Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, poezie simpl ca o respiraie spontan, care nu

angajeaz idei abstracte (Marin Mincu), deschide volumul de debut al lui Lucian Blaga,Poemele
luminii, devenind cunoscut ca art poetic, prin construirea unui program care i dezvluie nelesul
mai ales datorit operei n ansamblu a marelui poet. n sistemul liric blagian, acest text reprezentativ
ocup un loc important, concentrnd ca ntr-un focar tendine specifice operei poetului i anunnd
direcii viitoare ale receptrii.
Poezia e o confesiune a unui crez care nu poate fi exprimat altfel dect la persoana I, o luare de
cuvnt presupunnd un subtext polemic fa de alte poziii, anterioare sau contemporane. n eu,
cuvntul cu care se deschide poezia, este cuprins ideea c textul poetic, n general, este
manifestarea imperativ a individualitii creatoare, privit n raport cu lumea i cu ceilali ( alii ).
Titlul, alctuit dintr-o propoziie dezvoltat, are semnificaie metaforic i subliniaz caracterul de art
poetic al poemului, accentund poziia lui eu confesiv. Aspectul negativ al verbului predicat
sugereaz o luare de poziie polemic n raport cu alte puncte de vedere: nu strivesc. Ultima parte a
titlului, alctuit, la nivel sintactic, dintr-un complement direct care expliciteaz sensurile verbului,
nsoit de determinani substantivali creeaz deschiderea spre sensurile metaforice ale textului: corola
de minuni a lumii este o metafor pentru tainele universului, atitudinea eului liric fiind, vdit, una de
protejare a misterelor, de potenare a sensurilor.
Artele poetice clasice cuprind de obicei nvturi poetice, n care poezia este privit din exterior, cu
ignorarea, de cele mai multe ori, a eului artistului. Eul blagian devine o ipostaz interiorizat,
adresndu-se doar siei, ntr-o confesiune discret, privindu-se pe sine doar n raport cu lumea care
nu este real, ci lumea imaginar, univers interior, construit din aspiraiile cele mai profunde ale fiinei.
Eul trit ( adic acela care se manifest prin afecte, impulsuri, atitudini) se adreseaz lumii simite, i,
totodat, unei lumi n sens filosofic, adic unui real negat n exterioritatea sa pentru a fi recreat sub
forma de imagine exaltat n concept ( corola de minuni a lumii ). Accentul nu cade pe textul care va
rmne, pe cuvnt, ci pe participarea subiectiv la tainele universului. Cuvntul trece pe al doilea plan
n evaluarea actului poetic, pentru c poetul nu este att un mnuitor, ct un mntuitor al cuvintelor.
Cuvntul efemer, fragil, la Blaga, dizolvndu-se n fiinarea propriu-zis, se pierde pe msur ce se
rostete, fiind neles doar ca o poarta a ieirii lumii din nefiin. Ceea ce este trit nemijlocit ca stare
pare s fie att de dens i de incomunicabil, nct tcerea nsi ar putea deveni un act de comunicare
i autocomunicare, cuvntul fiind doar o palid urm a unei entiti interioare. Poezia nu mai este
neleas ca rezultat finit, ca oper, ci mai ales ca descrcare spontan de energii interioare, de emoii
care trebuie trite chiar n procesul lor de constituire. Cuvintele, imaginile poetice, alctuiesc doar un
grafic, o transcriere a energiilor afective, care depesc graniele prozodice specifice poeziei
tradiionale.
Crezul poetic nu mai apare ca o problem de situare fa de propria art, fa de meteugul artistic i
uneltele specifice acestui meteug, ci ca o situare fa de obiectul su, care este lumea n sens larg i
cuvntul n sens restrictiv. Din intenia eului liric de a nu strivi, a nu ucide, a nu sugruma i a
nu lumina necrutor, ci de a pstra o atitudine de reculegere i nfiorare discret izvort din iubire,

se nasc atributele lumii, care devine astfel o corol de minuni, o uria floare cu neasemuite petale
palpitnd de taine, metafora ce se amplific treptat, potennd ideea de mister prin elemente ca:
taine, vraja neptrunsului ascuns, adncimi de ntuneric, ntunecata zare, largi fiori de sfnt
mister, taina nopii. Tot efortul creator se subordoneaz finalitii de a aduce cuvintele din starea
lor natural n starea de graie, pentru c, prin cuvnt, creatorul blagian are acces la tainele
universului.
Textul este organizat n jurul unei opoziii fundamentale eu-alii. Prima secven poetic aduce n primplan eul liric, prin persoana nti a pronumelui personal, asociat unor noiuni negative: nu strivesc,
nu ucid cu mintea. Opoziia se contureaz n secvena a doua a poemului, care asociaz unei noiuni
unice lumina - doi termeni eu, alii. Lumina mea este o metafor pentru un anumit mod de
cunoatere, specific eului poetic. Acest mod de cunoatere ( luciferic, dac ar fi asociat cu un
concept filosofic ) este caracterizat de potenarea misterului universal. Lumina altora desemneaz un
mod de cunoatere opus, caracterizat de anularea tainei, de reducerea misterelor universale ( n
termenii filosofiei lui Blaga, lumina altora ar putea fi asociat cunoaterii paradisiace ). Raportul de
coordonare adversativ dintre cele dou enunuri marcheaz antiteza ( instituit la nivel semantic prin
cele dou metafore ) i la nivel sintactic: Lumina altora / sugrum vraja neptrunsului ascuns / n
adncimi de ntuneric, / dar eu, / eu cu lumina mea sporesc a lumii tain. Prin intermediul
comparaiei care include un termen din sfera cosmicului se subliniaz atitudinea eului poetic: intocmai cum cu razele ei albe luna / nu micoreaz, ci tremurtoare / mrete i mai tare taina nopii,
/ aa se schimb-n nenelesuri i mai mari / sub ochii mei
Incipitul i finalul textului se afl ntr-un raport de cauzalitate. De altfel, ntreaga poezie ar putea fi
redus la o singur fraz, care sintetizeaz ideea de protejare a misterelor universale: Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii // cci eu iubesc / i flori i ochi i buze i morminte.
n centrul discursului liric se afl eul poetic, desemnat prin pronumele personal eu. Frecvena acestui
pronume susine caracterul de art poetic al textului care deschide volumul de debut.
Limbajul poetic este metaforic, figurat. Majoritatea sintagmelor se refera la ideea de mister, de tain:
corola de minuni a lumii desemneaz totalitatea tainelor universale, flori, ochi, buze ori morminte
particularizeaz simboluri ale acestor taine: flori ar putea fi simbolul pentru via, frumusee pur,
ochi metafor pentru cunoatere, buze - metafor pentru comunicare, morminte - metafor
pentru misterul morii. n aceast variant de interpretare, flori i morminte ( metafore pentru
via i moarte ) ncadreaz metaforele sugernd atitudini eseniale ale umanului - cunoatere,
comunicare. Enumerarea atributelor lumii este fcut nu la ntmplare, ci n ordinea crescnd a
elementului de mister cuprins n ele. Grija de a nu destrma vraja neptrunsului ascuns este, de
fapt, grija de a nu dezvlui taina propriului eu insondabil, de a nu-l divulga prin cuvnt dect parial,
prin metafore, prin revelaiile fragmentare i spontane, fr durat, ale cuvntului.
De la nceput, Blaga i reprezint actul poetic ca pe un raport eu-lume. ntre aceti doi poli se vor
instala toate tririle, toate tensiunile prezente n volumele viitoare. ncepnd cu expresionismul,
poezia devine expresie a contiinei individuale; obiectul artistic trebuie s aib un centru de greutate

spiritual care s coincid cu centrul su de greutate obiectiv. Este o concepie nou asupra poeziei,
care nu ar mai fi pura redare a lumii obiective, ci ar ncepe de la rostirea contient a vocabulei eu,
de la detaarea vizibil a contiinei de lume i de ceilali ( lumea altora ). Arta este, deci, un
mijlocitor ntre contiin i lume, sau arta se nate datorit existenei contiinei.
Sentimentul major este acela de contopire pn la identificare cu misterele universale, cu substana
ascuns a lumii la care eul poetic se simte participnd. Lumea este exprimat printr-o metafor
sintetizatoare ca fiind o corol de minuni ( adic miracole, taine revelate care se arat eului n toata
splendoarea lor ), pentru ca apoi, pe parcursul poeziei, aceste minuni s se obscurizeze treptat,
transformndu-se n adncimi de ntuneric, n nenelesuri i mai mari. O stare de continu tnjire,
de nostalgie nevindecat se ascunde n spatele cuvintelor ce exprim comunicare senin cu lumea. Se
ghicete de la acest volum ca Blaga va fi un nempcat, c va iscodi cu mari i chinuitoare ntrebri
aceste taine numai pe jumtate revelate, pe jumtate refuzate. La nivel lexical, se poate observa c
majoritatea termenilor sunt nsoii de un fel de aureol de sens ( M. Mincu ), ca i cum semnificatul
lor obscur ( sensul ) ar tinde s depeasc semnificantul ( forma ). Se poate spune c Blaga folosete
un cuvnt - mister, avnd un orizont larg, o ntunecat zare de sensuri multiple, fr a putea s fie
epuizat. El nsui, cuvntul, ascunde o corol de minuni, un halou de semnificaii ce palpit
provocnd spiritul, ca i florile, ochii, buzele, mormintele.

Scrie un eseu n care s demonstrezi c o poezie studiat (aparinnd lui Lucian Blaga) este o
art poetica modern.
n realizarea eseului, vei avea n vedere:
explicarea conceptului operaional art poetic;
prezentarea unor aspecte ale concepiei despre art i despre creator, reflectate n poezia studiat;
prezentarea structurii textului poetic ales;
relevarea rolului expresiv al nivelurilor textului poetic ales;
evidenierea specificului limbajului i a expresivitii textului poetic.
IPOTEZA
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romne din perioada interbelic,
alturi de Testament de Tudor Arghezi i Joc secund de Ion Barbu. Poezia este aezat n fruntea primului
su volum, Poemele luminii (1919), i are rol de program (manifest) literar, realizat ns cu mijloace
poetice (nu este un text teoretic n proz).
ENUNAREA ARGUMENTELOR:
Este o art poetic, deoarece autorul i exprim crezul liric (propriile convingeri despre arta literar i
despre aspectele eseniale ale acesteia) i viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile
idei despre poezie (teme, modaliti de creaie i de expresie) i despre rolul poetului (raportul acestuia cu
lumea i creaia, problematica cunoaterii).
Este o art poetic modern, pentru c interesul autorului este deplasat de la tehnica poetic la relaia
poet-lume i poet-creaie.
Relaia dintre viziunea autorului asupra poeziei i expresionism se concentraz n jurul unor aspecte
relevate n textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decisiv n raportul interrelaional stabilit cu cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea i spiritualizarea peisajului, tensiunea liric.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare)
Ideile poetice se vor regsi ulterior n alte volume i i vor gsi formularea i corespondena n plan teoreticfilozofic n lucrarea Cunoaterea luciferica (1933), volum integrat n Trilogia cunoaterii. Dar textul
operei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii nu este de ordin conceptual, nu conine un ir de
raionamente, ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, avnd, ca la Eminescu, un plan filozofic secundar.
Atitudinea poetului fa de cunoatere poate fi explicat cu ajutorul terminologiei filozofice ulterior
(cunoaterea poetic, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociaz cu serii verbale simetric antitetice:

- lumina altora" - sugrum (vraja), adic strivete, ucide (nu sporete, micoreaz, nu mbogete, nu
iubete);
- lumina mea" - sporesc (a lumii tain), mrete, mbogesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Antiteza este marcat i grafic, pentru c versul liber poate reda fluxul ideatic i afectiv. n poziie median
sunt plasate cel mai scurt [dar eu") i cel mai lung vers al poeziei (eu cu lumina mea sporesc a lumii
tain"). Conjuncia adversativ daf, reluarea pronumelui personal eu", verbul la persoana I singular, form
afirmativ, sporesc (a lumii tainf, afirm opiunea poetic pentru un mod de cunoatere - cu lumina mea"
- i atitudinea fa de misterele lumii.
Ampla comparaie aezat ntre linii de pauz funcioneaz ca o construcie explicativ a ideii exprimate
concentrat n versul median. Plasticizarea ideii poetice se realizeaz cu ajutorul elementelor imaginarului
poetic blagian: lun, noapte, zare, fiori, mister.
Finalul poeziei constituie o a treia secven, cu rol conclusiv, dei exprimat prin raportul de cauzalitate (cc\. Cunoaterea poetic este un act de contemplaie (tot ...se schimb... sub ochii mei') i de
iubire (cci eu iubesc").
Elemente de recuren n poezie sunt: misterul i motivul luminii, care implic principiul contrar, ntunericul. Discursul liric se organizeaz n jurul acestor elemente.
Nivelul morfosintactic
- repetarea, de ase ori n poezie, a pronumelui personal eu - susine caracterul confesiv;
- verbe la timpul prezent, modul indicativ - plasarea eului poetic ntr-o relaie definit cu lumea (prezentul
etern i prezentul gnomic);
- seriile verbale antonimice, cu forme afirmative i negative - redau opiunea poetic pentru o form de
cunoatere, de raportare a eului poetic la lume, care st sub semnul misterului;
- opoziia ntre adjectivul posesiv mea i adjectivul nehotrt altora,
(cunoaterea poetic, de tip intuitiv). Sintagmele poetice se asociaz cu serii verbale simetric antitetice:
- lumina altora" - sugrum (vraja), adic strivete, ucide (nu sporete, micoreaz, nu mbogete, nu
iubete);
- lumina mea" - sporesc (a lumii tain), mrete, mbogesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Antiteza este marcat i grafic, pentru c versul liber poate reda fluxul ideatic i afectiv. n poziie median
sunt plasate cel mai scurt (dar eu") i cel mai lung vers al poeziei (eu cu lumina mea sporesc a lumii
tain"). Conjuncia adversativ dar", reluarea pronumelui personal eu", verbul la persoana I singular,
form afirmativ, sporesc (a lumii tain, afirma opiunea poetic pentru un mod de cunoatere - cu
lumina med' - i atitudinea fa de misterele lumii.
Ampla comparaie aezat ntre linii de pauz funcioneaz ca o construcie explicativ a ideii exprimate
concentrat n versul median. Plasticizarea ideii poetice se realizeaz cu ajutorul elementelor imaginarului
poetic blagian: lun, noapte, zare, fiori, mister.
Finalul poeziei constituie o a treia secvena, cu rol conclusiv, dei exprimat prin raportul de cauzalitate (cci). Cunoaterea poetic este un act de contemplaie (tot ...se schimb... sub ochii met') i de
iubire (cci eu iubesc").
Elemente de recuren n poezie sunt: misterul i motivul luminii, care implic principiul contrar, ntunericul. Discursul liric se organizeaz n jurul acestor elemente.
Nivelul morfosintactic
- repetarea, de ase ori n poezie, a pronumelui personal eu - susine caracterul confesiv;
- verbe la timpul prezent, modul indicativ - plasarea eului poetic ntr-o relaie definit cu lumea (prezentul
etern i prezentul gnomic);
- seriile verbale antonimice, cu forme afirmative i negative - redau opiunea poetic pentru o form de
cunoatere, de raportare a eului poetic la lume, care st sub semnul misterului;
- opoziia ntre adjectivul posesiv mea i adjectivul nehotrt altora, determinani ai
substantivului lumina; conjuncia i, prezent n zece poziii - confer cursivitate discursului liric i
accentueaz ideile cu valoare gnomic; enumerarea prin i din versul final - aaz pe acelai plan elementele
universului; prepoziia cu, utilizat n trei poziii, marcheaz funcia sintactic de complement circumstanial
instrumental - semnificnd cile, mijloacele de cunoatere a lumii; conjuncia adversativ dar n poziie
median n ansamblul poeziei - susine paralelismul structural; topica afectiv (inversiuni i dislocri
sintactice) - evideniaz opiunea poetic.
Nivelul lexico-semantic
terminologia abstract, lexicul mprumutat din sfera cosmicului i a naturii este organizat ca forme sensibile
ale cunoaterii!' (tefan Munteanu); cmpul semantic al misterului realizat prin termeni/ structuri lexicale
cu valoare de metafore revelatorii: tainele, neptrunsul ascuns, a lumii tain, ntunecata zare, sfnt mister,
ne-neles, ne-nelesuri i mai mari;
opoziia lumin-ntuneric relev simbolic relaia: cunoatere poetic (prin iubire i creaie) - cunoatere
logica; sens denotativ/ sensuri conotative, limbajul metaforic
- cuvntul poetic nu nseamn, ci sugereaz; plasarea vocabulei eu n poziie iniial i repetarea ei
- evideniaz (auto)definirea relaiei eu-lume.

Nivelul stilistic
limbajul artistic i imaginile artistice sunt puse n relaie cu un plan filozofic secundar; organizarea ideilor
poetice se face n jurul unei imagini realizate prin comparaia ampl a elementului abstract, de ordin
spiritual, cu un aspect al lumii materiale, termen concret, de un puternic imagism; se cultiv cu
predilecie metafora revelatorie, care caut s reveleze un mister esenial pentru nsui coninutul faptului,
dar i metafora plasticizant, care d concretee faptului, fiind ns considerat mai puin valoroas.
Nivelul fonetic
- pauzele marcate de cezur i de dispunerea versurilor cu msur inegal, n funcie de ritmul interior;
- sublinierea ideilor prin alturarea cuvintelor din aceeai familie lexical (ne-neles- ne-nelesur);
- eufonia versurilor sugereaz amplificarea misterului.
Particulariti prozodice
- Poezia este alctuit din 20 de versuri libere (cu metrica variabil), al cror ritm interior red fluxul ideilor
i frenezia sentimentelor.
- Forma modern este o eliberare de rigorile clasice, o cale direct de transmitere a ideii i a sentimentului
poetic.
CONCLUZIA
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de
Lucian Blaga este o art poetic modern pentru c interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii
poetice (restrnse la enumerarea metaforelor care sugereaz temele creaiei sale i la exemplificarea unor
elemente de expresivitate specifice: metafora revelatorie, comparaia ampl, versul liber)- la relaia poetlume i poet-creaie. Creaia este un mijlocitor ntre eu (contiina individual) i lume.' Sentimentul poetic
este acela de contopire cu misterele universale}'' cu esena lumii. Actul poetic convertete (transfigureaz)
misterul, nu l reduce. Misterul este substana originar i esenial a poeziei: cuvntul originar (orfismul).
Iar cuvntul poetic nu nseamn, ci sugereaz, nu explic misterul universal, ci l protejeaz prin
transfigurare.

Eu nu str1vhsc corola de minuni a lumii

poezie interbelica arta poetica filozofica moderna

poezie lirica lirism subiectiv
Definitie; Conceptul arta poetica exprima un ansamblu de trasaturi care compun ziunea despre lume si ata a
unui autor, despre menirea lui in Univers si despre misiunea artei sale, intr-un limbaj literar care-l
particularizeaza.
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" asezata in deschiderea volumului de debut al,lui Lucian
Blaga (1895 - 1961), "Poemele luminii" (1919), se defineste ca "ars poetica" moderna si
anticipeaza conceptia metafizica pe care o va detalia in lucrari filozofice 15 ani mai tarziu.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o meditatie filozofica, avand profunde accente lirice, o
confesiune elegiaca pe tema cunoasterii, care poate fi paradisiaca, misterul fiind partial redus cu ajutorul
logicii, al intelectului, al ratiunii si luciferica, ce potenteaza misterul, il reveleaza prin trairile interioare, prin
imaginatie si stare poetica. Aceste idei poetice le exprimase Blaga anterior in volumul "Pietre pentru templul
meu" din 1919 -"Cateodata, datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim
asa de mult, incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare"- si ulterior In "Cunoasterea luciferica" din 1933,
volum ce a fost apoi integrat in lucrarea metafizica "Trilogia cunoasterii".In spirit modern, imaginarul poetic
transureaza realitatea concreta intr-o ziune artistica specifica filozofiei blagiene, prin cunoastere luciferica,
altfel spus cunoasterea Universului inseamna potentarea misterelor lumii prin iubire, prin functia expresiva a
metaforei revelatorii si a elementelor de recurenta.
Propriu oricarei arte poetice, lirismul subiectiv se manifesta si in aceasta poezie, confirmand prezenta eului
liric prin marcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele si pronumele la persoana l - "nu strivesc", "nu

ucid", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc", "eu", "mea", "mei".

(Structura si compozitia textului poetic)
Modernismul poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este sustinut si de structura compozitionala a
textului liric in trei secvente poetice corespunzand motivelor lirice, care sugereaza cele doua tipuri de
cunoastere: luciferica si paradisiaca, aflate in relatii de opozitie si de recurenta.
Tema exprima atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorata la el din iubire, prin iubire si
prin metafore revelatorii, prin imagini ce reliefeaza nu atat diferenta filozofica intre rational si irational, cat
relatiile de opozitie dintre gandirea logica si gandirea poetica. Ideea lirica exprima in mod direct conceptia
despre potentarea misterelor, lumii si cunoasterea Universului prin iubire, atitudine revelatorie care defineste
specificul metafizicii blagiene.
Titlul poeziei, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metafora revelatorie care semnifica ideea
cunoasterii luciferice, exprimand crezul ca datoria poetului este sa potenteze misterele Universului ("corola
de minuni a lumii"), ci nu sa le descifreze, sa le reduca ("nu strivesc"), accentul punandu-se pe confesiunea
lirica ("eu").4 Reiterarea titlului ca prim vers al poeziei reprezinta incipitul.
Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga sustinandu-si conceptia prin metafore revelatorii si nu cu
argumente rationale. Confesiunea lui se organizeaza in jurul unor relatii de opozitie cu sens urat: "lumina
mea" - "lumina altora", cuvant-cheie al intregii poezii, exprimand metaforic conceptul "cunoastere".
Metafora revelatorie "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" exprima conceptia eului liric despre
cunoastere, continutul sau bogat in sensuri fiind dat de semnificatia cuntelor care o compun: marca
morfosintactica a eului liric ("eu"), verbul cu tenta de agresitate la forma negativa ("nu strivesc"), sugerarea
perfectiunii ("corola") misterelor Universului ("de minuni a lumii"). Eul liric pledeaza pentru potentarea
misterelor Universului, pe care nu doreste sa le .lamureasca pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia.
. Prima secventa poetica defineste conceptia filozofica prind cunoasterea luciferica prin verbele la persoana I
si la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-..)
care resping ferm agresitatea atitudinii de lamurire a misterelor lumii - "nu strivesc", "nu ucid cu mintea/
tainele ce le-ntalnesc/ in calea mea":
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnescIn calea meaIn flori, in ochi, pe buze ori morminte."
In ultimul vers al secventei se reveleaza, prin enumeratie, simboluri esentializate ale misterelor Universului:
natura inconjuratoare, ata, existenta insasi a Universului ("flori"); perceperea extazianta, simtirea si emotia
umana ("ochii" sunt oglinda sufletului); comunicarea prin cuvant si iubirea prin sarut ("buze") iar moartea ca
o componenta structurala a existentei duale si ciclice (ata-moarte), care la Blaga nu este sfarsitul dramatic,
ci constituie "marea trecere" intr-o lume superioara ("morminte").
Urmatoarea secventa lirica exprima notiunea filozofica de cunoastere paradisiaca. "Lumina altora" este
cunoasterea de care eul liric se detaseaza cu fermitate, olenta verbului "sugruma" fiind sugestiva pentru
consecintele pe care le-ar avea lamurirea misterelor si ar distruge "vraja nepatrunsului ascuns/ in adancimi
de intuneric":
"Lumina, altora
sugruma vraja nepatrunsului ascunsIn adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,"In relatie de opozitie cu acest tip de cunoastere este atitudinea eului liric
relevata prin conjunctia adversativa ("dar"), repetitia pronumelui de persoana Isingular ("eu, eu") si mai ales
opozitia dintre "lumina altora" si "lumina mea", din care reies conceptele cunoastere paradisiaca si
cunoasterea luciferica:
Pentru valenta persuasiva (conngatoare) a acestei conceptii, eul liric apeleaza la comparatia cu astrul noptii,
"luna", ale carei raze albe plasmuiesc difuz contururi tainice, misterioase: "si-ntocmai cum cu razele ei albe
luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ mareste si mai tare taina noptii".
. Secventa poetica urmatoare rene la definirea cunoasterii lucifence, proprie afectitatii sinelui poetic, care-si
deceleaza conceptia despre ocrotirea' si potentarea misterelor lumii: "asa imbogatesc si eu intunecata zare/

cu largi fiori de sfant mister/ si tot ce-i ne-nteles/ se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari/ sub ochii mei". Marca
morfosintactica a verbului/pronumelui la persoana I singular -"imbogatesc", "eu" - accentueaza atitudinea
sensibila, iubitoare de perfectiune a eului liric.
Finalul poeziei se constituie intr-o concluzie ideatica de factura filozofica, eul liric argumenteaza din nou
atitudinea de adancire si de afectiune pentru misterele lumii, prin reluarea ultimului vers al primei strofe:
"caci eu iubesc/ si ochi si flori si buze si morminte".
De altfel, ideea filozofica centrala a discursului liric- cundasterea inseamna iubire - se poate restrange la
incipitul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [] caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si
morminte".
(Limbajul si expresitatea textului poetic)
Sugestia moderna a textului liric este sustinuta, in principal, prin conceptul "mister", decelat (dezvaluit)
printr-o varietate de metafore revelatorii: "corola de minuni", "tainele", "flori", "ochi", "buze", "morminte",
"nepatrunsul ascuns", "adancimi de intuneric", "a lumii taina", "intunecata zare", "sfant mister", "ne-nteles",
"ne-ntelesuri si mai mari". Metafora filozofica "lumina mea/ sporesc a lumii taina" reveleaza cunoasterea
luciferica, incarcata de iubire, aflata in relatii de opozitie cu "lumina altora/ sugruma vraja nepatrunsului
ascuns", care defineste cunoasterea paradisiaca, rationala, o amenintare la perfectiunea misterelor lumii.
Contrastul ideatic este marcat grafic prin conjunctia adversativa "dar". atia, construita cu motive imagistice
(raze, luna, taina, noapte, zare), "si-ntocmai cum cu razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/
sporeste si mai tare taina noptii/ asa imbogatesc si eu intunecata zare" edentiaza pregnant emotia profunda
a eului liric, stimulata de magia tainelor universale. Epitetele in inversiune: "sfant mister", "nepatrunsului
ascuns", "largi fiori" au rolul de a potenta incarcatura afectiva si revelatia in fata misterelor lumii.
Confesiunea sinelui poetic exceleaza in aceasta creatie prin repetitia pronumelui personal "eu", care
esentializeaza si sintetizeaza crezul artistic blagian si a carui reiterare demonstreaza apartenenta poeziei la
specia lirica "arta poetica": "eu nu strivesc" (in titlu si incipit), "dar eu/ eu", "imbogatesc si eu" si "eu iubesc".
Expresitatea poeziei este realizata la nivel morfosintactic prin opozitia negativ/afirmativ a verbelor la
persoana 1 singular si la prezentul gnomic (care exprima actiunea fara a o raporta la un anumit timp, prezent
atemporal-..), marci care reveleaza prezenta eului liric, adept al cunoasterii luciferice: "nu strivesc", "nu
ucid", "intalnesc", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc". Ocrotirea si potentarea afectiva a misterelor lumii se
afla in relatii de opozitie cu demersul "altora" de a descifra tainele universului, reflectare exprimata prin
semantica brutala a verbelor "nu strivesc", "nu ucid" in contradictie stridenta cu verbul la persoana a IlI-a,
"sugruma", care atenteaza la desavarsitul echilibru al Universului.
Prozodia. Ineditul modern este realizat prin aspectul versificatiei, Blaga cultivand versul liber, cu metrica
variabila si ritmul interior determinate de gandirea sa profund metafizica. Exprimarea ideii intr-o fraza cu
aspect sintactic, dar structurata in versuri albe se numeste ingambament. Blaga organizeaza versurile avand
in vedere accentele ideatice pe cunte, esenta continutului fiind exprimata in intreaga fraza.
Referindu-se la stilul innoitor al lui Lucian Blaga, Eugen Lonescu afirmai ca poetul din Lancram este "unul din
cei mai originali creatori de imagini ai literaturii noastre".

SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, DESPRE ELEMENTEL

SCRIE UN ESEU DE 2 - 3 PAGINI, DESPRE ELEMENTELE DE COMPOZITIE SI DE LIMBAJ ALE UNUI TEXT
POETIC STUDIAT, DIN LIRICA LUI LUCIAN BLAGA, PORNIND DE LA PROPRIA MARTURIE: ,,POETUL ESTE NU
ATAT
UN
MANUITOR,
CAT
UN MANTUITOR AL CUVINTELOR. EL SCOATE CUVINTELE DIN STAREA LOR NATURALA SI LE ADUCE IN
STAREA DE GRATIE.
CREATIA LIRICA BLAGIANA PREZINTA O EVOLUTIE VIZIBILA, ATAT IN CEEA CE PRIVESTE RAPORTUL
DINTRE EUL POETIC SI LUME, CAT SI IN PLANUL EXPRESIEI. CEEA CE CARACTERIZEAZA LIRICA LUI BLAGA
ESTE PERSPECTIVA COSMICA ASUPRA LUMII, PROFUNZIMEA VIZIUNII POETICE SI LIRISMUL
GNOSEOLOGIC.
SUNT DE ACORD CU MARTURIA LUI BLAGA: POETUL ESTE NU ATAT UN MANUITOR, CAT UN MANTUITOR AL
CUVINTELOR. EL SCOATE CUVINTELE DIN STAREA LOR NATURALA SI LE ADUCE IN STAREA DE GRATIE,
DE UNDE REIESE FAPTUL CA EL ISI EXPRIMA GANDURILE SI SENTIMENTELE PRIN CELE MAI SIMPLE
CUVINTE,
CU
AJUTORUL
NUMEROASELOR
PROCEDEE
ARTISTICE.
CA IN CAZUL TUTUROR MARILOR CREATORI, NU PUTEM INCADRA OPERA POETULUI LUCIAN BLAGA INTRUN SINGUR CURENT LITERAR. DE LA EXPRESIONISMUL PRIMELOR VOLUME (SENTIMENTUL METAFIZIC,
IMAGINEA ESENTIALIZATA A LUMII, ELANUL VITALIST, CARACTERUL VIZIONAR, CULTIVAREA MITULUI SI
INTOARCEREA CATRE ORIGINAR, ARHAIC), INCEPAND CU VOLUMUL LA CUMPANA APELOR, TENDINTA

ESTE CATRE CLASICIZARE, PRIN SENTIMENTUL ECHILIBRULUI, AL IMPACARII EULUI POETIC CU

UNIVERSUL.
LUCIAN BLAGA PRACTICA O POEZIE DE CUNOASTERE, DE REDISCUTARE A RAPORTULUI DINTRE EUL
LIRIC SI UNIVERS, POEZIE STRABATUTA DE MARILE INTREBARI ONTOLOGICE, FORMULATE METAFORIC,
INTR-UN LIMBAJ INCARCAT DE SUGESTIE. LA NIVEL TEMATIC, EXPANSIUNEA EULUI, JUBILATIA
DIONYSIACA, NELINISTEA, TRISTETEA METAFIZICA, GERMINATIA UNIVERSALA, EROSUL, SETEA DE
EXTINCTIE, MAREA TRECERE, SOMNUL SI TACEREA CA MODALITATI DE REINTEGRARE IN RITMUL COSMIC
ORIGINAR
SUNT
CATEVA
DINTRE
CONSTANTELE
LIRICII
BLAGIENE.
AFLATA INTR-O RELATIE CU INSASI SUBSTANTA LUMII, LIRICA LUI BLAGA ESTE, PRIVITA IN TOTALITATEA EI,
CEA MAI CONVINGATOARE ILUSTRARE A ADEVARATEI POEZII FILOZOFICE, INTELEASA CA UNA DINTRE
CELE MAI INALTE REALIZARI ALE POSIBILITATILOR POEZIEI, NU CA UN HIBRID DE POEZIE SI FILOZOFIE.
CREATIA POETICA A LUI BLAGA ILUSTREAZA ASTFEL IN MOD STRALUCIT CERINTA MODERNISMULUI
LOVINESCIAN
DE
INTELECTUALIZARE
A
POEZIEI.
MODERNISMUL SE MANIFESTA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI IN PRIMA JUMATATE A SECOLULUI
AL XX-LEA. STRUCTURAT IN OPOZITIE CU TRADITIA, ACESTA ARE CA MIZA INOVATIA, AUTENTICITATEA,
CONSONANTA DINTRE TRAIRE SI OPERA, ATAT IN LITERATURA, CAT SI IN CELELALTE ARTE.
POEZIA MODERNISTA SE DEOSEBESTE DE CEA ANTERIOARA PRIN REDUCEREA LA LIRISM. DISPAR
NARATIVUL, REFLECTIA FILOZOFICA SAU MORALA, REFERENTIALITATEA ESTE APROAPE INEXISTENTA,
PREDOMINAND
FUNCTIA
POETICA
SI
CEA
EMOTIVA.
LA NIVEL TEMATIC, POEZIA MODERNA INCLUDE CATEGORIILE NEGATIVE: DOMINATIA EXCEPTIEI SI A
STRANIULUI, SFASIEREA INTRE EXTREME, ATRACTIA NEANTULUI, INSTRAINAREA, ANGOASA, SPAIMA,
ANORMALITATEA,
ESTETICA
URATULUI,
ABSURDUL,
CRESTINISMUL
IN
RUINA.
POEZIA MODERNA OPEREAZA SCHIMBARI ESENTIALE SI LA NIVELUL LIMBAJULUI: METAFORIZARE,
AMBIGUITATE SEMANTICA, SOC, SURPRIZA, DEPOTENTAREA VERBULUI SI DIFICULTATE SINTACTICA (MAI
INTAI DE TOATE DE SCOS VERBELE () DE INALTAT TURNURI DE SUBSTANTIVE BENN, GERMANIA),
EVITAREA PUNCTUATIEI, NOTATIA STENOGRAFICA (DAR CU IRADIATII MULTIPLE DE SENS) ETC.
METAFORA SUFERA O TRANSFORMARE PROFUNDA: ELEMENTELE PRETINSE DREPT COMPARABILE SUNT
DE FAPT NEASEMANATOARE. EA DEVINE CEL MAI FECUND MIJLOC STILISTIC AL FANTEZIEI NELIMITATE A
POEZIEI
MODERNE.
LORCA SPUNEA CA DAFINUL A OBOSIT SA MAI FIE POETIC, ASTFEL INCAT GASIM IN POEZIA MODERNA O
FAUNA SI O FLORA DESCENDENTA: ALGE, IARBA DE MARE, USTUROI, CEAPA, CIORI, MELCI, PAIANJENI
ETC.
IN STUDIUL STRUCTURA LIRICII MODERNE, HUGO FRIEDRICH AFIRMA CA LIRICA MODERNA SE
CARACTERIZEAZA PRIN AMBIGUITATE SI UNEORI PRIN OBSCURITATE. IDENTIFICANDU-SE CU LIRISMUL,
POEZIA NU MAI EXPRIMA CONTINUTURI UNIVOCE, ASA CUM SE INTAMPLA CU POEZIA SECOLULUI AL XIXLEA.
ELEMENTELE DE COMPOZITIE SI DE LIMBAJ INTR-UN TEXT POETIC SUNT: TITLUL, INCIPITUL, RELATIILE DE
OPOZITIE SI DE SIMETRIE, ELEMENTELE DE RECURENTA (LAITMOTIV, MOTIV POETIC, SIMBOL CENTRAL,
IDEE POETICA), SUGESTIA SI AMBIGUITATEA, IMAGINARUL POETIC, FIGURILE SEMANTICE (TROPII),
ELEMENTELE
DE
PROZODIE,
INSTANTELE
COMUNICARII.
POEZIA PARADIS IN DESTRAMARE ESTE INCLUSA IN VOLUMUL LAUDA SOMNULUI, APARUT IN ANUL
1929, CARE ACUTIZEAZA SENTIMENTUL TRECERII INEXORABILE, TEMA VOLUMULUI ANTERIOR (IN MAREA
TRECERE, CARE ARE DREPT MOTTO CUVINTELE: OPRESTE TRECEREA. STIU CA UNDE NU E MOARTE,
NU E NICI IUBIRE, - SI TOTUSI, TE ROG: OPRESTE, DOAMNE, CEASORNICUL CU CARE NE MASORI
DESTRAMAREA. VIATA, ORICAT DE INTENS AR FI TRAITA, E O TRECERE INEVITABILA SI DUREROASA SPRE
NEANT, O REVARSARE FARA OPRIRE IN MOARTE). TRISTETEA LASA LOCUL ANXIETATII, IAR LUMEA SE
COMPUNE
DINTR-UN
VALMASAG
DE
SEMNE
ALE
HIEROFANIEI
RATATE.
IN PRIMUL RAND, PUNCTUL DE PLECARE AL POEZIEI ESTE BIBLIC: SI IZGONIND PE ADAM, L-A ASEZAT IN
PREAJMA RAIULUI CELUI DIN EDEN SI A PUS HERUVIMI SI SABIE DE FLACARI VALVAITOARE SA PAZEASCA
DRUMUL SPRE POMUL VIETII. (FACEREA, 3,24). LUCIAN BLAGA PRELUCREAZA LIBER ACEST MOTIV BIBLIC
CU O BOGATA CARIERA LITERARA SI IL ADAPTEAZA ESTETICII SALE EXPRESIONISTE.
EXALTAREA CARE-L CUPRINSESE PE POET IN FATA COROLEI DE MINUNI A LUMII LASA LOC VIZIUNILOR
APOCALIPTICE SI LAMENTATIILOR IN MARGINEA UNUI UNIVERS CAZUT PRADA DEGRADARII. LUMEA ESTE
ACUM
O
POVESTE
DEGRADATA.
IN AL DOILEA RAND, TITLUL CREEAZA UN SISTEM DE ASTEPTARI IN LEGATURA CU SEMNIFICATIA, ESENTA
OPEREI LITERARE, IN ACEST CAZ DUCANDU-NE CU GANDUL LA LIPSA DE SACRALITATE A LUMII
MODERNE, CACI NU DESPRE O DESCOMPUNERE A ORDINII CERESTI ESTE VORBA IN ACEASTA POEZIE.
PE DE-O PARTE, TEXTUL SE COMPUNE DIN CATEVA SECVENTE, IN APARENTA DISPARATE, DAR CARE, IN
REALITATE, CONTRIBUIE LA CONSTITUIREA UNUI TOT UNITAR, EVIDENTIAT MAI ALES DE FELUL IN CARE
ESTE STRUCTURATA FIECARE SECVENTA. IN TOATE DISTINGEM DOUA FELURI DE VALORI. DE O PARTE,
SE GRUPEAZA ELEMENTELE CARE INTRA IN SFERA DE SUGESTII A PARADIZIACULUI: PORTARUL
INARIPAT, SERAFIMII, ARHANGHELII, PORUMBELUL SFANTULUI DUH, INGERI, APA VIE. DE

CEALALTA PARTE, DETERMINARILE LOR CHEMATE SA SUGEREZE DESTRAMAREA PARADISULUI,

INTRAREA INTR-UN DOMENIU GOLIT DE DIMENSIUNEA MITICA INITIALA: COTORUL DE SPADA FARA DE
FLACARI, PARUL NINS, INGERII GOI ZGRIBULIND, GREUTATEA ARIPELOR, CARE AU DEVENIT
STANJENITOARE REMINESCENTE ALE SACRULUI INTR-UN SPATIU SUPUS MARII TRECERI.
ESTE EVOCATA O LUME IN DESTRAMARE CARE SI-A PIERDUT VALORILE MITOLOGICE SI CRESTINE, O
LUME DIN CARE DIVINUL LIPSESTE CU DESAVARSIRE. IN ACEST CAZ, SIMBOLURILE CRESTINE (PORTARUL
INARIPAT, SERAFIMI, ARHANGHELI, PORUMBELUL SFANTULUI DUH, INGERII) NU MAI MARTURISESC
DESPRE O LUME GUVERNATA DE SACRU, CI DESPRE UNA IN CARE, DACA SACRUL A EXISTAT CANDVA, NU
MAI ESTE ACUM DECAT O AMINTIRE PALIDA, SUB IMPERIUL NEPUTINTEI SI AL DERUTEI. DE EXEMPLU,
SPADA SI-A PIERDUT FLACARILE, DIN EA NU A MAI RAMAS DECAT COTORUL; FIGURILE BIBLICE SUNT
INFATISATE INTR-O MANIERA PROFANA: SERAFIMILOR CU PARUL NINS (METAFORA A INCARUNTIRII) LI SE
REFUZA ACCESUL LA CUNOASTERE, ARHANGHELII ARA CU PLUGURI DE LEMN, PLANGANDU-SE DE
GREUTATEA
ARIPILOR,
INGERI
GOI
SE
CULCA
IN
FAN,
ZGRIBULITI
DE
FRIG.
ASADAR, PRINCIPIUL DIVIN DISPARE, ISI ABANDONEAZA PROPRIA CREATIE: BATRANETEA SI UMANITATEA
INGERILOR SE DATOREAZA INCETARII FIINTARII LUMII LOR. ASTFEL, PURTAREA CREDINTEI, SIMBOLIZATA
DE ARIPILE GRELE, APROAPE BACOVIENE ARIPI DE PLUMB, DEVINE O SARCINA TOT MAI APASATOARE, PE
CARE NICI MACAR ARHANGHELII NU SE MAI SIMT IN STARE S-O DUCA LA INDEPLINIRE.
ABSOLUTUL PARE SA SE FI RETRAS DIN LUMEA CARE-SI RATACESTE, DIN ACEASTA CAUZA, SENSUL, IAR
FIINTELE, LUCRURILE, GESTURILE SUNT ZADARNICE. DE PILDA, HERUVIMUL DEVINE PAZNIC INUTIL AL
UNUI
TARAM
VADUVIT
DE
ATRIBUTELE
SALE
ESENTIALE.
FARA INDOIALA, O LUME SE INLOCUIESTE PRIN ALTA, INTR-UN PROCES OPUS GENEZEI: PORUMBELUL
SFANTULUI DUH,/ CU PLISCUL STINGE CELE DIN URMA LUMINI. TOTUL STA SUB SEMNUL STINGERII, AL
INTUNECARII, AL DESCOMPUNERII (ODATA VOR PUTREZI SI INGERI SUB GLIE), AL NEGATIEI (NU SE
LUPTA, INVINS, REFUZA). ASADAR, ESTE VORBA DE O LUME STRANIE, AMENINTATA DE UN RAU FARA
NUME, DIN CARE OMUL PARE SA LIPSEASCA, O LUME VECHE, RUSTICA, A MITULUI DIN CARE N-A MAI
RAMAS
DECAT
RECUZITA.
UN LOC APARTE OCUPA IN TEXT SIMBOLUL FANTANII (CONSTIINTA, SPIRITUALITATE), IDENTIFICABIL NU
NUMAI IN VERSURILE 8-9, CI SI IN ULTIMA SECVENTA, ACUTIZAND CRIZA DESTRAMARII; ASTFEL,
CUNOASTEREA NU MAI ESTE ACCESIBILA: DAR APELE DIN FANTANI REFUZA GALETILE LOR; APA VIE A
FANTANII, CARE AR PUTEA DEZVALUI OMULUI CERUL COBORAT PE PAMANT SI E, TOTODATA, ELEMENT
REGENERATOR, IL REFUZA. IN SCHIMB, NAPADITA DE MULTI PAIANJENI, EA ISI PASTREAZA VIRTUTILE
OGLINZII, DAR PE CELE PREMONOTORII, AVERTIZAND ASUPRA MOMENTULUI INEVITABIL, CAND SACRUL,
COTROPIT
DE
MATERIA
EFEMERA,
SE
VA
RETRAGE
DEFINITIV
DIN
LUME.
PE DE ALTA PARTE, VOCEA LIRICA ANONIMA, APROAPE PROFETICA, ISI TRADEAZA NELINISTEA IN FINAL,
IESIND DIN ANONIMAT PRINTR-UN TIPAT EXPRESIONIST, ADRESAT TUTUROR: VAI MIE, VAI TIE,/ PAIANJENI
MULTI AU UMPLUT APA VIE,/ ODATA VOR PUTREZI SI INGERI SUB GLIE,/ TARANA VA SECA POVESTILE/ DIN
TRUPUL TRIST. IMAGINEA VIZUALA CU UN IMPACT DEOSEBIT ESTE CEA A PAIANJENILOR NENUMARATI
CARE PANGARESC APA VIE SI SUGEREAZA CADEREA IN DERIZORIU SI MOARTEA UNIVERSULUI MITIC.
INCAPABILI SA NE MAI SALVAM PRIN POVESTI, MITUL PARADISULUI FIIND UNA DINTRE ELE, DIN LUMEA
NOASTRA
NU
VA
MAI
RAMANE
DECAT
TRUPUL
TRIST.
ULTIMA PARTE A POEZIEI EXPRIMA INSISTENT IDEEA MORTII, A RUPERII LUMII MODERNE DE COSMIC, DE
DIVIN. BUNAOARA, ABUNDA CUVINTELE DIN ACEEASI ARIE SEMANTICA: A PUTREZI, GLIE, TARANA, A
SECA,
TRUP
TRIST.
DUPA CUM SE POATE OBSERVA, DIN PUNCT DE VEDERE STILISTIC, SI IN ACEASTA POEZIE, CA O
PARTICULARITATE A MODERNISMULUI, PREDOMINA METAFORELE. METAFORA E CEA MAI MARE PUTERE
A OMULUI. EA SE INVECINEAZA CU VRAJITORIA SI E CA UN INSTRUMENT DE CREATIE PE CARE
DUMNEZEU L-A UITAT IN CREATURILE SALE, ASA CUM CHIRURGUL DISTRAT UITA UN INSTRUMENT IN
TRUPUL CELUI OPERAT. (ORTEGA Y GASSET). ASTFEL, POETUL SUGEREAZA METAFORIC DESTRAMAREA
MITULUI DESPRE PARADIS, DAR SI DESTRAMAREA LUMII, PENTRU CA PIERDEREA CREDINTEI
TRANSFORMA LUMEA, PAMANTUL INTR-UN TRUP TRIST. ANGOASA PROVINE DECI DIN CONSTIENTIZAREA
RUPERII
DE
COSMIC,
DE
DIVIN.
INTRUCAT PARADIS IN DESTRAMARE ESTE O POEZIE MODERNISTA, PROZODIA ESTE SI EA MODERNA;
ASADAR, VERSUL LIBER, ABSENTA STROFELOR, MASURA METRICA NEREGULATA NU IMPIEDICA
DESFASURAREA RITMICA A TEXTULUI, A CARUI CADENTA SE DATOREAZA IN SPECIAL RELUARII ACELUIASI
TIP DE ENUNT NEGATIV SI RIMEI IZOLATE, SI EA LIBERA DE SCHEMELE TRADITIONALE (INCHIS/ INVINS/
NINS).
APOI, POEZIA PARADIS IN DESTRAMARE PARE A FI O ILUSTRARE ESTETICA A CUVINTELOR POETULUI
GERMAN GEORG HEYM REFERITOARE LA EXPRESIONISTI: BOALA NOASTRA ESTE DE A TRAI LA
SFARSITUL UNEI ZILE COSMICE, INTR-O SEARA CARE A DEVENIT ATAT DE INABUSITOARE INCAT ABIA MAI
POTI
SUPORTA
DUHOAREA
PUTREFACTIEI
EI.
PRIN URMARE, TEMA ABSURDULUI, A CRESTINISMULUI IN RUINA, A LIPSEI DE SACRALIZARE A LUMII
MODERNE (RELIEFATE CHIAR DE TITLU), DOMINATIA STRANIULUI, SFASIEREA INTRE EXTREME, ATRACTIA

NEANTULUI, INSTRAINAREA, NELINISTEA, ANGOASA, ANORMALITATEA, EXISTENTA UNEI FAUNE

DESCENDENTE (PAIANJENII), AMBIGUITATEA SEMANTICA, DIFICULTATEA SINTACTICA, VERSUL LIBER,
ABSENTA STROFELOR, MASURA METRICA NEREGULATA FAC DIN POEZIA PARADIS IN DESTRAMARE DE
LUCIAN BLAGA O POEZIE MODERNISTA, ILUSTRAND FARA DOAR SI POATE IDEEA DESPRINSA DIN CITATUL
PROPRIU: POETUL ESTE NU ATAT UN MANUITOR, CAT UN MANTUITOR AL CUVINTELOR. EL SCOATE
CUVINTELE DIN STAREA LOR NATURALA SI LE ADUCE IN STAREA DE GRATIE, ASTFEL INCAT CELE MAI
SIMPLE
CUVINTE
POT
EXPRIMA
SENTIMENTE
TAINICE.
CELE DOUA DOMENII MAJORE ALE CREATIEI LUI BLAGA, POEZIA SI FILOZOFIA, SE INTREPATRUND INTR-O
OPERA DE MARE PROFUNZIME IN CARE LIRICUL FREAMATA DE MARILE INTREBARI ALE EXISTENTEI SI
CUNOASTERII, IAR CUGETAREA FILOZOFICA MARTURISESTE PRIN BOGATIA SA METAFORICA SI PRIN
TERMINOLOGIA ORIGINALA VIZIUNEA POETICA A AUTORULUI EI.

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII - PLAN

DE IDEI - comentariu
Incadrare: Arta poetica, plasata in deschiderea primului volum blagian ("Poemele luminii" - 1919).
- Limbajul metaforic ascunde idei filozofice.
- Teoria minus-cunoasterii.
. Titlul stabileste relatia dintre eul liric si "corola de minuni a lumii".

- Metafora din titlu: "imaginea emblematica, ideala a Universului" .

- Cuvinte-cheie:
- "eu" = poetul (oamenii de arta);
- "altii" (subinteles) = spiritele rationale. . Idei-ancora:
- Lumea este plina de taine care ii dau sens si frumusete.

- Omul traieste in universul misterului.

- Tainele fiind "nepatrunsul" plin de vraja, nu pot si nu trebuie sa fie descifrate.
- Spre acest "nepatruns" se indreapta doua categorii de oameni:
- spiritele rationale (oamenii de stiinta);
- poetul (oamenii de arta).
- Ambele categorii folosesc lumina - primul element in ordinea Creatiei divine.
- Gandirea rationala distruge "vraja" misterelor, stirbind astfel unitatea si perfectiunea lumii.
- Demersul poetului amplifica tainele, sub vapaia iubirii.
- Poetul este un creator de tip aparte.
- Prin poezie
arta se pastreaza esenta sacra a lumii.
. Modalitati de cunoastere:
- paradisiaca - rece, rationala si precisa;
- luciferica - apartinand poetului, purtatorul de lumina.
.
Subiecte posibile:
1. Explicati conceptul operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata.
2. Comentati elementele de compozitie (titlu, incipit, secvente poetice, relatii de opozitie) dintrun text poetic blagian.
3. Prezentati particularitatile moderniste ale unui text poetic blagian.
I. Opera poetica a lui Lucian Blaga (1895-1961), impresionanta prin fiorul metafizic de care este
strabatuta si singulara in peisajul liricii noastre interbelice, se constituie, cu fiecare volum intr-un
edificiu monumental, oferind oimagine esentializata a lumii, ale carei coordonate sunt: "corola de minuni a lumii", "muntele magic", "marea trecere", "satul minunilor", "somnul", "padurea pe unde trece
unicornul".
Creatia poetica blagiana a fost adunata in mai multe volume: "Poemele luminii" (1919), "Pasii
Profetului" (1921),"in marea trecere" (1924), "Lauda somnului" (1929), "La cumpana
apelor" (1933), "La curtile dorului"(1938), "Nebanuitele trepte" (1943), "Poezii" (1962).
Metafora sub semnul careia sta primul volum (si, de fapt, intreaga creatie lirica blagiana)
este "corola de minuni alumii".
Aceasta metafora tutelara a demersului liric blagian, isi modifica sensurile, cu fiecare dintre volumele
ulterioare, sugerand pierderea treptata a varstei de aur si situarea in "varsta de fier" (acesta fiind si
titlul unui ciclu care cuprinde poezii scrise intre 1940 si 1944).
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"
deschide volumul de debut blagian ("Poemele luminii" - 1919) si este o arta poetica. in care autorul
isi exprima conceptia asupra menirii creatorului de arta.
Poezia este alcatuita din douazeci de versuri.
Titlul stabileste o relatie intre doi termeni: "eu" (reprezentand eul poetic) si "corola de minuni a
lumii" - metafora prin care lumea este privita ca o uriasa corola alcatuita din mistere (taine). Cei doi
termeni sunt legati prin verbul"nu strivesc" (exprimand atitudinea contemplativa a poetului).
Privita mai atent, metafora corolei de floare reliefeaza mai multe semnificatii: frumusete imaculata,

armonie, perfectiune, ordine cosmica.

Titlul poeziei esentializeaza ideile filozofice ale textului: lumea inconjuratoare este plina de taine,
omul traind in orizontul misterului si in "zaristea cosmica"; aceste taine nu pot si nu se cuvine a fi
cunoscute (teoria minus-cunoasterii); apro-piindu-se de mistere, poetul le amplifica, pastrand astfel
neatinsa perfectiunea lumii create de Marele Anonim (Dumnezeu).
Incipitul este o formula/secventa memorabila prin care incepe o opera literara si ale carei
semnificatii se reverbereaza asupra intregului text.
Incipitul acestei arte poetice constituie o reluare a titlului, intarind caracterul de confesiune al
textului (element modernist).
Poezia este structurata pe trei secvente poetice, marcate prin majuscula la inceput de vers:
- Prima secventa (versurile l-5) exprima atitudinea poetului fata de tainele lumii;
- A doua secventa (versurile 6-10) prezinta, prin opozitie, cele doua modalitati de cunoastere: a
"altora" (paradisiaca) si a poetului (luciferica);
- Cea de a treia secventa (versurile 11-20) are la baza comparatia dintre lumina poetului si lumina
lunii.
Universul operei releva conceptia blagiana privind rolul si menirea poetului.
Fiind o creatie lirica in care autorul isi exprima principiile privitoare la arta si la misiunea
creatorului. "Eu nu strivesc..."
este o arta poetica.
Primul vers al poeziei constituie o repetare a titlului, intarind marturisirea de credinta a eului liric.

Aceasta se organizeaza in jurul a doi termeni care constituiecuvintele-cheie ale

textului: "eu" si "altii" (subinteles).
"Eu" il reprezinta pe poet si, prin extensie, pe toti creatorii de arta.
Verbele care definesc demersul poetului intru pastrarea perfectiunii lumii sunt: "nu strivesc", "nu
ucid", "sporesc", "imbogatesc" si "iubesc".

O posibila interpretare a acestor termeni releva urmatoarea marturisire: Eu nu strivesc (corola de

minuni a lumii), nu ucid (tainele), sporesc (a lumii taina), imbogatesc (intunecata zare a misterelor),
(caci) iubesc (si flori si ochi si buze si morminte).
Rezulta ca: apropiindu-se de tainele lumii, poetul nu le ucide, ci le amplifica: aceasta se datoreaza
faptului ca. la baza actului creator sta iubirea.
Mijlocul de care se foloseste stihuitorul pentru a contempla lumea este lumina (primul element al
Genezei). Cu ajutorul acesteia, poetul isi realizeaza rolul de Creator, prin sporirea tainelor care ne
inconjoara ("eu cu lumina mea sporesc a lumii taina").
In versurile 11-15, autorul foloseste o comparatie dezvoltata, lumina sa fiind asemuita cu lumina lunii
(care creeaza, intr-un peisaj nocturn, zone de clar-obscur pline de mister). Creatorul aflandu-se in
centrul rostirii poetice (a se observa persoana I a verbelor), in jurul sau se afla lumea si, dincolo de
ea, se incheaga "intunecata zare" a misterelor care o inconjoara ca o corola.
Pe aceasta din urma, poetul o contempla iara s-o descifreze, fapt care face tainele si mai adanci; in
acest mod,poetul pastreaza esenta sacra a lumii: "asa imbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister" .

O seama de termeni sau expresii ("nepatrunsul ascuns

in adancimi de intuneric"; "ne-nteles", "ne-ntelesuri") numesc misterele care nu pot si nu trebuie sa
fie descifrate de om. Numai poetul si le poate apropia, protejandu-le si facandu-le si mai
profunde: "si tot ce-i ne-nteles
se schimba-n ne-ntelesuri si mai mari."

Versurile 5 si 20 cuprind o enumerare metaforica semnificand: frumosul ("in flori"), cunoasterea ("in
ochi"), viata("pe buze") si moartea ("ori morminte").
Cel de al doilea cuvant-cheie este "altii" si acesta ii desemneaza pe oamenii de stiinta, adica, pe cei
care lucreaza"Cil mintea".

Ei "ucid" (prin cercetare, descifrare si explicare) tainele ascunse ale lumii, ei "sugruma
vraja" misterelor prin intelectul lor rational.
Se contureaza astfel doua modalitati de cunoastere a lumii:
- una rece, rationala si precisa, pe care Blaga o numeste cunoastere paradisiaca;
- cea de a doua modalitate este "cunoasterea mistica" (asa cum o numea Calinescu) si le apartine
poetilor; pe aceasta, Blaga o numeste cunoastere luciferica.
Este posibil ca numele dat acesteia sa aiba legatura cu numele lui Lucifer care, in primele veacuri
ale crestinismului, era socotit "purtatorul de lumina" (asa cum este si poetul).
In poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga, semnificatia mijloacelor artistice
utilizate este profunda, aceasta revelandu-se numai partial, ca si misterele:
Metafora "corola de minuni a lumii" defineste o lume a carei integritate si perfectiune este
conditionata de pastrarea misterelor.
Opozitiile (" eu "-" altii", " lumina mea "-" lumina altora ") contribuie la caracterizarea celor doua
modalitati de cunoastere: paradisiaca si luciferica.
Folosirea verbului "nu strivesc" sugereaza o anume fragilitate a "corolei de minuni a lumii"; a
tulbura frumusetea ei sublima, cu nepermise intrebari, echivaleaza cu un act distructiv ("ucid",
"sugruma vraja").
Ideea ca misterele nu trebuie si nu pot fi dezlegate este exprimata prin termeni al caror sens este
ascuns, ca si tainele: "nepatrunsul", "ne-nteles", "ne-ntelesuri".
Chiar si poetul, atunci cand ajunge la faza unor interogatii fara raspuns, este pedepsit, iar
volumul "Lauda somnului" contine imaginea unui " apocalips bland si rustic " (Calinescu).
Compararea luminii poetului cu razele lunii atesta dorinta lui de a perpetua misterele.
Modernismul constituie o orientare artistica opusa traditionalismului si care include, prin extensie, o
seama de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul.
Definit de criticul literar Eugen Lovinescu, modernismul inseamna o "ruptura" fata de trecut si o
innoire notabila, atat in privinta surselor de inspiratie cat si in cea a tehnicilor poetice.
Astfel, orientarea spre actual si spre citadin, adancirea lirismului, o anume ambiguitate a limbajului.
innoirea metaforica, imaginile socante, versul liber constituie tot atatea elemente ale modernismului.

In literatura romana, modernismul se manifesta inca din perioada antebelica, pentru a ajunge la
valori notabile intre cele doua razboaie mondiale.
In aceasta lumina, elementele moderniste ale textului discutat ar putea fi:
Metafora revelatorie din titlu, a carei noutate consta in substratul filozofic.
Eul liric este pus in relatie cu ilimitatul, comunicand cu misterele prin iubire.
Sentimentul absolutului.
Comparatia din ultima secventa, caracterizata printr-un imagism puternic.
Noutatea formulei prozodice: versuri aritmice si inegale (versuri libere).