Prinos de recunoștință femeii creștine

Sunt extrem de bucuros să semnalez o apariție editorială cu totul

specială, un gând de prețuire îndreptat de IPS Ioachim către femeile
creștine, gest de o delicatețe aparte, mai ales pentru faptul că autorul nu
își propune o cercetare științifică, ci tonul este plin de căldură, discursul
presupunând mai degrabă o retorică confesivă ce îngăduie într-același
loc aducerile-aminte, încrederea în prezent, în forța modelelor bine
alese, dar și certitudinea că viitorul va rămâne pe mai departe în grija
Părintelui ceresc.
Așadar, ziua de 8 martie, zi cu însemnătate aparte în calendarul
civil, prilejuiește în acest an, 2021, odată cu „Prinos de cinstire femeii
creștine” (Editura „Filocalia”), clipe de meditație adâncă asupra
destinului femeii peste ani și dincolo de condiționările mundane; pentru
cine are răbdarea și discernământul propriilor repere, cine nu se încarcă
de mai vechile sau mai noile teorii (în parte artificiale) ale feminismului,
înțelege că în contextul potrivit, chipul femeii a fost așezat și prețuit
dintotdeauna, recunoscându-i-se meritul suprem, ea fiind purtătoarea de
viață biruitoare. IPS Ioachim conturează în tușele potrivite tocmai acest
portret al mamei creștine, percepută ca o icoană vie dăruită de
Dumnezeu. Încă de la primele pagini, aserțiunile stabilesc cadrul acestor
revalorizări din preaplinul inimii: „Îmi amintesc cum mama ne însemna cu
semnul Sfintei Cruci și văd cum gestul ei similar cu cel al punerii mâinilor
de către Sfinții Apostoli pe creștetele celor chemați la hirotonie. Atunci a
fost prima mea hirotonie (a hirotoni înseamnă a rândui, a așeza pe
cineva într-o demnitate umană sau divină). Creștetul capului copilului
creștin este, întâi de toate, binecuvântat de mâinile celei dispuse la
sacrificiu necondiționat pentru cei pe care i-a născut, iar sărutarea
maternă este plină de iubire și providență”. În această tainică iconomie a
iubirii, unde „Toți suntem daruri pentru părinți, iar părinții sunt daruri
pentru noi”, imaginea familiei creștine călătorește din vechime prin
veacuri, având-o adesea îndrumătoare pe chiar Maica Domnului. În
această linie ascendentă înțelegem că paginile volumului adăpostesc
gânduri mariale, exprimate fie în formă lirică, fie într-o desfășurare mai
apropiată eseului, IPS Ioachim păstrând legătura cu învățăturile, cu
cărțile sfinte ale ortodoxiei.
Suita acestor împărtășiri de lumină și bucurie se leagă de intenția
mărturisită direct că ziua de 8 martie, dezgolită de mai vechile
reminiscențe de ordin politic, ar putea acum să capete un sens profund
teologic, în special din perspectiva semnificației cu care este încărcată
cifra opt, prefigurând în chip simbolic ieșirea de sub timpul adamic,
istoric, și intrarea în „timpul” lui Dumnezeu. O zi care să vorbească pe
mai departe despre maternitate și gingășie, despre taina unei vieți
încărcată de Harul mereu lucrător. Buchetul de poeme și eseuri
echivalează și cu un prinos de recunoștință față de Maica Domnului, a
cărei ocrotire IPS Ioachim o va fi simțit mereu de-a lungul vieții. Așezat și
așezând în Biserica cea drept măritoare, autorul reamintește câteva din
adevărurile / „mărcile identitare” ale Ortodoxiei. Versurile merg direct
către inimă, sunt versuri dezinteresate de „mode” literare, realitate ce
vine din dorința comunicării directe cu fiecare persoană, creditând-o
practic cu preaplinul iubirii unui păstor ce mizează pe comuniune
permanentă. Acest a-l purta pe cel care te poartă onorează dar și
responsabilizează – „Biserica mi-a fost casă și cetate de scăpare, / A
fost mamă grijulie pentru toți și fiecare / Hristos mi-a fost totdeauna
calea, adevărul și viața, / Mi-a augmentat iubirea, credința și speranța...”
Simplitatea e calea virtuților, e semn al conștientizării faptului că, într-un
fel metaforic, „Creștinismul abia începe” (trimitere la unul din titlurile
publicate de IPS Ioachim) și că, ținând cont de actualitatea mesajului
Hristic, IPS Ioachim are toate motivele ca, amintind de cărturarii din
vechime, să coboare între oameni și în mijlocul lor să prefigureze
„cazanii lirice” care să ne aducă aminte că realitatea cuvântului „mamă”
coboară din iubire.
Pe de altă parte, și eseurile acestui volum – „Mama creștină –
icoană vie făcută de Dumnezeu”, „Maica Domnului – arhetipul femeii
creștine”, „Femeia creștină – icoană a vieții în împărăția lui Dumnezeu”, -
re-întemeiază credința că „în iconomia Sa, Dumnezeu a vrut ca
mântuirea să depindă de libertatea și demnitatea unei tinere smerite.
Aceasta este Maria, care s-a născut ca fiecare dintre noi toți. Nașterea
sa ca rod al rugăciunii stăruitoare și pline de speranță a părinților
Ioachim și Ana este mărturia pilduitoare pentru familia contemporană,
care ne vorbește despre nașterea pruncilor ca dar pe care Creatorul a
toate îl oferă celor care înțeleg să dea viață și să educe proprii copii cu
responsabilitate și sub ocrotirea lui Dumnezeu”. Revin, un gest de
prețuire înaltă din partea Arhiepiscopului nostru, în acest context prea
agitat al lumii contemporane.

Marius Manta