Caracterizarea personajului literar

Gheorghe Doinaru din romanul

„Frunze de dor” de Ion Druță

Gheorghe Doinaru este protagonistul romanului „Frunze

de dor” de Ion Druță. Om al naturii, mereu muncea și avea
scopuri bine determinate. Fecior al vădanei Frăsâna: isteț,
harnic și cu sufletul curat. Gheorghe reprezintă țăranul
tradițional, ce nu-și concepe altfel existența decât muncind.
În caracterizarea acestuia predomină modul indirect.
Rămas orfan de mic copil: "încă nici nu i se putea sui singur pe
genunchi când a rămas fără dânsul", Gheorghe face tot
posibilul pentru a umple acest gol imens din sufletul său, și cel
mai des, o face prin intermediul lucrului cu pământul. Putem
identifica condițiile grele în care trăia acesta, lipsa bucuriilor și
a năzbâtiilor din copilărie: "a învățat să-și facă singur jucării",
dar și toate greutățile și chinurile prin care trecea pentru a
depăși momentele grele: "mânca poamă numai cu pâine".
Precauția și grija cu care acesta efectua orice lucru, este
observată și pe când tatăl său era în viață: "nu dezgheța
fereastra cu buzele, de frică să n-o strice, că n-avea tata care
s-o puie la loc". De mic era obișnuit cu munca grea și dură: "s-
a deprins să caute pe unde răzbate apa în pod, pe când ceilalți
copii căutau mere domnești în grădinile străine". Toate aceste
circumstanțe dure, au determinat maturizarea rapidă a
flăcăului și dorința acestuia de a-și ajuta mama pentru a avea
un trai mai decent. Gheorghe era un băiat respectat de
consătenii săi, aceștia mereu apreciindu-i iscusința și stăruința
cu care el își realiza lucrul. Această idee se desprinde din
spusele: "muncea cât 3, muncea zi și noapte, muncea pe
vreme bună sau rea, muncea vara și iarna". Repetiția
cuvântului "muncea" accentuează dependența sa de terenuri.
Din această caracterizare indirectă de către autor, observăm
simțul responsabilității al băiatului, perseverența și ambiția de
care acesta dă dovadă în acea perioadă a vieții, când pentru
mulți alții de vârsta lui, pământul este treaba părinților. În
operă, se observă și satisfacția de propria muncă, îndestularea
ce o simțea atunci când își vedea roadele: "trăgea sapa,
zâmbea mulțumit". Însă pe lângă toate calitățile sale
gospodărești acesta nu a avut curajul de a lupta pentru femeia
ce o iubea, Rusanda, de a-și urma visul său, astfel lăsând-o să
se predea vocației din cauză că pentru Gheorge, țăranii și
inteligenții făceau parte din două pături total diferite.
Un personaj literar asemenea lui Gheorghe este Ion din
romanul „Ion” de Liviu Rebreanu. Pe Ion, la fel ca și pe
Gheorghe, “iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil”. Ion
avea o atracție enormă față de pământ, dezvăluind aceasta
din: “Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma, să o
crâmpotească în săruturi”. Pentru ambele personaje
“pământul” înseamnă, pe lângă sursa de supraviețuire,
destinul lor, care este legat printr-o relație spirituală de care
nu există scăpare: ” Și pământul parcă se clatină, se înclină în
fața lui”.
În concluzie, cu toții tindem să credem că visele sunt
acele instrumente zilnice din viața noastră ce pot fi
interpretate în moduri pozitive, dar și negative, acest lucru
fiind foarte important deoarece în acest fel suntem capabili de
a lua o decizie asupra viitorului nostru, a cursului vieții. În vise
nu se arată decât prezentul și viitorul, însă trecutul este baza
aspirațiilor de mai departe.
 Caracterizarea personajului literar
Moș Mihail din nuvela „Sania” de
Ion Druță

Moș Mihail este protagonistul nuvelei „Sania” de Ion

Druță. Un simplu lemnar, însă cu ambiții mărețe. Moș Mihail
reprezintă tipologia creatorului, deoarece el dorea să
materializeze dorința sa - de a face o sanie.
Moș Mihail visa să făurească o sanie din nucul din fața
casei sale, o sanie pe care o visau toți lemnarii, „pentru care și
cel de seama lui i-ar zice bade”, adică un lucru valoros, în care
s-ar vedea că a pus mult suflet. Îi plăcea să trăiască în
curățenie, aceasta înțelegem din acțiunea ,,spre seară a adunat
frunzele măturate din ogradă și le-a dat jos “. Era un om
gospodar și priceput. Toată viaţa a fost respectat de consăteni,
mai ales pentru faptul că îi servea cu vin gustos preparat de el.
La fel, e un purtător al credinței și deținător al tradițiilor, lucru
dovedit prin alegerea migăloasă a lemnului pentru sanie, a
lemnului de nuc. Nucul este considerat regele pomilor și drept
protector al gospodăriilor. Acest fapt îl caracterizează pe Moș
drept un om foarte serios în legătură cu intențiile sale de a crea
o operă de artă. Până a face sania se înţelegea cu baba foarte
bine. De dragul creaţiei Moş Mihail a uitat şi de babă, şi de
gospodărie, creaţia pasionându-l enorm. Cu toate că soția sa
era „sprintenă la minte” și „îndată prindea firul”, ea l-a părăsit,
fiindcă nu înțelegea ce-i creația meșterului adevărat. Moş Mihail
este caracterizat direct ca o personalitate foarte ocupată,
aflându-se în cămara sa aproape doi ani și jumătate, tot
muncind cu precauție maximală asupra viitoarei creații
nemaipomenite. Moșul știa că pentru fiecare creație trebuie să
și jertfești în schimb ceva, căci orice lucru își are prețul său.
Finalmente, jertfa devenise baba, care pe parcursul anilor tot îl
amenința cu plecarea sa de la el. Cu toate acestea, în final se
arată nemulțumit de rezultat, ceea ce vădește evidenta năzuire
spre mai sus, un spirit auto-critic nemulțumit de sine și care
consideră că nu a depus efort destul pentru a ajunge ținta
finală, deci este mereu loc de și mai bine!
Un personaj asemenea lui Moș Mihail este Meșterul
Manole din opera “ Meșterul Manole” de Lucian Blaga. Ambii
sunt reprezentanți ai tipului uman de creator, cu același destin
și cu un final neplăcut pe care le-a adus soarta aceasta. Similar
lui Moș Mihail, Meșterul Manole a fost foarte ambițios și
perseverent în procesul de creație a unei capodopere
extraordinare spirituale. Tot prin intermediul gândurilor sunt
relevate superioritatea și inteligența personajelor. Destinul lor a
fost cuprins și de o jertfă de care au dus în continuare un dor și
regret cumplit.
În concluzie, acest personaj vine ca o semință a
adevărului din popor, care prin simpla sa condiție umană, dar
cu un spirit al demnității ne îndeamnă să ocrotim tot ce avem
mai frumos și mai sfînt, iar opera de artă în numele căreia s-a
investit și s-a dăruit, rămâne în nemurire!