Caracterizarea

Ecaterinei din “Biserica

Albă” de Ion Druță

Realizat: Dragan Nelu

Prin lucrarea “Biserica Alba”, Ion Druță încearcă să destrame orice
labirint sufletesc, să expună destinele și îndeletnicirile personajelor,
pe care le evoca. Unul dintre aceste personaje este Ecaterina “cea
Mica”.
Ecaterina reprezintă femeia orfană din sat. Ea întruchipează valorile,
necesare oricărui om credincios și reprezintă simbolul purității și
bunătății. Calitățile ei principale sunt bunătatea, simplitatea și
dăruirea de sine. Orice faptă a ei nu avea nimic rău și orice vorba era
spusă cu gândire și atenție. Avea în grijă șase copii - copii orfani ca și
ea. Deși era orfană și săracă, avea un suflet mare, un suflet plin de
demnitate și încredere.
Prin Ecaterina, autorul ne reprezintă și neamul nostru cu istoria lui.
Caracterizarea directa se face de către autor. El o reprezintă ca o
femeie creștină, care, pentru a-și aduce Măntuitorul în suflet, a mers
două săptămâni “zi de zi”: “ Stătea în prag abătută, rușinată, necăjită,
și se tot muta de pe un picior pe altul, căci nu se putea hotărî să
intre.” Era rușinată de cum arăta și de cine era . Îi părea că intrînd, va
“murdări” puritatea bisericii. Era o femeie tipică satului, săracă și
lipsită de orice privelegii, însă numai în biserică se putea simți ca și
toți ceilalți:” Din sărmanele ei hăinuțe curgeau zdrențe, și numai
basmaua, clătită mai nu de mult în apele Ozanei, albea îndărătnic,
albea întruna, curățindu-i oarecum mândria și adeverindu- i
demnitatea.” Caracterizarea indirectă se evidențiază prin faptele sale,
prin vorba sa simplă și prin modul de a gândi. Nu avea curajul să intre
în biserică, deoarece gândea, că păcatele ei nu îi permit să facă asta.
Era o femeie chibzuită, ce nu spunea orice și oricui: “ Cuvintele pe
care urma să le rostească mai întâi erau alese cu grijă, apoi clătite în
apele curate ale sufletului său, apoi așezate frumușel unul lângă altul,
cu o socoteală pe care o cunoștea numai ea…” De asemenea, era o
femeie, ce avea puternicia de a oplosi citeva suflete și de a le oferi
dragostea de a le fi măicuță: “I -am luat de suflet câți erau cu mine,
le-am zis fiu și fiica, ei mi- au zis “măicuță”, și iaca așa viețuim…” Pe
lângă frumusețea chipului, deținea și o frumusețe uluitoare a
sufletului, făcându-i pe toți să o îndrăgească așa, cum era. Asta s-a
întâmplat și cu poslușnicul, care a fost atras de ea și l-a rugat pe
părinte să fie slobozit “ să plece cu această femeie în lume”.
Împreună cu calitățile Ecaterinei, autorul ne reprezintă puritatea și
angelicul bisericii. Ne prezintă sprijinul moral al bisericii, pe care toți îl
caută și mișcările sufletești, aduse de credință. Ecaterina reprezintă
dragostea și respectul, păstrarea cu sfințenie a valorilor, ce țin de
cinste, bunătate, demnitate, adevăr și dreptate. Ea e cea care
reprezintă neamul, pe Dumnezeu și casa părintească.