Albul – simbol in diferite creatii

Albul
–
Inocenta, moarte, viata, toate cele trei elemente se regasesc in aceasta culoare
neutra si itipoate influenta foarte mult starea spirituala ducandu-te la extrem,
de la fericire la tristete si invers.Adesea este folosita in combinatii speciale pentru
a oferi armonie sufletului. Folosita in special ca oculoare principala pentru tavanul
incaperilor ea ofera senzatia de inalt, reflectand lumina in mod egal intoata
incaperea. Este o culoare ce poate schimba starea energetica a trupului uman in
doar catevaminute.

Cînd o persoană este bolnavă şi i se citeşte un descîntec sau i se face o vrajă, ea

trebuie să-i dea medicului ceva alb. în poemul “Dan, căpitan de plai" de V.
Alecsandri, culoarea semnifică cărunteţea ca indiciu fizic al îmbătrînirii, dar şi
puritatea morală, măreţia lui Dan: "Iarmunţii, albi ca dînsul, se-nchină-n
depărtare". Albul reprezintă crezul şi modul de viaţă al personajului: "Alb am trăit
un secul pe plaiul strămoşesc / Şi vreau cu faţa albă senin să mă sfîrşesc, / Ca
după-o viaţă lungă, ferită de ruşine, /Mormîntul meu să fie curat şi alb ca mine".
Motivul este reluat prin termenul “dalb": "Deci îi plăcea să-nfrunte cu dalba-i
vitejie / Pe cei care prin lume purtau bici de urgie". Acest cuvînt are rezonanţe
arhaice şi nuanţă sacră, fiind folosit, frecvent, în colinde. Printr-o alăturare
neobişnuită, autorul reuneşte sensurile de vechime şi puritate, vitejia lui Dan
căpătînd aureola neprihănirii.
Sadoveanu atribuie culorii albe sensuri pozitive. Calul alb este simbolul puterii
politice, iar bourul alb este primordial, fiind o metaforă a vechimii, a timpului.
Izvorul alb este o metaforă a curgerii tuturor lucrurilor, sugerînd existenţa
universală. Izvorul Alb spre care călătoreşte Ştefan cel Mare, personajul
romanului “Fraţii Jderi" de M. Sadoveanu, poartă semnul contactului cu
înţelepciunea străvec he, mitică, magică, or, Ştefan cel Mare urmăreşte bourul alb
nu pentru a-l ucide, cl pentru a descoperi chilia unui vechi sihastru care prevestea
viitorul.
Albul din nuvela "Sania" de I. Druţă face aluzie la inepuizabilul izvor al creatorului,
filozofia vieţii şi a creaţiei neîmplinite. Terminînd sania, bătrînul îşi dă seama că
ceea ce era atît de perfect în visurile sale nu s-a realizat pe deplin: iarăşi îi apare în
faţa ochilor "ceva alb, sprinten şi frumos, acea învăluire voinicească", motivul
rămînînd să semnifice idealul neatins.
In “Psalm" de T. Arghezi, motivul sugerează priveliştea sacrului, limpede şi
eliberatoare, puritatea luminii divine purtate de înger: "Trimite, Doamne, semnul
depărtării, / Din cînd în cînd, cîte un pui de înger, /Să bată alb din aripă la lună, /
Să-mi dea din nou povaţa Ta mai bună". îngerul e proiectat într-o feerie mistică
prin contopirea suavităţii selenare cu albul angelic.