Sunteți pe pagina 1din 5

Sadoveanu este cel care introduce in literatura romna specia romanului de

inspiratie istorica. In evolutia acestei se pot surprinde cteva perioade semnificative:


romanele de inceput precum Soimii realizeaza o evocare istorica in spirit romantic
punndu-se accent asupra trasaturilor de caracter ale personajelor si urmarindu-se
intmplari spectaculoase pe fundalul unei istorii neguroase si pline de neprevazut.
Scriitorul are mai putin vedere imaginea unei epoci, axndu-se asupra unor elemente
pline de spectaculos si neprevazut, in spiritul romanului european. In a doua etapa,
cnd se refera la perioada de echilibru si progres in istoria Moldovei, documentarea este
riguroasa iar atmosfera de epoca este redata in chip veridic. Este cazul epocii de gloria a
lui Stefan cel Mare, aceasta fiind una din putinele perioade de afirmare a energiilor
creatoare ale neamului. In concordanta evocare istorica este ampla, totala, lucru
refelctat de romanul fluviu Fratii Jderi. Perioada urmatoare este una de decadere, de
involutie, reflectate de opere precum Neamul Soimarestilor si Vremea Ducai-Voda.
Evocarea se invaluie intr-un aer de balada si legenda, in prim plan ies personaje cu
trasaturi alese dar care nu au forta sa readuca lucrurile pe fagas normal. E o perioada
tulbure de spoliere crncena a poporului, de lupte pentru putere cu consecinte nefate. In
spiritul viziunii lui Dimitrie Cantemir, autorul are in vedre momente de stralucire si de
decadere, de crestere si de descrestere, specifice eviolutiei istorice.
E un roman cu o constructie ampla, echilibrata, urmarind un fir narativ bine
conturat (2 teme---tema social-istorica si tema erotica). Actiunea romanului se petrece
in Moldova di a doua jumatate a secolului al-17-lea in periada domniei lui Geogie DucaVoda, personaj al carui caracter isi impune amprenta asupra vietii sociale si politice a
tarii in mod nefast.

Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda


De Mihail Sadoveanu
(caracterizarea lui Alecu Russet in antiteza cu Duca-Voda)
Romanul istoric Zodia cancerului are o semnificatie deosebita in cadrul creatiei
lui Sadoveanu, caci tema lui nu poate fi inteleasa daca este redusa doar la povestirea
unor aventuri romantice proiectate pe fundalul intunecat al evului mediu romnesc. De
asemenea nici evocarea de epoca, magistrala, nu constituie singura valoarea artistica si
ideologica a cartii, desi contribuie in mare masura la aceasta.
Zodia cancerului sau Vremea Ducai-Voda trebuie vazuta in suita istorica, plina
de semnificatii, anuntata de Neamul Soimarestilor. Aici lupta stramosilor pentru
apararea razasiei era in culmea ei. Taranii liberi se luptau pe viata si pe moarte pentru
libertatea lor, respingnd cu vitejie jugul boieresc. Vremurile erau mai tragice si, dintr-o
anume perspectiva, mai eroice.
In Vremea Ducai-voda vechea lupta e aproape de final. Transformarea razasimii
in iobagie e un proces, incheiat si pecetluit, pe care rabufnirile eroice nu-l mai pot
rasturna. Istoria isi va continua drumul, va cunoaste noile lupte ale taranimii lipsite de
pamant si va redeschide stravechea drama a taranului muncitor, oprimat, in cazul
perioadei prezentate, nu numai de domnul uzurpator ci si de boierii lacomi si hrapareti.

Caracterizare lui Duca-Voda


Duca Voda este un domnitor habotnic, lacom si avar, un batrn ambitios care a
pauperizat (saracit) tara pentru a recstiga domnia pierduta si a-si achita angajamentele
banesti exorbitante luate fata de turci. Ajuns pe tronul tarii prin mazilerea lui Antonie
Russet, el isi indeparteaza dusmanii nemilos, ucigndu-I unul cte unul fara ezitare si
fara remuscari, singurul sau interes fiind sa domenasca. Chiar el recunoaste Ma
gndesc ca dincolo, la divan au intrat faptasii pe care nu-I cunoastem. Fii deci mut.
Nimeni sa nu simta nimic, pna ce nu dezlegam cu cheie de foc, limba sulgerului
Lupu. Duca Voda are toate motivele pentru a o astfel de purtare, caci boierii pamnteni
sunt de partea celui ce are puterea si nu a celui ce detine adevarul, razvratindu-se
uneori, in momente de restriste pentru ca mai apoi asprimea si intransigenta domnului
sa-I aduca din nou in rndurile celor credinciosi lui. Caci toti cei ce stau impotriva lui
Duca-Voda vor patimi ca acest Ursachi, pe care-l scot in fiecare zi din butuc slujitorii
si-l bat la talpi ca sa-si plateasca datoriile, fie catre negustorul liovean, fie catre
domnul sau. {Insa} aceasta prigoana impotriva boirilor nu este la Duca-Voda un lucru
firesc, determinat de o fire demonica, ca la Alexandru-Lapusneanul, ci dimpotriva este o
masura impusa de conjunctura in care este aplicata.Ucide sau vei fi ucis, aceasta este
singura regula care mai era valabila in haosul acelor vremuri. Deci mai cuminte pentru
cei aflati sub continua observatie este sa taca si sa faca, exemplu preluat si de Alecu
Russet , care insa, nu-l pune in aplicare datorita unui alt conflict ce rasare din umbra
iubirea sa pentru domnita Catrina, fiica dusmanului sau si a familiei sale.
Aceata slabiciune, domnul o foloseste in favoarea sa, cu toate ca incearca sa-I
impuna fiicei sale un alt beizade, pe Stefan. Din acest punct de vedere Duca este
despotul de tip turcesc, machivelic, prin natura si traditie,intrigant si trufas, intreaga sa
activitate gravitnd in jurul setei da marire si de bogatii. {Caci} domnul nu se gndeste
nici un moment la independenta sau la bunastarea poporului si nici a propriei familii, el
vazndu-si supusii doar ca o sursa aparent inepuizabila de venit. Duca Voda este o fire
cruda si cinica, el cerndu-I hatmanului Buhus sa reprime in snge revolta orheienilor,
iar primul cap taiat sa-I fie adus inainte. Pe boierii care refuza sa mai spolieze poporul ii
judeca sumar si ii executa. Spre deosebire de adevaratii voievozi care au inzestrat tara cu
biserici, mnastiri si schituri, construind lacasuri de cult si monunetnte de arta,
religiozitatea lui Duca este falsa, caci, prin rugaciuni el cere divinitatii sprijin in
planurile lui de pedepsire a inamicilor personali, el este un om fara suflet, care na trait
niciodata satisfactia morala de a veni in ajutorul semenilor lui. Ultima lui fapta
sngeroasa este uciderea lui Alecu Russet, in ziua nuntii fiicei sale cu Stefan Beizade,
lasnd-o pe mireasa sa se confrunte cu imaginea chipului desfigurat al iubitului.
Beizade Alecu este insa un intelectual, el cunoscnd cultura Bizantului si pe cea
slava, si, prin studiile primite la universitea Camenita, avand cunostiinte despre cultura
occidentala de tip classic. Impresioneaza vestimentatia boiereasca, supletea tinutei,
paliditatea nobila a figurii, privirea zmbitoare ce indica o fire deschisa. Toate acesta il
fac sa nu se simta cu nimic inferior in discutiile cu abatele Paul de Marenne. {Dar} acest
fiu de print genilom (fiul domnitorului mazilit), care n-ar face nota discordanta in
saloanele franceze, traieste intr-o societate inapoiata, care in cele mai bune situatii
atinge cel mult un ev mediu intunecat, in timp ce taraminea si popualtia saraca este
trimisa chiar intr-o epoca mai indepartata, in care oamenii se adpostesc prin colibe de
frica navalitorilor straini si se apara cu un umil par in fata garzii inarmate ce-l duce pe

oapetele francez intr-un paradis, care datorita existentei componentei umane pare un
paradis devastat.
Lasnd indarat lucirea mareata a asfintitului, abatele de Marenne incepu sa
coboare, intrebndu-se ce cai minunate si cotite ii rezerva clipa viitoare in aceste
singuratati. Dintr-odata, pe neasteptate, dintr-o rpa nebanuita, ii aparul omul.
Tresari, caci acesta apritie nu era in armonie cu sentimentul si cu aprecierile sale din
clipa precedenta. Nu era in armonie nici cu ceea ce in chip obisnuit cunostea el despre
aceasta nobila opera a celui prea puternic. {Caci,}
In aceasta tarisoara manipulata continuu de-a lungul veacurilor de prea puternicii
sai dusmani Din risipiturile celor cteva colibe acoperite cu stuh, gramadite in
rovina, o fiinta in zdrente rasari amenintoare, ianrmata cu un par, rupt din lastarii de
aproape. Privea speriata, printre pletele pe care i le zbatea vntul dinaintea ochilor,
inclcindu-le cu barba zburlita. O droaie de cini slabi arciuti si cu cozile subpuse,
un fel de lupi ai foamei iesisera la carare in juru-I latrnd salbatic si urlnd.
Foametei supusilor I se opune ospatul de la curtea domaneasca care are loc in
odaia cea mare a spatariei, impodobita cu un mic iconstas si cu trei candele in coltul
rasaritului si cu marcile tinutului Moldovei zugravite de jur imprejur pe peretii albi.
Insa nu acest ospat este cea mai elocventa forma a ospitalitatii si opulentei, in limitele
posibilului, a Moldovei, ci masa data de satrarul Lazarel Griga, care desi nu se numara
printre asa zisii oameni mari ai tarii, stie sa-si cinsteasca oaspetele cu se cuvine. Caci in
acea casa aflata asunsa intr-o poienita abatele de Marenne a gustat un vin mai bun dect
cel servit la masa domneasca, unde un boier mndru, infierbntndu-se, intra in
istorie, stiinta si teorie, ca sa puie probe inaintea nedumeririi nobilului francez. De
Marenne nu era numai nedumerit, ci cu totul neincrezator. Ninic din acest hotar
barbar nu putea aminti de maretia fiilor lupoaicei. manie de savant si basme de
necrezut, cugeta el, ascultnd distrat pe tovarasul sau.
Prin aceste amanunte, asezate in puncte cheie ale romanului, Sadoveanu incearca
sa demonstreze ca Duca Voda este , ca si domnii de dinaintea lui , ca si cei care-I vor
urma, un personaj vremelnic, ajuns in fruntea unei tari pe care n-o cunoaste, sau pe care
nu vrea s-o cunoasca, fiind interesat doar de propriai-I bunastare. El nu are incredere in
nimeni si nici nu are sustinatori, el omoara ca sa nu fie omort, aflndu-se astfel intr-o
pozitie pe ct de ingrata pe att de rvnita, la care majoritatea boierilor vor sa acceada.
In aceasta conjunctura nefavorabila Duca-Voda face cea mai mara greseala pe care o
poate face un domnitor, isi ucide toti oamenii, si pe cei de incredere si pe cei tradatori,
lipsindu-se astfel de orice ajutor in perspectiva unor vremi grele. Omoara fara scrupule,
omoara fara judecata, omara fara sa vada problema supravietuirii in ansamblu
preocupndu-se doar de agonisirea unei ct mai mari averi. Si avnd in vedere
caracterul slab al domnitorului tara este lasata in minile dusmanilor, observatia omului
din padure, intalnit de beizade Alecu spunnd totul: oi, boierilor si domnilor, parca eu
pot sti cine ne-a pradat, zic sa fi fost cazaci ori lesi, altii socot c-au fost oamenii
stapnirii care implineasc birul.
Dar daca Duca-Voda este un domnitor incompetent, nepatriot, complet
dezinteresat de prestigiul politic al Moldovei si de apararea intereselor statului in fata
adversarilor lui traditionali, beizade Alecu isi iubeste tara dar sigur ar fi un domn
dezinteresat, incapabil sa-si asume acest rol, sa schimbe starea nefasta a lucrurilor de
care este constient. Desi cu educatia primita il depaseste cu mult pe rivalul sau el se
plafoneaza la imaginea de Don Juan moldav, neincercnd in nici un fel sa
imbunatateasca traiul supusilor tatalui sau. Constata si att, lucru pe care abate de
Marenne il dezaproba total. Totodata, fiul de domn mazilit nu vede in inlaturarea lui
Duca Voda o eliberare a unei tari asuprite ci propria revansa. Caci Alecu Russet inceara
sa-si creeze imaginea unui om stapnit, cumpatat, sigur pe sine, cnd in realitate el are
mentalitatea unui fugar (care si-a irosit tineretea in petreceri si aventuri erotice), lucru

ce se observa in mare parte din actiunile sale. El nu are vointa, caci cu putin inainte de
a-si atinge un scop atentia ii era deturnata in alta directie toate comploturile si
sacrificiile facute pna atunci, fiind absolut inutile. Aceat mod de a fi se schimba insa in
mod radical in final cnd onoarea il impidica sa mai fuga. Din acel moment in care el
alege calea dreptatii si cavalerismului, lui nu ii mai este rusine de sine insusi, acceptnd
chiar si moartea pentru o cauza, care dupa multe amanari, se dovedeste a fi onorabila.
El aplica astfel modelul clasic francez in care orica barbat este un gentilom, singura
nepotrivire fiind locul aplicarii acestor idei. Dupa cum spune si abatele de Marenne
Aici era o dezolare a singuratatilor pe care amicii sai ramasi in Franta nici n-o putea
banui, ori de cta imaginatie ar fi fost inzestrati, caci la antipodul civilizatiei se gasesc
uneori asemenea lucruri, ramase neschimbate dintru inceputul creatiei, pastrndu-si
frumusetea lor misterioasa. Iar frumusetea aceasta misterioasa poate fi considerata ca
provenind din nobletea unor oameni ale caror caractere le depasesc cu mult pe a celor
cu functii mari, in general, corupti si inculti, dar care insa echilibreaza ordinea umana si
cea naturala, lasata de Dumnezeu.
Desi viata lui Alecu Russet se adnceste in tragedie, el se salveaza moral datorita
prieteniei sincere pentru Paul de Marenne si iubirii pentru Catrina Duca ( iubire ce-l va
duce la moarte ), prietenia si dragostea dnd sens existentei sale si innobilnd-o prin
ofranda sacrificiului de sine.
Dumnezeu a pus aici un paradis
E adevarat : un paradis devastat
In aceasta lume divizata intre asupritori si asupriti vine abatele Paul de Marenne,
care vaznd speldidele peisaje din Moldova numeste acest loc un paradis. In sa beizede
Alecu il readuce la realitate, caci tara sa e un paradis devestat, afirmatie ce este intru
totul aceeptata de abate cnd acesta intra in contact cu oamenii acestui pamnt.
Lasnd indarat lucirea mareata a asfintitului, abatele de Marenne incepu sa coboare,
intrbndu-se ce cai minunate si cotite ii rezerva clipa viitoare in aceste singuratati.
Dintr-o data, pe neasteptate, intr-o rpa nebanuita, in partea padurii ii aparu omul.
Tresari caci acesta aparitie nu era in armonie cu sentimentul si cu aprecierile sale
din clipa precedenta. Nu era in armonie nici cu ceea ce in chip neobisnuit cunostea el
despre aceasta nobila opera a Celui prea puternic. Caci peisajului grandios i se opune
acum latura umana, att de asuprita si chinuita inct prin punerea laolalta a celor doua
componente, cea umana si cea naturala se observa o mare discrepanta. Si desi Paul de
Marenne nu incearca nici un moment sa compare Moldova cu patria sa , el ramne
profund surprins. Nu se astepta la drumuri pavate, la poduri, este bine dispus de
incercarile nastrusnice prin care trece (prevestirea furturii si trecerea prin vad), dar la
vederea locuitorilor acestui tinut are un adevarat soc, pe care nu incearca nici macar sa-l
ascunda. Alecu Russet dimpotriva este obisnuit cu numeroasele atacuri din partea
numerosilor dusmani, nefiind mirat nici de nestiinta locuitorului satului Nastureni cu
privire la originea atacatorilor si nici de totalul dezinteres al politiei domnesti, care in
acele vremuri era mai mult folosita la strngerea birurilor dect la apararea populatiei
neajutorate.
Iasii erau si-n vremea aceea un oras vechi si cu faima. De o suta si mai bine de
ani aflndu-se o capitala statornica a Moldovei, mahalalele I se umflasera ulitele din
mijlos I se imbulzise de case noua ale negustorilor si boierilor, iar curtea domneasca
isi innoise turnul, rndurile de sus si odaile ostimii. Totusi cu tot sporul si cu toate

stralucitele-I lacasuri dumnezeiesti, ramasese o asezare a orientului. Nu se cunostea in


rnduiala sau mai degraba in neornduiala ulitelor lui nici un plan.
Iasul acelor vremuri (mijlocul secolului al 17-lea) era in mare parte doar un mic
oras aflat la poarta Orientului, prelund multe din caracteristicile acelui stil de viata. Iar
cetatea de scaun a Moldovei, de mai bine de 100 de ani, atat prin modul de organizare
(despre care s-ar putea spune chiar ca nu exita) ct si prin viata desfasurata intr-insa,
indica in mod clar situatia economica si politica din Moldova acelor vremuri. Caci
fiecare pamntean, asezator in el, fie boier, fie prost, punea sa I se cladeasca rareori
cu mistrii, si mai ales cu toporul acareturile si casa dupa fantezia momentului, avnd
chiar o deosebita placere sa intoarca dosul ori coasta catre altii, ghiontindu-i. Deci
avnd in vedere modul in care se construia si de catre cine, situatia pare dezarmanta
Ca si capitala, fie ea si a unui stat minuscul dintr-o coasta a marelui Pasalc, Iasul arata
lamentabil (apreciindu-l din punct de vedere modern sau prin comparatie cu burgurile germane), casele fiind ca de un vnt vesel semanate, in chipul cel mai capricios.
Diferentele dintre cei mari si puternici si cei mici si saraci, dar cu frica de
Dumnezeu si inima libera de orice remuscari, se vad si aici lnga o curte de caramida
si piatra de Orhei boiereste rasfatata, se tupila o casuta strmba de brne acoperita
cu paie ori cu stuh. Dar de multe ori casuta avea o podoaba de flori inaintea usii, pe
cnd curtea de alaturi pustie, lasa sa-I cada tencuieleile si olanele si sa-I atrne ca
aripi moarte ferestrele.
Chiar si prin modul cum oamenii isi au grija de casa lor se desprinde cumintenia
omului simplu, care de bine de rau supravietuieste in orice vreme, avnd obisnuinta
muncii si nedndu-se niciodata deoparte de la ea, pe cnd oamenii asa zisi mari si
bogati, dar mai ales fuduli, sunt luati de valul lacomiei, care nicicnd nu le da pace si
sunt purtati asa prin orase si tari, de la un stapn la altul, niciodata negasind fericirea
indelung cautata.
{Astfel} Analiznd atent viata orasului, Sadoveanu ilustreaza de fapt psihologia
locuitorilor lui, demonstrnd inca o data inutilitatea minciunii si a parvenirii, pe care in
zadar incerca Duca Voda sa o ascunda sub masca religiozitatii, care in final nu l-a ajutat
cu nimic, el murind singur, intre straini, asa cum autorul arata intr-una din povestirile
din Hanul Ancutei.
Legatura aceasta, intre doua din cele mai cunoscute carti ale sale, sugereaza clar
ideea vremelniciei, si in multe operele sale Sadoveanu nu uita sa regrete dupa vrmurile
eroice ale domnilor pamnteni, al caror reprezentant de seama este Stefan cel Mare.