Comentariu literar

,,Biografie” de Lucian Blaga

Poemul “Biografie” a fost publicat în anul 1929, fiind inclus în volumul “Lauda
somnului”. Există şi alte variante ră mase în manuscris. Cea mai veche este
întitulată “Biografia mea pentru un prieten”, publicată în anul 1925, în revista
“Gândirea”.

Înscriindu-se în cea de-a doua etapă a creaţiei blagiene, acea “vîrstă

simbolică ” marcată de “ruptura ontologică ” între eu şi cosmos, pierderea
dimensiunii para-disiace şi sentimentul înstră ină rii.

Tema poeziei o reprezintă : universul, destinul omului, cunoaşterea şi

necunoscutul. Cunoaşterea şi necunoaşterea (“lumina” şi “umbra”), iadul şi raiul
(“muntele cu crini”), toate acestea sînt marcate de contradicţiile universului eului
liric.

Poezia dată poate fi inclusă în curentul literar – expresionismul,

deoarece este un apel de salvare a omului, a spiritului, a valorilor sufleteşti. Se
observă întoarcerea spre etern. Se pune accent pe detaşarea de trup şi contopirea
lui cu natura. Este vizibilă preferinţa pentru transcendent (dincolo de lumea reală )
şi escaladarea universului ceresc (trecerea spre absolut) .

Compoziţional poezia este alcă tuită din trei strofe (prima strofă are 11
versuri; a doua, 8 versuri; iar ultima 5 versuri), fiecare avînd versuri libere, iar
mă rime lor este de 13 silabe. Poezia nu are rimă , iar ritmul corespunde gîndirii şi
tră irii poetului. Forma modernă pe care o foloseşte Lucian Blaga, este o eliberare
de la regulile clasice, fiind o cale directă de transmitere a ideii şi a sentimentului
poetic.

Titlul textului ne poate duce în eroare, deşi poezia se întitulează “Biografie”,

ceea ce sugerează consemnarea amă nuntelor bine ştiute, textul insistă asupra
necunoscutului din viata sa (“Unde şi cînd m-am ivit în lumină , nu ştiu/ din umbră
mă ispitesc singur să cred/ că lumea este o cîntare / Stră in zîmbind, vră jit suind/ în
mijlocul ei mă -mplinesc cu mirare”).

Biografie e un poem orfic despre cîntă reţul care însufleteşte lucrurile cu glasul,
lira, cuvîntul să u. Ivit din umbră , din întunericul şi tă cerea iniţială , poetul mirat de
sine însuşi şi de lume , ,,stră in , ,,vră jit , pă şeşte în această cîntare şi lumină care
este şi lumea, pentru a rosti cuvîntul să u poetic.
 În vraja luminii cosmice şi a cîntecului universal, eul stră bate calea ascensională
a desă vîrşirii ca eu orfic. Fiinţă atemporală , el vine dintr-un neştiut tă rîm al
adîncului: “Unde şi cînd m-am ivit în lumină nu ştiu, / din umbră mă ispitesc
singur să cred / că lumea e o cîntare”. Lumea - lumină spre care suie vră jit e totuşi
tă rîmul în care chemarea orfică înlesneşte întîlnirea cîntă rii şi a cuvintelor stinse în
magia poeziei. Aici împlinindu-se, tentînd că tre “dezmă rginire”, cîntă reţul îşi
cercetează “puterile” orfice: “Cîteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, / cîteodată
iubesc lucruri cari nu-mi ră spund”.

Instanţa intermediară între “coperişele iadului” şi “muntele cu crini”, între

vinovă ţie şi neprihă nire, pune acent pe faptul că poetul aduce cu sine povara
destinului omenesc, accesul la taine fiindu-i deschis: “Închis în cercul aceleiaşi
vetre / fac schimb de taine cu stră moşii, / norodul spă lat de ape subt pietre”.
Matricea, sensul primordial al iniţierii în lume e împlinit în gestul magic al rostirii
muzicale. Tainele şi “Poveştile sîngelui uitat de mult” sunt energiile sale secrete;
timpul poveştilor e privilegiul fiinţei pure, paradisiace, în ipostaza că ruia se afla
eul poetic.

,,Biografie”  reuneşte trei elemente-cheie ale poeziei blagiene: tă cerea, cuvîntul,

cîntecul, triptic ce “corespunde, într-o perfectă simetrie, dublei deschideri a eului
poetic spre spaţiul originar - nostalgie a «stă rii dumnezeieşti», ori nă zuinţa de a
restaura, în lumea creatului, ” spune Ion Pop.
Orfismul e una dintre temele ce definesc eul problematic blagian. Biografia
poetului-cîntă reţ e a unui eu situat etern în centrul universului.

Chiar din primele doua versuri, eul liric a folosit ca mijloc de exprimare
antonimia dintre lumină şi umbră . În acest context lumina este semnul împlinirii,
al cunoaşterii poetice, iar umbra simbolizează destinul uman, misterios, limitele
cunoaşterii raţionale, necunoscutul. Prin contrdicţiile universului, eului liric se
dedubleaza (“stră in zîmbind”, “ma-mplinesc”). Aici sensul implinirii este
cunoaşterea poetică a lumii prin proiectarea ideilo eului.
În versul al şaptelea (“Cîteodată spun vorbe cari mă cuprind,/ cîteodată
iubesc lucruri cari nu-mi ră spund”) tensiunea lirica se naşte din negaţie; apare
mă rturisirea “nevoii de trasfigurare a lumii”.
Metafora din prima strofa( “Lumea e o cantare”) situează figura umană în
două sfere diferite: în sfera Binelui şi în cea a Ră ului. Sfera Binelui aparţine
paradisului, raiului, muntelui cu crini, iar sfera Ră ului aparţine unui plan opus
Binelui şi anume iadului(“ coperişele iadului”). Dar lumea este o cîntare pentru că
în diversitatea ei fascinanţă există o armonie unificatoare. Cîntecul reprezintă o
prelungire în lumea tă cerii originare fiindcă numai în el se regă seşte echilibrul şi
armonia.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul închis; meditativ
incercînd să sondeze necunoscutul(“ Seara se-ntamplă mulcom s-ascult/ în mine
cum se revarsă / poveştile sîngelui uitat de mult”). Seara se asociaza cu
reîntoarcerea spre sine şi spre stră moşi, concentrînd spaţiul (“ în cercul aceleiaşi
vetre”) şi timpul (o durată temporală este parcursă în acest “ schimb de taine cu
stră moşi”), iar “ziua” devine simbol al “risipei pe sine” (“ziua tră iesc împră ştiat ca
furtuna”). Tot în această strofă sunt şi alte simboluri: pîinea (ca simbol al hranei
spirituale ce reprezintă amintirea originilor) şi luna (simbol al trasformă rii, al
visului)(“ Binecuvînt pînea şi luna”).
Pe parcursul poeziei putem desprinde o serie de motive literare. Spre exemplu în
prima strofă se desprinde motivul luminii, a umbrei, a stră inului, a împlinirii, a
vorbelor, a vînturilor, a iadului, a muntelui cu crini, motivul vetrei şi cel a
stră moşilor.

In stofa a doua descoperim motivul norodului, a serii, a sîngelui, a pîinii, a lunii.

In strofa a treia sînt aşa motive ca : motivul cuvintelor, a cîntecului, a tă cerii, a
somnului lumii şi motivul stelei.

“Biografie” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă pentru că interesul

autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice la relaţia poet-lume.
Fiindcă poemul are doar un plan filozofic secundar, nu este o creaţie filozofică .
Eul liric abordînd problematica cunoaşterii, poezia poate deveni atît pentru cel care
o scrie, cît şi pentru cel care o citeşte, o formă de autocunoaştere.