" Să-ți trăiești viața demn și cinstit- iată

deviza sacră a trecerii lor prin timp"

Ion Druță are specificul de a reda în operele sale spațiile vitale ale
neamului românesc-satele, care păstrează în sinea lor o puternică vibrație
istorică, care evocă tradițiile populare- verigile nemuritoare ale culturii.
Personajele lui Druță se remarcă prin faptul că formează o conduită a
oamenilor ,relatând un concept de viață care trebuie a fi urmat de toți ceilalți.
Numai câtă hărnicie și suflet bogat și plin de lumină îl are Moș Mihail din
nuvela “Sania”, care poate fi considerat un Mester Manole, fiindcă
promovează o idee fundamentală a vieții lui: de a crea o sanie, de a-și înfăptui
pasiunea mult visată, năzuind astfel spre perfecțiune și veșnica sete de ideal.
În “Frunze de dor” îl întâlnim imaginar pe Gheorghe Doinaru, a cărui
destin este determinat de istorie, de timpul care nu mai are răbdare, și de
dorința aprigă de a munci, și odată cu aceasta, și capacitatea lui de a trăi
puternic un sentiment sacru precum dragostea. Gheorghe este o fire sensibilă
,ce se simte strivit de noua ipostază a Rusandei (cea de profesoară), suferind
pentru dragostea sa sinceră, adâncă și mică. Din textul dat se desprinde o
morală: primenirile sociale influențează puternic lumea (în contextul operei
Gheorghe și Rusanda), determinându-l să-și trădeze chiar dragostea.
Un alt exemplu este personajul Ecaterina cea Mică din opera “Biserica
Albă”, unde are loc descrierea unui proces sacru de curățenie desăvârșită a
sufletului Ecaterinei. La fel și personajul Tudor din drama “Doina”,
apropiindu-se tot mai mult de bătrânețe, sesizează cât de păcătos este și
încearcă să primească o binecuvântare pentru a găsi scuze în fața moartei și de
a o întâlni cu demnitate și cinste în suflet.
Scriitorul este un puternic promotor a tot ce ne definește ca o națiune
individuală- a datinilor și obiceiurilor seculare, care servesc totodată și sursă de
inspirație și îi schițează portretul copilăriei.