Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie ”Raisa Pacalo”

Realizat de eleva grupei 37,

Cumpătă Alexandrina

Chișinău 2018
 Impunător prin volum și ținută artistică, Ion Druță oferă un cortegiu vast de
opere trecute prin retorica sufletului său.
Prozele sale reprezintă un tezaur cultural, creații ale condiției umane, al
conștientului, care caută adevărul, binele și frumosul.
Una dintre temele reflectate sublim în operele sale este credința- ca pilon de
viață a poporului român, abordată în romanul ”Biserica albă”-o expresie a
rezistenței spirituale și morale în fața unor perioade de declin.
Astfel, coborând pe o treaptă definitorie, tema este amplificată de simbolul
”credința” elucidat în secvența ”l-am vărsat în numele Măiestății sale, în numele
credinței noastre, în numele Domnului...” relevă puterea tainică, ce ne domină
spiritul lăuntric, transformându-ne într-o resursă divină, într-o inimă pură și
inocentă. Contextual, simbolul cristalizează valoarea ce exprimă o personalitate
umană integră ”caută adevăratele căi ale Domnului, cum le căutăm noi cu toții”.
”Credința” corelează cu simbolul ”biserica” evocat în afirmația ”Și albă a tot fost
și fost biserica din Ocolina.” Semnificația generală este conturată de imaginea
unui templu sacru, în care spiritele umane își găsesc alinarea, refugiul și sfințenia.
În contextul lucrării, biserica sugerează un semn al visului împlinit, un simbol al
veșniciei, tangențial cugetării autorului-narator: ”dacă o casă de copii crește mai
multe în fața unei vetre, un neam se poate ridica numai în fața unui altar.”
Simbolul poate fi raportat la simbolul ”alb”, ambele reprezentând puritate,
smerenie și bunătate ”albă era biserica din Ocolina în zilele de sărbătoare, albă
pe vremea aratului, pe vremea semănatului.”
Personajele romanului întruchipează destinul poporului român, generând
credința și înălțarea spirituală prin promovarea valorilor sacre ale neamului
nostru.
Protagonista operei, Ecaterina, se încadrează în tipologia personajelor realiste,
reprezentând tipul uman al mamei care-și crește cu drag copiii: ”mamă ca toate
mamele, Ecaterina se îngrijea ca să aibă copiii ei ce îmbrăca, să aibă o bucățică. ”
Totodată, ea transfigurează și femeia cu credința, preocupată de hrana sufletului
și a trupului : ” Domnul este partea mea de moștenire, și paharul meu.” Ea
înțelege rostul credinței, al esenței umane, al vieții, de aceea dăruiește din
bunătatea ei și altora, fiind caracterizată direct de către autor: ”harnică și plină de
îndemânare, darnică și înțelegătoare”, exprimându-și simpatia față de Ecaterina.
Dintr-un alt unghi de perspectivă, este caracterizată indirect, prin comportament,
care-i evidențiază trăsăturile de caracter: flexibilă, responsabilă, sârguincioasă
”colo prinde focul în vatră, pe acela îl spală, pe ista îl piaptănă.” Poate fi raportată
la Samariteanca din opera ”Samariteanca” de I.Druță, ambele fiind exponente ale
valorilor sacre, purtătoare de lumină și generozitate: ”se așeza la masă ultima,
dacă mai rămânea ceva”. Cutezanța, fermitatea și curajul au pus temeiul unei
tării de caracter a personajelor.
 Prin urmare, stilul druțian este triumfat de forța cuvântului artistic ca o
mărturie, care înglobează în esența sa vieți omenești distincte, personaje cu
rădăcini atestate istoric, ce oferă cititorului o curățire sufletească. În această
consecutivitate de idei, ”Biserica albă” rămâne străvechiul vis al neamului nostru
de a se arăta lumii în toată curățenia și frumusețea sa.