetul vede crescndu-i sicriul si cea a
stropilor de linite pe care i simte curgndu-i prin vine dau intuiiei expresie
impresionanta. Transformarea cuvntului sicriu n laitmotiv, revenirea lui obsedanta
contribuie la adncirea dramatismului imprimat sentimentului de ntrebare fr rspuns:
o, cine tie ?, ntoarsa asupra contiinei, lsnd ideea morii sub semnul ipoteticului
Amurg de toamna

Titlul "Amurg de toamna" semnifica anotimpul prezent in aceasta poezie, exprimat printr-
o metafora, termenul de ,,amurg numeste un fenomen cosmic, apusul unui astru si nu
sfarsitul unui anotimp. ,,Amurg de toamna trasfera descrierea concreta a unui tablou din
natura in sfera spirituala, referindu-se la starea psihologica a poetului metamorfizata prin
acest titlu.

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia ,,Amurg de toamna de Lucian Blaga este structurata in stilul artistic specific
poetului fiind alcatuita din trei strofe inegale si un vers liber, in final. Compozitional,
poezia "Amurg de toamna" are doua secvente lirice-o realitate exterioara, in ultima strofa
si o concluzie exprimata prin versul liber.

In prima secventa a pastelului "Amurg de toamna" elementele concrete ale lumii

exterioare sunt dominant cosmice - ,,amurgul, ,,nori, ,,o raza teluricul fiind definit
printr-un simbol fragil - ,,o frunza si altul abstractizat - ,,varf de munti. Lumina
amurgului sugereaza apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, ,,din
varf de munti si acum nu mai exista decat cenusa sub care arde mocnit ,,jeraticul
pasiunilor trecute.

Imaginea vizuala a naturii este inedita si realizata prin personificarea amurgului care
,,sufla/ cu buze rosii si ,,atata pasiunea din inima poetului, pe care el incearca s-o
stinga, s-o estompeze cu iluzia exprimata prin metafora ,,valul subtire de cenusa. Din
stralucirea sufleteasca a mai ramas doar ,,O raza, care sugereaza starea emotionala a
poetului prin personificarea ,,vine goana din apus/ si aduna aripile si se lasa tremurand.

,,Frunza este metafora care sugereaza eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este
prea mare greutatea pasiunii, redata prin metafora personificata a razei: ,,O raza/ []se
lasa tremurand/ pe-o frunza. Ultimele doua versuri ale acestei strofe - ,,dar prea e grea
povara si frunza cade exprima esecul interior al poetului, o cadere psihica in urma
unei puternice pasiuni. Culoarea dominanta in prima strofa este rosul, care poate
semnifica pasiunea arzatoare a unei iubiri apuse, din care a ramas numai jaraticul ascuns
cu grija sub valul de cenusa. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin
epitetul ,,buze rosii ori sugerate de ,,spuza si ,,jaraticul, substantive sugestive pentru
aceasta culoare.

Ultima strofa dezvaluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-o interjectie si o

exclamatie - ,,O, suflet! ce se constituie intr-o confesiune. Poetul doreste sa-si
protejeze sufletul de pasiuni profunde, care sunt sugerate de metafora ,,raza de lumina
- ,,Sa mi-l ascund mai bine-n piept/ si mai adanc,/ sa nu-l ajunga nici o raza de lumina.
Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o alta presiune, emotie
interioara si ,,s-ar prabusi.

Confesiunea lirica din aceasta secventa este ilustrata prin verbul la persoana I singular
,,mi-l ascund si prin marturia dramatica din ultimul vers al secventei privind pericolul
in care se afla sufletul sau ce ,,s-ar prabusi daca o alta emotie profunda l-ar
cuprinde.Ultimul vers al poeziei formeaza singur o strofa, este un vers liber si exprima
concluzia ,,E toamna, lasand deschisa meditatia asupra ideii de toamna ca anotimp sau
ca stare sufleteasca de deprimare de oboseala psihica.