Necuvinte

Nichita Stănescu
 Necuvinte
 Visez acel laser lingvistic
care să taie realitatea pe dinainte,
care să topească şi să străbată
prin aura lucrurilor.
 Acel cuvânt îl visez
care a fost la începutul lumilor lumii,
plutind prin întuneric şi despărţind
apele de lumină,
 născând peşti în ape şi născând
ape şi lumini în lumină,
născând peşti în ape şi născând
ape şi lumini în lumină…
 Visez acel laser lingvistic
care să taie realitatea pe dinainte,
care să smulgă întruna luminii
partea ei de apă, cu peşti.
 Care să smulgă întruna luminii
ce e apă cu peşti în ea şi s-o lase
tot mai pură şi mai singură şi mai pură,
până când se face din nou
întuneric.
 (din volumul „Un pământ numit
România” (1969)
Nichita Stănescu – specificul universului liric

 Nichita Stănescu este un inovator al limbajului poetic în literatura română, „o

conştiinţă artistică ce regândeşte, de la capăt, întreaga poeticitate” (Ştefania
Mincu), prin efortul său de „sistematizare şi organizare, de creare a unui
cosmos al vorbirii” (Marian Papahagi). Creaţia sa poate fi înţeleasă ca o
poezie a poeziei – regăsim, la Stănescu, o constantă preocupare de a-şi defini
creaţia, „o încercare dramatică de transcedere a poeticului” (Ştefania
Mincu).
 Nichita Stănescu pune în discuţie chiar materialul de construcţie a universului
poetic, cuvintele, considerate, în plin modernism, insuficiente, devalorizate
prin tocire, prin repetabilitate extremă. Poetul neagă cuvintele, înlocuite
prin reversul lor, „necuvintele“, expresie a Cuvântului originar, creator de
Lume, care nu trebuia să semnifice, să substituie obiectul, ci era obiectul
însuşi, lumea în potenţială devenire.
  Tema poeziei este creația văzută ca un act de
recreare a universului, întoarcere la esența
lucrurilor.
 Prin caracteristicile ei de artă poetică, poezia
„Necuvinte” propune utilizarea altui tipar
semantic, în care sugestia să fie grăitoare în
această inversare a rolului semnelor şi a codurilor
lingvistice.
 Făcând comparația cu Ion Barbu, la eroul liric
Tema stănescian, situat pe „locul secund“, nu mai poate
fi vorba decât ne-Cuvântul, cu o putere similară
poeziei celui dumnezeiesc, dar într-altă situaţie, cea a
realităţilor de după «Geneză»: „Visez acel laser
lingvistic / care să taie realitatea de dinainte”.
 Pentru poet, necuvintele sunt semne grafice
identice Cuvintelor, dar având alt sens, altă
semnificaţie. Cuvintele exprimă cunoaşterea
dialectică, cerebrală, raţională, iar Necuvintele,
cunoaşterea metafizică = substantivul nearticuluat
din titlu, nedeterninarea
 Titlul

 Titlul poeziei trimite la

volumul de versuri emblematic
pentru creația lui N. Stănescu,
„Necuvintele”, Preocupat să
ajungă la cuvântul originar,
Logosul primordial, cu valoare
ontogenă, Nichita Stănescu
proiectează în versurile date
dimensiunea creatoare prin
edificarea unui univers cu noi
valenţe dimensionale.
 Sfânta Evanghelie după Ioan scrie că
Dumnezeu-Cuvântul s-a făcut trup, că la
început era Cuvântul şi Cuvântul era la
Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul, că toate
prin El s-au făcut. Dacă la Dumnezeu era Punctul de
Cuvântul, când, potrivit Facerii (întâia carte a plecare –
lui Moise), «la început, a făcut Dumnezeu cerul
şi pământul», când «întuneric era deasupra geneza poeziei
adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe
deasupra apelor; şi a zis Dumnezeu: „Să fie
lumină !“; şi a fost lumină...»
 E o metaforă a renaşterii
Visez acel laser lingvistic

şi a purificării lumii şi a
sensurilor cuvintelor
degradate prin
reactivarea Logosului
care să taie realitatea pe dinainte,
primordial, prin
edificarea unui univers
care să topească şi să străbată
cu noi valenţe
dimensionale. prin aura lucrurilor.
 Metaforă inedită formată
prin alăturarea a doi
termeni neologici,
științifici, care intră în
relație eufonică prin  Imaterialul se materializează, „aura lucrurilor” capătă consistență
aliterație materială, cele două realități se răsfrâng una asupra celeilalte
 Verbul la timpul prezent
„visez”, repetat ca  Metafora exprimă caracterul sacru al creației
laitmotiv în strofele  Verbul „să taie” sugerează pregnanța ideii de separare dintre cele
poeziei, prin poziția
inițială, accentuează două lumi
ipostaza demiurgică a
eului liric, corespondent
 Conjunctivul prezent, „să taie”, „să topească”, „să străbată” indică
al laserului, care este un dorința, o perspectivă anticipativă asupra latențelor existente în
fascicul de lumină banalul mijloc de comunicare folosit și în poezie și care-l pot
intensificată. transforma din cuvânt în necuvânt
 Acel cuvânt îl visez
 Motivul care a fost la începutul lumilor lumii,  Repetarea versurilor
subliniază ideea de
cosmogonic plutind prin întuneric şi despărţind repetare la nesfârșit a
Pentru a exprima genezei

realitatea apele de lumină,
primordială,  Repetiția trimite către
„începutul lumilor cadența textelor sacre sau
spre sugestia descântecului
lumii”, e nevoie născând peşti în ape şi născând
de un cuvânt care  Repetiția aduce sugestia
să exprime ape şi lumini în lumină, spiralei, a circularității și
absența (particula susține ideea creației
ne-) și, în același născând peşti în ape şi născând
 Motivul luminii pune în
timp unul care să
nu aibă nicio
ape şi lumini în lumină… evidență un fapt științific
legătură cu dovedit: la baza creaţiei
creația materiale stau fotoni de
preexistentă lumină, la nivel subatomic
– adică şi materia este tot
 Aliterațiile lumină, în esenţă = poezia
reflectă mod de cunoaștere
predispoziția
ludică a poetului
neomodernist
 Aflarea logosului originar este posibilă Visez acel laser lingvistic
numai prin visare, stare propice care să taie realitatea pe dinainte,
desprinderii de lumea materială, situare
a eului liric la limita exterioară a
care să smulgă întruna luminii
conștienței, spațiu posibil refacerii partea ei de apă, cu peşti.
realității primordiale
 Metafora „apă cu pești în ea” – expresie Care să smulgă întruna luminii
a materialității ce e apă cu peşti în ea şi s-o lase
 Triplu epitet al renaşterii şi a purificării tot mai pură şi mai singură şi mai pură,
lumii şi al sensurilor cuvintelor
degradate prin reactivarea Logosului până când se face din nou întuneric.
primordial
 verbele „să taie”, „să smulgă” trimit
către procese fizice intense, ireversibile
 Ambiguitate a versului ce poate sugera
îndoiala în puterea menținerii potenței
demiurgice sau, dimpotrivă, o geneză
continuă până la sfârșitul universului
 Versificația
 La nivel prozodic, poetul
alternează versul alb cu
rima poeziei tradiționale.
Strofa a treia are o rimă
îmbrățișată și versuri egale
ca lungime, în timp ce
strofele celelalte sunt
alcătuite independent de
constrângerile poeziei
clasice. Este prezent
ingambamentul.