Scrie într-un eseu argumentativ, multitudinea semnificațiilor

pe care le are albul , ca simbol literar in operele lui I on

Druta . Argumentati cu exemple din 2 -3 opere.

Culoarea albă este cea mai favorită culoare aleasă de către autorii
autohtoni în conformitate cu valoarea semnificației simbolice a ‘albului’
în operele lor literare. Deși, nuanța dată are o mulțime de semnificații ca:
viață, armonie sufletească, lumină în suflet, puritate, adevăr, demnitate,
inocență și altele. Este o culoare ce poate schimba starea sufletească
(morală și spirituală) și energetică a individului în doar câteva clipe.
Autorul a o mulțime de opera literare, unde sunt descrise o infinitate
de detalii a vieții la sat, unde culoarea albă persistă cu valoarea sa fără
de preț pentru a realiza un tot întreg a unei descrieri extraordinare, este
Ion Druță. În cadrul a multor creații ale sale, Ion Druță utilizează această
nuanță pentru a forma o imagine senzațională a personajelor, faptelor și
a anturajului lor. Astfel, ‘albul’ este identificat în opera “Sania”, unde
personajul principal Moș Mihail își vede creația sa ‘sania’ o aluzie a
dorinței nerăbdătoare de creator, o filozofie eternă și regretul a unei
creații neîmplinite. Acest personaj vine ca o semință a adevărului din
popor, care prin simpla sa condiție umană n-a atins idealul mult dorit,
încât de fiecare dată îi apare în fața ochilor “ ceva alb, sprinten și
frumos, acea învăluire voinicească”.
Un alt exemplu este opera “ Biserica Albă” în a cărui titlu chiar este
inclusă culoarea dată. Aici, pe lângă asociația acestor două cuvinte ce
compun titlul, nuanța albă simbolizează identitatea moral-religioasă a
locuitorilor din Ocolina, unica speranță de supraviețuire regăsită în harul
sacralității: „Dar, cu toată sărăcia şi necazurile, decăzuţi nu ne putem
socoti, căci Domnul s-a întors iar cu faţa către noi, dăruindu-ne acest
sfânt lăcaş, iar acolo unde coboară binecuvântarea Domnului, acolo,
fireşte, începe a încolţi nădejdea în ziua de mâine. Combinația de alb-
sacru a dat o nădejde poporului moldovenesc, devenind amprenta
înveşnicirii şi a mântuirii, precum şi a permanenţei: „Albă era biserica din
Ocolina în zilele de sărbătoare, albă pe vremea aratului, pe vremea
semănatului”.
La fel în opera dată putem identifica simbolul ‘alb’ fiind în corelație cu
personajul Ecaterina cea Mică. Aici nuanța simbolizează demnitatea și
mândria acestui personaj, respectiv fiind realizată o imagine a sufletului
ei religios, ce tinde spre o puritate ideală destoinică: ”Din sărmanele ei
hăinuțe curgeau zdrențe, și numai basmaua, clătită mai nu demult în
apele Ozanei, albea îndărătnic, albea întruna, cruțându-i oarecum
mândria și adeverindu-i demnitatea”.
În concluzie, în opera druțiană putem observa că conțin o antonimică
incipit – final. Deci, multe din ele debutează cu un dezastru sufletesc, ce
pe parcurs tinde spre un ideal sacru, recăpătând o speranță de a ajunge
la un apogeu a unei purități vrednice.